Main menu

header

29-11-1de Gabriela Niculescu

- Cea mai veselă floare din grădina folclorului românesc

Elena Merişoreanu nu mai are nevoie de multe prezentări. Este una dintre cele mai energice şi iubite interprete de muzică populară, care a reuşit de-a lungul anilor să ajungă la urechile şi la inimile tuturor românilor. Are o căsnicie-model de 38 de ani, două fiice împlinite, doi nepoţei, iar al treilea este pe drum. Ne-a povestit cu dezinvoltură despre peripeţiile prin care a trecut în faimoşii ani ai Epocii de Aur, despre relaţia familială, despre admiratorii pătimaşi şi, bineînţeles, despre folclor autentic.

„Există mult folclor, calci pe el în locurile de baştină”
- Care vă sunt cele mai dragi amintiri ale copilăriei dumneavoastră?
- Copilăria mea a fost extraordinar de frumoasă, cu toate că nu eram foarte înstăriţi. Eram oameni de mijloc şi ne bucuram de orice. Îmi aduc aminte de ritualul matinal. Mama scotea apă de la fântână, iar eu şi sora mea ne spălam şi-mi amintesc de ce spunea bunica: „Afară, cât ar fi de ger, vă spălaţi pân’ la brâu cu apă rece!” Aşa m-am călit până la 16 ani, când am venit în Bucureşti. Nu a fost uşor să vin la acea vârstă în Capitală, printre atâţia interpreţi de valoare, dar tot ce am făcut am făcut cu drag. I-am respectat enorm şi am avut onoarea să cânt cu cei mai valoroşi artişti la Ansamblul Rapsodia Română, unde am stat peste 30 de ani.

29-11-4- Cum şi când aţi simţit că drumul dumneavoastră este în muzică? Moşteniţi talentul de la cineva?
- Eu cânt de când mă ştiu. Când eram copil, tata mă lua cu el la vite şi la oi. El câta foarte frumos la fluier şi am foarte multe cântece de la el. Nu aveam posibilitatea de a asculta radio şi aveam un difuzor conectat la Primărie, în colţul casei, iar eu mă întrebam, pe la 4-5 ani, cum s-or trezi aşa devreme artiştii să intre în cutia aia să cânte? Şi mama, şi sora mea cântau, pentru că la ţară toată lumea cânta şi la munca de la câmp, dar şi la petreceri. Există foarte mult folclor, calci pe el în locurile de baştină, timp să ai să-l culegi. Tinerii de astăzi sunt vitregiţi de goana aceasta după nou. Eu am avut privilegiul să merg la culegere de folclor.

- Povestiţi-mi câteva întâmplări trăite, care v-au marcat.
- Sunt o mulţime. Eram în turneu cu ansamblul în Maroc, Algeria şi Tunisia, pe vremea lui Ceauşescu. La un moment dat, m-am dus să cumpăr pentru mama şi sora mea ceva. Aveam o poşetuţă de gât. Am dat-o jos să-mi caut banii. Acolo erau mulţi copii săraci şi m-am trezit că-mi fură geanta şi o rup la fugă. Că-mi luaseră banii nu era nimic, dar nu mai aveam nici paşaport, iar pe vremea aia vă daţi seama ce însemna, era catastrofal, puteai să nu mai pleci niciodată, iar noi aveam coadă după noi, de la sindicate, de la Securitate. Toţi au sărit pe mine: „Nesimţito, uite ce faci! Ne-ai făcut de râs! Acum, ce facem?” Eu, enervată: „Ei, ce faceţi? Când ajungem în ţară mă aruncaţi din avion şi aţi terminat!” Atunci, doamna Angela Moldovan le-a spus: „Da’ nu vă e ruşine? Vă luaţi de un copil? S-a întâmplat acum. Ce a făcut? I s-a furat geanta. Hai să facem chetă să-i dăm şi ei nişte bani.” Unii erau de acord, alţii nu. Am trecut cu bine de situaţia aceea, am fost la Consulat şi mi-au eliberat alt paşaport.

