Main menu

header

Gheorghe Cozorici, actorul nepereche

„Se poate foarte bine juca teatru în faţa unei perdele de catifea neagră, trasă de un capăt la celălalt al fundului de scenă, artistul concentrând în el întregul peisaj de simţire al unui act. Luaţi-l de braţ şi urcaţi-l pe un scaun într-o cameră goală. Nu trebuie mai mult”, spunea Tudor Arghezi despre actor. Aceste cuvinte i se potrivesc mai mult decât oricui lui Gheorghe Cozorici, marele nostrom, minunatul om, de care ne este atât de dor…

Recita ore în şir poezii eminesciene
      Gheorghe Cozorici ar fi împlinit anul acesta 75 de ani dacă „doamna de pe tărâmul celălalt” ar mai fi avut răbdare să-l asculte până la capăt. O vârstă la care ar fi făcut un Rege Lear înfricoşător de măreţ. Marele actor a înţeles de la început că nu are voie să joace prost, să trişeze, a învăţat mereu, s-a frământat, şi-a pus întrebări şi a luat-o de la capăt. Cozorici a observat, din experienţa sa, că sugestia e mai eficientă decât insistenţa, că, dacă nu-şi îmbogăţeşte cunoaşterea de sine şi de ceilalţi, actorul are o viaţă extrem de scurtă. Şi despre succes a priceput că-i poate fi duşman, că l-ar fi instalat în rutină ori l-ar fi făcut să se creadă irezistibil.

Harrison Ford - Între actorie şi tâmplărie

    Deşi de-a lungul carierei Harrison Ford a avut doar o nominalizare la Oscar pentru „Cel mai bun actor”, în filmul „Witness” („Martorul”), actorul este considerat unul dintre cele mai mari nume de la Hollywood. Poate şi datorită celor două celebre serii în care a jucat: „Star Wars” („Războiul stelelor”) şi „Indiana Jones”, dar şi a altor peste 30 de filme în care a apărut. Starul american a fost desemnat în 2001, în Guinness Book, drept cel mai bogat actor în viaţă, averea lui fiind estimată la 3,3 miliarde de dolari.

Irlandez, evreu sau american?
     Născut la 13 iulie 1942, la Chicago, Harrison Ford provine dintr-o familie mixtă. Astfel, bunicii din partea mamei, Anna Lifschutz şi Harry Nidelman, erau evrei care imigraseră din Minsk (fostul teritoriu al URSS), iar bunicii paterni proveneau din familii catolice (germane şi irlandeze). De aceea, când a fost întrebat în ce religie a fost crescut, Ford a răspuns zâmbind: „Democrată!”. De asemenea, plecând de la originea sa nedefinită, actorul a declarat că se simte irlandez ca persoană, dar evreu ca actor. Ford a fost student al Colegiul Ripon în Wisconsin. Dorinţa de a deveni actor, ce l-a mistuit încă din copilărie, l-a făcut pe Harry să se stabilească în Los Angeles. Aici ar fi trebuit să primească un rol de crainic la un post de radio, însă… socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de la Los Angeles. A semnat cu casa de filme Columbia Pictures, impresionându-i pe cei de la programul de tinere talente. Primul film ce l-a avut pe generic pe Ford a fost drama „Dead Heat on a Merry-Go-Round” (1966). Patru ani mai târziu a jucat un rol micuţ, dar care l-a ajutat foarte mult în carieră, cel din filmul „Getting Straight” (1970). De fapt, acesta a fost anul în care miliardarul de mai târziu a decis că nu-şi va mai alege rolurile doar după remuneraţie. Şi, chiar dacă a aşteptat alţi trei ani, perioadă în care a trebuit să lucreze ca tâmplar, succesul nu s-a lăsat aşteptat.

Mihai Mălaimare, actorul-politician

Mihai Mălaimare este un actor cu multiple valenţe, care nu se limitează numai la a juca în piese de teatru, ci le şi creează şi le aduce… în stradă. S-a implicat în politică, a „adoptat” şi moda propriului blog, îngrijeşte de flori cu pasiune, iar când oboseşte se întoarce acolo unde se simte cel mai bine, lângă soţia sa şi cei trei copii, pentru că al patrulea este plecat în SUA, unde lucrează ca operator la Francis Ford Copolla. Nu e puţin lucru, nu-i aşa? Despre toate acestea şi chiar mai multe aflaţi de la însuşi Mihai Mălaimare.

