de Cătălina Tăgârţă

- Tineri, veseli, simpatici, Claudiu Bogdan şi Cristina Coca dau zilnic trezirea la OTV

Sunt împreună de 18 ani, au doi copii frumoşi, Selena (3 ani) şi Ianis (1 an), şi o căsnicie de invidiat. Parteneriatul lor a trecut, însă, dincolo de graniţele familiei, astfel încât îşi împart sarcinile până şi la serviciu. Cei doi matinali de la postul OTV, Claudiu Bogdan şi Cristina Coca, ne-au împărtăşit picanterii din viaţa lor personală, ne-au destăinuit planurile de viitor şi spre ce domenii s-ar reorienta dacă nu ar mai prezenta emisiunea „Zori de zi”.

„18 ani de relaţie şi şapte de căsătorie”
- Sunteţi împreună acasă, la serviciu, în concedii… Cum v-aţi cunoscut şi de cât timp aveţi o relaţie?
Claudiu Bogdan: Aveam foarte multe în comun şi ne ştiam „din auzite” chiar de când eram mici, pentru că locuiam în aceeaşi zonă. De exemplu, eu auzisem că o gagică era foarte bun portar la handbal, dar soarta a vrut să ne cunoaştem personal abia în liceu, iar prezentările oficiale s-au făcut într-o discotecă…
Cristina Coca: El lucra pe două planuri, pentru că era cu prietena sa şi încerca să mă agaţe şi pe mine. N-a fost să fie atunci, dar mi-a dat întâlnire zilele ce au urmat, tot în discotecă. Şi, culmea, mai chemase şi o altă fată, dar nu pe cea cu care fusese data trecută… În fine, discoteca era în vârful muntelui, iar el m-a condus într-o seară acasă. De atunci suntem împreună şi putem povesti astăzi despre 18 ani de relaţie şi şapte de căsătorie.

- De ce v-aţi căsătorit aşa târziu?
C.C.: La început nu simţeam neapărat nevoia să mă ceară de nevastă. Pe măsură ce trecea timpul şi ne apropiam de zece ani de relaţie începuse să se înfiripe ceva în sufletul meu şi mă gândeam că, dacă o va face, atunci voi accepta. A venit însă data, a trecut, iar Claudiu al meu… nimic. Am trecut peste moment, puţin dezamăgită, dar un an mai târziu a venit şi cererea.
C.B.: Mi-am zis că ar impresiona-o dacă aş cere-o de soţie într-un balon cu aer cald deasupra Budapestei. Ea transmitea o emisiune din Ungaria, aşa că am cumpărat inelul şi am mers acolo, numai că începuse să bată vântul puternic şi balonul nu s-a mai ridicat. M-am resemnat şi-am apelat la varianta de rezervă: o croazieră romantică pe Dunăre, într-o barcă mică. Când am ajuns acolo, a început furtuna şi planul meu a eşuat din nou. Am fost tare dezamăgit, aşa că ne-am întors acasă tot cu inelul în buzunar. În seara aceea aveam bilete la circ, unde trebuia să mergem însoţiţi de nişte prieteni. Supărat că nu ieşea nimic aşa cum îmi propusesem, am dat o cameră de filmat unui amic, iar eu m-am aşezat în genunchi în faţa Cristinei, în Parcul Circului. Pe cât eram eu de emoţionat şi încurcat în declaraţii, pe atât ţipa ea mai tare la mine: „Acum, mă nenorocitule, acum?” Toţi prietenii mureau de râs, iar cel care filma nu se mai putea concentra, aşa că pe casetă se aud vocile noastre, dar se văd pomii. Într-un final, am scos şi inelul din buzunar, iar când a văzut Cristina că-i treabă serioasă şi că o întreb dacă vrea cerere scrisă în trei exemplare s-a domolit şi a acceptat. Nunta am făcut-o la Suceava. Am organizat singuri totul, de la 600 km distanţă, deşi n-a fost deloc uşor. Am avut 20 de perechi de naşi, 200 de invitaţi, nu s-a filmat, nu s-a fotografiat, avem doar câteva poze făcute de nişte prieteni.

