Main menu

header

27-15-1de Cătălina Tăgârţă

- Jean de la Craiova a trecut „graniţa“ spre etno

Jean de la Craiova este un artist complet. A demonstrat că poate face film, că ştie să danseze, a început să cânte muzică etno, iar în curând va fi gazda unui nou show de televiziune. Lăsând deoparte cariera, acasă îl aşteaptă o soţie devotată (Paula), cu care e căsătorit de 18 ani, şi fiica lor (Sabrina), în vârstă de 14 ani, de care e tare mândru. Despre devotamentul faţă de muncă şi respectul faţă de fani, despre când are timp pentru toate acestea şi cum reuşeşte să ducă totul la capăt cu bine ne-a spus chiar artistul.

„Întotdeauna sunt «punctul culminant la o petrecere»”
- De curând ai schimbat macazul: cânţi şi muzică etno. Cum te-a primit publicul?
- Muzica mea e făcută atât pentru oameni veseli, cât şi pentru cei mai trişti. Îmi plac piesele ce povestesc despre viaţă, fiindcă oamenii se regăsesc în ele şi îşi alină tristeţea. Dar eu sunt un artist complet, un fel de cameleon, mă pot adapta la toate genurile muzicale, cânt pentru toate minorităţile din România. Întotdeauna sunt „punctul culminant” la o petrecere. Oricum, înainte de a începe să cânt etno am testat mai întâi terenul. La sfârşitul fiecărui program de manele strecuram trei-patru melodii etno, să văd reacţia publicului. La început am avut emoţii, mă gândeam că nu le va plăcea că schimb stilul, dar am fost plăcut surprins să văd că toată lumea e în delir, iar pentru asta le mulţumesc.

- Cu noul album, etno, la ce număr ai ajuns?
- În total, am scos 25 de albume pe piaţă. Acesta are numărul 25 şi sper să fie cu noroc.

- Lăsând puţin muzica deoparte... ce altceva mai pregăteşti pe plan profesional? Urmează să te mai vedem în vreun film?
- Până acum am jucat în filme de scurt metraj, am făcut dansuri - le prefer pe cele latino, de societate - am jucat în serialul „Moştenirea”, în „Poveste de Cartier”, în „Meseriaşii”. Urmează, în toamna aceasta, să prezint o emisiune de divertisment la un post cunoscut de televiziune, voi juca într-un film românesc şi în unul ce va fi realizat în colaborare cu francezii... dar e surpriză.

27-15-2O zi din week-end pe lună e alocată celor dragi
- Jean, cum te împarţi între familie, muzică şi toate celelalte proiecte?
- Viaţa mea de artist e aşezată, aranjată în aşa fel încât să-mi las timp şi pentru familie, care mă sprijină şi mă încurajează în tot ceea ce fac, are grijă să mă pot odihni, pentru ca a doua zi să pot cânta din nou. Cânt foarte mult, cam cinci zile din şapte. De obicei îmi las o zi liberă în timpul săptămânii, iar la cerinţa Sabrinei - a fiicei mele, care în timpul săptămânii este la şcoală - îmi fac programul în aşa fel, încât să-mi las liberă şi o zi din week-end, cel puţin o dată într-o lună, pentru a o petrece cu familia.

- Cum arată acea zi mult aşteptată de fiica ta şi de soţie?
- Este ziua de week-end liberă, obţinută la insistenţele fiicei mele, şi decurge cam aşa: ne trezim la ora 7:00 - evident că, dacă vin duminică dimineaţa de la o petrecere, mă lasă să dorm două ore - şi apoi plecăm. Ca ţintă avem de obicei mănăstirile, uneori mai mergem la duhovnicul nostru din Snagov, iar de-acolo într-un mall. De obicei facem cumpărături, iar apoi luăm masa la un restaurant rezervat dinainte, cu specific chinezesc, japonez sau românesc.

- Ce mănăstiri sunt mai aproape de sufletul tău?
- De obicei mergem la Cernica sau la Ţigăneşti. Îmi place să vizitez lăcaşuri sfinte. Am pornit de mic pe drumul credinţei. Dacă nu crezi în Dumnezeu, degeaba faci tot ceea ce faci. Pentru ce-aş cânta?! Mă întristează gândul că, în zilele noastre, oamenii au ajuns să trăiască pentru a munci, în loc să fie invers. Mie Dumnezeu mi-a fost alături tot timpul, iar eu nu mi-am pierdut credinţa niciodată. Simţind că am înclinaţie spre muzică, am urmat drumul acesta şi m-am străduit să fac totul cât mai bine, să-i mulţumesc pe oameni şi să pot evolua.

- Ţii cumva şi post?
- De exemplu, în Vinerea Mare din Postul Paştelui sau al Crăciunului, încerc să ţin post negru. Din cauza meseriei e mai greu şi uneori nu reuşesc, dar familia mea ţine, chiar şi fata.

