Main menu

header

13-13-1Revista Taifasuri şi-a premiat cititorii fideli care şi-au făcut abonamente şi au avut şi un dram de noroc în plus faţă de ceilalţi participanţi. Spre bucuria redacţiei, toate premiile au ajuns la oameni care chiar aveau nevoie de produsele pe care le-au câştigat. Pe lângă Felicia Ichim şi Răzvan Paulică, cititorii care au plecat acasă, la propriu, cu cele două autoturisme Seat Ibiza, ne-au vizitat la redacţie ca să-şi ridice premiile şi cei care s-au ales cu un frigider, un televizor, un mixer, un filtru de cafea, un sandwichmaker şi câte 300 de lei.

Milica Muşătoiu: „Familia s-a bucurat mult că ne-am ales cu un televizor“
Milica Muşătoiu, în vârstă de 40 de ani, din satul Năeni, judeţul Buzău, a fost uimită să constate, citind revista, că este câştigătoarea unui televizor. Nu se aştepta. Are abonament la Taifasuri de la primul număr. „Citesc Taifasuri încă de când a apărut. Mi s-a părut mai mult decât interesantă şi am făcut abonament. Materialele despre medicina naturistă sunt cele pe care le aşteptam eu şi familia mea cu interes. Interviurile cu personalităţi ni se par extraordinare şi ne bucurăm să vedem că nu sunt uitate valorile noastre, mai ales cu oamenii pe care i-am admirat de-a lungul timpului. Toată revista este interesantă. M-a surprins să văd că am câştigat. Nu am câştigat nimic niciodată, e prima dată când mi se întâmplă. Familia mea s-a bucurat că ne-am ales cu un televizor. Nu mi-a venit să cred când mi-am văzut numele în revistă. Toţi cei din familie, şi nu numai, au spus că Dumnezeu nu uită şi răsplăteşte”.

13-13-2Dumitru Barbălată: „Nu mai aveam frigider de foarte multă vreme”
Dumitru Barbălată are 79 ani, este din Comăneşti, judeţul Bacău, iar frigiderul câştigat la acest concurs i-a răsplătit fidelitatea, fiind abonat al revistei Taifasuri încă de la primul număr. „Am abonament de la primul număr al revistei Taifasuri. Soţia mea se tratează de diverse afecţiuni cu ajutorul remediilor naturiste din revistă. Şi reţetele de bucate ne-au inspirat. Tot ce-i place soţiei îşi decupează şi ţine în bucătărie. Concursul ne-a bucurat foarte tare, mai ales că nu mai aveam frigider de foarte multă vreme. După ce s-a stricat, am rămas doar cu un congelator. Câştigarea lui în acest moment a fost nemaipomenită. Vă mulţumim din suflet! Sperăm să mai organizaţi concursuri, pentru că vom participa bucuroşi”.

13-13-3Daniela Ilinescu: „Sandwichmaker-ul este primul premiu din viaţa mea”
Daniela Ilinescu are 51 de ani şi este din Bodeşti, judeţul Vâlcea. Citeşte revista Taifasuri de patru ani, îi plac în special rubricile „Farmacia verde” şi „Bucătăria pentru toţi”, iar la concursul organizat de noi a participat în speranţa că va câştiga una dintre cele două maşini. Nu a primit un autoturism, totuşi norocul i-a surâs: „Sandwichmaker-ul e primul premiu din viaţa mea! Nu aveam aşa ceva”.

Luiza Cireaşă: „Cu sandwichmaker-ul pregătesc micul-dejun”
Luiza Cireaşă are 36 de ani, este din Berceni, judeţul Buzău, şi este cititoare fidelă a revistei noastre de trei ani. În urma participării la concurs, Luiza a primit pentru prima oară în viaţă un premiu şi le-a făcut o bucurie celor doi fii ai săi, în vârstă de 9 şi respectiv 11 ani, câştigând un sandwichmaker: „Le pregătesc în fiecare dimineaţă micul-dejun. Sora mea suferă de cancer la sân, eu şi unul dintre fiii mei avem probleme de sănătate, iar de când am aflat cumplita veste citesc revista pentru rubricile de sănătate. Am folosit multe tratamente pe care le-am descoperit în Taifasuri”, ne-a spus buzoianca”.

13-13-4Aurora Oprea: „Filtrul a venit la fix pentru a-mi completa bucătăria”
Aurora Oprea este din Trăisteni, judeţul Prahova, şi a câştigat la concurs un filtru de cafea. Ca în majoritatea cazurilor, premiul a fost exact cel de care avea nevoie cititoarea noastră: „M-am mutat în casă nouă şi a trebuit să-mi cumpăr mobilă şi aparate electrocasnice. Am găsit tot ce-mi trebuia, doar la filtru de cafea nu mă hotărâsem, aşa că acesta a venit la fix pentru a-mi completa bucătăria”, ne-a spus prahoveanca în vârstă de 37 de ani. Aurora este abonată la revista Taifasuri de aproximativ un an şi jumătate. „La început mergeam în oraş săptămânal şi o cumpăram de la chioşcul de ziare, dar mi-e mai uşor cu abonament. Mă bucur că în paginile revistei abordaţi domenii diverse şi de interes comun”.

13-13-5Nicolae Cojocaru: „Am făcut o alegere bună şi am luat 300 de lei”
Nicolae Cojocaru (64 de ani), din Bucureşti, este cititor fidel al revistei Taifasuri şi a câştigat 300 de lei. „Eram abonat la mai multe publicaţii, dar, o dată cu criza, am fost nevoit să mai renunţ la o parte dintre ele. Din fericire pentru mine, Taifasuri a rămas pe lista de priorităţi, şi uite că am făcut o alegere bună, pentru că am intrat în concurs şi am luat 300 de lei”, ne-a spus bărbatul când a venit să îşi ridice premiul de la redacţie.

13-13-6Ioan Hortopan: „Am preferat să vin personal să ridic banii”
Tot 300 de lei a câştigat şi Ioan Hortopan (71 de ani), care de fericire a venit tocmai dintr-un sătuc de pe lângă Târgu-Jiu să îşi ridice premiul. „Sunt veteran de război şi am gratuitate pe tren, aşa că am preferat să vin personal să iau banii şi, cu ocazia aceasta, să vă cunosc. Sunt abonat de multă vreme la Taifasuri şi, chiar dacă eu sunt «titular», revista e citită de toată familia”, ne-a declarat cititorul.

13-13-7Ion Topală: „M-a surprins să văd că am primit un mixer”
Pensionarul Ion Topală, din Bucureşti, a intrat în posesia premiului pe care l-a câştigat la concursul revistei noastre. „Sunt cititor fidel al revistei. Sunt pensionar şi vă mărturisesc că nu există pagină pe care să nu o citesc cu interes din Taifasuri. Îmi plac toate articolele din «Farmacia verde» şi, sincer, cel mai mult îmi place că alternaţi subiectele, niciodată nu se repetă, mereu este ceva nou. Am sentimentul că aveţi de toate în interiorul revistei. Interviurile mi se par interesante. M-a surprins să văd că am primit un mixer. Citesc Taifasuri de când a apărut”.