de Gabriela Niculescu
Actriţa Elvira Deatcu se caracterizează prin talent, seriozitate şi dedicare. A interpretat roluri memorabile pe „scândură” în piese precum „Livada cu vişini”, „Gaiţele”, „Alchimistul”, dar şi în filme precum „...Escu” şi „Jocul de-a vacanţa” şi în multe seriale tv. Nu doar profesional este o femeie împlinită, ci şi în plan personal. Are o căsnicie fericită şi doi băieţi minunaţi, Luca şi Filip. Din 12 septembrie o veţi vedea în fiecare luni, de la ora 20:30, la Pro TV în serialul „Pariu cu viaţa” în rolul Tanţei (Constanţa Cercel), concubina lui Gică Popa. Ea lucrează ca bodyguard la un supermarket, este o femeie superficială, consideră că şcoala nu ajută la nimic şi că doar banii contează în viaţă. Tanţa şi Gică formează un cuplu savuros, ale cărui păţanii nu trebuie ratate.
„Pasiunile mele? Marea şi copiii”
- De la cine aţi moştenit talentul?
- Nu ştiu să am pe cineva talentat în neamul meu. Cel puţin nu în mod public. A fost, cred, ceva ce s-a născut o dată cu mine, un talent pe care eu l-am lucrat şi l-am dezvoltat de-a lungul anilor.
- Ce pasiuni aveţi?
- Pasiunile mele? Marea şi copiii. Cam acestea sunt pasiunile mele. Sunt lucruri ce-mi fac plăcere. Aş sta pe malul mării în orice anotimp, singură sau cu copiii mei, să citesc o carte bună. De asemenea, îmi place să văd filme din orice timp şi din orice colţ de lume şi să călătoresc.
„Toţi băieţii din casa mea îşi mai doresc o surioară”
- Cum v-aţi cunoscut soţul?
- L-am cunoscut de un Crăciun, la colindat, la Cluj. Eram foarte tineri, ne-am plăcut, dar nu s-a întâmplat nimic. Câţiva ani mai târziu ne-am reîntâlnit, şi aşa a început o frumoasă poveste de dragoste, cea mai frumoasă pentru mine. L-am cerut de soţ pe malul mării. Acum avem doi copii minunaţi, Luca şi Filip, şi o familie de care sunt foarte mândră.
- Povestiţi-mi câteva lucruri despre băieţeii dumneavoastră. Luca are grijă de Filip?
- Sunt doi copii extraordinari, Luca se simte foarte responsabil faţă de Filip. Dar să nu uităm că şi el are doar 8 ani şi jumătate şi, de multe ori, greşeşte din dorinţa de fi protector cu frăţiorul mai mic, care are 3 ani şi jumătate. Ei doi se iubesc foarte mult, cel mic împarte totul cu Luca. Oriunde am merge, dacă primim sau cumpărăm ceva, Filip spune imediat: „Luăm şi pentru Ucăţică!”. Sunt însă copii şi, în egală măsură, se bat şi se şicanează.
- Ce le place să facă, spre ce sunt orientaţi?
- Deocamdată nu pot să trag concluzii şi nici n-aş vrea, e prea timpuriu. Luca şi-ar cam ocupa tot timpul liber cu lucruri care zice că-i fac plăcere, lecţii de chitară, înot în fiecare săptămână şi engleză. Este pasionat de această limbă şi nu vrea să renunţe la activităţile sale preferate. Filip deocamdată se preface că citeşte şi adoră acest lucru. Ia o carte în mână şi „citeşte” din amintire povestea pe care a auzit-o de la noi cu o seară înainte. Citeşte pe silabe, inventează el o poveste, este adorabil. În vacanţa din Grecia s-a înţeles perfect cu localnicii, îi privea în ochi şi le spunea, într-o română peltică, că a mâncat tot şi să-i dea şi lui un suc. Spre surpriza noastră, chiar primea sucul dorit.
