Main menu

header

511 30 1de Raluca Grințescu

Cunoscut mai mult în străinătate şi mai puţin în România, inventatorul, inginerul, profesorul şi fizicianul Virgilius Justin Capră spunea, la un moment dat, că nu ar fi fost nimic fără Dumnezeu. La data de 19 ianuarie, la 82 de ani, Dumnezeu l-a chemat în Împărăția Cerurilor, după o boală grea. Invenţiile prahoveanului au ajuns până la oamenii de ştiinţă de la NASA încă din anii ’60, dar nimic nu l-a clintit din ţara sa natală pe omul care a văzut maşinile eco cu mult înaintea trendului. Anul trecut, Principesa Margareta, în numele Regelui Mihai I, i-a acordat Medalia pentru Loialitate, într-o ceremonie găzduită de Castelul Peleș din Sinaia.

„Există doar adevăr divin”

511 30 2Cuvintele care ieșeau mereu din gura sa erau dintre cele mai simple: „sunt român”, „sunt pensionar”, „sunt inginer”, „Dumnezeu ştie ce sunt”. Refugiat în Filipeştii de Pădure, județul Prahova - unde s-a născut, la 22 februarie 1933, din părinții Constantin, învățător cu pregătire teologică, și Ecaterina, absolventă de pension -, și unde a muncit la invențiile sale până în ultima clipă, inventatorul s-a ferit de slava personală, de bani, de aprecieri maiestuoase. A absolvit cu brio Şcoala Superioară de Aviaţie, printre ai cărei absolvenţi remarcanţi s-au numărat Majestatea Sa Regele Mihai şi Wernher von Braun, cel care este considerat „părintele” programului spaţial al Statelor Unite. „Savantul este naivul, pentru că-şi imaginează că poate accede la adevărul absolut prin studiu, ceea ce este fundamental greşit. Nu există adevăr absolut, ci doar adevărul divin”, spunea Justin. Fizician fiind, el a înţeles foarte bine și cuvintele Apostolului Pavel: „N-am venit să vă arăt lumea care se vede, pentru că lumea care se vede, de fapt, nu există”.

Păpuși de lemn - prima sa născocire

511 30 3Despre primele „născociri”, chiar inventatorul îşi aminteşte cu multă plăcere: „Aveam vreo 5 ani şi eram copil retras, mai degrabă singuratic. Cu un cuţit ciomp, am meşterit un grup de păpuşi. Le făcusem din lemn. Tăiasem crengile ceva mai groase dintr-un prun uscat, ce fusese rupt de furtună, apoi cioplisem în ele chipuri de bărbaţi şi de femei. Le-am făcut ochi şi gură, am lăsat picioarele şi mâinile mobile, să le pot mişca. Nu aveam jucării, aşa că mi le meşteream singur. Şi pentru că nu mi-a plăcut să le văd ţepene, le-am prins pe un suport, în cerc, şi le-am făcut să se învârtă în horă cu ajutorul unei manivele, tot din lemn. Pe urmă, am meşterit un dispozitiv dintr-un mecanism de ceasornic. Îl întorceam, şi păpuşile mele se învârteau în horă ore de-a rândul. Era o bucurie să le vezi. Dar, pentru mine, după ce terminam ceva, nu mai mă interesa acea lucrare. Bucuria era să meşteresc altceva, să fac ceva ce nu se mai făcuse”. În timpul liceului, a construit un motor care pornea la o simplă comandă verbală. „Ajungea să-i spun «Porneşte!», şi motorul, huruind, se punea în mişcare”. Premiul pentru această năzdrăvănie a fost pe măsură: toţi profesorii din liceu au rămas cu gurile căscate! Şi-apoi, ca toţi bunii români, au uitat. Lecţia, amplificată în timp, s-a repetat pe tot parcursul vieţii inventatorului. Portofoliul său cuprinde 114 invenții, dintre care 72 sunt prototipuri de autoturisme cu consum foarte mic, șapte aparate de zbor și 15 motoare neconvenționale, prezentate publicului în expozițiile naționale sau reprezentând România la marile expoziții mondiale, realizări încununate acolo cu medalii de aur. În 2011, Justin Capră deținea peste 50 de brevete.