„M-au închis în dulap, să nu mă fure Aly, moştenitorul Ferrari”
29-11-2- Cu vreun admirator aţi avut peripeţii?
- Eram prin anii ’60, în Italia, la un Festival Internaţional de Folclor cu Junii Sibiului. Fiecare ţară trebuia să prezinte câte trei, patru fete pentru concursul de Miss. Aveam 19 ani pe atunci şi nu aveam habar ce însemna Miss. Colegii m-au anunţat că m-au trecut pe listă. Erau 180 de concurente. În ziua concursului ne-a selecţionat şi am rămas două fete de la noi. Eu aveam un păr extraordinar de mare şi l-am lăsat într-o parte. Erau numai bărbaţi în juriu, iar când am intrat pe scenă în costum popular, toţi trăgeau de el să vadă dacă e natural. Pe la 4:00 dimineaţa s-au anunţat câştigătorii şi premiile în limba italiană, pe care nu o înţelegeam atunci: „Marele premiu Miss Primavera Europa este câştigat de românca Elena Merişoreanu.” Colegii mă împingeau să mă duc pe scenă. Premiul consta într-o medalie de aur, o cupă de argint, haine, bijuterii şi o maşină Fiat 850 sport. M-au întrebat dacă vreau maşina sau banii, dar cei care erau mai şmecheri, din delegaţia României, au zis să ne dea banii, să-i împartă la toţi, iar eu să-mi opresc hainele. Eram foarte mulţi şi n-au primit mai nimic. Eu mă bucuram pentru bijuterii şi cupă. Băiatul patronului de la Ferrari, Aly, era şi el în juriu. El mă plăcea foarte tare şi le spunea celor din delegaţie că vrea să se însoare cu mine. Ei i-au spus că nu se poate, că e Securitatea din România, dar el a venit într-o seară şi a zis că mă ia. Un coregraf şi cu maestrul Paraschiv Oprea m-au închis într-un dulap. Eu ţipam că nu mai pot să respir şi mor, iar ei se luptau cu Aly. Nu a reuşit să mă ia, dar m-am speriat foarte tare. A sunat mult, a venit în România după mine, dar pe mine nu m-a interesat, eu eram îndrăgostită de ansamblu.
Când am venit în ţară, presa scria că eu am primit şi o maşină şi m-au chemat să mă întrebe dacă mi-o trimit. Le-am explicat că am luat cadourile şi că pe maşină am cerut eu banii, ca să-i împart. Fusesem instruită să nu-i bag pe ei în belea.
Sunt amintiri foarte frumoase de atunci, pentru că în tinereţe nu simţi greutăţile. Meseria asta se face greu. Atunci era o singură televiziune, ca să te remarci trebuia să fii foarte bun, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu sprijinul colegilor şi al publicului, eu zic că am reuşit să mă încadrez în acest mare ocean al cântecului popular, să fiu şi eu o picătură din folclor printre atâtea nume mari.

