Main menu

header

560 2 1de Silviu Ghering

Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.

Straja, raiul schiorilor

Domeniul schiabil de la Straja se găsește pe versantul nordic al Munților Vâlcan, în zona Valea Jiului, la aproximativ 8 km de orașul fost minier Lupeni. În Straja sunt amenajate 12 pârtii de schi, fiecare fiind echipată cu instalaţie de transport pe cablu (teleschi). Cinci dintre acestea beneficiază şi de instalaţie de nocturnă, așa că aveți posibilitatea să le „călcați” până seara târziu. Sunt întreţinute cu ajutorul utilajelor de bătătorit zăpada, ratrac-uri, pentru a le menţine în condiţii cât mai bune de schi. Straja însumează aproximativ 26 km de domeniu schiabil. Cele 10 instalaţii de transport pe cablu vă asigură accesul facil la toate pârtiile din staţiune. Datorită construirii telegondolei care pleacă din Lupeni (pe traseul vechiului telescaun) şi al noului telescaun de pe Vârful Straja, au apărut pârtii noi, cea mai lungă fiind Pârtia Straja, care porneşte din Vârful Straja (1.868 m) şi ajunge la staţia de îmbarcare a telegondolei (750 m), având o lungime de 8,1 km. Zona construită a stațiunii se găsește la altitudinea de 1.400 m.

Mai bine cu telegondola decât cu mașina

Dinspre Petroşani sau dinspre Târgu-Jiu, pe DN66, la intersecţia de la Livezeni, se urmează pe DN66A indicatorul „Lupeni’”. După 15 km, în Lupeni, în zona cartierului Braia, se urmează indicatorul „Straja” şi, pe „Drumul Crucii” (asfaltat în totalitate), după aproximativ 7 km, se ajunge în staţiune. Accesul la domeniul schiabil Straja se poate face și cu telegondola din orașul Lupeni, din zona de agrement Brăița (urmați indicatoarele de pe bulevardul principal), unde găsiți o parcare plătită și sigură. Se urcă însă cu telegondola o diferență de nivel de 593 m, pe o distanță de 2.536 m. Din Straja veți avea o minunată priveliște cu Munții Retezat, un peisaj extraordinar spre valea Jiului de Vest.

Dacă nu sunteți cazați în Straja, care are în prezent aproximativ 3.700 de locuri de cazare, vă sfătuim să urcați în stațiune cu telegondola. Veți evita astfel problema parcării mașinii