Main menu

header

22-10-1de Loreta Popa

- Povestea lui Tudor Mihăiţă, fiul lui George Mihăiţă

Om, jurnalist şi antrenor de Jiu Jitsu Brazilian. Crede în poezia scrisului, dar şi în poezia bucuriei cu care vine la muncă zilnic. Are o sală de antrenamente numită Absoluto Fighting Center. A venit pe lume la 15 februarie 1977, cunoaşte engleza, franceza, portugheza, a absolvit Colegiul Dimitrie Cantemir şi Şcoala Superioară de Jurnalism. Ca un amănunt lipsit de importanţă, este fiul actorului George Mihăiţă şi al Taniei Mitrea, iar numele său este Tudor.

„Am fost mereu pasionat de sport, lucru pe care l-am moştenit de la tata”
În urmă cu şapte ani, Tudor Mihăiţă aducea în România Jiu Jitsu Brazilian. Tot atunci lua fiinţă în Bucureşti clubul Absoluto, condus de acesta. Rezultatele nu au întârziat să apară, victorii pe linie în MMA şi extinderea în ţară, la Iaşi, Brăila, Constanţa şi Cluj. „Mi-amintesc de perioada în care vedeam filme cu Van Damme, Bruce Lee şi Jackie Chan şi apoi mă prosteam imitându-i. Am fost tot timpul pasionat de sport, lucru pe care l-am moştenit de la tata. Am făcut baschet de performanţă, fotbal în şcoală, tenis”, spune Tudor Mihăiţă. „Pe la 25 de ani am avut un accident la snowboard şi am făcut o hernie de disc. Mergeam la o sală de forţă, pentru recuperare, şi un tip de acolo mi-a dat o casetă video cu nişte gale de mare notorietate în Statele Unite, Ultimate Fighting Championship, gale de MMA. Jiu Jitsu Brazilian foloseşte foarte mult luxaţiile şi strangulările la sol, foloseşte mult controlul. Mi-am spus că nu e nimic spectaculos, nu tu pumni, nu tu picioare. M-a fascinat însă ideea de a nu-ţi folosi forţa, de a folosi mult tehnica, mai ales că aveam probleme cu spatele. Atunci l-am văzut pe Royce Gracie, pe care aveam să-l cunosc personal în cadrul unui seminar la Milano. A început ca un hobby, s-a transformat într-o mare pasiune şi într-un fel sau altul acum a devenit un fel de job. Avem la club doi campioni europeni, unul dintre ei pentru a treia oară, celălalt, a doua. Am participat şi eu la ultimele campionate europene, dar am fost descalificat în primul meci pentru o acţiune ilegală. Culmea, filmuleţul pe care l-am pus pe internet, ca să-l vadă şeful arbitrilor, a ajuns un fel de portdrapel, un fel de «aşa nu» adresat arbitrilor. Ajungi acolo, vrei să câştigi, eşti foarte determinat şi păţeşti o chestie de genul acesta. Este frustrant. Este ideal să faci ceea ce-ţi place şi din asta să-ţi asiguri veniturile. Când am venit acasă cu medalia de vicecampion european, tata a fost foarte mulţumit. Anul acesta a auzit că merg din nou şi m-a întrebat de ce nu renunţ, de ce nu mă ocup doar de antrenorat. Eu sufeream că mă furase arbitrul, dar el era bucuros că nu apucasem să mă lupt şi să mă accidentez. Am rezultate importante şi ca profesor. Mi-am dat seama cât de mult contează ce transmit unui om şi cum i se schimbă viaţa”, a încheiat Tudor Mihăiţă.