„Mi-au plecat costumele în turneu, iar pe mine m-au întors de pe aeroport. A fost mâna Securităţii!”
- Cu Securitatea aţi avut probleme?
- Pe vremea comunismului, orice vorbă ţi se lua în serios. Chiar am păţit ceva foarte neplăcut când eram la televiziune şi se filmau spectacolele de amploare de Paşte, de Crăciun, de Revelion, la care mă chemau să cânt. Eram încântată că făceam şi eu parte din acel grup extraordinar. Când trebuia să cântăm toţi o piesă care-i plăcea lui Ceauşescu, eu am făcut o glumă, pentru că aşa e firea mea. O doamnă redactor spunea să mergem că începe filmare, iar eu i-am zis: „Dragă, să ştii că eu nu cânt cu grupul cântece pentru «tovarăşul», eu vreau să fiu solistă.” Bineînţeles că s-a ajuns „sus” şi m-au suspendat. Nu mă mai chemau nici la recepţiile „tovarăşului”, de la care mai câştigam un bănuţ şi conta. Acolo nu cânta oricine, că el era foarte pretenţios. M-a chemat directorul de la ansamblu să mă întrebe ce s-a întâmplat, că el avea nevoie să-i fie artiştii mediatizaţi, ca să vină lumea după ei la spectacol, nu era ca acum cu sponsorizări. Dacă nu aveai lipici la public, nu te ţinea nimeni la ansamblu atâţia ani. Eu mă agitam şi întrebam peste tot ce s-a întâmplat. Într-o zi m-a chemat şeful secţiei de divertisment din TVR şi-mi zice: „Nu mai căuta răspunsul, că ţi s-a făcut înştiinţare şi te-au tăiat de pe liste.” Până la urmă, Tudor Vornicu a zis că nu e drept ce mi s-a întâmplat şi m-a băgat într-un spectacol de 8 Martie. Deja trecuse o jumătate de an în care n-am mai avut voie să cânt. Nici din ţară n-am mai putut ieşi, mi-au plecat costumele în turneu, iar pe mine m-au întors de pe aeroport.

- Care a fost cel mai frumos cadou pe care l-aţi primit de la fanii dumneavoastră?
- Cel mai frumos cadou al vieţii mele sunt aplauzele publicului. Un alt cadou la fel de important sunt sfaturile părinţilor, pe care nu trebuie să le părăseşti niciodată. Părinţii mei au fost oameni simpli, dar atâta înţelepciune şi curaj îţi dădeau cuvintele lor, că te marcau tot restul vieţii.

29-11-3- Fetele dumneavoastră v-au moştenit talentul?
- Fetele mele au terminat liceul de muzică, dar nu cântă. Cea mare, care are 35 de ani, a făcut coregrafie şi pian, iar cea mică a făcut pian şi nai şi acum are 33 de ani. A făcut facultatea în Statele Unite, iar acum este însărcinată şi aşteaptă o fetiţă. Cea mare are un băiat de 18 ani şi o fată de 15 ani. Fetele mele şi nepoţii sunt cetăţeni americani. Acum sunt toţi în ţară şi mă bucur enorm că îi am aproape.

„Ţin diete. Ador curcanul şi... crema Apidermin”
- Cum reuşiţi să fiţi atât de pozitivă şi de energică?
- Nu gândesc negativ şi rău de nimeni, că am senzaţia că mi se întoarce. Cunosc oameni negativişti care sunt urâţi nu doar sufleteşte, ci şi fizic.

- Ce alimentaţie aveţi?
- Am ţinut toată viaţa diete, iar acum nu prea mănânc carne de porc şi mâncăruri grele. Lactatele şi peştele sunt pe primul plan şi curcanul îmi place mai mult.

- Cum vă întreţineţi?
- Nu mă duc prea des la cosmetică, iar pentru faţă folosesc, de 45 de ani, Apidermin. Altă cremă nu suport. Îmi mai fac uneori mască din ou sau fructe şi mă spăl pe faţă cu tărâţe. Pentru păr îmi fac câte o mască din ulei de măsline şi din ricin, cu 40 de minute înainte să mă spăl.

- Vreun regret aveţi?
- Că n-am fost mai mult aproape de părinţii mei. Am fost plecată în turnee, ei erau foarte departe, poate la bătrâneţe aveau mai multă nevoie de mine. Pe urmă m-am măritat, au venit copiii, nepoţii, timpul trece, dar fiecare etapă a vieţii are frumuseţea şi farmecul ei.