„E puţin cicălitoare”
- După atâta, timp, ce nu vă place la celălalt şi ce aţi schimba la el?
C.B.: Cristina e puţin cicălitoare şi nu-i place să i se facă observaţie.
C.C.: L-aş schimba pe el. Glumesc, evident. (râde)

- Cum e viaţa voastră de cuplu?
C.C.: Foarte agitată. La început, când vezi copilul mic, îţi zici: „Ori îmi fac curaj şi-l fac acum şi pe-al doilea, ca să nu fie diferenţă mare de vârstă între ei, ori nu-l mai fac deloc”. Dar e foarte greu: amândoi biberoane, amândoi scutece, când se îmbolnăveşte unul se molipseşte şi celălalt... Cel mic doarme cu bona, dar pe Selena n-o mai pot scoate din patul conjugal. Facem cu rândul: când dorm eu cu ea, când Claudiu, iar atunci când mergem în vacanţă mi se pare chiar „dubios” că suntem amândoi în acelaşi pat.

- Cum vă descurcaţi cu copiii?
C.C.: N-avem bunici sau rude care să ne ajute şi suntem nevoiţi să apelăm la bonă. Dar e foarte greu să găsim o persoană de încredere, care să stea cu noi şi cu care să-mi las copilul în vârstă de 1 an. Până acum am schimbat vreo 30 de bone, pentru că unele nu se pricep, alta l-a scăpat în cap pe ciment şi nici măcar nu ne-a spus ca să mergem cu el la doctor, la un control, am văzut noi pe camerele de filmare abia după câteva zile, pe altele două le-am găsit bete şi tot aşa.
C.B.: Bonei nu-i cer altceva decât să se ocupe de cel mic şi de menajul lui, pentru că Selena merge la grădiniţă.

- Aţi avut tot felul de probleme de sănătate cu cei mici...
C.C.: Anul trecut de Revelion am plecat în Bulgaria fără ei. Nici n-am apucat să despachetăm bagajul, că ne-au sunat să ne spună că sunt bolnavi. Evident că ne-am urcat în maşină, am ajuns acasă în miez de noapte, i-am luat şi-am fugit cu ei la spital. Unul avea bronheolită, altul pneumonie. În plus, am avut probleme şi pe timpul sarcinii cu Ianis, probabil fiindcă m-am electrocutat în luna a şaptea, dar slavă Domnului că a trecut totul.

- În rest, sunt cuminţi?
C.C.: Ianis e blând, e cuminţel. Selena, în schimb, e tare nebunatică, o atrag jocurile, iar la grădiniţă se plâng băieţii că i-a bătut. Era mult mai agitată la vârsta lui Ianis, numai pe pereţi nu se urca… Ca să exemplific, într-o zi eram în baie, mă demachiam. Dintr-o dată, o văd că îmi aruncă o cremă în toaletă şi-mi zice că nu am nevoie de ea, că-i de babe.
C.B.: Selena trebuie să-ţi spună tot timpul ceva, să-ţi arate ceva. Într-o zi lipsea, era foarte linişte în casă... La început nu ne-am dat seama care-i problema, iar când s-a dus Cristina să vadă ce face, ea „picta” de zor peretele din living, unde abia terminasem de renovat... (râde)

„Folosesc ulei de măsline pentru gene”
- Cristina, cum ai reuşit să slăbeşti după cele două naşteri?
C.C.: La sarcina cu Selena am luat 25 kg, iar la Ianis, doar 20 kg. Nu am o reţetă de slăbit. Am mâncat multe ciorbe, legume, fructe, am consumat lichide din belşug şi am limitat puţin cantităţile. Nu mă dau în vânt după dulciuri, dorm doar cinci ore pe noapte şi am programul foarte încărcat şi aceste lucruri şi-au spus cuvântul.

- Faceţi vreun sport?
C.B.: Din păcate nu, deşi amândoi am fost sportivi, am făcut handbal.

