Main menu

header

20-12-1de Gabriela Niculescu

Lorenna şi Alexandru Pop, alias Văru’ Săndel, lansează pe piaţă, împreună cu revista noastră, primul lor album, intitulat sugestiv „Nu ne băgăm”. Momentul lansării este unul special, pentru că la 10 octombrie Lorenna îşi serbează ziua de naştere. Astfel, toţi cei care-şi doresc să participe la petrecerea de lansare a albumului şi s-o felicite pe sărbătorită o pot face la sediul Etno TV. Albumul este unul special, de voie bună, cu versuri ascuţite, inspirate din realitatea cotidiană, şi scoate la iveală talentul vedetelor Etno TV. Am stat de vorbă cu cei doi artişti şi-am aflat ce ascund mai ales în profunzimile sufletelor.

20-12-2Lorenna: „Românaşii se simt bine când le cânt“

- Să începem cu o întrebare de suflet. Care au fost cele mai emoţionante momente din cariera ta?
- Au existat foarte multe momente frumoase în cariera mea, şi cu siguranţă vor mai exista. Emoţionant este momentul în care publicul cântă melodiile o dată cu mine, vers cu vers, dar şi mai emoţionant este atunci când copii sau oameni în toată firea vin să-mi ceară voie să mă îmbrăţişeze sau să mă atingă. Îmi pupă costumul naţional şi îmi ating poalele, şi asta înseamnă foarte mult pentru ei. Odată mi s-a întâmplat să urce lângă mine, pe scenă, un copilaş de 3 anişori, care insista să-mi spună ceva. Întrebându-l ce doreşte, acesta mi-a răspuns răspicat la microfon: „Lorenna, vreau să-ţi spun că te iubesc!” Ce poate fi mai special când vezi oameni care te apreciază, te iubesc şi dansează ore în şir alături de tine, pe ritmul muzicii tale, fie că plouă, fie că tună sau ninge, fie că e frig de crapă pietrele sau e o căldură de leşini? Foarte emoţionante au fost şi acele momente în care am primit de la casa de producţie Euromusic, din Cluj, Discurile de Aur, în urma vânzării albumelor „Dor, dor, dor” (2009) şi „A opta minune” (2012). Premiile mi-au fost înmânate în faţa a mii de spectatori şi telespectatori, în cadrul Galei Muzicii Populare Româneşti, susţinută la Sala Palatului.

- Dar cea mai mare provocare din viaţa ta?
- Cea mai mare provocare am avut-o acum câţiva ani, când mi s-a propus să realizez şi să prezint o emisiune tv. Era o dorinţă mai veche de-a mea, pe care n-am dezvăluit-o nimănui. Vreau să vă spun că aşa, ca simplu telespectator, mi se părea floare la ureche. Dar când am fost pusă în faţa faptului împlinit, mi-a fost foarte greu, am avut mari emoţii la prima emisie, mai ales că aveam invitaţi interpreţi valoroşi din muzica populară românească. Şi iată că s-au împlinit patru ani de când realizez emisiuni tv, şi sper să realizez şi să prezint mulţi ani de acum înainte numai emisiuni deosebite.

„N-am timp să respir, plec şi în America”
- Ce-ţi doreşti de ziua ta?
- Mereu mi-a fost greu să răspund la această întrebare. Pentru mine, ideea de cadou trebuie să se adreseze sufletului sau carierei mele. Trecând prin toate lucrurile pe care le încadrez în categoria „cadou”, mintea mea s-a oprit la câteva cuvinte: sănătate, iubire, prieteni sinceri, familie, fericire, melodii şi emisiuni multe şi frumoase, spectacole. Cam asta este tot ce-mi doresc de ziua mea şi să-mi păstrez publicul fidel. Ştiţi cum e vorba „să nu-ţi doreşti prea mult ceva, că s-ar putea să ţi se întâmple” şi iată că ce mi-am dorit s-a împlinit: un album nou, prietenii lângă mine, petrecere, joc şi voie bună...

- Cum arată programul tău profesional? Ştiu că vei pleca şi în America.
- Programul meu este cam încărcat. Voi pleca în perioada 16 ianuarie - 5 martie 2014 într-un turneu ce va cuprinde 30 de spectacole în USA şi în Canada. Dar până atunci mai am multe de făcut: spectacole, petreceri şi nunţi în România, Spania, Italia... în toată Europa. Românaşii se simt bine când le cânt eu, uită de toate grijile cotidiene, iar pentru mine este cea mai mare bucurie atunci când pot să le alung oamenilor tristeţea din suflete şi de pe chipuri.
Abia am lansat acest album, „Nu ne băgăm”, şi trebuie să intru din nou în studio pentru a imprima un altul. De data aceasta va fi un album de colinde culese din zona ţinutului meu natal, Ardeal, câteva dintre ele fiind în premieră absolută pentru publicul larg.

- De unde îţi cumperi costumele?
- La spectacole sau la emisiuni îmi place să arăt impecabil. Am foarte multe costume stilizate, pe care mi le fac la comandă. Modelele mi le creez singură, de fiecare dată merg cu schiţa în buzunar sau o desenez la atelier, împreună cu croitorul. Mă pot numi un mic designer vestimentar - al meu!

