de Gabriela Niculescu

Dan Bordeianu a devenit cunoscut publicului larg o dată cu apariţia sa în primele telenovele autohtone şi a rămas prezent în memoria colectivă datorită talentului şi a carismei sale. Succesul la public îl simte pretutindeni pe stradă, primind zâmbete sincere, dar şi pe scena Teatrului Nottara, unde joacă de mai bine de un deceniu. Dan se pregăteşte intens de premiera unui proiect independent şi provocator, „Interviul” de Theodor Holman, care va avea loc la 12 aprilie, la Godot Cafe Teatru din Capitală. Ne-a povestit despre satisfacţiile din teatru, viaţa sentimentală şi suportul familiei în interviul ce urmează.

„11 reprezentaţii cu sala arhiplină la Londra”
- Care sunt cele mai importante amintiri care te leagă de Teatrul Nottara din Capitală?
- Am deja 12-13 ani de Nottara. În general sunt spectacolele, repetiţiile, întâlnirile cu oameni deosebiţi şi experienţa unui tânăr absolvent care vine la teatru şi joacă în mod constant. Poate cele mai importante experienţe au fost întâlnirea cu Vlad Massaci la spectacolul „Aniversarea” şi şansa pe care am avut-o să plecăm în turneu la Londra, să jucăm la Barbican Theatre 11 reprezentaţii cu sala arhiplină. „Uzina de plăceri S.A.” este un alt spectacol pe care-l joc cu mare plăcere şi care în decembrie a împlinit zece ani, iar asta este „într-un fel”.

- Îţi este dor de film? Se întrevede vreunul în viitorul apropiat?
- După ce am terminat facultatea, am filmat câteva lucruri, dar nu am fost foarte entuziasmat atunci, pentru că nu sunt genul de actor care împarte meseria în teatru şi film. Pentru mine e la fel, sigur că mijloacele sunt altele, dar procesul care se întâmplă în mine e acelaşi. Dar după ce am făcut mai multe filme am prins cumva drag şi acum mi-e tare dor de film. Există o propunere, care sper să se materializeze în primăvara aceasta şi recunosc că mă „hrăneşte” ideea unui lungmetraj şi existenţa unui om pe care-l admir şi care are nebunia de a face film independent în România.

„Mă atrage tot mai mult să mă exprim şi prin muzică”
- Ştiu că eşti implicat şi într-un proiect muzical. Despre ce e vorba?
- Nu sunt implicat într-un anume proiect muzical. Eu însumi mă transform şi-mi dau seama că mă atrage tot mai mult să mă exprim şi aşa, prin muzică. Cu toate că nu o fac dintr-un stil de frondă, nu caut comercialul. Îl înţeleg, dar eu nu îmi doresc să devin cunoscut în muzică abordând o manieră comercială. Dacă tot este hobby, atunci îl fac aşa şi nu mă aştept la absolut nimic, de aceea nu-i zic proiect.

- Ai înregistrat piese?
- De-a lungul vremii am mai înregistrat piese, dar pentru ce vreau să fac acum, şi anume jazz, nu. Au fost câteva idei, dar aştept să vină momentul oportun. Am avut ocazia să cânt cu câţiva oameni foarte talentaţi, de exemplu băieţii de la Emisia 2. Când au ei concerte mă invită şi mă lasă să behăi şi eu trei piese, iar eu o folosesc şi ca pe o şcoală, şi-mi face şi foarte mare plăcere să cânt cu ei.

„Măsura s-a depăşit cu desăvârşire în media”
- Ce te deranjează cel mai mult la România?
- Nu mă deranjează nimic dacă e să răspund simplist. Poate singurul lucru mai acut care mă loveşte în ultima perioadă este măsura care s-a depăşit cu desăvârşire în media. Măi oameni buni, voi nu vă daţi seama ce faceţi? Discut cu persoane care lucrează în domeniu, şi fiecare are un argument, nu mă revolt, dar mă rog la Dumnezeu să le vină mintea la cap. Nu se poate călca în picioare umanitatea, trebuie să existe o măsură.