- Cum vă îngrijiţi imaginea?
C.C.: Eu merg frecvent la salon să-mi vopsesc părul, la manichiură şi pedichiură, însă la cosmetică ajung foarte rar, pentru că nu am timp. Însă, îmi mai fac acasă, singură, câte o mască dintr-un gălbenuş şi o lingură cu smântână. Pentru gene folosesc ulei de ricin şi ulei de măsline. Pun câte o lingură din fiecare, amestec şi aplic direct pe gene pentru a le întări şi a le lungi. După duş, sarcina lui Claudiu este să mă dea cu cremă pe bază de unt de avocado şi ulei de măsline pe corp.

- Ştiu că ai trecut recent printr-o operaţie pentru varice...
C.C.: Varicele le-am moştenit de la mama. Iniţial, acestea se blocaseră într-un anumit stadiu, însă sarcina a declanşat accentuarea lor. M-am operat cu laser şi o perioadă am fost nevoită să port nişte ciorapi groşi, groaznici, iar în toamnă urmează o altă operaţie.

„Renunţ la o oră de somn ca să mă uit la filme”
- Ce faceţi în timpul liber?
C.B.: Eu prefer să renunţ la o oră de somn pentru a mă uita la filme, care mă relaxează enorm, iar în vacanţă mă plimb cu ATV-ul, fac rafting, scufundări şi altele.

- Aveţi vreun regret în viaţă?
C.C.: Da. Mama mea a murit acum câţiva ani din cauza unei anomalii la inimă. Medicii de la Bucureşti mi-au spus că, dacă o aduceam mai devreme din provincie, poate avea şanse. Trăiesc cu regretul acesta, că poate aş fi reuşit să o salvez dacă mă mobilizam atunci şi făceam mai multe pentru ea.
C.B.: Eu regret doar că n-avem mai mult timp pentru noi. Am realizat lucruri pe care alţii nu au reuşit să le facă, dar nu reuşim să ne bucurăm pe deplin de ele.

- Ce vă doriţi pentru viitor?
C.B.: Să ne mai suporte şefii puţin, să trecem cu bine de criză. Şi, cu ocazia asta, le mulţumim lui Dan Diaconescu şi Dianei Voiculescu că au avut încredere în noi şi ne-au lăsat să facem emisiunea aşa cum am vrut. Ne ocupăm personal de publicitate, de invitaţi, de tot, lucru ce ne ia foarte mult timp, dar care ne şi place şi dorim să continuăm în acelaşi ritm.
C.C.: Îmi doresc mai multă linişte şi o viaţă de familie mai intensă.

„Emisiunea nu înseamnă două ore şi jumătate, iar apoi suntem liberi”
- Că tot aţi amintit de emisiune, cum aţi ajuns de la facultatea pe care aţi terminat-o în televiziune?
C.C.: Eu îmi doream foarte mult să fac aviaţie militară, dar în anul în care am dat admiterea nu aveau această secţie decât pentru studenţii din Republica Moldova sau ceva de genul acesta. Aşa că am ales ramura cea mai apropiată, respectiv Inginerie Aeronautică, la Politehnică. Noi ne-am tras întotdeauna unul după celălalt. Eu l-am luat pe Claudiu la Politehnică, iar el m-a adus pe mine după el la radio, unde se angajase prima dată. Apoi, am venit eu pe post de reporter la OTV şi el după mine, pe post de prezentator şi de aici toată lumea cunoaşte povestea…

- Ce ne mai puteţi spune despre matinalul pe care îl prezentaţi?
C.C.: Emisiunea nu înseamnă doar două ore şi jumătate şi apoi suntem liberi să mergem la distracţie, aşa cum crede lumea. Noi trebuie să pregătim totul pentru a doua zi, aşa că singurele noastre plăceri sunt când plecăm în vacanţe doar noi, şi atunci recuperăm, într-o săptămână, cât pierdem într-un an.

- Şi… anul acesta aţi recuperat?
C.B.: Am fost deja în Turcia, unde mergem de nouă ani. De obicei, plecăm singuri, însă acum am fost cu nişte prieteni care nu ne-au lăsat deloc să ne odihnim. Am avut parte de senzaţii tari, de la rafting şi scufundări până la mers în cluburi, unde noi nu mai călcasem din facultate. N-am stat nici măcar o clipă tot concediul, aşa că ne-am întors mai obosiţi decât am plecat. De aceea, în septembrie vom pleca în Malta, unde chiar sperăm să ne relaxăm.