„Eu sunt scutul familiei mele”
- Care e relaţia cu fiica ta?
- Când intru în casă sunt Jean al familiei, încerc să-i feresc cât pot... ce e rău să iau eu în piept. Eu sunt scutul familiei mele, care trebuie să fie frumoasă, să nu ducă lipsă de nimic. Fiindcă am crescut fără tată de la vârsta de 10 ani, mi-am propus ca să aibă copiii mei ceea ce n-am avut eu. Fata pune şcoala pe primul plan. E în clasa a IX-a, iar eu i-am prezentat toate opţiunile, şi căile bune, şi pe cele greşite. I-am zis: dacă nu înveţi ajungi aşa, dacă te măriţi de-acum ajungi aşa... i-am dat tot felul de exemple din jur, iar la sfârşit am făcut un rezumat şi am tras concluzii împreună cum ar trebui să fie.

- Dar cu băiatul? Puţini ştiu că ai şi un fecior, pe nume Alex.
- Cu băiatul ne vedem mai rar, că stă la bunica - e mai bătrână şi trebuie să aibă grijă cineva şi de ea! Îl învăţ şi pe el cât pot, dar el e cu treaba lui, şi-a luat diplomă de ospătar, lucrează, doar e destul de mare, are 22 de ani.

27-15-4„Soţia m-a surprins cu un sărut ca în filme”
- Eşti romantic?
- În fiecare zi din viaţa mea. Mă gândesc întotdeauna cum să vin cu ceva nou. Am o căsnicie de 18 ani şi e un lucru frumos să fii familist. Pot spune chiar că e lucru mare în ziua de azi. Trebuie să fii „bărbat”, mai ales în meseria mea, cu atâtea femei frumoase în jur.

- Cu declaraţia asta, vei cuceri şi mai mult fanele. Soţia e geloasă?
- Orice femeie e geloasă, dar ştie ce a ales, ce tip de băiat are la uşă.

- Romantismul se completează şi cu cadouri? Cu ce ai surprins-o ultima oară pe Paula?
- Uite, de ziua ei, de exemplu, i-am luat soţiei o maşină, iar ea m-a surprins cu un sărut ca în filme. De nelipsit au fost trandafirii, şampania şi... nebunia. (Râde)

- O ajuţi pe Paula la bucătărie?
- Dimineaţa, când mă trezesc, îmi place să-mi bag nasul pe la bucătărie. Cred că mai mult o încurc pe soţia mea, dar îmi place ceea ce face şi vreau să văd reţetele, să învăţ şi eu tainele gătitului.

- Să înţeleg că ştii să găteşti?
- Ştiu să fac şi eu, ca orice bărbat, cartofi prăjiţi, ouă ochiuri... dar îmi place mult mâncarea gătită, aşa că o las pe Paula să se ocupe de asta.

„Clipele petrecute la frizer sunt un moment de răsfăţ”
- Dar pe tine cum te „găteşti”? Ca artist trebuie să arăţi întotdeauna impecabil.
- Am o sală de fitness acasă, iar de cel puţin două ori pe săptămână - câte 40 de minute, toată familia are program de exerciţii. Mai fac masaj pe fotoliu electric special, iar uneori merg la saună. Mi-aş dori să ajung mai des, poate şi din acest motiv a luat naştere dorinţa de a face un centru SPA de cinci stele în centrul Bucureştiului. Soţia, care e responsabilă cu casa, se ocupă de toate demersurile în acest sens. În rest, pentru mine, şi clipele petrecute la frizer sunt un moment de răsfăţ, de relaxare.

- În concediu unde vă relaxaţi? Preferi muntele, marea?
- Anul acesta am fost în Antalya. Mi-am încărcat bateriile şapte zile, dar m-am întors cu un dor nebun de cântat, parcă nu mai cântasem de un an.

„N-am avut timp să cunosc ce se întâmplă cu criza”
- Cânţi şi pe-acasă? Eşti genul care face repetiţii la duş?
- Nu. Când intru în casă, meseria mea e alta... În Bucureşti am o sală unde repet cu formaţia, iar în rest fac repetiţii direct la petrecerile private.

- S-a micşorat numărul petrecerilor şi spectacolelor de când cu criza?
- N-am avut timp să cunosc ce se întâmplă cu criza. Eu dorm, cânt şi cam atât. Dacă mai pui şi contractele la care trebuie să mă prezint, şi familia... Anul ăsta am cântat foarte mult în Maramureş, Oaş, cred că ardelenii s-au îndrăgostit de mine, dar am cântat foarte mult şi în străinătate: în Italia, în Germania.

- Până la urmă, mai aproape de sufletul tău sunt manelele sau muzica etno?
- Cel mai mult îmi plac melodiile lente, de dragoste, muzica uşoară.

- Care-i melodia fără de care nu poţi pleca de pe scenă până nu o cânţi?
- Sunt multe. Foarte multe. Nici nu pot alege una.

- Şi totuşi… dacă ar trebui să o faci?
- Să zicem: „Tu eşti femeia care m-a schimbat”.

