de Cătălina Tăgârţă

E cântăreaţă, educatoare, preoteasă, dar mai presus de toate, soţie şi mamă împlinită. Maria Man Gheorghe e fericită că cei trei copii ai săi au ajuns acolo unde visau de mici, iar fiindcă timpul nu le mai permite acum să stea foarte mult cu mama, aceasta se consolează să aibă grijă, din când în când, de nepoţelul său, Nicholas (fiul Elenei), şi îşi pune speranţele în copiii de la grădiniţa unde predă, pe care îi promovează cum poate ea mai bine. Nu renunţă însă nici la scenă sau la evenimente, merge oriunde este invitată, iar când se află acasă, la Clinceni, nu există slujbă la care să nu participe.

„Din nouă copii, toţi l-am moştenit pe tata”
- Cum aţi debutat în muzică?
- Eu de fel sunt din comuna Hodac, sat Arşiţa, Mureş. Cântatul e un fel de tradiţie de familie la noi. Din nouă copii, toţi l-am moştenit pe tata, care avea o voce superbă. El n-a făcut o carieră din asta, dar sora mea, Violeta Man, cânta deja la televiziune când eu eram încă în şcoală. Tot văzând-o pe ea în spectacole şi la televizor, am tânjit şi eu după lumea asta artistică, iar cu ajutorul ei chiar am reuşit. La 14 ani şi jumătate mi-am făcut bagajele şi am venit în Bucureşti. Aici, aveam deja drumurile deschise, pentru că sora mea a ştiut exact ce-mi trebuie şi unde mă potrivesc, ea a fost ghidul meu.

- La ce evenimente importante aţi participat şi ce amintiri inedite aveţi din culisele acestora?
- În timpul liceului am participat la „Cântarea României”, am ajuns la faza pe ţară şi am luat locul I la doină. Am cântat şi la cele trei etape ale concursului Floarea din Grădină - iar în cea de-a treia etapă am luat trofeul - apoi la Tezaur folcloric şi la Festivalul Maria Tănase. Amintiri frumoase sunt multe. De exemplu, ţin minte că aveam copiii mici, fetele aveau doi-trei ani, iar băiatul câteva luni. Fiindcă petreceam foarte mult timp la repetiţii, venea părintele (n.r. - soţul), mulgeam laptele, i-l dădeam în sticluţă şi pleca acasă cu el să i-l dea băiatului.

„Am 23 de piese şi un album nou de lansat”
- Ce ne mai dezvăluiţi despre activitatea dumneavoastră artistică?
- Eu am 23 de piese şi un album nou pe care urmează să-l scot pe piaţă. Până acum n-am scos niciunul, doar compilaţii cu alţi artişti sau duete. Majoritatea sunt compuse şi trăite de mine şi realizate şi cu ajutorul Violetei Man, sora mea. Dintre cele mai cunoscute aş enumera: „Din Gurghiu de la izvoare” - cântec care-mi e foarte drag, sau un cântec făcut la nunta Elenei „Eu sunt, lume, soacră mică”. Am lucrat foarte mult la el, vreo trei luni, iar atunci l-am cântat pentru prima oară. Versurile sunt cam aşa: „Sufletul mi-e plin de drag/Şi o lacrimă îmi pică/Cetera-mi cântă cu drag/Eu sunt, lume, soacră mică”. Tot pentru nunta Elenei, Vlad Bucur mi-a compus şi orchestrat melodia: „S-aveţi grijă de părinţi/Cât trăiesc să îi cinstiţi”.

- Cum e să fii artist şi, în acelaşi timp, soţie de preot?
- E uşor şi greu în acelaşi timp. E greu fiindcă programul e aglomerat şi de multe ori nu ne potrivim, dar e uşor fiindcă provin dintr-o familie credincioasă. Mama mea ţine toate rânduielile bisericeşti, aşa că am fost învăţată cu aceste obiceiuri de mică şi mi-a făcut plăcere să cinstesc regulile bisericeşti. Acum ştiu toate slujbele, iar când merg la biserică mă aşez în strană şi cânt şi eu. Când nu ajung la slujbă mă simt tristă… Şi acasă te poţi ruga, dar rugăciunea în Casa Domnului e altfel primită, e o trăire aparte, simţi cum Duhul Sfânt coboară asupra ta. În plus, sunt tare mândră de bisericuţa noastră din Clinceni. Are peste 300 de ani şi a fost resfinţită de Părintele Patriarh Teoctist după ce am recondiţionat-o.