„Politica e un spaţiu ce te marchează şi te obligă”

     - Sunteţi omul care a adus teatrul în stradă, în staţiile de metrou. Este o formă de a stimula oamenii să vină la teatru?  - Sigur, este şi asta o explicaţie. Am făcut-o încercând să atrag atenţia asupra Teatrului „Masca”, asupra nevoii de teatru, asupra obligaţiei morale de a accede la cultură. - Teatrul „Masca” vă are ca figură reprezentativă. La ce lucraţi în prezent?
    - Tocmai am scos „Doamna cu căţelul”, spectacol de stradă, un fel de paradă. Sunt 8 personaje, marionete uriaşe, cinci domni cu pipă, o doamnă bine şi doi căţei, care se plimbă şi interacţionează cu publicul. Personajele astea vin din anii ‘30 şi, desigur, au de ce să se mire, pentru că Bucureştiul, chiar dacă pe alocuri neschimbat, are, totuşi, alt aer. Prilej pentru multe întâmplări cu haz.

Margareta Pâslaru şi Mirabela Dauer

   În lunile toride de vară s-au născut mulţi artişti valoroşi, zodia Racului fiind parcă hărăzită de Apollo, zeul artelor, favoriţilor săi pământeni. Dintre vedetele născute sub acest semn se numără Isabelle Adjani, Pierre Cardin, Nelson Mandela, Lady Diana, Tom Cruise, Tom Hanks, Harrison Ford, Robin Williams şi lista poate continua. Revenind pe tărâmuri mioritice, am ales să vă creionăm povestea vieţii a două vedete care au văzut lumina zilei în zodia Racului, la 9 iulie. Este vorba despre două doamne ale muzicii uşoare româneşti, artiste inegalabile al căror nume stă sub semnul eleganţei şi profesionalismului: Margareta Pâslaru şi Mirabela Dauer. „La mulţi ani frumoşi, dragele noastre!”

Margareta, la 50 de ani de carieră

A povesti despre Margareta Pâslaru poate părea o misiune foarte dificilă, dar nu este aşa. Dimpotrivă. Despre Pâslăriţa noastră vorbesc alţii, dar şi realizările sale. În mod fericit, anul acesta se împletesc într-o frumoasă simbioză două aniversări: împlinirea unei frumoase vârste şi 50 de ani de carieră. Aşa că Margareta Pâslaru are un motiv dublu să sărbătorească. Despre sine nu vorbeşte mult. Îi place să lase pe alţii să spună ce cred, şi totuşi noi am provocat-o la un dialog deschis. Minunatele sale destăinuiri vi le transmitem şi dumneavoastră.

Dana Rogoz - Născută sub o stea norocoasă

Tânără, talentată, cu o carieră promiţătoare

Dana Rogoz, fosta Abramburica de la Abracadabra, a ajuns o domnişoară în toată regula. A trecut mult timp de când fetiţa aiurită făcea o mulţime de ghiduşii cu „Magi”, Marian Râlea. A avut un parcurs interesant până acum, iar oportunităţile în ceea ce priveşte cariera încep să apară. De puţină vreme, Dana are propria sa emisiune pe Pro TV Internaţional şi, cu siguranţă, că va mai fi cooptată într-o serie de proiecte interesante. Dana, o tânără plină de farmec şi de talent, pare că s-a născut sub o stea norocoasă, crescând o dată cu televiziunea din Bulevardul Pache Protopopescu, Pro TV. Iată o poveste despre farmecul unei actriţe în devenire:

„Îl visez şi acum pe Mihalea”

- Aveai doar 3 ani când ai intrat în grupul Minisong, condus de Ioan Luchian Mihalea. Cum ai ajuns acolo şi ce a reprezentat acel prim contact cu lumea artistică? Cum era profesorul Mihalea?

Virginia Woolf – O viaţă plină de depresii

Un personaj controversat, greu de înţeles şi de suportat chiar şi de cei apropiaţi, Virginia Woolf a fost o figură marcantă a societăţii literare londoneze şi membră a grupului Bloomsbury.  

Aplecată către filosofie
      Virginia s-a născut la 25 ianuarie 1882, într-o familie cu mulţi copii. Mama sa a jucat un rol important în educaţia copiilor, iar tatăl, în instruirea şi dezvoltarea intelectuală a acestora. Virginia era a treia dintre cei patru copii ai Juliei şi ai lui Leslie Stephen. Preferata tatălui primeşte în grijă biblioteca acestuia. La 13 ani rămâne fără mamă şi are primul episod de depresie nervoasă dintr-o lungă serie care îi va contura destinul. După pierderea mamei sale, tatăl Virginiei, Sir Leslie Stephen, jurnalist, filosof şi scriitor, îi va influenţa decisiv personalitatea. O îndeamnă să descopere lucrările filozofice semnate de Platon, Spinoza, Montaigne sau Hume, iar întâlnirile intelectualilor adunaţi în jurul său îi deschid tinerei noi orizonturi.

