Main menu

header

26-10-1de Cătălina Tăgârţă

I-a plăcut întotdeauna să fie independentă, aşa că la 19 ani şi-a luat inima-n dinţi, viaţa în mâini şi a pornit spre Capitală, să se înscrie la Facultatea de Drept. A terminat-o, numai că, între timp, a cochetat cu televiziunea, apoi cu teatrul, iar după absolvire a dat legile pe lumea artistică. Mirela Boureanu Vaida, prezentatoarea emisiunii „Mireasă pentru fiul meu” de la Antena 1 şi solista Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, ne-a vorbit despre emoţia de a păşi pe aceeaşi scenă alături de mari artişti, dar şi despre viaţa sa personală.

„De la 19 ani am vrut independenţă”
- Mirela, pentru cine nu ştie, tu eşti din Iaşi. Povesteşte-ne, în primul rând, cum ai ajuns în Bucureşti?
- Am plecat să fiu studentă în alt oraş, cu gândul că voi fi independentă de părinţi. Toată lumea spunea că ora exactă se dă la Bucureşti, aşa că nu am stat mult pe gânduri să aleg Capitala. Eu, cum voiam să dau admitere la Facultatea de Drept, am venit aici să mă înscriu. Ai mei nu erau prea convinşi de hotărârea luată. Parcă o aud şi acum pe maică-mea: „Unde te duci tu acolo, la cămin, să faci mâncare pe reşou, să îţi pui rufele la uscat pe sârmă, la fereastră?” - ei n-au înţeles niciodată hotărârea asta a mea. De la 19 ani am vrut independenţă şi, într-un fel, parcă am anticipat că voi ajunge în lumea asta, artistică.

- Te-ai înscris la facultate, te-ai mutat în Capitală şi... ai ajuns la televiziune. Cum s-a întâmplat totul?
- De mică am cochetat cu scena, cântam la serbări, la spectacole în parcuri, în centre comerciale. Eram în anul trei de studii când am aflat de un casting la o televiziune. Am participat, şi aşa am ajuns să lucrez pe post de reporter matinal. Era prima mea experienţă în televiziune, îmi era drag şi mă străduiam să fac totul cât mai bine. Experienţa la transmis în direct, dar şi multe alte lucruri ce s-au dovedit a-mi fi extrem de utile mai târziu le-am învăţat la televiziunile de nişă, acolo unde nu ţi se aduce totul de-a gata şi tu doar prezinţi, ci tu eşti cel care îţi pregăteşti totul singur.

„Am înţeles că Dumnezeu te pregăteşte pentru ce urmează”
- Înţeleg că fiecare efort ţi-a fost ulterior răsplătit.
- Aşa este. Dacă acum opt ani nu eram mulţumită de ce făceam, şi voiam mai mult, mi-am dat seama că Dumnezeu îţi dă fiecare etapă, fiecare eveniment din viaţă pentru ceva, te pregăteşte pentru ceea ce urmează. Am ajuns să îi cunosc pe producătorii emisiunii „Noră pentru mama” de la Kanal D datorită Adrianei Bahmuţeanu, şi îi mulţumesc pentru încrederea pe care a avut-o în mine. În perioada când avea probleme cu sarcina, Adriana m-a chemat să-i ţin locul la emisiunea pe care o prezenta în direct, şi astfel i-am întâlnit. Le-a zis celor din televiziune: „Fie vă aduc o fată de la mine de la Etno TV, care sunt sigură că o să ţină frâiele emisiunii, fie vă descurcaţi...” Pentru mine a fost un şoc, dar şi o provocare. Mi-am dat seama că, dacă ei riscă atât, eu de ce n-aş risca? Dacă ei cred în mine, eu de ce n-aş crede? Şi-aşa m-am ambiţionat şi mi-am zis că trebuie să le demonstrez că au luat decizia corectă alegându-mă. Şi, în prezent, formatul s-a mutat la Antena 1, sub numele „Mireasă pentru fiul meu”.

- Trebuie să ai şi noroc să obţii toate astea?
- Aş putea spune că viaţa mea e o întretăiere de drumuri şi de oameni. Fără să fi cerut, şansa a fost să intru la teatru, iar acum la Antena 1, care e pentru mine un alt mod de a vedea lucrurile. O televiziune mare chiar îţi aduce un plus. E dificil, nu e uşor, dar satisfacţiile sunt pe măsură. Pentru mine a fost o adevărată bucurie ca, pe lângă emisiunea pe care o moderez, să am ocazia de a mă reîntâlni cu folclorul românesc şi cu artiştii care îl reprezintă atât de frumos, prezentând la Antena 1 o ediţie specială de Revelion, dar şi de Paşte.