- Nu sunteţi singura interpretă din familie. Ce ne spuneţi despre Elena, fiica dumneavoastră cea mare?
- Copiii mei au ajuns exact acolo unde şi-au dorit: Ana în presă, Elena pe scenă, iar Costin e fotbalist. Poate şi destinul a vrut aşa, dar şi noi i-am sprijinit. Elena, de când era mică, se urca pe masă şi începea să ne cânte. În cercul nostru de prieteni erau fie preoţi, fie colegi de-ai mei de scenă, aşa că ea a fost şi înconjurată de latura asta, muzicală. Când erau mici, le luam pe amândouă cu mine - şi pe Elena şi pe Ana - pe la televiziuni şi spectacole. Sunt mândră că Elena m-a urmat şi am chiar şi un duet muzical cu ea.

Educatoare de peste 15 ani
- Cum vă petreceţi timpul liber?
- De peste 15 ani sunt şi educatoare. Mă duc de dragul copiilor la grădiniţă, nu o fac pentru bani. Când te iau în braţe şi zic „Doamna mea”, uiţi de toate problemele. Cântând muzică populară, mi-am zis că trebuie să fac ceva pentru oamenii din Ilfov, care provin din toate zonele ţării. Lucrând cu copiii de la 3 ani, îi cunosc imediat pe cei care au voce, aşa că am format grupul „Mlădiţe ilfovene”. În plus, Elena a înfiinţat trupa de dans „Passitos”, pe care am preluat-o tot eu. Suntem vicecampioni mondiali la dans, în Croaţia. Mă zbat să promovez copiii cu voce cum pot eu mai bine, aşa că, după cum vezi, nu prea am timp să mă plictisesc. Dumnezeu, cât vrei să faci ceva şi faci din suflet, îţi dă şi oameni minunaţi, speciali, cu care să lucrezi.

- Între atâtea activităţi, cum vă mai faceţi vreme pentru dumneavoastră? De exemplu, de gătit cine se ocupă acasă?
- De gătit eu gătesc, dar de minuturi se ocupă părintele… Când vin copiii şi vor un grătar, ceva mai uşor, el îi răsfaţă.

Nunta de argint surpriză

- Povestiţi-mi, vă rog, o întâmplare care v-a marcat sau v-a emoţionat foarte tare.
- Acum doi ani, la 8 septembrie, trebuia să facem nunta de argint, dar cu două zile înainte a murit socrul meu şi am amânat. Anul trecut, de ziua mea, la 22 mai, am avut parte de cel mai frumos cadou. Eu trebuia să merg să cânt la o nuntă, iar toţi ai casei erau plecaţi sau ocupaţi, simţeam că parcă mă ignoră. Eram atât de mâhnită, încât recunosc că am plâns. Dar m-au sunat de la nunta la care trebuia să merg ca să mă roage să ajung mai devreme, aşa că m-am pregătit degrabă, fără să-mi treacă prin cap ce mă aştepta. Când am ajuns la local, mireasa a ieşit şi m-a condus într-un salon alăturat celui în care se desfăşura nunta. Acolo erau peste 180-200 de persoane care-au început să-mi cânte „Mulţi ani trăiască”, în frunte cu Elena, Ana şi Costin, cei trei copii ai mei care stăteau, unul lângă altul, în faţa mea - abia atunci am înţeles de ce toţi mă ignoraseră. Dumnezeu mă vede şi e martor că n-am ştiut nimic. Când am văzut atâta lume, şi ardeleni, rude de-ale mele, mama mea, preoţi mulţi, colegi de scenă, nu mai aveam cuvinte... În centru era o mare masă, părintele era îmbrăcat în reverendă, eu în costum popular, aşa cum cânt la evenimente, şi mulţi preoţi gata să slujească. Acolo a avut loc ceremonia pentru nunta mea de argint. Toată lumea plângea şi nu-ţi pot spune câte mii de flori am primit.

„Avem o căsnicie frumoasă şi trei copii de care suntem mândri. Eu sunt de părere că, într-o familie, trebuie să pună fiecare umărul, altfel nu iese treaba bună“