Florin Vasilică păşeşte cu mândrie pe urmele tatălui

 Talentatul continuator al operei lui Liviu Vasilică se destăinuie

    Acum patru ani se stingea în mod fulgerător domnul muzicii teleormănene: Liviu Vasilică. Un munte de talent, de dăruire, de sinceritate şi de profunzime artistică. Fiul său, Florin Vasilică, a rămas să ducă mai departe comoara de cântece pe care regretatul său tată nu a mai apucat s-o finalizeze. Cu toate că are doar 25 de ani, Florin Vasilică ştie ce înseamnă să lupte pentru ca numele tatălui său să stea la loc de mare preţ pe scena muzicală teleormăneană şi nu numai. Un interviu cu cel care conduce de aproape patru ani Ansamblul Teleormanul, Florin Vasilică. 

Dor de haiducie, dor de... Liviu Vasilică

 „Hai, hai cu trăsioara / Colo-n deal la Mărioara / Calul merge la pas / Şi-apoi face popas”
La 2 iulie ar fi împlinit 58 de ani

Cine n-a auzit măcar o dată versurile cântecului pe care Liviu Vasilică l-a adus la lumină şi l-a făcut celebru? Renumitul rapsod teleormănean a scos la suprafaţă o zestre inegalabilă de folclor, a trecut-o prin filtrul sufletului său sensibil şi a dăruit-o oamenilor pentru a-i fi o veşnicie într-ale cântatului. S-a stins prea devreme, dar glasul său inconfundabil, viersul dulce teleormănean, ca şi ansamblul ce-i poartă numele au rămas să ne fie nouă alin la ceasul când dorul devine răscolitor. Citiţi povestea unui cântec, povestea unui destin: Liviu Vasilică.

Cristian Andrei, doctorul inimilor

- „Cine m-a făcut femeie?”, o carte despre autocunoaşterea feminină

Week-end-ul trecut a avut loc la Sala Palatului „Salonul Internaţional de Psihologie”, ce a reunit cei mai cunoscuţi psihologi şi psihoterapeuţi din România. Doctorul Cristian Andrei, celebru datorită emisiunii educative „9595”, şi-a lansat în cadrul evenimentului cartea „Cine m-a făcut femeie?”, prilej pentru care ne-a acordat şi un interviu.

Andreea Bănică, la altar după 15 ani

Andreea Bănică, una dintre puţinele blonde statornice sentimental din show-bizz-ul autohton, s-a cununat civil week-end-ul trecut cu impresarul Lucian Mitrea, după o relaţie de peste 15 ani. La Primăria Sectorului 3, unde mirii au spus „Da!”, nu puteau lipsi prietenii: Lavinia, ex-Spicy, Simplu, Akcent, Ioana Băsescu cu Francesco Giovanni, Smiley însoţit de Laura Coşoi, CRBL, impresari (printre care şi Radu Groza), ziarişti şi oameni de afaceri. Întrebată dacă a avut emoţii, Andreea a răspuns că… nu a avut deloc de-a face cu astfel de sentiment: „A fost ceva foarte normal, nicidecum emoţionant! Nimic nu o să se schimbe între noi, am semnat un simplu act. Trebuie să mai avem de-a face şi cu formalităţile! Singura deosebire este că acum îmi spune iubita mea soţie, iar eu îl alint cu iubitul meu soţ.”

Maria Tănase - Pasărea Măiastră a românilor

- Au trecut 45 de ani de când a plecat dintre noi

   Duminică, 22 iunie, s-au împlinit 45 de ani de la moartea celei care a fost Maria Tănase, una dintre cele mai mari cântăreţe de muzică populară din România. Născută în Mahalaua Cărămidarilor din Bucureşti, la 25 septembrie 1913, Maria a fost fiica Anei Munteanu, originară din comuna Cârţa, judeţul Sibiu, şi a florarului Ion Coandă Tănase, din satul oltenesc Mierea Birnicii. A treia fiică a acestei familii, Maria a îndrăgit muzica populară încă din copilărie. Cei care i-au insuflat fetiţei dragostea de tradiţiile româneşti au fost chiar părinţii săi.

Triumf la Cannes pentru Marian Crişan: Palme d’Or românesc

    Ultimii ani par a fi de bun augur pentru cinematografia românească. După ce anul trecut Premiul Palme d’Or a ajuns în România datorită filmului „4 luni, 3 săptămâni, 2 zile” al lui Cristian Mungiu, 2008 e anul regizorului Marian Crişan. Acesta a câştigat la cea de-a
61 ediţie a Festivalului de la Cannes, încheiat la 25 mai, Palme d’Or pentru scurtmetrajul „Megatron”.