„Timpul liber nu prea mai există”
- Cum te descurci cu atâtea joburi? Înţeleg că nu-i vorba doar de teatru şi televiziune.
- Aşa este. Televiziunea îmi ocupă cel mai mult timp, sunt circa 15 ore de filmări, în direct, pe săptămână, de luni până sâmbătă. Sâmbăta şi duminica seara am fie spectacol la Teatrul de Revistă, fie la Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian”, unde am luat premiul pentru cel mai bun spectacol al anului, la UNMR, pentru musicalul Rebecca. Apoi, în week-end-uri mai cânt şi cu formaţia mea, Vaida Show şi Orchestra, ce poate fi găsită pe www.vaidashow.ro. Pentru mine, timpul liber nu prea mai există, însă, pe măsură ce el se împuţinează, satisfacţiile cresc.

26-10-2- Şi totuşi tu nu oboseşti niciodată?
- Ba da. Şi, de la o vreme, îmi dau seama că e foarte greu să recuperez o sâmbătă pierdută. Pe de altă parte însă, când faci ceva cu drag, cu suflet, nu percepi acea activitate ca muncă. La teatru mă încarc cu energie, pentru că lumea vine acolo cu drag, entuziasmată să vadă un spectacol, să capete un zâmbet. În plus, nu e o atmosferă încărcată nici în cabină, fiindcă noi acolo ne povestim ce am mai făcut, cum ne simţim. De la evenimente, de asemenea, n-ai cum să pleci decât plin de bucurie, de emoţie şi împlinire.

„E foarte greu să fii imparţial în emisiune”
- Ce ne spui din culisele emisiunii, că tot ai amintit de ea?
- Tot ce e de ştiut se dă pe post. Concurenţii spun tot ce-i doare. Eu cred că un om se poate ascunde o dată, de două ori, dar nu poţi simula atât timp. Oricum, ne apropiem de final, iar cuţitele se ascut. E foarte greu să fii imparţial, pentru că ai nevoie să comunici cu toţi, faţă în faţă, iar de multe ori devii un fel de arbitru.

„Nimic nu se face fără sacrificiu”
- Care este, din punctul tău de vedere, secretul succesului?
- Îţi vine o şansă, dar tebuie să ştii să o iei din zbor. Pe lângă asta, e vorba despre multă muncă şi sacrificiu. Nimic nu se face fără sacrificiu.

- Cum te-ai caracteriza? Spune-mi două calităţi şi două defecte.
- Sunt dezinvoltă şi comunicativă, iar, pe de altă parte, critică şi stresantă când nu sunt mulţumită de ceva.

- Te dedici carierei trup şi suflet. Mai ai timp pentru familie?
- După cum spuneam, n-am timp liber mai deloc, iar soţul meu tânjeşte după întâlniri cu prietenii, după plimbări. Fiindcă are mai mult timp liber - lucrează în management - îmi ţine locul în activităţile casnice, e responsabil cu facturile, mă ajută foarte mult şi mă înţelege.

- Găteşte?
- Asta nu. Dacă ar şi găti, chiar că ar fi soţul ideal. (râde)

- Dar tu?
- Când am timp, da, cu plăcere. Îmi ies bine sosurile, borşurile şi tocăniţa. În schimb, nu mă bag la prăjituri. Când mă duc la mama, mă ia de bună. Zice: „Hai, repede, eu am de plivit în grădină, fă şi tu un borş!”

„Soacra mea ţine mereu cu mine”
26-10-4- Cum l-ai cunoscut pe soţul tău?
- Eu am făcut Facultatea de Drept în Bucureşti, iar el la Babeş Bolyai din Cluj. Se organiza anual un concurs numit „Hexagon” între facultăţile de stat, iar într-unul dintre ani am mers la Sibiu pentru proba artistică, iar el se înscrisese la cea sportivă. Eu eram foarte mândră de mine, pe când el, ardelean, era cumpătat. A făcut rost de numărul meu şi m-a sunat cam la o lună după ce ne-am întors din tabără. Mi-a zis că e în drum spre mare şi că trece prin Bucureşti să mă invite la o cafea. Era 3 iulie, iar de atunci suntem împreună.