„Scrisul nu ai cum să-l minţi”
Când a împlinit 1 an şi i s-a tăiat moţul, cum e obiceiul românesc, Tudor a ales de pe tava din faţa sa stiloul, semn că se va ocupa cu scrisul. Nu a fost departe de adevăr. În tot ce a lucrat, scrisul a fost mereu pe primul loc. A urmat Şcoala Superioară de Jurnalism şi intervine în partea de promovare a sălii, site-uri, bloguri. Pe la 20 şi ceva de ani credea că o să publice cărţi şi că marea literatură îi va deschide un drum lung şi frumos. „Am avut parte de vorbe de genul «e băiatul lui George Mihăiţă», desigur, dar pe mine nu m-au deranjat niciodată. Sunt alţi copii de vedete care se luptă din toate puterile să-şi depăşească părinţii, însă, în ceea ce mă priveşte, în primul rând nu am fost cu tata pe acelaşi domeniu ca să-l depăşesc. Apoi, sunt mândru că sunt fiul său. Am fost tot timpul conştient de valoarea mea, iar el a ştiut să încurajeze asta. Şi mama la fel. Scrisul este ceva care nu ţine de tata. Oriunde mi s-au publicat articole aveam valoare şi se vedea. Degeaba ar fi tata cine ştie cine, scrisul nu ai cum să-l minţi. Nu cred nici că ar conta că tata e cine e, atât timp cât sportivii mei nu ar face performanţă. Mă uit în jurul meu şi văd cum se ceartă copii cu părinţi, dar şi invers. Noi avem o relaţie excelentă. Contribuţia este şi de-o parte, şi de cealaltă. Am moştenit de la el apetenţa asta faţă de oameni, de a-i ajuta, de a fi alături de ei, oricât de idealist sau umanist ar suna. Sunt un om căruia îi place să-i ajute pe ceilalţi, să le întindă o mână de ajutor, să le facă viaţa mai bună”, declară Tudor.

„Prin clasa a VI-a am jucat într-un rol principal“

A jucat şi în câteva filme, în roluri episodice. „Tata mă lua tot timpul pe platourile de filmare şi se mai întâmpla ca regizorul să aibă nevoie de vreun copil care să treacă prin cadru, să meargă pe bicicletă sau orice altceva. Prin clasa a VI-a am jucat într-un film un rol principal, «Expediţia». Ne-au luat de la şcoală să dăm probe. Eu eram cam zbanghiu, făceam tot felul de glumiţe, iar profesoara a spus: «Luaţi-l pe el, că e clovnul clasei!»... Am dat probele, am fost selecţionat, dar habar nu aveau că eram fiul lui George Mihăiţă. Am plecat de acasă vreo trei luni şi ţin minte că am primit 16.000 de lei, pe vremea când salariul era cam 2.000. Erau bani mulţi. I-am întrebat apoi imediat pe ai mei dacă mai trebuie să merg la şcoală acum că aveam atâţia bani. Nu vă pot spune ce şoc au avut. Nici tata nu a căutat să mă îndrepte către zona actoriei, nici eu în mod special. Am jucat şi în «Supravieţuitorul», pentru că acţiunea se desfăşura în anii ’70 şi anii ’40, iar Sergiu Nicolaescu căuta pe cineva care să interpreteze personajele în tinereţe. Domnul Sergiu m-a întrebat dacă vreau să-l joc pe tata tânăr. Am rămas surprins că nu m-a pus să dau nicio probă. M-a ales aşa pur şi simplu. Am citit scenariul şi, surpriză, nu aveam nicio replică. Asta era explicaţia, mi-am spus. Mi s-a părut ceva extraordinar să-l joc pe tata în tinereţe. Mi-ar fi plăcut ca undeva în film să dau o replică. I-am spus şi domnului Sergiu şi în secvenţa în care o omor pe Zarada (n.r. - rol interpretat de Ileana Lazariuc), cum stăteam la colţ şi făceam pe cerşetorul, m-a pus să strig: «Sunt un orb, daţi-mi un ban!». Am avut intenţia de a da la Regie, dar am ales Jurnalismul. Regizorul, ca şi scriitorul, creează un univers. Pe mine mă pasionează crearea unui univers, de aceea cred că nu m-am îndreptat spre actorie”, spune Tudor Mihăiţă.

22-10-2„Tata a fost prin el însuşi şi comportamentul său un sfat de viaţă pentru mine. Este un om foarte bun şi mă bucur că l-am moştenit“

„Ca profesor mi-am dat seama cât de mult contează ce transmit unui om şi cum i se schimbă viaţa“

Add comment


Security code
Refresh