 

„A fost o competiţie strânsă”

„Este o mare bucurie pentru noi. A fost o competiţie strânsă, cu scurtmetraje foarte bune. Este un început foarte bun pentru filmul meu. Trofeul câştigat înseamnă, într-un fel, şi continuitate, fiind al doilea an consecutiv când România primeşte Palme d’Or”, a declarat câştigătorul la puţin timp după ceremonie.
Aflat la prima sa participare la Festivalul de la Cannes, Crişan este de părere că acest premiu va aduce beneficii în primul rând României, întrucât „este o dovadă că se capătă încredere în cinematografia românească”.

Scurtmetrajul „Megatron”, învingător

    Filmul lui Crişan a ieşit învingător într-o competiţie la care au mai participat 25 de scurtmetraje. De precizat că la această competiţie au fost înscrise 2.233 de scurtmetraje, din 80 de ţări. Organizatorii evenimentului au selectat 26 de scurtmetraje (nouă în competiţia oficială, 17 la secţiunea Cinefondation, o secţiune paralelă dedicată acestui gen), reprezentând 18 ţări.
„Megatron” este o poveste despre un copil de 8 ani, care locuieşte împreună cu mama sa într-un sat aflat destul de de­parte de Bucureşti. „Este povestea unui băieţel care îşi serbează ziua de naştere la McDonald’s. Pelicula a fost filmată în special în afara Capitalei, fiind o călătorie spre Bucureşti”, a spus Marian Crişan. Scurtmetrajul are două personaje principale, copilul, jucat de Maxim Adrian Trinu, şi mama, interpretată de Gabriela Crişu. Marian Crişan a semnat regia, scenariul şi dialogurile acestui film, în timp ce montajul a fost realizat de Tudor Pojoni, decorurile de Cristina Barbu, iar imaginea de Tudor Mircea. Din distribuţie mai fac parte: Damian Oancea şi Erwin Simsensohn.
Marian Crişan nu este un debutant în ceea ce priveşte filmele. El a mai realizat „Amatorul” (2006), „Portret de familie” (2006) şi „La mulţi ani!” (2005).

Trofeul de la Cannes a rămas la el acasă

    Dacă românii au obţinut premiul pentru cel mai bun scurtmetraj, francezii au adus acasă marele premiu prin lungmetrajul „Entre les murs”, realizat de regizorul francez Laurent Cantet. Povestea filmului este destul de simplă. Profesorul François, interpretat de actorul François Begaudeau, predă la un liceu situat într-un cartier mai… dificil. El reuşeşte să-şi surprindă elevii nu prin materia pe care o predă sau prin stilul de predare, ci printr-o sinceritate dezarmantă. „Filmul intenţiona să înfăţişeze societatea franceză: cu multe feţe, plină de viaţă şi complexă, cu conflicte. Sper că aşa arată pelicula şi că nu am eşuat”, a spus Cantet la primirea trofeului. Francezului i s-a înmânat premiul de inegalabilul Robert De Niro. În vârstă de 46 de ani, Cantet mai este deţinător al unui Premiu Cesar pentru debut în 1999, pentru lungmetrajul „Ressource humaines”.

Maradona şi Mike Tyson, invitaţi speciali

    Festivalul i-a primit cu braţele deschise şi pe legendarul fotbalist argentinian Maradona, şi pe fostul pugilist american Mike Tyson. Cei doi sunt eroi ai unor documentare proiectate în afara competiţiei. Apariţia lor, cum era de aşteptat, nu a trecut neobservată. Gala s-a încheiat într-o notă autoironică, cu proiecţia filmului „What Just Happened” de Barry Lavinson, o comedie despre industria filmului, inclusiv despre Cannes, în care apare şi De Niro.

Elena Şerban

Caseta: Catherine Deneuve şi Clint Eastwood, printre premiaţi
- Palme d’Or: „Entre les murs” de Laurent Cantet;
- Marele Premiu: „Gomora”, în regia lui Matteo Garrone;
- Premiul pentru regie: „Three Monkeys” de Nuri Bilge Ceylan;
- Premiul pentru interpretare feminină: Sandra Corveloni pentru „Linha de passé”
de Walter Salles & Daniela Thomas;
- Premiul pentru interpretare masculină: Benicio del Toro din „Che” de Steven Soderbergh;
- Cel mai bun scenariu: Jean-Pierre şi Luc Dardenne, pentru „Le Silence de Lorna”;
- Premiul juriului: Paolo Sorrentino, pentru „Il Divo”;
- Premiul celei de-a 61-a ediţii: Catherine Deneuve şi Clint Eastwood;
- Camera d’Or pentru filmul de debut: „Hunger”, în regia lui Steve McQueen;
- Palme d’Or pentru scurtmetraj: „Megatron” de Marian Crişan;
- Marele Premiu Un Certain Regard: „Tulpan” de Sergei Dvortsevoy;
- Premiul Cinefondation: „Hymne” de Elad Keidan, Israel;
- Premiul FIPRESCI: „Delta”, regizat de Kornel Mundruczo.

