Main menu

header

21-13-1de Cătălina Tăgârţă

Contrar părerii multora, vieţile vedetelor nu sunt roz. La fel ca noi, şi acestea au propriile trăiri, pentru că, mai presus de carieră şi de scenă ,sunt oameni, cu bucurii şi cu necazuri. Saveta Bogdan, cunoscuta interpretă de muzică populară din Sângeorz Băi - aşa cum spune şi melodia sa „Sunt fată de Sângeorz Băi” -, nu a avut o viaţă uşoară. După două căsnicii eşuate, cântăreaţa recunoaşte că nu a avut noroc la bărbaţi, dar în carieră i-a dat Dumnezeu noroc cu carul. În plus, are o fiică minunată şi speră să fie binecuvântată curând cu nepoţi.

„Mama: «Vino repede, mă, că tu cânţi la difuzor»”
- Înainte de toate, aş vrea să ne povestiţi de debutul dumneavoastră muzical!
- Am început să cânt de la grădiniţă. Pe la vârsta de 8 ani am urcat pe scena şcolii şi apoi pe cea a Căminului Cultural. Profesoara mea de muzică a văzut că am voce şi m-a recomandat doamnei Păuna Pintilie, care a fost practic rampa mea de lansare în muzică. Am stat acasă la ea când am venit în Bucureşti, în 1963, să fac primele înregistrări la radio. Ca să gravez piese trebuia ca melodiile să fie proprii, să nu le fi cântat nimeni până atunci.

- Cum au reacţionat părinţii când au văzut că plecaţi de acasă?
- Din nouă fraţi, eu eram prima fată, şi tata era puţin cam sceptic. Aveam vreo 16 ani pe atunci, şi se temea să nu vorbească lumea prin sat, că de altceva nu se punea problema. Atunci nu era ca acum, să se întâmple atâtea nenorociri. M-a pus la tren, singură, am urmat exact instrucţiunile şi am ajuns la Bucureşti. Am stat eu vreo două săptămâni aici, să înregistrez piesele, şi mă cam plictisisem, aşa că i-am zis doamnei Păuna că eu aş pleca acasă. Îmi era dor de mama, dar aveam şi un drăguţ acolo, frumos tare, care mă aştepta: Bogdan Ion, primul meu soţ. În plus, nu puteam să suport deloc aerul poluat din Bucureşti.

- Ce s-a întâmplat când v-aţi întors acasă?
- Mi-am văzut de viaţa mea, ca şi până atunci. Într-o zi, mă strigă mama: „Vino repede, mă, că tu cânţi la difuzor”. Eu, când m-am auzit, am zis c-o să pic de emoţii. Cântam „Dragu mi-i ţara şi plaiu’”, melodie care a prins foarte bine pe vremea aia. Se lăudau toţi cu mine, iar tata mi-a zis: „Uite, mă, c-a fost serioasă doamna aia de la Bucureşti”. Atunci îi venise şi lui inima la loc. Pe de altă parte, eu tot mă vedeam cu băiatu’ ăsta de care ţi-am zis. Dar mamei nu-i plăcea deloc treaba asta, aşa că într-o zi am fugit cu el. Ne-am dus la ai lui, dar când m-a văzut maică-sa mi-a zis să plec acasă. Nici ei nu-i convenea situaţia, dar n-a avut ce face, că era dragoste mare între noi. Am stat aşa, fără acte, vreo doi ani, iar când am devenit majoră ne-am căsătorit. Numai că el era gelos rău, nu-i plăcea deloc să cânt. Au început certurile, bătăile, aşa că după nuntă am mai stat vreo doi ani şi am plecat.

„Eu de 50 de ani nu dorm”
- Între timp, înţeleg că aţi tot cântat, nu?
- Da. Dar mai mult pe plan local, căci el era gelos tare şi nu mă lăsa să plec din vizorul lui. Aşa că apoi, singură fiind, m-am reîntors la Bucureşti, unde m-am dezvoltat foarte mult din punct de vedere profesional. Participam la concursuri şi călătoream mult în străinătate, de care prinsesem mare drag. Am cântat cu Antonio Furnari în Italia, apoi în Olanda, în Germania... Am fost la nenumărate nunţi şi am cântat în restaurante - căci acolo este adevărata artă. Pe scenă ai două-trei melodii şi gata, dar la local cânţi ore în şir, pentru români şi străini, aşa că ştiu cântece în 12 limbi străine. Acum, de exemplu, cânt zilnic La Terasa Doamnei, din Bucureşti.