- Cu soacra ta cum te înţelegi?
- Din cauza timpului mergem foarte rar la ei, la Cluj, dar ne înţelegem super. Soacra mea e foarte liniştită, ţine mereu cu mine, ceea ce e mare lucru. Ne trimite caserole cu mâncare, e genul tipic de mamă de băiat. La fel ca maică-mea, şi ea e tot cadru didactic, bugetar. Socrii se înţeleg foarte bine cu părinţii mei, fac şi concediile împreună.

- Mai ai fraţi, surori sau ai tăi au rămas singuri?
- Mai am un frate, cu trei ani mai mic, şi am o nepoţică de la el, aşa că mereu am discuţii cu ai mei pe tema asta: „De ce el are deja copil şi eu nu, deşi sunt mai mare?!” În fine... deocamdată simt că n-am cum... n-am timp, dar, dacă e să vină totuşi un copil, îl aştept cu drag...

„Copilăria înseamnă desculţ pe uliţă”
- Povesteşte-mi, te rog, despre copilăria ta.
- Am făcut şcoala la Iaşi, dar toată copilăria mea e legată, de fapt, de casa bunicilor, din satul Războieni. Copilăria înseamnă desculţ pe uliţă, căţărat prin copaci, rupt de flori de la vecina din deal, înseamnă amintiri „imprimate” pe genunchi, care sunt plini de semne din acele vremuri (râde), copilăria înseamnă mulţi copii ai vecinilor, nici nu pot să vorbesc despre asta, fiindcă îmi dau lacrimile. În Iaşi mă regăsesc abia mai târziu, în adolescenţă. La Războieni avem o livadă superbă, plină cu păpădii, meri, peri şi cireşi, iar tata are acolo stupi. Mă aşteaptă acasă doi căţei, iepuraşi, găini, pentru mine... acolo e raiul pe pământ.

- Nostalgia cu care vorbeşti mă face să cred că ţi-e tare dor de-acasă. Când ai fost ultima oară?
- N-am mai fost din august, anul trecut, dar tânjesc după asta. Dacă nu era o furtună săptămâna trecută, să-mi cadă câteva frunze pe parbriz, eu nici nu-mi dădeam seama că au înverzit pomii. Şi-atunci am realizat că niciodată nu se întâmpla asta în copilăria mea, eu băteam toate dealurile şi coclaurile şi eram la curent cu fiecare fir de iarbă sau floare îmbobocită. Şi-atunci mi-am zis: „Doamne, ce fac eu cu viaţa mea? Nici nu ştiu când trece timpul!”.

A dat foc la casă
- Ce-a rămas din fetiţa aceea care străbătea „văi şi coclauri”? Îţi mai place şi-acum să călătoreşti? Preferi marea sau muntele?
- Da. La nebunie. Când am trei zile libere facem repede rezervare şi plecăm. Ne plac oraşele cu multă istorie şi cultură, cu arhitectură frumoasă. Îmi place muntele, dar nu prea merg din cauza traficului, până acolo fac aproximativ şase ore cu maşina, aşa că prefer o destinaţie la două-trei ore distanţă cu avionul. Pentru mare sau munte îmi trebuie cel puţin zece zile legate, pe care le aştept cu mare drag.

- Din atât timp petrecut la ţară, trebuie să fi fost şi ceva năzbâtii...
- Eu, de când s-a născut fratele meu, trebuia să am grijă de el. Pe timpul verii, casa de la Războieni era sediul nostru, reşedinţă de vară. Într-o zi, eram singuri acasă - el avea vreo 4 ani, deci eu vreo 7 - şi-a venit la mine să îmi spună: „Hai să vezi ce frumos arde celofanul” şi cum admiram noi focul aşa şi ne amuzam de picurii ce se prelingeau din celofan, tot peretele de nord al casei a fost cuprins de flăcări. Am realizat ce-am făcut abia când au început să se audă ţipetele vecinilor şi am văzut mulţimea de oameni că venea cu găleţi cu apă. Atunci, ce ne-am zis: „Hai să mergem repede în casă, să ne facem că dormim şi că nu ştim nimic de toate astea...” Ce bătaie ne-am luat atunci...

26-10-3„Măi, fată, cu muzica mori de foame”
- Şi... ce voiai să te faci „când vei fi mare”?
- Avocat şi reprezentantul României la NATO sau UE, ceva de genul acesta. Prin liceu îmi plăcea meseria de avocat, pe care o vedeam eu în filmele americane. Însă, pe măsură ce mergeam la facultate, mi s-a părut uşor dezamăgitor, pentru că în afară de a toci miile de pagini din bibliografie nu făceai mare lucru. Drept exemplu stă faptul că terminasem Facultatea de Drept şi nu ştiam cum arată o sală de instanţă. Atunci mi-am zis că aplicatibilitatea a ceea ce învăţam e zero, şi-am preferat scena, fără mustrări de conştiinţă.