„Toată viaţa am dat din gură exact atunci când trebuia să tac”

Aventurile Pistruiatului Costel Băloiu

    Costel Băloiu sau Bilă, cum i se spunea, pentru că avea o memorie fantastică, a dat viaţă personajului Pistruiatul fără prea mari eforturi. Spontan, debordând de inteligenţă, micul interpret a cucerit o ţară întreagă cu pistruii lui desenaţi, părul vopsit şi imaginaţia fără limite. Costel s-a născut la 17 mai 1959, în Bucureşti. Părinţii au divorţat când el avea 9 ani. Nu împlinise 13 ani când a început să joace în „Pistruiatul”. A fost căsătorit de trei ori şi are un băiat, Robert, stabilit în Canada. Deşi mulţi îi prevesteau o carieră răsunătoare în cinematografie, Costel Băloiu şi-a câştigat pâinea ca şofer. A fost taximetrist, a lucrat pe tir, apoi s-a angajat la TCS Otopeni. Actualmente este mândru de jobul lui din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

Ales din sute de puşti

    Celebrul Pistruiatul a fost descoperit în urma unei epuizante selecţii. Francisc Munteanu a trecut în revistă toţi băieţii între 10 şi 15 ani din Cluj şi din Oradea şi vreo 500 din Bucureşti! Căuta un băiat cu prezenţă de spirit, spontaneitate, curaj, care să ştie să fluiere. În urma preselecţiei au rămas vreo 30. În cele din urmă, s-a oprit la unul dintre băieţi. Era Costel Băloiu. Nu mică a fost surpriza regizorului când a constatat că puştiul a învăţat patru pagini de text din două lecturi, că vorbeşte degajat, nuanţat, cu un simţ al limbii uimitor în dialog liber, că se îmbracă cu dezinvoltură şi graţie, că se caţără pe stâlpi de trei metri cât ai clipi şi că face echilibristică, de parcă ar fi circar de meserie. În plus, pentru el aparatul de filmat era un fel de mobilă.

Noua stea a muzicii etno: Marina

Probabil că nu mulţi dintre dumneavoastră au auzit despre Marina, dar noi suntem siguri că în scurt timp numele ei va ajunge la fel de cunoscut ca al cântăreţilor de muzică etno deja consacraţi. Simpatica ardeleancă are 22 de ani şi o voce foarte bună. Tânăra s-a dedicat exclusiv muzicii etno, a înregistrat deja două albume şi nu are de gând să se oprească aici. A primit încântată propunerea revistei noastre de a ni se alătura în acest proiect de promovare a unui album ce poartă semnătura sa şi cu această ocazie ne-a oferit şi un interviu interesant. 

    Primul videoclip la 15 ani - Cine este Marina? - Sunt din judeţul Cluj, mai exact din Câmpia Turzii. Muzica m-a pasionat de mică şi îmi amintesc cu drag de vremea în care am participat la „Tip Top Minitop”, pe la 13 ani. Am înregistrat şi câteva melodii, dar pe plan local. La vârsta de 15 ani am scos prima piesă, „Noapte de amor”, la care am avut şi un videoclip pe un post de televiziune din Cluj-Napoca. - De la cine moşteneşti talentul? - Tata cântă la orgă electronică, dar cu voce nu este nimeni din familie. Avem numai instrumentişti, dar, uite, că acum întregesc eu „formaţia”. - Ai studiat la rândul tău vreun instrument? - Nu, din păcate nu. - Dar ştiu că eşti studentă la Academia de Muzică... - Sunt studentă în anul al II-lea la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, dar nu la secţia de canto, ci la Pedagogie Muzicală. La Cluj nu există canto coral decât pe muzică clasică, iar eu nu cânt decât muzică uşoară, populară, etno şi latino.

- Care este genul muzical care te reprezintă cel mai bine? - Eu cânt şi etno, şi muzică latino. Îmi place foarte mult şi folclorul. Probabil, dacă ar trebui să aleg, încă nu ştiu ce aş alege, dar mie îmi plac ambele, drept dovadă fiind prima mea piesă, „Noapte de amor”, care se înscria în genul latino. Etno am cântat mult la televiziuni şi am piese pe casete şi CD-uri cu acest gen atât de cerut. - Ai un album al tău? - Da. Piesa de care vă spuneam, „Noapte de amor”, dă şi titlul primului meu album. Apoi am albumul vechi, etno, „De-ar fi lumea cum vreau eu”, şi sunt bucuroasă că multe dintre melodiile de pe acest material discografic se regăsesc pe CD-ul editat de revista „Taifasuri”. Apoi vocea mea se mai află şi pe albume cu selecţii ale mai multor artişti.

