Main menu

header

526 25 1de Gabriela Niculescu

Casele țărănești maramureșene sunt mici muzee populare, unde autenticul este păstrat și transmis din generație în generație. Femeile sunt cele care se ocupă de interiorul caselor, ele decorează și așază zestrea lucrată cu sârg de-a lungul anilor. De mici sunt învățate de mamele lor să toarcă, să țeasă, să vopsească lâna și să-și adune țoluri, ștergare, fețe de perne, ceoareci, fote, ii și alte obiecte tradiționale. Camerele de zestre sunt adevărate mărturii ale migalei, talentului și neaoșului. Odată ajuns într-o astfel de cameră ești transpus într-un univers al fascinantelor obiceiuri maramureșene. Irina Opriș, din localitatea Sârbi, e o femeie absolut minunată, care ne-a primit în camera sa de zestre, pe care o va lăsa moștenire celor doi feciori ai săi.

„De când am fost cocoană tot am tors și-am țesut”

526 25 2Maramureșul este un colț de Rai de care nu ai cum să nu te îndrăgostești. Timpul curge altfel pe plaiurile sale, oamenii sunt mai buni, mai luminați, cu frunțile descrețite, cu poftă de viață și cu energie și după vârsta de 80 de ani. Te salută la tot pasul, te întâmpină cu celebra pălincă maramureșeană și cu pâinea cu gust dumnezeiesc, iar dacă te așezi la masa lor, îți aștern în față chituci de mălai făcute după rețete seculare, ciorbă de teci (de fasole) servită cu linguri de lemn din blide de ceramică dacică și te ajută să trăiești momente ce se vor transforma în prețioase amintiri capabile să încălzească sufletul la fiecare rememorare. Datorită campaniei „Mândru de România”, inițiată de Simplify Media, Scorilo Turism și Fundația Liviu Marin Pop, care a avut acțiunea „Turist în Maramureș”, am avut ocazia să vedem și cum arată o cameră de zestre maramureșeană. Despre ce conține ea și cu câtă trudă se adună toate bogățiile ne-a povestit Irina Opriș: „Am 62 de ani, și de când am fost cocoană (copilă) tot am tors și-am țesut. Am făcut zestre la băieți, că fete n-am, iar după ce-oi muri eu, le rămâne tăt lor, pentru nurori. Cu cât ai mai multe în camera de zestre, cu atât ești mai fălos, că ai casă frumoasă.”

„Am adunat cerge, perine, ceoareci și costume țărănești”

526 25 3Camerele de zestre sunt pline cu obiecte care mai de care mai trudite, mai colorate și mai bine așezate. Ne-am imaginat că atâtea „comori” nu se adună într-un timp scurt, iar gazda noastră ne-a luminat. „Toată viața lucrezi la ea, de când ești cocoană îți dă mama să torci, să faci pene la ștergători, tot felul, ca să te înveți, pe când ești mare să știi. Și la zestrea aceasta mi-o ajutat și mama s-o fac, pân’ n-am fost căsătorită, apoi, după ce m-am căsătorit, am venit aici și mi-am făcut tot felul, am ales ștergători, țoluri, ce-am gândit că-mi trebuie mi-am făcut. Dacă vă uitați bine o să vedeți că am tot adunat cerge (n.r. - țesătură groasă de lână, bogat ornamentată, care servește la învelit sau care se așterne pe pat; i se mai spune velință sau scoarță), perine (n.r. - perne), ceoareci (n.r. - pantaloni de lână strânși pe picior sau ciorapi) și costume țărănești pentru iarnă, musai să îmbrăcăm bărbatul. Cergele le depozităm una peste alta, să stea întinse, iar la doi, trei ai (n.r. - ani) le spălăm la vâltoare, le spargem ruda, cum se spune, le uscăm și iară le tocmim (n.r. - aranjăm) la locul lor”, ne-a spus Irina Opriș.

Curiozitatea ne-a îndemnat să aflăm dacă tinerele fete duc tradiția zestrei mai departe, iar doamna Opriș ne-a răspuns glumind: „Da, păi fetele nu știu, că tăt umblă la școală până se mărită. Merg la școală, stau pe internet, tăt dau pe clapele acelea și nu știu ține fusul în mână, să toarcă sau să țeasă.”

Arta vopsirii în culori vegetale

526 25 4La baza zestrei maramureșene se află prelucrarea materialelor naturale: lâna, bumbacul, inul. Femeile se adună la clacă, fiecare cu activitatea sa, deapănă povești, cântă și fac glume, în vreme ce mâinile lor dibace torc, țes sau fac gheme. Procesul e unul complex, însă pasiunea a păstrat această tradiție vie de secole. Lâna se scarmănă, se duce la mașină și se face caiere, după aceea se toacă sau se îndrugă, apoi se vopsește și la urmă se țese. Sculurile de lână se vopsesc cu culori vegetale: nuanțele roșii se obțin prin fierberea foilor de ceapă, culorile deschise se obțin din flori (brândușe, ghiocei) uscate și proaspete, iar negrul, din coajă de stejar. Un secret pentru rezistența în timp a culorilor este fierberea îndelungată a plantelor din care se obțin, apoi „împietrirea” cu piatră de alaun sau cu sodă calcinată. Din țesăturile făcute de maramureșence la război se fac traiste mari și mici; prosoape, pe care le folosesc în locul celor plușate sau ca ștergare la bucătărie, pentru că absorb bine apa, fiind făcute din bumbac și din cânepă; preșuri de lână, simple, în patru ițe, care se fac mai ușor, dar și complexe, în mai multe ițe, care durează mai mult până la finalizare.

  • O altă tradiție frumoasă în Maramureș este aceea a copacului împodobit cu oale, pe care-l puteți vedea în curțile caselor în care trăiesc fete bune de măritat. Obiceiul spune că pomul cu cât este mai împodobit, cu atât fata este mai bogată, iar până își găsește alesul, oala din vârf trebuie să fie roșie. Dacă fata se mărită, atunci se schimbă culoare oalei

Add comment


Security code
Refresh