- Succesul în carieră ţi-a adus şi succes în plan sentimental?
- Mi-am dorit să fiu plăcut pentru cine sunt eu, în primul rând, iar când am început să devin cunoscut, m-am simţit cumva tarat. Să devin persoană publică a fost mai mult un dezavantaj în plan sentimental. Dar faptul că mergând pe stradă stârnesc simpatia şi zâmbetele unor oameni, chiar dacă sunt împovăraţi de griji, pentru mine nici nu mai contează dacă are legătură cu mine sau cu faptul că sunt persoană publică. Zâmbetele acelea fac toţi banii. Nu mi-am dorit niciodată să moară femeile după mine, pentru că nu sunt genul acesta. Eu sunt genul care are relaţii lungi, stabile, care investeşte şi-şi doreşte.

„Mama e omniprezentă în viaţa mea”
- Care este relaţia cu familia ta?
- Cum s-o spun să nu sune abrupt? Eu l-am admirat foarte mult pe tatăl meu, a fost un om foarte special, foarte talentat artistic, cu toate că formaţia sa a fost de economist. A murit în ’97, când eu abia împlinisem 22 de ani. Desena superb, cânta minunat, scria foarte frumos şi am crescut cu un tată care ştia să se bucure de viaţă, iar pierderea sa am înţeles-o cum am înţeles-o la acea vârstă... Şi acum sunt momente când mi-aş fi dorit să fie un bun prieten lângă mine pe care să-l pot întreba „ceva”. Mama nu este prezentă, ci omniprezentă în viaţa mea. Vorbesc cu ea cel puţin o dată pe zi, dacă nu de cinci ori. Am parte de nişte părinţi minunaţi, iar acum am în minte doar „Sărut mâna!”. Şi cu sora mea, mai mare cu cinci ani decât mine, am o relaţie minunată de la 10 ani, că până atunci ne băteam precum chiorii, şi vorbim zilnic. Am un sistem de suport minunat în familia mea, pe care-l doresc tuturor. Orice-ai face, bun sau rău, ei sunt acolo constant şi te susţin.

- Crezi că mama ta este mândră de tine?
- Mama este minunată, acum e mândră de mine şi în secunda următoare îmi spune: „Dar cred că se poate şi mai bine!” (Râde!)

„Un interviu, două personaje, o provocare“

- Te pregăteşti pentru un nou proiect de teatru. La ce să se aştepte publicul?
- Sunt extrem de nerăbdător şi de entuziasmat de acest proiect pe care-l pregătesc cu Sorin Militaru, un foarte drag prieten, pe care l-am admirat întotdeauna ca om şi ca regizor. Când am auzit şi despre ce spectacol este vorba m-am bucurat şi mai tare. „Interviul” de Theodor Holman este un text în două personaje, ceea ce reprezintă o provocare, ţinând cont şi de faptul că nu sunt foarte multe elemente ajutătoare. Subiectul este cunoscut publicului din ecranizarea din 2003, a cunoscutului cineast Theo van Gogh, asasinat un an mai târziu de un fundamentalist islamic. Am văzut filmul şi mi-a plăcut foarte tare. Ionela Nedelea îmi va fi alături în acest proiect, o ştiam ca artistă şi m-am bucurat să joc alături de ea. Eu interpretez rolul unui jurnalist matur şi respectat, Pierre Peters, care lucrează la unul dintre ziarele importante din Olanda. Relatările sale din Războiul din Bosnia i-au adus notorietatea, iar apoi a devenit cel mai bun reporter politic al ziarului. Cu toate acestea, se vede obligat să intervieveze o starletă în vârstă de 25 de ani, Katija, vedeta unei telenovele de la o televiziune comercială, interpretată de Ionela. Interviul devine o adevărată confruntare verbală, animată cu puţin flirt şi alcool, un duel al minţii, discrepanţa dintre cei doi făcând tensiunea să crească, spre previzibila întrebare - cine va câştiga? Concepţia regizorală originală a lui Sorin Militaru este cea care va adăuga puţină culoare locală interpretării noastre, o tuşă de mioritic, în sensul bun al cuvântului.
S-au stabilit şi datele primelor reprezentaţii în ţară ale piesei, iar acestea sunt: 16 aprilie, Făgăraş (Casa de Cultură), 17 aprilie, Alba (Casa de Cultură), 18 aprilie, Târgu Mureş (Palatul Culturii), 19 aprilie, Sibiu (Casa de Cultură) şi 20 aprilie, Dej (Centrul Cultural ARTA).