Main menu

header

23-11-1de Loreta Popa

La 6 ani, secretele meseriei de scamator n-au mai fost un mister pentru el. „Meseria se fură, nu se învaţă”, i s-a spus, iar el a respectat acest sfat cu sfinţenie. Nici colegilor de clasă nu le-a arătat cum se fac scamatoriile. Leonard Iozefini a continuat drumul început de tatăl său, Aurel Iosif Iozefini, şi speră ca fiul său, David Armando, să îi calce pe urme.

„Am învăţat să montez şi să demontez circul”
Istoria circului este pe cât de lungă, pe atât de bogată şi de interesantă. Cine porneşte nerăbdător să-şi împlinească ambiţiile, chiar nobile, fără să-şi cunoască puterile şi greutăţile care-l aşteaptă, acela se îndreaptă spre eşec, precum fluturele în foc. Leonard Iozefini a plecat de mic spre culmile succesului, alături de tatăl său, Aurel Iozefini, de la care a învăţat alfabetul prestidigitaţiei. „Copilăria mea nu a fost ca un basm. A fost tumultuoasă şi agitată. Mi-am dorit să muncesc, întotdeauna mi-am dorit să realizez ceva”, povesteşte Leonard. „Am fost un băiat harnic, în sensul că am muncit mult, atât fizic, cât şi psihic. Mergând cu tata şi cu unchiul meu în turnee am învăţat să bat la baros, să montez şi să demontez circul. Asta se întâmpla pe la 14 ani. Am muncit mult ca să pot face anumite numere de prestidigitaţie, pentru că această meserie înseamnă mult mai mult. Astăzi, toţi îşi spun «magician» dacă fac un truc cu cărţi sau au cumpărat o iluzie pe care o poate face oricine. A fost deci multă muncă, turnee grele, în ploaie, în vânt, în frig, în vagoanele circului. Acolo dormeam, nu aveam curent de multe ori, când plecam chiar după spectacol şi toată noaptea stăteam fără calorifer, fără căldură. Nu a fost un basm, dar au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea”.

„Dacă eşti bun nu trebuie să-ţi faci probleme, mergi înainte”
După sfaturile tatălui său, Leonard a dezvoltat câteva mari principii de viaţă. „De la tata am multe adunate. Am stat mult pe lângă el, de la pescuit, sâmbăta, duminica, până la spectacole, baruri de noapte, nu prea era ceea ce trebuia, pentru că de mic am văzut viaţa aceasta de noapte, dar am avut înţelepciunea de a alege între lucrurile rele şi cele bune pe care le făcea, pentru că tata era un mare jucător de cărţi, de cazinou. Nu mi-au plăcut treburile astea, pentru că am văzut că într-adevăr se câştigă o singură dată şi se pierde de o sută de ori. Aceste jocuri nu sunt făcute ca să câştige cineva. În schimb, anumite principii mi-au plăcut. Acelea legate de verticalitate, de a da Cezarului ce e al Cezarului. Dacă eşti bun nu trebuie să-ţi faci probleme, mergi înainte. A fi bun nu trebuie să vină de la tine, adică să spui tu despre tine asta, trebuie să o spună timpul, publicul. Longevitatea de a sta pe scenă înseamnă mai mult decât orice altceva din partea ta. Tata a profesat peste 50 de ani, iar eu am deja 27 de ani de meserie. Sunt deci mulţi ani de muncă pentru acest nume. Ca să apari în faţa unui public trebuie să ai experienţă şi bunul-simţ al timpului, dar şi răbdarea să poţi înţelege că această meserie nu se practică de dragul banilor, ci din pasiune”, crede Leonard.

