de Gabriela Niculescu
Continuăm episodul din numărul trecut cu cea de-a doua parte a capitolului „Marea Revoluţie Sovietică din Decembrie”. În aceste rânduri din volumul „Crimele Revoluţiei” - al doilea bestseller al jurnalistului Grigore Cartianu din ciclul celor trei volume care abordează evenimentele din decembrie ’89: „Sfârşitul Ceuşeştilor”, „Crimele Revoluţiei” şi „Cartea Revoluţiei” - vom descoperi zece motive pentru care a fost declanşat masacrul de după Revoluţie, care are caracterul unei contrarevoluţii, şi cui i-au servit aceste motive.
Zece explicaţii pentru contrarevoluţie
În criminalistică funcţionează un principiu imbatabil: dacă vrei să ştii cine e ucigaşul, află cui i-a folosit crima. Revoluţia română a fost o crimă în masă. Avem de-a face, aşadar, cu ucigaşi în masă. Ca să aflăm cine sunt aceştia, trebuie să vedem cui i-a folosit toată mascarada.
Atunci, la cald, poate că răspunsul era mai greu de dat. Peste ani însă, el a devenit o formalitate: marii câştigători ai „tragerii special” din decembrie ’89 au fost oamenii lui Ion Iliescu, grupaţi în FSN şi - cei mai mulţi - legaţi ombilical de Moscova.
Şi acum, zece motive ale declanşării masacrului de după Revoluţie, care are toate ingredientele unei contrarevoluţii. O contrarevoluţie de tip comunist, plănuită şi executată de piloni ai regimului comunist, cu colaborarea şi sub stricta supraveghere a „farului comunismului mondial”: URSS.
1. Pentru ca grupul Iliescu să nu piardă puterea. Abia ajunşi „la butoane”, Ion Iliescu, Silviu Brucan, Nicolae Militaru şi ceilalţi „emanaţi” se aflau în pericol să-şi încheie subit cariera politică. Şi asta chiar de pe 22 decembrie, la câteva ore după fuga lui Ceauşescu. Eliberată de frică, mulţimea se radicalizase şi scanda tot mai ferm „Fără comunişti!”. În Piaţa Palatului, Constantin Dăscălescu fusese trimis la plimbare, Ilie Verdeţ la fel. Apariţia lui Ion Iliescu la balconul fostului CC, cu celebrul său „dragi tovarăşi”, a fost însoţită de huiduieli violente. Ion Iliescu a fost salvat pe moment de intervenţia diversionistă a lui Sergiu Nicolaescu, dar a înţeles că nu va trece mult până când valul revoluţionar anticomunist îl va mătura de la conducere. Iliescu ştia că la fel se întâmplase în aproape toate ţările din lagărul sovietic: bătrânii conducători stalinişti au fost schimbaţi cu comunişti reformatori - perestroikişti, gorbaciovişti -, dar aceştia n-au rezistat, fiind înlocuiţi, sub presiunea maselor, cu personalităţi democrate, anticomuniste.
2. Pentru a oferi noii puteri o acreditare revoluţionară. Ieşiţi pe scena publică după ce Revoluţia, practic, se încheiase, Iliescu, Brucan şi Militaru aveau nevoie de o continuare a evenimentelor, în focul cărora să apară ei, salvatorii curajoşi. O astfel de acreditare revoluţionară le-ar fi fost scut în faţa pretenţiilor justificate, şi tot mai insistente, ale revoluţionarilor autentici, mai ales ale celor de la Timişoara şi Bucureşti. Şi cum se putea crea un apendice al Revoluţiei? Evident, prin inventarea unui inamic. „Teroriştii lui Ceauşescu” - nu putea fi găsit ceva mai bun!
3. Pentru a stopa elanul revoluţionar al străzii. Punând mitraliera pe mulţime şi întreţinând psihoza teroriştilor care omoară tot ce prind pe străzi, noii conducători au scăpat de pericolul unor mari manifestaţii care să le ceară să plece. Prin teroare au băgat lumea în casă. Asta se numeşte, clar, contrarevoluţie!
