de Loreta Popa
- La 27 iunie, compozitorul împlineşte 91 de ani
Temistocle Popa este unul dintre compozitorii căruia românii i-au fredonat şlagărele ani la rând. A compus tot timpul melodii simple, fără probleme de intonaţie, care să poată fi interpretate de oricine şi să nu creeze probleme ascultătorilor. La 27 iunie împlineşte 91 de ani, iar regretul vieţii sale este că nu s-a putut obişnui cu trecerea timpului, oricât de mult a încercat.
„Întotdeauna am crezut în meseria mea”
Ar schimba multe la viaţa sa dacă ar putea. Şi-a dorit să fie bine în jurul său şi s-a săturat să audă şi să citească prin ziare mizerii despre oameni care nu ştiu ce să mai facă doar ca să fie în centrul atenţiei. Şi-ar dori o lume mai bună, mai zâmbitoare şi mai plină de iubire. „M-am născut în mahalaua Bădălan, din Galaţi, într-o familie de oameni săraci. Aici, prin uşile întredeschise ale cârciumilor, am descoperit farmecul cântecelor simple ale vioriştilor, ţambalagiilor, acordeoniştilor, toboşarilor şi «guriştilor», iar în timpul zilei gustam romanţele îngânate de bărbierii acompaniaţi de mandoline. Nu e de mirare că mama era oripilată de preocupările mele muzicale. I-am schimbat cea mai bună găină pe o chitară fără fund, mi-am confecţionat un «ţambal» din trei scânduri şi două sârme, precum şi viori din coceni de porumb şi arcuşuri din coadă de cal! Ea însăşi cânta adesea cu o voce caldă romanţe sfâşietoare, prevestind parcă decizia curajoasă pe care a luat-o într-o dimineaţă, după un nou chef crunt al tatălui meu, s-a urcat cu mine de mână în primul tren, luând calea Bucureştilor! Primii paşi în muzică i-am făcut în curtea Regimentului 21 Infanterie, fiind copil de trupă. După studiul saxofonului, harpei şi al flautului am trecut la Conservatorul de Muzică şi Artă dramatică din Bucureşti, iar în 1945 am început să cânt în formaţia lui Sergiu Malagamba. Am fost apoi flautist în orchestra Teatrului de Operetă, condus de Ion Dacian, unde îl aveam ca dirijor pe Gherase Dendrino. În 1949 m-am angajat la Teatrul Savoy, unde am fost luat sub aripa protectoare de ctitorul muzicii uşoare româneşti moderne Ion Vasilescu. Compozitorii fără interpreţi sunt nimeni. Interpreţii sunt cei care scot la lumină creaţiile noastre”, spune maestrul Temistocle Popa. „Datorită interpreţilor, melodiile compuse de mine au ajuns în casele oamenilor. Întotdeauna am crezut în meseria mea. Nu este important ceea ce credem noi despre noi, ci ceea ce cred alţii despre noi. Tot ce am scris am avut bucuria să placă. De când ne naştem avem muzica în noi. Sper să apuc să văd minunea ca muzica uşoară să revină la ce a fost. Tot muzică aş face dacă aş putea să dau timpul înapoi”.