„E important să nu fii confundat cu nimeni”
    - Cât este de importantă imaginea pentru un artist? - Cred că este foarte importantă şi imaginea, dar vital trebuie să fie vocea. Din păcate, în prezent se pune accentul din ce în ce mai mult pe imagine şi mai puţin pe voce, iar ceea ce nu este un lucru bun din punctul meu de vedere. Sigur, nu poţi să apari oricum, dar talentul trebuie să primeze. - Ai avut modele? Cine te-a inspirat? Care sunt idolii tăi? - De mică mi-au plăcut Withney Houston, Mariah Carey, Cristina Aguillera. Ele m-au inspirat. - Este important să ai un stil personal?  - Bineînţeles. E important să nu fii asemănat în niciun fel cu nimeni. Cu toate că mi se întâmplă des, sper să depăşesc această barieră şi să fiu recunoscută după ceea ce sunt eu, nu pentru asemănarea cu altcineva. - La ce lucrezi în prezent? Ce planuri ai pentru cariera ta muzicală? - Aş vrea să lucrez la un album etno şi să reuşesc să îl imprim în această vară.


   Am planificat să încep înregistrările după jumătatea lunii iunie, după ce termin cu examenele.  - Ce faci în timpul liber?
- Mi-am propus de multă vreme o excursie la munte, dar am aşa de puţin timp liber... Ador muntele şi este singurul loc la care mă gândesc atunci când este vorba despre relaxare. Îmi plac locurile liniştite, cu aer curat. - Mai ai fraţi? - Mai am un frăţior de 11 ani. El nu cântă, dar în schimb vrea să devină mare fotbalist. - Nu mi-ai spus un lucru esenţial. Eşti la vârsta dragostei. Iubeşti? Ai un prieten? - Da, am un prieten şi suntem împreună de doi ani, dar nu-mi place să vorbesc mult despre viaţa mea personală. Şi deocamdată nu pot să fac pronosticuri, nu ştiu dacă va fi sau nu el cel care mă va duce la altar. Am timp pentru asta. Acum doar experimentăm o relaţie, care sper să fie reuşită. Ceea ce pot să vă spun însă este că el nu face parte din lumea muzicală.

Ana-Maria Gomboş

„Trebuie să lupţi pentru fiecare lucru pe care ţi l-ai propus. Când ţinteşti undeva, trebuie să mergi până la capăt să-l realizezi. Dacă tu crezi în acel lucru, nu se poate să nu-l obţii”

   „Nu merg la cosmetică, fiindcă mă ajută vârsta” - Tu ce faci ca să întreţii o imagine bună? - Nu prea multe. Încerc să fac sport când apuc. La sală merg mai puţin, fiindcă nu am timp, dar îmi place să alerg. Am o mulţime de cântări pe la nunţi, petreceri sau evenimente, trebuie să stau în studio, să merg şi la şcoală şi stau cam prost cu timpul liber. Revenind la ce m-aţi întrebat, nu merg la cosmetică. Deocamdată nu consider că este necesar să fac ceva în sensul ăsta, fiindcă mă ajută vârsta, dar în schimb fac lucrurile fireşti pentru orice femeie: coafor, pensat, manichiură etc.

Diamantul familiei regale

- După 60 de ani, Regele Mihai I s-a întors la Castelul Peleş

Nunta de aur! Când auzim despre un cuplu că a ajuns să sărbătorească nunta de aur, ne uităm cu încântare şi cu admiraţie. Dar când este vorba despre nunta de diamant... rămânem muţi de uimire. Într-o lume în care multe cupluri se căsătoresc şi divorţează pe bandă rulantă, cuplul regal al României, Regele Mihai şi Regina Ana, a sărbătorit săptămâna trecută 60 de ani de căsătorie. Diamant, aşadar, cu cinci carate, numărul de carate fiind dat în acest caz de numărul de fiice ale acestui cuplu. Ceremonia de aniversare a avut loc în zilele de 10, 11 şi 12 iunie la Bucureşti şi la Sinaia.

10 iunie, zi de sărbătoare
      Acest eveniment a fost sărbătorit în prezenţa membrilor familiei Alteţelor Regale Principesa moştenitoare şi Principele Radu, Alteţa Sa Regală Principesa Elena, Excelenţa Sa Nicolae şi sora lui, Elisabeta-Karina, dar şi a altor invitaţi de seamă: Majestatea Sa Regina Sofia a Spaniei, majestăţile lor Regele Simeon al II-lea şi Regina Margareta ai Bulgariei, Majestăţile Lor Regele Constantin al II-lea şi Regina Ana-Maria ai Greciei, Alteţa Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei şi mulţi alţii. În afara invitaţilor din familiile regale ale Europei, au fost prezenţi membri ai Guvernului şi ai Parlamentului României, în frunte cu premierul Călin Popescu Tăriceanu şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, reprezentanţi ai BOR, ai Academiei Române şi ai Corpului Diplomatic. Aniversarea a început marţi, 10 iunie, cu un concert extraordinar susţinut la Ateneul Român. Orchestra Naţională a Filarmonicii „George Enescu” a interpretat lucrări de Enescu, Franz Liszt, Edvard Grieg şi Giuseppe Verdi. Miercuri, 11 iunie, Regele Mihai, alături de familiile regale, dar şi de alţi invitaţi din străinătate, „s-a întors acasă”, la Castelul Peleş, unde au prânzit. Joi, 12 iunie, a fost lansat volumul „Nunta de Diamant”, scris de Principesa Margareta şi de Principele Radu Duda.

