Main menu

header

18-12-1de Gabriela Niculescu

Primele şase episoade despre evenimentele din decembrie ’89, redate în revista noastră, v-au elucidat câteva dintre misterele morţii soţilor Ceauşescu. Continuăm seria dezvăluirilor, dar, de data aceasta, jurnalistul Grigore Cartianu ne-a pus la dispoziţie volumul „Crimele Revoluţiei”, al doilea best-seller al său, din ciclul celor trei volume. Ca să vă faceţi o idee asupra poveştilor ce vor urma, vă redăm paragraful ce deschide Cuvântul autorului: „Avertisment: această carte nu este recomandată celor cu inima slabă!".

Marea Revoluţie Sovietică din decembrie

În România anului 1989 a avut loc Marea Revoluţie Sovietică din decembrie. Este formula cea mai potrivită pentru evenimentele sângeroase care au dus la prăbuşirea clanului Ceauşescu. Ea include şi revoltă populară, şi puci militar, şi lovitură de stat, şi revoluţie, şi contrarevoluţie, într-un dozaj bine calculat de Marele Regizor de la Moscova.

Această carte nu pune la îndoială necesitatea prăbuşirii regimului Ceauşescu şi a dictaturii comuniste. România anului 1989 era o ţară a terorii, megalomaniei, umilinţei, minciunii, foamei şi frigului. O dinastie feudală cu un conducător amoral, lachei oportunişti şi un popor suferind, precum în Ferma animalelor a lui George Orwell. În plus, Ceauşescu a dat ordine clare de a se trage cu muniţie de război în populaţia revoltată.

De asemenea, nu este pus la îndoială nici caracterul criminal al Securităţii (camuflată în primii patru ani, oficializată ca instituţie din 1948) de-a lungul celor 45 de ani de „democraţie populară”. Alături de conducerea superioară a Partidului, Securitatea este principala responsabilă pentru ororile dictaturii comuniste.

Aceste precizări nu contrazic cu nimic două constatări fundamentale, strâns legate între ele:

1. După fuga lui Ceauşescu au fost omorâţi 957 de oameni, de şase ori mai mulţi decât sub zvârcolirile dictaturii.

2. În decembrie 1989, Securitatea a fost transformată în ţintă de către agenţii sovietici ajunşi la putere. Dar nu întreaga Securitate, ci doar acele direcţii care deranjaseră Marele Prieten de la Răsărit.

Ziua de 22 decembrie 1989, ora 12:09, ne-a găsit după o admirabilă revoltă a timişorenilor, câteva exemple izolate de curaj ale bucureştenilor, sibienilor, clujenilor ori braşovenilor şi o prudentă adormire a aproape întregii naţiuni. Ne-am trezit că strigăm, încă buimaci, „Olé, olé, Ceauşescu nu mai e!”. Şi, într-adevăr, nu mai era, căci tocmai se ridicase cu elicopterul de pe sediul CC al PCR. În acel moment ne era teamă că suntem cu 60.000 mai puţini. Aşa auziserăm la Radio Europa Liberă: că dictatorul a făcut genocid. Numărul real al morţilor era însă mult mai mic: 159. Acolo trebuia să se şi oprească vărsarea de sânge.

Dar s-a întâmplat exact pe dos: după acel moment euforic au mai murit încă 957 de oameni. Acum suntem în măsură să demonstrăm că nu au murit la Revoluţie, ci au fost ucişi la contrarevoluţie. Iar cum autorii contrarevoluţiilor au prostul obicei de a se numi revoluţionari, tot ce putem face pentru ei este să punem lucrurile într-o cheie revoluţionară. Şi ne iese, invariabil, Marea Revoluţie Sovietică din decembrie.

Cum ar putea să iasă altfel, când oamenii Moscovei au făcut legea şi în stradă, şi la Televiziune, şi în palatele Puterii?