- Băieţii îşi mai doresc o surioară sau nu se pune problema?
- Toţi băieţii din casa mea îşi mai doresc o surioară sau orice fel de copil. Dar mămica lor refuză să dezbată subiectul.
„Am evoluat ajutată de oameni de o calitate excepţională”
- Aveţi roluri memorabile atât în teatru, cât şi în film. Care vă este mai aproape de suflet şi de ce?
- Îmi sunt aproape de suflet rolurile din spectacolele lui Alexandru Dabija şi tot ce am făcut împreună cu Iura Luncaşu la Buftea. De ce? Pentru că întâlnirile umane au fost deosebite şi în urma lor am avut de unde să învăţ despre mine. Am evoluat ajutată de oameni de o calitate excepţională.
- Povestiţi-mi un moment comic din cariera dumneavoastră.
- Într-una dintre zilele de filmare, când arătam ca un stroboscop, eram paietată din cap până-n picioare, aveam ciorapi de plasă negri, portjartier de plasă negru şi filmam pe stradă, la un moment dat nu m-am mai putut deplasa, pentru că mi se agăţase poşeţica de paiete de ochiurile de la ciorapi. Şi am rămas aşa îndoită de şale, cu poşeţica în dreptul genunchilor, iar colegul meu Gabriel Radu nu înţelegea ce se întâmplă. Asta ca să nu mai amintesc de crengile unui copac, care s-au agăţat în cocul splendid al Tănţicăi, mândră tare de noua sa coafură. Momentele amuzante nu vor lipsi din „Pariu cu viaţa”, iar cei de acasă vor avea, cu siguranţă, motive serioase de râs.
- Cum este Tănţica şi cum aţi reuşit să intraţi în pielea ei?
- Greu. Încă mă împrietenesc cu personajul Tănţica, pentru că nu avem nimic în comun. Este un caracter pitoresc şi pare totul foarte amuzant, dar este cu atât mai greu pentru mine să mi-l apropii. Ea nu are niciun fel de reguli de care să ţină seama, nu ţine cont de cutume, de reguli de societate, de niciun fel de convenţie, face greşeli gramaticale în permanenţă şi asta a fost şi este cel mai greu pentru mine. Am început să vorbesc incorect şi în viaţa mea de zi cu zi, probabil ca să mă ajut, ceea ce este foarte grav. (râde)
Luca: „Doamne, mamă, dacă erai aşa în realitate, cum e Tănţica, m-ai fi făcut de râs completamente!“
- Luca este pasionat de meseria dumneavoastră, îi place să vă vadă la televizor?
- Cred că e mult spus pasionat, pare fascinat de ce se întâmplă pe platoul de filmare şi cred că este şi firesc să fie aşa. La filmările pentru „Pariu cu viaţa”, Luca a stat cu mine două zile, pe platouri. Într-una dintre zile am plecat chiar la 1:00 dimineaţa. Pe drum spre casă mi-a spus din toată inima sa: „Mamă, ce grea e meseria ta!”. S-a simţit bine, însă era un pic şocat de personajul pe care-l joc. Pe platou nu mai eram mama, eram Tănţica, şi asta l-a bulversat un pic. Mi-a mai zis o replică ce m-a dat pe spate: „Doamne, mamă, dacă erai aşa în realitate, cum e Tănţica, m-ai fi făcut de râs completamente!”. Ce replică să mai ai? (râde)
Gabriel Radu este un actor desăvârşit şi predă cursuri de arta actorului în cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică. A interpretat nenumărate roluri comice, făcând istorie în televiziune cu celebrul grup Vouă, dar în viaţa personală spune că este un morocănos, unul care ştie să repare televizoare. Din 12 septembrie îl veţi vedea în fiecare luni, de la ora 20:30, la Pro TV, în serialul „Pariu cu viaţa”, interpretându-l pe Gică Popa - un poliţist sectorist văduv, care trăieşte în concubinaj cu Tănţica. Este iubitor de bere şi de grătar şi creşte trei copii, dintre care doar doi ai săi. Deşi banii nu sunt suficienţi, bea şi petrece, iar când încearcă să facă rost de alţii, provoacă scandaluri fără să vrea.