- Ce-aţi face mâine dacă n-ar mai merge televiziunea?
C.C: Eu m-aş face femeie de afaceri. Dacă mă gândesc la pasiuni, ar fi ceva legat de modă, de haine, dar dacă la momentul respectiv se vinde bine hârtia igienică, mă voi ocupa şi de asta. Evident că nu acesta-i visul vieţii mele, dar dacă într-adevăr n-ar mai fi nicio şansă în televiziune ar trebui să mă reorientez spre un domeniu din care să câştig, nu?!
C.B.: Păi, dacă se face Cristina femeie de afaceri, eu stau acasă să-i cheltuiesc banii (râde), dar aş prefera totuşi să ies la pensie din OTV.

Claudiu: „E prima şi ultima femeie din viaţa mea“

- Ce întâmplări haioase vă amintiţi din copilărie?
C.C.: Când eram mică, ţin minte că într-o zi am rămas singură acasă la bunici. În curte era o vană mare, plină cu apă. Fiindcă era foarte cald, m-am băgat acolo să mă răcoresc. Apoi, am văzut cloşca bunicii, care avea vreo 15-20 de pui. M-am gândit că le e cald şi lor, aşa că i-am luat pe toţi, i-am săpunit bine şi i-am înşirat pe culme, prinşi de aripi cu cleştii de rufe, ca să se usuce. Săracii pui, au murit nevinovaţi... Apoi, când am crescut şi-am mers la şcoală am fost comandant de unitate, deci responsabilă cu organizarea careurilor. Mă plictiseau la culme discursurile acelea lungi şi comuniste şi mă simţeam exact ca la biserică, iar când începeau toţi să aplaude, eu nu eram atentă şi începeam să mă închin. Când mă vedea diriginta venea şi îmi trăgea câte o palmă, să mă trezesc, pentru că atunci biserica nu era văzută prea bine. În rest, nu prea am ce povesti. Toată adolescenţa mea se învârte în jurul lui Claudiu (râde).
C.B.: M-am electrocutat odată rău de tot. Cred că de-atunci sunt aşa trăsnit (râde). Eram singur acasă şi-am vrut să repar un radio cu pick-up. L-am dezmembrat, numai că atunci când l-am instalat din nou mi-am dat seama că îmi mai rămăseseră piese nepuse la loc. Cu toate astea, l-am băgat în priză şi m-a aruncat vreo doi metri. În rest, toată copilăria mea a fost foarte frumoasă. Ajungeam la ora 12:00 de la şcoală şi până la ora 15:00 trebuia să fac curat prin casă, ca atunci când ajungea mama de la serviciu să-mi dea bani de îngheţată. Când am mai crescut însă am devenit cam gagicar. În şcoala generală mai era un băiat la fel ca mine şi schimbam fetele între noi, azi eu cu una, mâine el… dar la nivel de copii. Cristina e prima şi ultima femeie din viaţa mea.

Cristina: „Pentru mine, muzica trecuse oricum într-un plan secund“

- Cristina, ai renunţat de tot la muzică?
C.C.: Am cântat muzică populară într-un ansamblu folcloric timp de opt ani, până am ajuns la liceu. Apoi am cântat trei-patru ani muzică etno cu Sanda din trupa Rustic, însă când am rămas însărcinată am rărit spectacolele. Ţin minte că atunci când Selena avea 3 luni şi jumătate am plecat la o cântare de Revelion şi l-am lăsat pe Claudiu cu ea acasă. Când m-am întors eu în miez de noapte, Claudiu al meu avea muzica dată la maximum, se auzea din stradă. El făcea karaoke cu nişte prieteni, iar fata dormea în camera ei, singurică. Apoi am rămas însărcinată şi cu Ianis, aşa că am renunţat de tot. Oricum, pentru mine muzica trecuse într-un plan secund, eram mult prea obosită şi nu mai puteam umbla noaptea prin ţară, la cântări.