Americanii i-au furat creația

511 30 4Justin Capră a inventat lucruri cu mult înaintea timpului lor şi a lucrat cu oameni mai faimoşi decât el, dar nu a avut niciun simţ al proprietăţii asupra invenţiilor sale. Împreună cu Henri Coandă a încercat să micşoreze masa unui obiect, a greutăţii. Deşi lucrurile au rămas la stadiul de laborator, cei doi au reuşit să facă o bară de oţel să plutească, să-şi piardă greutatea. La doar 25 de ani, a realizat rucsacul zburător, aparat portabil pentru zbor individual. Dar, pentru că a căutat ajutor pentru realizarea aparatului la Ambasada Americii, a fost arestat sub pretextul că vrea să fugă din România şi a primit interdicţia de a mai profesa. Pentru a se întreţine, a fost nevoit să spele maşini şi să măture. Americanii au furat invenţia şi au brevetat-o patru ani mai târziu, dar abia în 2002 americanii au recunoscut oficial că ideea i-a aparţinut românului Justin Capră. Rucsacul zburător a fost folosit de cosmonauţi la deplasările intercapsulare. În 2008, a inventat, împreună cu un grup de prieteni, primul „vehicul la purtător”, un triciclu pliabil echipat cu motor electric integrat în butucul roţii de direcţie (motor-roată), ca răspuns la problemele traficului urban. Alte invenții importante au fost: stiloul, motorul cu reacție, „Efectul Coandă” în aeronautică, scaunul catapultat pentru avioanele de vânătoare, vaccinul antiholeric, insulina, motorul cu apă, întreaga știință a sonicității, cutia neagră - un dispozitiv ce poate să reducă parţial gravitaţia corpurilor; când a auzit despre asta, Henri Coandă (de care l-a legat o prietenie frumoasă) a venit val-vârtej de la Paris şi a ţinut neapărat să-l cunoască pe românul ce „înfăptuise ce-a de-a noua minune a lumii”.

A înfiinţat o fundaţie dedicată copiilor supradotaţi

511 30 5Oful său de-o viață a fost acela că nici statul, nici vreo fabrică nu au preluat invențiile sale pentru producția de masă. Cu banii pe care i-a câştigat de-a lungul timpului a deschis o fundaţie ce îi poartă numele, la doar câţiva kilometri de casa sa. Fundaţia este dedicată copiilor supradotaţi care nu îşi găsesc locul la şcoală, așa cum s-a simțit și el. Timpul pare că nu a mai avut răbdare cu inventatorul, căci nu a reușit să-și finalizeze ultima sa „capodoperă” - un triciclu, de 49 cm3, cu un consum de până la 2%. „Timpul invențiilor mele nu este acum. Dar va veni...” spunea cel care a fost un om de o modestie inimaginabilă.

Justin Capră a fost căsătorit cu Marichen Buhrer, româncă de origine germană, care a murit la 42 de ani de la căsătorie. Fiica sa, Doina (52 de ani), care trăieşte în SUA, nu a putut ajunge la înmormântare

Istoria vieţii sale, transformată în muzeu

Curiozitatea nativă l-a condus către studiu în domenii dintre cele mai diverse, de la cele privind sustentaţia până la cele privind antigravitaţia, fizica fundamentală (uniformitatea câmpurilor), biologia (metabolismul viului). Pasiunea cea mare a rămas totuşi fidelă maşinilor electrice. A lucrat toată viaţa într-un atelier de nici cinci metri pătraţi, cu unelte simple, pe un panou imens putând fi admirate aproape toate realizările şi momentele importante din viaţa inventatorului. La inițiativa surorii sale și a câtorva prieteni apropiați, această încăpere va fi transformată în muzeu. Mai mult, după funeraliile militare care au avut loc la Cimitirul Ghencea III din București, Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida” și-a deschis porțile pentru ca persoanele interesate de operele inventatorului să le poată admira într-o expoziție inedită. „Nu a făcut România pentru el cât a făcut el pentru România. Invenţiile sale au dus la alte invenţii, care au produs mulţi bani. Am deschis expoziţia care îi poartă numele, în semn de respect”, a declarat Laura Albani, directorul Muzeului Tehnic.

  • Printre marcantele sale invenții se află rucsacul zburător și cutia neagră

Portofoliul său cuprinde 114 invenţii, dintre care 72 sunt prototipuri de autoturisme cu consum foarte mic, şapte aparate de zbor şi 15 motoare neconvenţionale, prezentate publicului în expoziţiile naţionale sau reprezentând România la marile expoziţii mondiale, realizări încununate acolo cu medalii de aur. În 2011, Justin Capră deţinea peste 50 de brevete