4. Pentru a distruge documente compromiţătoare. Mulţi dintre liderii noii puteri aveau dosare nu tocmai onorante, la Partid, la Securitate sau la Armată. Cei mai expuşi erau cei documentaţi ca agenţi ai unor puteri străine, majoritatea ai URSS. O gherilă urbană, întreţinută timp de câteva zile, era absolut necesară pentru a face ca respectivele dosare să dispară. Unele s-au „evaporat” pur şi simplu. Altele au fost distruse - incendiate sau inundate - o dată cu întreaga arhivă a instituţiei de care aparţineau. Mari pagube au fost înregistrate la Contrainformaţii militare, la USLA, la Direcţia a 5-a şi la UM 0110 („unitatea anti-KGB”) din cadrul Securităţii. Dosarul de spionaj al lui Nicolae Militaru, întocmit de Contrainformaţiile militare, n-a mai putut fi găsit. Parcă l-a înghiţit pământul!
5. Pentru a grăbi suprimarea soţilor Ceauşescu. Înscenarea unei bătălii pe viaţă şi pe moarte cu „fanaticii apărători ai dictatorului”, asezonată cu propagarea unor minciuni precum „cei peste 60.000 de morţi”, a creat o stare de spirit favorabilă lichidării foştilor conducători. Ţara era încercată de revoltă, emoţie şi mânie. După trei zile de bombardament mediatic, majoritatea românilor au sărit în sus de bucurie când, în seara de Crăciun, Televiziunea a anunţat execuţia Ceauşeştilor.
6. Pentru a evita dezvăluiri stânjenitoare. Fără presiunea „războiului cu teroriştii”, noua putere ar fi fost obligată să le organizeze soţilor Ceauşescu un proces după toate normele legale. Era un risc prea mare: fostul dictator, cunoscut ca fiind slobod la gură, ar fi avut multe de spus despre trecutul unora dintre „revoluţionari” (Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Silviu Brucan, Alexandru Bîrlădeanu, Petre Roman, Cico Dumitrescu etc.) sau despre rolul sovieticilor în schimbările din România.
7. Din răzbunare. La acest capitol, campion este Nicolae Militaru. Generalul-spion a trimis la moarte 13 oameni (8 în faţa MApN şi 5 într-un elicopter) într-o singură seară (23 decembrie), doar din ambiţia de a-i lichida pe doi dintre ofiţerii care-i descoperiseră legăturile cu sovieticii: colonelul Gheorghe Trosca şi generalul Constantin Nuţă.
8. Pentru diabolizarea Securităţii. Iritată de-a lungul vremii de atitudinea „nefrăţească” a contraspionajului lui Ceauşescu, URSS era direct interesată să anihileze această structură. Agenţii sovietici cu cetăţenie română au executat cu mult zel directiva Moscovei. Nici nu le-a fost greu după ce au ajuns la putere. Constatare: din cadrul Securităţii nu au avut de suferit direcţiile care se ocupaseră cu oprimarea populaţiei, ci doar cele care aduceau atingere intereselor spionajului sovietic.
9. Pentru privilegii. Declanşarea „revoluţiei de după Revoluţie” le-a dat şansa multor şarlatani sau aventurieri să dobândească un certificat de revoluţionar. Era cel mai scurt drum spre privilegiile noii ere: bani, terenuri, spaţii comerciale, rente, scutire de impozite, contracte cu statul etc.
10. Din calcule electorale. Declanşarea propriei revoluţii îi conferea lui Ion Iliescu şansa de a apărea ca salvator al naţiunii într-o confruntare sângeroasă cu „bestiile lui Ceauşescu”. Era mană cerească pentru un personaj cu mari ambiţii politice. O campanie electorală mai eficientă - cheltuieli zero şi impact colosal - nici că putea exista!
Istoricul Florin Constantiniu a mai identificat o posibilă cauză a declanşării Operaţiunii „Teroriştii”: „Acţiunile diversioniştilor nu pot fi explicate - evident, ipotetic, în absenţa probelor decisive - decât ca având funcţia să împiedice crearea altor centre de putere, în afara nucleului instalat la conducerea Frontului Salvării Naţionale. Revoltei populare împotriva regimului Ceauşescu i-a urmat o lovitură de stat, în pregătirea căreia URSS a avut un rol de seamă - aceasta este opinia noastră în stadiul actual al cercetării”. Iar de atunci au fost produse nenumărate dovezi care susţin această teză.
- 544 de pagini;
- Tiraj: 100.000 de exemplare;
- Preţ: 15 lei;
- Cea mai vândută carte în 2010 la Gaudeamus.