- Ai tăi te-au susţinut în hotărârea luată?
- Ei n-au dat prea multe şanse drumului pe care-am apucat. Îmi ziceau: „Măi, fată, cu muzica mori de foame”. Inima îmi zicea ceva, ai mei altceva. Parcă o aud şi-acum pe mama: „Dacă te ţii de facultate, treaba ta ce faci în rest”. Iar eu, ca o fată conştiincioasă, cum eram obişnuită, îi duceam mereu carnetul de student, că aşa era mama obişnuită, mă verifica mai ceva decât pe elevii săi de la şcoală. Dar acum sunt amândoi - şi mama, şi tata - mândri de ceea ce fac...

- De ce eşti mai apropiată, de muzică sau de actorie?
- Un artist, dacă transmite ceva, atunci e un artist. Cred că nu e clar delimitată trecerea între solist vocal şi actor.

„Îmi place să fac echitaţie”
- Cum te întreţii? Faci sport?
- Încerc să merg la sală cel puţin câte o oră de două-trei ori pe săptămână. Îmi place să fac şi echitaţie, dar de când filmez în direct mi-e teamă de vânătăi.

- Frecventezi saloanele de cosmetică, apelezi la tratamente naturiste?
- Tratamente cosmetice făceam şi eu, dar am ajuns la concluzia că îmi luau foarte mult timp, cel puţin două-trei ore, aşa că am renunţat. Îmi fac acasă gomaj cu zaţ de cafea sau tărâţe de grâu o dată pe săptămână. Pentru păr uscat folosesc gălbenuş, miere şi ulei de ricin. Nu sunt vopsită şi, atât cât se poate, vreau să-mi menţin culoarea, să nu ajung sclava vopselei... În plus, pentru faţă mai fac măşti cu castravete ori pepene galben.

- Ce părere ai despre operaţiile estetice?
- Sunt împotriva lor, dar, dacă voi fi pe scenă la 70 de ani şi voi avea nevoie mi-aş face un lifting, pentru că un artist trebuie să arate bine.

- Îţi plac animalele, ai vreunul?
- Îmi plac la nebunie, mai ales câinii. Dar, tot din lipsa timpului, nu îmi pot permite să iau unul şi să-l chinuiesc lăsându-l singur.

26-10-5„Teatrul de Revistă «Constantin Tănase» a fost şi este casa mea“

- La Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” cum ai ajuns?
- Tot în urma unui casting. Mi-a spus o prietenă - care ştia că îmi place să cânt - că se ţine un casting acolo, aşa că nu am ezitat şi am mers. Evident, cu emoţiile de rigoare, dar am reuşit, şi uite că sunt acolo din 2005.

- Cum e să lucrezi cu actori mari, consacraţi?
- Pentru mine, întâlnirea cu Teatrul de Revistă şi cu actorii mari, consacraţi, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, Nae Lăzărescu, Cristina Stamate, Adriana Trandafir, Adrian Enache sau Valentina Fătu a fost momentul decisiv pentru cariera mea. Ei mi-au dat încredere în mine, m-au învăţat să fiu dezinhibată şi am furat meserie de la ei. Îi apreciez că au atâta tărie să se reinventeze, să fie mereu alt personaj şi totodată acelaşi. Simpla călătorie cu ei în turnee, poantele, farsele care se fac... lucrurile astea te îmbogăţesc extraordinar. Pentru mine e o carte de vizită, o adevărată mândrie. Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” a fost şi este casa mea. Indiferent că acum fac şi alte lucruri, eu aici mă întorc de fiecare dată. Nu pot spune că e un job bine plătit, dar mă duc de drag, fiindcă nu pot trăi fără el.

Reţetă de lipie la ceaun

- Ne dai şi nouă o reţetă de-a ta, moldovenească?
- Sigur. Uite, ca să faci lipie la ceaun ai nevoie de chişleag, adică lapte bătut, în loc de apă, de făină şi de sare. Ca să-ţi dai seama că e frământat bine îl tai cu cuţitul şi trebuie să aibă bule de aer. Se face din aluat o turtiţă şi o pui în ceaunul cu foarte puţin ulei. Nu trebuie să se prăjească, ci mai mult să se coacă, iar ca să se umfle se acoperă ceaunul cu capac, iar când e gata se înfăşoară lipia într-un prosop.

„Când faci ceva cu drag, cu suflet, nu percepi acea activitate ca muncă“