„Cel mai bine îmi este în teatru sau în mijlocul studenţilor”
- Este uşoară sau grea sarcina de a-i învăţa pe studenţii Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică tainele actoriei?
- Este o treabă foarte dificilă, pe care un pedagog bun o face, îndeobşte, cu uşurinţă. Efortul îl resimte abia la sfârşitul zilei. Munca unui profesor de actorie seamănă, mai degrabă, cu aceea a unui antrenor de gimnastică, de exemplu. Descoperă un bob de talent şi, cu răbdare, asiduitate şi enorm de multe ore de muncă îndrumă, dezvoltă şi şlefuieşte acel talent, pregătindu-l pentru performanţă.
- Ce lucru din carieră v-a oferit cea mai mare satisfacţie?
- Ei, spre norocul meu au fost destule asemenea momente, ca actor, regizor, scenarist, în televiziune sau în film. Dar cel mai bine îmi este atunci când lucrez în teatru sau când sunt în mijlocul studenţilor. Dacă s-ar putea, aş face numai asta.
- Cu grupul Vouă mai colaboraţi?
- Nu, din anul 2000. Dar împreună cu Marius Florea Vizante şi Gheorghe Ifrim am făcut un spectacol pe textele mele, „Filarmonica de Comedie”, pe care îl jucăm la Teatrul de Comedie şi la care vă invităm din toamnă.
„Fiica mea este cel mai blând critic”
- Aveţi o viaţă personală discretă. Ştiu doar că aţi jucat alături de fiica dumneavoastră în scurtmetrajul „Icre negre”. Spuneţi-mi câteva lucruri despre familia dumneavoastră.
- Da, fetiţa noastră, Ana, a jucat rolul principal în acest scurtmetraj, alături de Andi Vasluianu, care mi-a fost o vreme student. Acum, Ana are 11 ani, este în clasa a VI-a, face tenis, înot, schiază, îi place teatrul, ştie pe dinafară nu numai rolul meu, ci întregul spectacol „Tarelkin” şi este cel mai blând critic al meu. Dar ştie întotdeauna când greşesc pe scenă. Soţia mea, Maria, este actriţă, în prezent lucrează la Radio România, dar face şi proiecte teatrale independente, unul dintre cele mai importante din ultima vreme fiind spectacolul „Demonul Roşu”, la Teatrul Act.
- Vă mai revedem din toamnă pe scena Teatrului Metropolis?
- Probabil că se va juca în continuare spectacolul „Tarelkin”, o comedie excepţională în regia lui Gelu Colceag.
- Aţi scris şi câteva piese de teatru?
- Nu sunt un autor de teatru. Dar am „debutat” în 1995, când am scris spectacolul „Cafeneaua” după trei povestiri de Bashevi Singer, pentru Teatrul Evreiesc. Apoi, la sfârşitul anilor ’90, am scris „Ciocoii vechi şi noi” după romanul lui Nicolae Filimon, jucat la Teatrul de Comedie, şi mai apoi „Inimă de câine”, după nuvela lui Bulgakov, pentru Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti.
- Aţi fost pus vreodată într-o situaţie în care să priviţi, de aproape, moartea în ochi?
- Nu, dar i-am simţit răsuflarea în ceafă de câteva ori.
„Peştele e un animal răbdător. Odată şi-odată azvârl eu pluta într-un ochi de baltă”
- Cum vă petreceţi timpul liber, ce pasiuni aveţi?