„Vărucu’ e fenomenal când îmbracă haina de actor!”
- Cum l-ai descrie pe Văru’ Săndel?
- Vărucu’ este un om bun, sufletist, corect, muncitor, un coleg extraordinar, un artist desăvârşit, cu har şi dăruire pentru tot ceea ce face. Îi place să scrie versuri, să cânte, să realizeze emisiuni, să fie verişor cu toată lumea. Iar când îmbracă haina de actor este fenomenal! Ce apreciez cel mai mult la el sunt sinceritatea şi naturaleţea lui.

- Care e anotimpul tău preferat?
- Ce poate fi mai frumos decât o zi călduţă de vară, cu cer senin, când razele jucăuşe ale soarelui îţi dezmiardă faţa? Sau o plimbare printre flori frumos mirositoare sau printr-o pădure înverzită, iar în timp ce te plimbi auzul să-ţi fie încântat de ciripitul păsărelelor. Toate aceste lucruri îmi trezesc în suflet sentimentul de bucurie. Ador anotimpul cald! Dar la fel de mult îmi plac şi Sărbătorile de iarnă, cu zăpadă pură. Crăciunul, de exemplu, îmi aminteşte de copilărie, de gustul prăjiturilor sau al supei de găină absolut delicioasă, pe care le făcea mămica mea dragă, care acum e printre îngeraşi. Noaptea de Ajun o aşteptam cu atâta dor, pentru că ne adunam mai mulţi copii şi mergeam să colindăm din casă în casă, să vestim naşterea lui Iisus, iar spre dimineaţă număram bănuţii sau merele pe care le primeam de la gazde. Era mirific! Îmi amintesc cu nostalgie... Crăciunul... ce cuvânt magic!

- Ai avut timp să-ţi pregăteşti cămara pentru iarnă?
- Nu am avut vreme să mă ocup de cămară, dar timpul încă nu este pierdut. Mi-am propus ca după lansarea acestui album să mă ocup vreo trei zile cu ale casei. Dar stau liniştită, pentru că la câte murături am pus anul trecut, mai am şi de dat şi-mi mai ajung încă pentru o iarnă.

„Era să mor arsă de vie în maşină“
- Ai trecut vreodată printr-o situaţie la limită?
- În 2009 am trecut printr-o cumpănă a vieţii. Abia mă întorsesem din Spania, unde am cântat de Revelion pentru români, şi am fost chemată la o emisiune, la TVR 1. Eram foarte obosită după acest drum lung şi foarte grăbită să ajung la timp la emisiune. Veneam de la Cluj, aveam cauciucuri de vară la maşină, am derapat şi am intrat într-un parapet de pe marginea şoselei. Accidentul a avut loc la intrarea în Aiud, la ora 5:00 dimineaţa. A fost daună totală. Am încercat să ies din maşină, dar am realizat că centura de siguranţă se blocase. Motorul maşinii a luat foc, iar eu am intrat în panică şi cu greu am reuşit să ies. De-abia când am ajuns la Poliţie am realizat că mânecile puloverului de pe mine arseseră. Am trecut prin clipe de groază, nici nu mai vreau să-mi mai amintesc.

20-12-3Văru’ Săndel: „Acest album era un OZN! Toţi ştiam de el, dar nu-l văzuse nimeni“

- Cum au luat naştere colaborarea cu Lorenna şi, implicit, acest CD?
- De multă vreme îl coacem şi, în timp, acest album a devenit aşa... ca un OZN. Toată lumea ştia de el, dar nu l-a văzut nimeni niciodată. Acum OZN-ul s-a arătat! Trebuia să-l scoatem mai de mult pe piaţă, dar aveam mereu câte ceva ce împiedica ieşirea la lumină a acestor duete. Mă rog, cinci duete, restul, cântece de-ale noastre, aşa, singuri-singurei. Pe la spectacolele de prin ţară, multă lume ne cerea o melodie, două împreună. Sunt tare bucuros pentru ce am reuşit să facem. Acum aştept şi bucuria succesului de pe piaţă.

- Cine a compus piesele şi ce subiecte ating ele?
- Vezi tu, un cântec are text şi muzică. Muzica, linia melodică, aranjamentul orchestral, mixajul şi alte treburi tehnice sunt realizate de prietenul nostru Viorel Puia, de la Drăgăşani. Textele le-am făcut eu, inspirat numai şi numai din ce trăiesc şi ce văd zi de zi. Am vrut să surprind într-o cheie comică, forfota din pieţe, bucuria bărbatului şi necazul femeii atunci când se fac prune multe prin Ardeal, neimplicarea noastră atunci când cineva ne cere ajutorul şi uşurinţa cu care zicem „Nu mă bag! Nu ne băgăm!”, în alt cântec, dragostea neîmpărtăşită, eeee şi mai vedeţi voi cam ce trăsnăi am reuşit să arătăm verişorilor noştri.