- Felicitări! Cât timp v-a luat să le învăţaţi?
- Ehei, asta nu-i muncă de-o zi, două, e muncă de-o viaţă. Eu de 50 de ani - de când cânt - nu mai dorm. Mă culc numai la 3:00 noaptea, căci îţi ia luni întregi să înveţi un cântec din ăsta. Dar dacă mă trezeşte cineva din somn, la orice oră, şi-mi zice să cânt ceva, nu am probleme. Asta e viaţa mea. Asta ştiu să fac cel mai bine.

- Deci nu prea mai aveţi timp liber.
- Aproape deloc. Când prind câteva minute libere fie gătesc, fie fac câte ceva prin casă sau vorbesc la telefon cu fiica mea, care este în America de doi ani. S-a căsătorit acolo şi de curând am fost şi eu la ea în vacanţă.

„Dumnezeu nu mi-a dat bărbat bun, dar am noroc în muzică”
- Ce defecte aveţi?
- Sunt prea bună, prea sinceră cu persoane care nu merită şi nu ştiu să tac atunci când trebuie. Nu pot să ţin un secret al meu, deşi ştiu că nu e bine.

21-13-2- Aveţi vreun regret în viaţă? Dac-ar fi să schimbaţi ceva la dumneavoastră, care ar fi acel lucru?
- Regret doar că n-am avut şi eu un bărbat bun. Mi-am dorit toată viaţa, dar n-am avut noroc. La fel mi-aş fi dorit mai mulţi copii, dar aşa a fost să fie. În schimb, Dumnezeu mi-a dat destul noroc pe plan profesional, şi pentru asta-I mulţumesc. Nu degeaba se spune că îţi ia pe o parte, dar îţi dă pe alta.

„Am amant tânăr, Gerovital”
- De bucurat ce vă bucură?
- Mă bucur că fata e bine. E căsătorită la Chicago şi sper să am nepoţi curând. Sunt mulţumită cu ceea ce am. Publicul mă iubeşte, mă opresc zilnic cel puţin doi-trei oameni pe stradă să îmi mulţumească pentru că le cânt şi le înfrumuseţez viaţa. Iar unii sunt chiar amuzanţi, pentru că li se pare că semăn cu Saveta Bogdan, iar când le spun că sunt chiar eu îmi zic: „Doamnă, dar sunteţi mai frumoasă decât la televizor”.

- E adevărat. Cum reuşiţi?
- Nu am eu timp de mers la saloane sau la sală. Dar am o fată care vine la mine şi se ocupă, din când în când, de felul în care arăt. Oricum, sunt genul de om care nu iese pe stradă nemachiată, nearanjată. Mă las de mâncare, dar creme tot îmi cumpăr. Îi mai distrez pe unii care îmi fac complimente, răspunzându-le: „Am amant tânăr, Gerovital!” (râde)

- Un gând pentru cititorii noştri?
- Le mulţumesc din suflet tuturor celor care mă ascultă, şi aş vrea să adaug mulţumiri speciale şi pentru domnul primar Roland Venig, care m-a declarat cetăţean de onoare al oraşului Sângeorz Băi.

„Fac nişte pături cu brânză grozave“

- Ce vă place să gătiţi?
- Mâncăruri tradiţionale, de la mine din zonă. De exemplu fac nişte pături cu brânză grozave.

- Ne daţi reţeta?
- Faci o mămăligă mare, pe care o tai cu aţa. Separat, se face un amestec din câteva jumări prăjite puţin, trei felii de şunculiţă tăiate mărunt, brânză - eu folosesc caş din Ardeal - şi puţin mărar. Apoi aşezi într-o oală o felie de mămăligă, una de amestec din ăsta, una de mămăligă şi tot aşa... La sfârşit, baţi două ouă şi le pui deasupra, iar dacă-ţi place poţi pune şi cârnaţi. Pui capacul la oală şi o dai la cuptor. Va ieşi o minunăţie.

„Dacă nu apar pe scenă în costum popular, de ce mai apar?! Doar de-aia am costum vechi de 150 de ani, de la bunica mea”