- Timp liber am foarte rar, iar când am, mi-l petrec cu Ana, cu familia, cu prietenii noştri, care au şi ei copii de vârsta Anei. Nimic spectaculos. Mi-a plăcut dintotdeauna să pescuiesc. Am plănuit multe ieşiri cu undiţa, dar, ca un făcut, au rămas doar planuri. Ei, peştele e un animal răbdător. Odată şi-odată azvârl eu pluta într-un ochi de baltă.
- Care sunt trăsăturile lui Gică Popa? Aveţi ceva în comun cu personajul pe care-l interpretaţi?
- E un simpatic. Băiat bun, dar nervos. Fan Dolănescu, face crize la manele. Mai face crize şi când i se termină berea din frigider. Îşi iubeşte Dacia, deşi merge mai mult împinsă. Îşi iubeşte copiii, pe care-i pocneşte preventiv. Îşi iubeşte curtea, strada, cartierul, ţara. Dar cel mai mult iubeşte grătarul. Nu avem prea multe lucruri care să ne apropie. Dar i-am împrumutat multe dintre gesturile mele. Şi un fel de a privi, aşa, într-o dungă, pe care l-am moştenit de la tatăl meu.
- Cum s-a petrecut integrarea într-un nou colectiv, o dată cu începerea filmărilor la acest serial?
- Mult mai uşor decât credeam. Cu unii dintre colegii de aici m-am mai întâlnit în teatru, iar cu alţii - Alex Papadopol şi Adela Popescu - chiar am colaborat când erau studenţi. E o echipă excepţională, mulţi lucrează de câţiva ani împreună şi l-au primit pe nou-venitul Radu Gabriel cu o căldură şi cu o generozitate pentru care le mulţumesc. Iar trupa de tineri este mândria noastră, a tuturor. Sunt nişte copii extrem de talentaţi, serioşi şi frumoşi. N-ai cum să nu-i iubeşti. O să vedeţi!
„Sunt un morocănos care ştie să repare televizoare“
- Spuneţi-mi trei lucruri despre dumneavoastră care nu sunt ştiute de publicul larg.
- Primul: ştiu să repar televizoare. Al doilea: în viaţa particulară sunt un morocănos. Şi al treilea: sunt un morocănos care ştie să repare televizoare.
Alina Eremia - Rolul Ioanei Popa, protagonista serialului:
„Eu cred că datorită tăriei de care dă dovadă, pentru că se confruntă cu probleme pe care nu orice adolescent le trăieşte la această vârstă şi pentru maturitatea sa. Se gândeşte la cei din jur, făcând sacrificii pentru binele lor”
Dorian Popa - Rolul lui Andrei Anghel, protagonistul serialului:
„Andrei este un băiat deosebit, îndrăgostit de muzică şi de Ioana. Cei din jur îl percep precum un băiat rău, dar el, la fel ca şi mine, este un romantic incurabil. Sunt convins că, iniţial, telespectatorii nu-l vor simpatiza din cauza pariului pe care-l face cu cel mai bun prieten al lui, dar, în timp, vor trece de partea sa şi a poveştii de iubire ce se înfiripă între el şi Ioana”
Adela Popescu - Rolul Ralucăi Dumitrescu, profesoară de muzică:
„Este catalizatorul celor 250 de copii din colegiu, iar «La-La Band» se formează printr-o idee a acestei profesoare minunate. Îi va cuceri prin faptul că Raluca este profesoara care îi îndeamnă pe copii să îşi urmeze visul şi pentru că a găsit o altă modalitate de a ţine cursurile, una extrem de plăcută pentru adolescenţi”
Diana Dumitrescu - Rolul Andreei Rădulescu, divă ce lucrează în tv:
„Fiecare personaj al unei poveşti are farmecul său, farmec care este diferit de la o persoană la alta. Unii iubesc nebunia unui personaj, alţii ideile sau aspectul exterior. Nu ştiu să spun prin ce va cuceri Andreea Rădulescu publicul, poate că este sau îi place să fie o persoană controversată, şi prin asta va ajunge la inimile telespectatorilor”