Să ne amintim:

... decizia preeminentă în privinţa formulei de schimbare din România i-a aparţinut lui Mihail Gorbaciov, care a avut întâlniri decisive în acest sens, „pe teren propriu”, cu George Bush (2-3 decembrie, la bordul vasului sovietic „Maxim Gorki”, în apele malteze) şi cu François Mitterrand (6 decembrie, la Kiev);

... România este împânzită brusc de zeci de mii de „turişti” sovietici, care trec la acţiune în marile oraşe ale ţării;

... şefia statului îi este încredinţată unui activist de partid (Ion Iliescu) şcolit timp de cinci ani la Moscova şi suspectat de relaţii cu serviciile secrete sovietice;

... ideologul Revoluţiei şi stăpânul Radioteleviziunii (Silviu Brucan), un vechi stalinist, a primit instrucţiuni decisive în 1988, la Kremlin;

... în fruntea Armatei Române este numit, de către Ion Iliescu, un spion sovietic dovedit (generalul Nicolae Militaru, aflat în solda GRU - serviciul de spionaj al Armatei URSS);

... acest general-spion este anunţat la TVR de către un căpitan de Armată (Mihai Lupoi), care-şi petrece timpul liber împreună cu şeful celulei GRU în România (Maiorov);

... acelaşi general-spion instalează oameni ai Moscovei în fruntea tuturor instituţiilor militare din România şi distruge arhive ale serviciilor secrete;

... extrem de activ în diversiunea prin TVR este contraamiralul Cico Dumitrescu, şcolit la Leningrad şi arestat în 1980 pentru legăturile sale cu sovieticii;

... denumirea organismului care preia puterea (Frontul Salvării Naţionale) este adusă din URSS, fiind stabilită cu multe luni înainte;

... soţii Ceauşescu sunt lichidaţi după clasica reţetă sovietică: proces sumar, acuzaţii inventate şi execuţie pe loc.

Şi atunci, de ce Crimele Revoluţiei?

Crime - pentru că majoritatea morţilor din decembrie ’89 nu au fost rezultatul haosului, ci al unei planificări profesioniste.

Revoluţie - pentru că aşa ne-am obişnuit să spunem: am participat la Revoluţie; sau: ce-ai făcut la Revoluţie?

Timp de aproape 20 de ani, şi eu am crezut că am participat la Revoluţie. Acum ştiu că, ieşind în stradă şi punând mâna pe armă după fuga lui Ceauşescu, convins că lupt cu teroriştii nemiloşi ai crudului dictator, am făcut jocul noului nucleu de putere, Iliescu-Brucan-Militaru. Am făcut jocul sovieticilor. Am fost un naiv, aş putea spune. Ba nu! Am fost un prost. Prostul proştilor.

Acum înţeleg la ce se referea Silviu Brucan în ianuarie 1990, când caracteriza poporul român ca fiind „stupid people”. Ca tânăr student, am făcut parte din acel stupid people. Şi încerc să-mi imaginez cam ce gândea Brucan când a folosit această expresie: un popor pe care-l minţi la televizor şi el te crede cu sfinţenie; îl mitraliezi şi dai vina pe terorişti, iar el pune mâna pe arme şi fuge bezmetic să-i prindă; îi oferi cadavre de ofiţeri români pe care scrii „terorişti”, iar el face pipi pe mortăciuni; îi pui la conducere agenţi sovietici, stalinişti notorii, comunişti înrăiţi, iar el se uită la ei ca la salvatori providenţiali; te proclami „emanaţie a Revoluţiei”, iar el nu observă că ai lipsit de la Revoluţie; îl serveşti cu o contrarevoluţie, iar el crede că e cea mai curată revoluţie; îi iei puterea cu care se trezise în braţe, şi el pleacă liniştit acasă; iar după toate astea, abia aşteaptă să te voteze în chip democratic!

(…)

Ceea ce se întâmpla atunci pe micul ecran semăna a film poliţist. Dar era un thriller. O revărsare de populism, demagogie, impostură, incultură… Şi, mai grav, dezinformare, intoxicare, instigare, morţi… Asta meritau românii abia scăpaţi de Ceauşescu?

În primele 3 ore şi 45 de minute (13.00-16.45) ale transmisiei Televiziunii Române Libere, cuvântul „popor” a fost pronunţat, la microfon, de 144 de ori. Asta înseamnă, în medie, o dată la un minut şi jumătate. Campioni: Teodor Brateş (care l-a spus de 28 de ori), Mircea Dinescu (de 18 ori) şi Ion Iliescu (de 10 ori).

A fost cea mai mare manipulare mediatico-militară din secolul al XX-lea. O aplicaţie formidabilă pentru serviciile secrete sovietice, care au beneficiat de un teatru de operaţiuni nemaiîntâlnit.

(…)

„Crimele Rovoluţiei“

- 544 de pagini;
- Tiraj: 100.000 de exemplare;
- Preţ: 15 lei;
- Cea mai vândută carte în 2010 la Gaudeamus