„Mă, băiatule, când apari în emisiune, parcă râde şi televizorul!”
- În ce piese vă mai putem urmări pe scena Teatrului de Comedie?
- La Teatru de Comedie, de la ultimul interviu pentru revista Taifasuri au mai ieşit două spectacole frumoase, după două piese foarte bune şi cu foarte mult umor, scrise şi regizate de doi oameni mari de teatru, Mircea Cornişteanu şi Radu Beligan. Interpretez două roluri extraordinare şi foarte dragi mie, roluri principale în „Zăpezile de altădată” şi „Spiritul de familie”. Deci, pe plan profesional nu pot să mă plâng, pentru că satisfacţiile vin din două direcţii.

- Cum reacţionează oamenii care ajung să-l cunoască pe Sandu Pop la teatru, dincolo de Văru’ Săndel de la televizor?
- În ceea ce mă priveşte, publicul e împărţit. Foarte puţini din cei care mă urmăresc pe la posturile de televiziune, unde Văru’ Săndel e personajul principal, vin să mă vadă la teatru şi invers. Cei care mă caută la teatru nu mă caută cu telecomanda pe la tv. Ce e însă important, aplauzele din ambele părţi sunt la fel de frumoase şi de emoţionante.

- Care a fost cel mai frumos compliment pe care l-aţi primit vreodată şi de la cine a venit?
- Ţin minte că o doamnă mi-a dat telefon într-o dimineaţă, când aveam „Etno Matinalul”, şi mi-a zis: „Mă, băiatule, când apari în emisiune, parcă râde şi televizorul!” Cred că acesta a fost unul dintre cele mai faine şi măgulitoare complimente.

„Am cântat în franceză: «La puşc et cureaua late»”
- Vi s-a întâmplat vreodată să fiţi pus în dificultate de vreun invitat în emisiunile dumneavoastră?
- O, da.... Un invitat a venit în emisiune direct de la un botez unde fusese naş. Era atât de „luat”, că îmi răspundea la întrebări numai în franceză. Încerca şi un fel de arabă, aşa printre sughiţuri, dar tot ceva asemănător francezei ieşea. Eu râdeam cu lacrimi şi el încerca să-mi cânte live: „La puşc et cureaua late, che bon bărbat este je!” Nu mi-a zis nici o frază în româneşte până când, la final, i-am spus eu: „Merci e au revoir, monsieur!” Atunci a zis: „E, aşa da! Vezi că se poate, ce naiba?” Şi uite de-astea mai păţim noi pe la emisiuni...

- Cum arată agenda dumneavoastră?
- Am avut o vară bună, dar nebună din punct de vedere al agendei, care, se pare, că până la sfârşitul anului nu vrea să se sau să mă odihnească. Am tot felul de proiecte la teatru, o campanie rurală de 15 zile prin ţară cu o marcă de bere, emisiune în fiecare săptămână, care trebuie filmată în două zile, spectacole prin ţară şi la 1 decembrie voi fi la Roma. E de lucru, dar, dacă vine din plăcerea de a fi cu oamenii, nu simt că e greu.

Partenera de spectacole? „O «furnicuţă muzicală»”
- Cum o puteţi descrie pe Lorenna?
- Lorenna e ca o „mamă”. Mama spală, calcă, face mâncare, curăţenie, merge la serviciu, e, he, he şi multe altele. Lorenna e aproape la fel. Puţină lume ştie că ea prezintă emisiune în platou, prezintă emisiune pe teren, editează ceea ce s-a filmat şi vine cu materialul aproape „gata” de dat pe post, îşi face texte, creează linii melodice, cântă şi... face bănuţi. O „furnicuţă muzicală” i-aş spune eu.
Vă pup şi mulţam fain pentru răbdarea de-a mă citi!

20-12-4„Andrei mă vede pe ecran, vrea să-l aduc şi pe celălalt tătic acasă, că ăla poate o să-i cumpere papagal“

- La ultimul nostru interviu îmi spuneaţi că Iulia (13 ani) are o sensibilitate ce ar putea s-o ajute în teatru, iar fiul dumneavoastră are ureche muzicală. Ea dă semne acum să vă calce pe urme? Andrei (4 ani) este mai interesat de muzică?
- Iulia are talent, are sensibilitate, dar se pare că sufleţelul ei bun ar vrea să vindece oamenii. Deci cred că se îndreaptă mai mult spre profesia de... doctoriţă, decât spre cea de actriţă, însă mai vedem. Andrei e tot ce vrei şi ce nu vrei. Cântă, plânge, mă iubeşte şi mă bate, vrea să-i vorbesc, apoi îmi spune să tac, ne pune la colţ fiindcă am fost „răuţi”, cumpărăm jucării pe care le aruncăm pe fereastră, pentru că „şi copiii ăia de jos, sălăcuţii, vol să se joace”, mă vede pe ecran şi îmi zice să-l aduc şi pe celălalt tătic acasă, că ăla poate o să-i cumpere papagal şi aşa mai departe. Mă bucur de toţi ai mei ca de soare şi vom vedea ce ne rezervă viitorul.