- Ce-ţi mai doreşti pentru viitor?
- Să fiu sănătos, iar publicul să ştie că tot ce fac îi dedic lui. Vreau să exprim prin cântec tot ce vor ei, mi-aş dori ca prin melodiile mele să le mai descreţesc frunţile, să-i văd zâmbind, au nevoie de asta şi vreau să le mai spun doar atât: „Vă pupă Jean”.

„Tata zicea mereu: «Meseria, lasă cântatul!»“

- Dacă nu cântai, ce meserie ţi-ai fi ales?
- Cu siguranţă eram aviator, pilot. Tata a fost maistru militar şi mă tot îndruma pe drumul ăsta. El zicea mereu: „Meseria, lasă cântatul”!

- Ai o întâmplare haioasă de la o nuntă, de la un spectacol?
- O fată venea grăbită spre mine, cu un buchet de flori înfăşurat în staniol, iar din cauza reflectoarelor se vedea ca şi cum ar fi avut o sabie. Bodyguarzii s-au speriat şi au oprit-o, iar ea a început să plângă în hohote. Atunci am zis să-i dea voie să treacă şi a urcat pe scenă lângă mine. Am luat-o de gât şi am cântat cu ea.

- Felul de mâncare preferat?
- Cum am spus, îmi place foarte mult mâncarea gătită. Sunt un împătimit al ciorbelor ţărăneşti - de văcuţă, de cocoş. Cu dulciurile, în schimb, nu prea mă omor.

- Ce activităţi mai desfăşori acasă împreună cu familia?
- Jucăm dartz. Şi, ca de obicei, cea care câştigă e fiică-mea.

- În puţinele momente libere pe care le ai îţi place să pierzi timpul la calculator?
- Ca fiecare: mai răspund la un e-mail, mai fac un contract... uneori mă mai şi joc.

- Te-am prins… Ce te joci?
- „Războiul stelelor”, dar îmi place şi Kinect - dau din mâini, gesticulez, de mă întreabă apoi vecinii ce-am păţit. (Râde)

- Norocos sau ghinionist?
- Sunt tare norocos că Dumnezeu mi-a dat darul de a cânta.

- Ce regreţi?
- Că nu mai am 20 de ani, să o iau iar de la început.

- Eşti superstiţios?
- Pot zice că da. Port mereu cu mine un „talisman”, nişte scrisori religioase, o frunză de măslin şi o pietricică de la Mormântul Sfânt, aduse de soţia mea.

27-15-3A fost poreclit „Cartuş“

- Jean, povesteşte-ne, te rog, despre debutul carierei tale muzicale!
- Cânt de la 12 ani. Eu sunt de la ţară, de la Titu, Costeşti. Ţin minte că mă angajasem zilier, iar un coleg de-al meu cânta cu acordeonul pe la nunţi. Într-o zi trebuia să meargă la o cântare şi nu ştiu ce se întâmplase cu solistul său vocal, aşa că m-a întrebat pe mine: „Tu ştii să cânţi?”. După ce m-a ascultat a zis: „Gata, mergi cu mine”.

- Ai avut emoţii? Cum a decurs totul?
- Ţin minte că am cântat, printre altele, „Prinţişorul meu” sau „M-am născut între Carpaţi”. Am câştigat atunci vreo 1.500 de lei, erau bani mulţi, un salariu, cât câştigam eu într-o lună ca zilier. Nuntaşii au fost mulţumiţi, m-au mai chemat şi la alte evenimente şi, uite-aşa, prin ’88-’89 mi-am făcut şi eu formaţie. Mi se spunea „Cartuş”. Nu mai ştiu de la ce am primit porecla, probabil fiindcă nu stăteam locului, n-aveam stare.

- Dar ieşirea oficială, pe o scenă, cu mulţi spectatori, în ce împrejurări a avut loc?
- Era prin ’93. Am fost la Sala Polivalentă, la spectacolul Miss Piranda. Nu pot descrie în cuvinte satisfacţia pe care o ai atunci când te aplaudă o sală cu 4.000-5.000 de oameni. După aceea au început să arunce cu bani pe scenă, iar eu mi-am zis: înseamnă că sunt bun. Şi m-am pus pe treabă: am inventat melodii, le-a dat viaţă, iar într-un final uite că am ajuns să cânt pe scenă cu Proconsul, o formaţie pop-rock celebră.

„Am o căsnicie de 18 ani şi e un lucru frumos să fii familist. Pot spune chiar că e lucru mare în ziua de azi. Trebuie să fii «bărbat», mai ales în meseria mea, cu atâtea femei frumoase în jur”

„Dumnezeu mi-a fost alături tot timpul, iar eu nu mi-am pierdut credinţa niciodată. Simţind că am înclinaţie spre muzică, am urmat drumul acesta şi m-am străduit să fac totul cât mai bine, să-i mulţumesc pe oameni şi să pot evolua“

„La sfârşitul fiecărui program de manele strecuram trei-patru melodii etno, să văd reacţia publicului, dar am fost plăcut surprins să văd că toată lumea e în delir, iar pentru asta le mulţumesc”