Paul Newman, băiatul de aur al Hollywoodului

Născut în 1925, la o dată celebră pentru poporul român (26 ianuarie - ziua naşterii fostului dictator Nicolae Ceauşescu), Paul Leonard Newman este un actor şi producător american de renume. Cariera sa destul de îndelungată a fost încununată de numeroase premii, printre care se numără Oscar, Globul de Aur şi Emmy.

Catrinel Dumitrescu şi Emil Hossu - 2 pe banca vieţii

Catrinel Dumitrescu şi Emil Hossu sunt împreună de 17 ani şi exemplul lor te face să speri că lumea poate fi schimbată cu ajutorul dragostei, al respectului reciproc şi al căldurii ce izvorăşte din suflet. Nu şi-au dorit niciodată să fie pe prima pagină a ziarelor, sunt oameni normali sau, cum le place să spună, „nu sunt interesanţi”. S-au întâlnit exact la timpul potrivit, când erau deja la „o oarecare maturitate” şi „au încredere unul în celălalt”, după cum mărturisesc ei înşişi. De zece ani joacă „Doi pe o bancă” de Ghelman, cu sala plină, dar şi-au iubit toate rolurile. Tinereţea le vine din suflet, iar încrederea tot de acolo.

„Norocul meu e mult mai mare decât ghinionul ei…”
     „Să ai pe cine să iubeşti, ceva de făcut şi ceva de sperat”, acesta este motto-ul după care se ghidează Catrinel Dumitrescu şi Emil Hossu. „Ce m-a atras la Catrinel poate contează mai puţin, ce ne menţine, cred eu, contează mai mult”, spune Emil Hossu despre partenera sa de viaţă şi de scenă. „Am descoperit că avem în comun relaţiile sociale, dar şi profesia, avem aceleaşi lucruri care ne plac şi, în primul rând, suntem foarte deschişi. Nu trebuie să o mint, de exemplu, ca să merg să joc o partidă de pocher, cum se mai întâmplă uneori, să am relaxări din acestea mai zburdalnice şi să fiu nevoit să spun că mă duc la bibliotecă. Nu…

Meseriile starurilor înainte de a deveni celebre

Dincolo de strălucirea conferită de micul sau marele ecran, vedetele sunt, la rândul lor, oameni simpli, ca oricare dintre noi. Că au fost hărăzite cu un anume talent şi viaţa le-a purtat pe treptele succesului, nu înseamnă că s-au aflat mereu în postura de VIP-uri. Am vrut să aflăm pentru dumneavoastră cu ce s-au îndeletnicit unele dintre vedetele autohtone înainte de a deveni cunoscute.

Călin Goia - Omul schimbării

- O formaţie cu personalitate, iubită de publicul tânăr: Voltaj

   Oare câţi dintre noi ştiu că Voltaj este o trupă înfiinţată încă din 1982 şi care l-a avut solist inclusiv pe Tavi Colen? Puţini, cu siguranţă. Dar cu toţii am auzit melodiile de succes „Asta-i viaţa”, „Ora de germană”, „Albinutza”, „Iarna”, „20”, „Şi ce”, „Pata pe tine”, „N-ajunge” etc., hituri  ce umplu sălile de spectacol până la refuz. Putem spune că Voltaj a urcat treptele succesului în formula actuală: Călin Goia, Gabi Constantin, Bobby Stoica, Oliver Sterian şi Valeriu Ionescu.

Călin, solistul trupei, este un braşovean efervescent, plin de dinamism, de creativitate şi de inteligenţă, cel care a redat un suflu nou trupei. Iată câteva lucruri inedite despre Voltaj, într-un interviu cu liderul Călin Goia.

„Lumea ne identifică după «20»”
- De ce trupa Voltaj, înfiinţată în 1982, nu a rezistat pe vremea comunismului? Era stilul prea încrâncenat? Iris şi Holograf au reuşit totuşi...

- Nu ştiu ce să spun. Poate stilul, poate atitudinea mai rebelă de pe scenă... - Călin, succesul de acum al trupei ţi se datorează. Ce te inspiră atunci când creezi? De unde-ţi vin ideile?