„Nu existau invidii, oamenii erau mai puţin nervoşi, ne încurajam unul pe altul”
Temistocle Popa nu este bogat, nu are limuzină la scară, şofer sau vilă ce se întoarce după soare. Este un om normal, are un har cu care puţini sunt înzestraţi de Sus. Îndrăgit de generaţii de iubitori ai muzicii, nea Temi nu a fost ocolit de neplăceri. A fost evacuat din casa în care crease decenii la rând şi în care locuise prietena sa din tinereţe Maria Tănase, din cauza unei legi gândite strâmb din start. Acum, acesta, împreună cu soţia sa, Cornelia Teodosiu, stea a teatrelor de music-hall de altădată, stă într-o casă ce n-a reuşit să cuprindă comorile din cealaltă, diplome, medalii, trofee, partituri, fotografii istorice. Ce poţi spune în faţa optimismului cu care totuşi compozitorul priveşte viaţa şi obstacolele ei? Nimic. Poţi pleca doar capul în semn de admiraţie şi omagiu. Din păcate, Temistocle Popa se luptă cu actualul proprietar, care vrea să-l arunce la rândul său în stradă pe cunoscutul compozitor. Incredibil, dar adevărat! „Am făcut nenumărate turnee în ţară cu vagoane de tren, lăsate seara în triaj, în localităţile unde avea loc spectacolul, a doua zi fiind anexate altor garnituri. Turneele erau lungi, dar cimentau relaţiile între artişti. În aceste vagoane se dormea, se gătea, se mânca, se bea, se petreceau seri minunate după reprezentaţii”, povesteşte Temistocle Popa. Într-un asemenea context a întâlnit-o pe soţia sa, Cornelia „Coca” Teodosiu, nume cunoscut în lumea teatrului de revistă, cei doi legând o strânsă prietenie cu excentricul baterist Sergiu Malagamba. „Pe atunci nu existau invidii, răutăţi, oamenii erau mai puţin nervoşi, ne încurajam unul pe altul, ceea ce nu mai vezi, din păcate, în ziua de azi. Soliştii de atunci aveau cunoştinţe muzicale. Textele erau frumoase, inspirate din viaţă”, îşi aminteşte marele compozitor.
E naşul lui Keo
Are o părere bună şi despre muzica românească actuală. „Nu resping muzica tinerei generaţii, mi-a plăcut 3 Sud Est, apreciez trupa Holograf, pentru că face muzică accesibilă. Şi un lucru care se ştie mai puţin este acela că sunt naşul lui Keo, fiul unui bun prieten, Ion Mustaţă, stabilit cu familia în Elveţia. Îi urmăresc cariera de cântăreţ şi compozitor şi sunt foarte mândru de el”, spune maestrul Temistocle Popa. Privindu-l pe compozitorul ce a mângâiat atâtea suflete cu melodiile sale nu ai cum să nu fii impresionat de zăpada ce s-a aşternut fără grijă pe părul acestuia, ştiind că, din prea multă blândeţe, nu va fi niciodată dată la o parte. Este o vedetă, dar o vedetă din umbră, o vedetă în jurul căreia nu mai pluteşte nicio iluzie. Vreţi sau nu să recunoaşteţi, i-aţi fredonat cântecele adesea, v-aţi identificat cu ele şi le iubiţi.
Temistocle Popa a scris pentru toate vedetele muzicii noastre uşoare, dar cu Dan Spătaru a avut o colaborare specială. „L-am remarcat într-un program de bar: un chip inocent şi cu o voce adâncă de tenor. Cum mi-a lăsat o foarte bună impresie, i-am şi compus o primă piesă, «Măicuţa mea». Culmea este că prima oară Dan n-a avut încredere în această melodie, s-a codit. Până la urmă s-a lăsat convins şi a învăţat-o într-o seară, cântând-o în premieră, cu un succes peste aşteptări, la inaugurarea sălii Radioteleviziunii, în 1966. Au urmat «Noapte bună, Bucureşti», «Mi-a spus inima aseară», «Spune unde, spune cine» şi «Trecea fanfara militară». Am fost norocos că Dan Spătaru mi-a îndrăgit compoziţiile. Când cânta «Spune, ce mai face mama?» plângea lumea în sală”, îşi aminteşte maestrul. Printre altele a compus muzică de film, de teatru, pentru copii, corală şi simfonică.
• Din sutele de melodii compuse de Temistocle Popa câteva rezonează cu inimile românilor mai puternic: „Lalele“, „Turturele“, „Trecea fanfara militară“, „Gioconda se mărită“, „Bucureşti, Bucureşti“, „Nu uita că eşti român“, „Un petec de cer“, „Dragostea începe vineri“, „Sunt vagabondul vieţii mele“ sau „Tu, eu şi-o umbrelă“.