„Dacă nu te măriţi cu mine, mărită-te cu el, că e băiat deştept!“

- Cum l-aţi cunoscut pe soţul dumneavoastră?
- El este bucureştean şi a terminat Academia de Poliţie. A fost trimis în practică, pentru trei luni, în oraşul de lângă satul meu. Eu eram în turneu cu ansamblul meu acolo. Mama făcea mese mari, tăia un viţel, să vină tot ansamblul. Atunci l-am cunoscut şi suntem căsătoriţi de 38 de ani. M-a sunat, mi-a trimis scrisori, dar eu pe vremea aceea vorbeam cu un diplomat de la Ministerul de Externe. Nu îl iubeam, dar mă mai ajuta, că răspundea de cultură şi mă prezenta la vizionare la festivaluri din afara ţării. A fost o prietenie foarte sinceră între mine şi el. Trebuia să plec într-un turneu în Franţa, iar sora mea a pus la cale cu actualul soţ să mă facă să nu plec şi mi-a zis că mama este foarte bolnavă, să mă duc acasă. Am ajuns în oraş şi mama aştepta în staţie la autobuz. I-am zis că ştiam că e bolnavă şi mi-a zis ce au pus la cale. Atunci l-am cunoscut mai bine, era luna iunie şi aveam concediu 20 şi ceva de zile. Mie nu prea îmi plăcea să ies, că mă ştia deja lumea, şi mai venea pe la mine. Apoi am venit în Bucureşti, el avea maşină şi mă vizita des. La un moment dat, ai mei făceau un parastas la ţară. A doua zi a ajuns şi diplomatul în sat, dar eu eram cu actualul soţ la plimbare cu maşina. Era deja octombrie. Când am ajuns acasă, diplomatul era acolo. A pus mama masa, ei doi mai vorbeau. Ai mei ţineau cu actualul. Diplomatul voia să ne căsătorim, că urma să plece în străinătate, iar acest lucru nu-mi era util în carieră. Când a trebuit să plece diplomatul, mi-a zis când l-am condus la poartă: „Eu ţin mult la tine şi ascultă-mă pe mine, că-s mai mare. Dacă nu te măriţi cu mine, mărită-te cu el, că e băiat deştept!” El a plecat, iar noi am stabilit nunta pe 5 noiembrie, când era ziua mea.

„Cândva am vrut să divorţez dintr-o gelozie“

- Care este secretul longevităţii căsniciei dumneavoastră?
- Într-o căsnicie trebuie să fii foarte tolerant şi să existe respect. El era ofiţer de poliţie, eu artistă, dar ne-am înţeles reciproc. În plus, nu trebuie niciodată să pleci urechea la zvonuri ce nu pot fi dovedite şi dacă vezi o hârtie în buzunarul pantalonilor lui, când îi calci, bag-o la loc şi n-o citi! S-ar putea ca acel lucru să te răvăşească şi să ducă la finalul căsniciei. Trebuie să mergi pe încredere, nu pe cercetare.

- Au existat momente delicate?
- Au existat, dar le-am depăşit. Eu eram geloasă, pentru că în turnee primeam telefoane în care mi se povesteau verzi şi uscate. Le mai ascultam, dar o dată, o voce îmi spune: „Ce bine că ai venit! Ce proastă eşti, că bărbată-tu e cu mine!” Iar el sforăia în pat lângă mine. Atunci am înţeles că sunt femei care vor să-mi facă rău şi n-am mai ascultat balivernele.
Cândva am vrut să divorţez, tot dintr-o gelozie. Aveam deja fetele şi m-am dus la mama să-i spun. Iar ea mi-a zis aşa: „Ţi-aduci aminte când îţi croşetam pulovăraşe, luni întregi, pentru Paşte sau Crăciun şi tu veneai şi-mi spuneai că nu vrei floricele verzi pe stânga, vrei roz pe dreapta? Şi mă enervam şi le deşiram imediat? Aşa e o căsnicie!” Mama are dreptate. Lucrezi mult şi în câteva secunde dărâmi tot. Tinereţea are secretele ei. Există cumpene în viaţă şi trebuie să le depăşeşti.