Un dansator de Guinness Book - Michael Flatley

- „Voi dansa până în ziua când voi muri”

    Cu siguranţă că mulţi dintre dumneavoastră aţi văzut, dacă nu tot spectacolul „Lord of the Dance”, măcar secvenţe din înregistrările televizate. De ani buni, acest show se identifică însă cu creatorul său, Michael Flatley, un om care a revoluţionat lumea dansului irlandez prin stilul inedit de abordare. La 5 iunie, „Lord of the Dance” a venit în România pentru a susţine două spectacole la Sala Palatului, fiind adus de Music Management şi Asociaţia Dracula. Deşi nu mai dansează cu grupul în prezent, fiind doar producătorul acestui eveniment, Flatley va fi prezent pe scenă la începutul show-ului, dar şi în final. Vă prezentăm mai jos povestea inegalabilului Michael Flatley.

Flautist şi boxer de performanţă
    Michael Ryan Flatley s-a născut la 16 iulie 1958, în Detroit, fiind al doilea dintre cei cinci copii ai cuplului Michael şi Eilish. Părinţii, ambii irlandezi, au emigrat în SUA cu câţiva ani înainte de venirea pe lume a celui care va deveni cel mai mare dansator, coregraf şi flautist al lumii. La ceva vreme după stabilirea în SUA, în Detroit, irlandezul a dezvoltat o afacere de succes în domeniul construcţiilor. La câteva luni de la naşterea lui Michael, familia s-a mutat în Chicago. Chiar dacă părinţii lui Michael au ales să îşi facă o situaţie peste Ocean, ei nu au rupt legătura cu rudele şi cu prietenii din ţara natală.
    Astfel, băiatul a fost crescut într-o puternică tradiţie irlandeză. Talentul său pentru dans este nativ, pentru că atât mama, cât şi bunica sa, Hannah, au fost campioane la dans în Irlanda. De altfel, Flatley are un adevărat cult pentru bunica sa, rezervându-i întotdeauna un scaun din primul rând, la toate spectacolele sale, chiar dacă aceasta nu mai este în viaţă. Flatley a început lecţiile de dans la 11 ani, deşi iniţial a fost „tras de urechi” şi trimis acasă, pentru că era „prea mare”! Dar el a insistat, iar în 1975 a devenit primul noneuropean care a câştigat Campionatul Mondial de dans irlandez. În acelaşi an a luat „The Chicago Golden Gloves Championship”, ca boxer. Flatley este, de asemenea, cunoscut ca fiind un expert al flautului, câştigând de două ori „All-Ireland Competition”.

Una dintre cele mai captivante telenovele din România, ajunsă la final. Punct şi de la capăt

    „Inimă de ţigan” s-a terminat. Nimeni nu se gândea la început ce audienţe ameţitoare va înregistra această telenovelă. Jocul fascinant al actorilor consacraţi, al celor tineri, dar şi intriga şi temele dezbătute (discriminarea romilor sau transplantul de organe) au ţinut o ţară întreagă cu sufletul la gură. „Taifasuri” vă relatează povestea celei mai iubite telenovele din România: „Inimă de ţigan”.

Iubirea învinge rasismul
    Codruţ şi Irina s-au iubit din clipa în care s-au cunoscut şi amândoi visează la o viaţă fericită şi la o familie împreună. Dar... Codruţ e ţigan. Deşi a învăţat carte şi a ajuns medic, încă se izbeşte de prejudecăţile românilor legate de romi. Chiar şi aşa, Codruţ este mândru de originea sa. Tatăl lui, Aurică Fieraru, este bulibaşa şatrei şi nu ştie carte, dar are şcoala vieţii, „aia mare”. Este un tradiţionalist şi nu ar concepe niciodată ca fiul său să ia de nevastă o „spălăcită”. Nici mama lui Codruţ, Spania, nu este încântată de idee, dar îl susţine pe Codruţ, pentru că îşi iubeşte foarte mult copiii. Spania trăieşte pentru cele trei odrasle ale sale. Giuvaeru, fratele mai mic al lui Codruţ, îi dă multe bătăi de cap Spaniei. El e cel care intră în multe încurcături şi se ascunde după fustele mamei pentru a ajunge la liman. Argentina, al treilea copil al familiei Fieraru, este o fată bună, dar greu de măritat, pentru că e grasă. Pe de altă parte, Irina este o fată inteligentă, care provine dintr-o familie bogată de români. Tatăl ei, Gigi Dumbravă, a construit un adevărat imperiu pentru care aşteaptă un moştenitor. Cum iubita lui cea tânără şi oportunistă, Flori, nu reuşeşte să rămână însărcinată, iar fiica cea mare, Renata, are două fete, lui Gigi nu i-a rămas decât Irina.

bp iulie all 30010