„Ca să ajungi în vârful piramidei trebuie să ai foarte multă răbdare”
Are doi copii, o fetiţă de 10 ani şi un băiat de 13 ani. „Fiica mea la 10 ani este o femeiuşcă în toată firea, discut cu ea ca şi cu o femeie, iar fiul meu, probabil încă prinde muşte, pentru că este copilăros şi nu înţelege ce înseamnă a munci. S-a apucat să facă vreo câteva numere cu cărţi, a căutat pe internet, a învăţat să ascundă o monedă, o bilă şi după toate acestea mi-a spus că e foarte greu. «Da», i-am spus. «E greu, măi băiatule, trebuie să pui mâna să munceşti, altfel nu iese». Tind să cred că, din punctul meu de vedere, anumite talente sunt transmise genetic, pentru că eu, de exemplu, am muncit mult, dar sunt foarte talentat şi o spun fără modestie, pe orice pun mâna, nu neapărat în domeniul prestidigitaţiei, mie îmi iese. Fiul meu este brânză bună în burduf de câine, este foarte talentat, dar puturos. Aşa sunt toţi tinerii în ziua de azi, au impresia că tot ce zboară se mănâncă. Vor să facă lucruri simple, uşoare şi nu ştiu ce înseamnă a râvni după ceva. Ca să ajungi undeva, în vârful piramidei, trebuie să ai foarte multă răbdare, iar eu am o vorbă: «Ca să urci la etajul 6 trebuie să treci obligatoriu şi pe la 2, şi pe la 4...». O ierarhie pe care nu ai cum s-o sari, trebuie să ai răbdarea şi bunul-simţ să o iei pas cu pas”, spune Leonard Iozefini.

Numele său este un brand

23-11-2Anul trecut a lansat pe piaţă o carte ce se intitulează „Misterele magiei”, rezultatul muncii sale şi al experienţei de 27 de ani de scenă. „Mi-am propus să las ceva în urma mea şi am ales să scriu «Misterele magiei», din care oamenii să afle ce se ascunde în spatele iluziilor create pe scenă şi să înţeleagă faptul că magicienii nu au puteri supranaturale, ci foarte mult antrenament. Nu este mare lucru să cunoşti secretul unui truc, acest fapt nu-ţi dă şi calitatea de magician. După cum spunea tatăl meu (foto): «Posedarea unei partituri de muzică şi a unei viori de marcă nu-ţi conferă şi calitatea de muzician». Pentru acest lucru ai nevoie să stăpâneşti foarte bine ceea ce faci. Să nu te grăbeşti niciodată când execuţi ceva. Am scris această carte din dragoste pentru copiii mei şi pentru toţi tinerii dornici de a intra în această atmosferă. Pe fiica mea o cheamă Jasmine Antonia şi pe fiul meu David Armando, pentru că m-am gândit să le dau şi nume de scenă... Iozefini e un nume mare, este numele de scenă al tatălui meu. Nu are nicio legătură cu numele nostru de familie, eu m-am lansat ca şi Leonard, iar după moartea tatălui meu am preluat şi Iozefini, pentru a-i duce numele mai departe. Iozefini la ora actuală este un brand. De două generaţii, de ce nu de trei, că poate şi fiul meu va continua”, spune Leonard. A primit de la directoarea circului, Brânduşa Novac, propunerea de a juca în spectacolul „D-ale bibicilor”. A zâmbit aducându-şi aminte că tatăl său, cu vreo 50 de ani în urmă, avea acest rol în care făcea numere de prestidigitaţie la masă în filmul „D’ale carnavalului”. „Circul a mers bine întotdeauna. Toţi părinţii ar trebui să-şi aducă la circ copiii, pentru că este o artă cu totul şi cu totul aparte. Circul se adresează tuturor”, a încheiat Leonard.

„Toţi, chiar şi artiştii, se ridică în picioare şi aplaudă“

Leonard Iozefini a avut multe întâmplări în turnee. A lucrat în diferite spectacole, a avut marea şansă de a face două turnee mari în URSS şi a lucrat în spectacole internaţionale, cu artişti din toată Europa. „Numărul nostru de magie, la care lucram alături de unchiul meu, nea Ştefan, fratele tatălui meu, era atât de apreciat, că efectiv aplauda lumea minute în şir. Aveam un număr de iluzii cu patru asistente, nu putea fi nimic mai frumos decât după ce terminam acel număr. Sentimentele pe care le-am avut atunci le trăiesc şi astăzi. Toţi, chiar şi artiştii se ridică în picioare şi aplaudă. Este un sentiment la care ţi se zbârleşte părul, unic” a încheiat Leonard Iozefini.