Main menu

header

576 2 2de Silviu Ghering

Cel mai renumit tenor român s-a născut la Cluj (13 mai 1938), fiul unui maistru de aviație și al unei casnice, oameni modești, fără nicio educație muzicală. A crescut pe Târnave, la Mediaș, și adolescența și-a trăit-o la Brașov. Primul loc de muncă a fost ca gravor în metal. La 18 ani descoperă muzica de operă într-o sală de concerte din orașul de sub Tâmpa și, impresionat, dă examen la Școala Populară de Artă. Este respins, dar revine, dintr-o întâmplare, după un an, conducând un prieten. Profesorul examinator era foarte „bine dispus” și, după ce l-a ascultat pe prieten, i-a zis râzând și lui „Ia zi și matale ceva, măi băiatule, că parcă îngânai bine linia melodică de pe scenă!”. I-a zis ceva, și profesorul i-a spus pe loc că are șanse mari să se realizeze în muzică. Luat în stagiul militar obligatoriu de atunci, ajunge în Ansamblul Armatei, într-un colectiv de profesioniști. Dă o audiție la Teatrul Muzical din Brașov și este angajat pe loc, chiar dacă era încă militar în termen. După şase luni se ceartă cu conducerea și pleacă la București în vara lui 1962. Cântă și încântă la Operetă, participă la concursuri naționale și internaționale, obține premii după premii și, în 1964, se transferă la Opera din Bucureşti, de unde a și ieșit la pensie. Cariera i-a fost plină de contracte în străinătate, a cântat pe scenele marilor opere din Stuttgart, Wiesbaden, Mϋnchen, Köln, Toulouse, Salzburg, Roma, Milano, Verona, New York, San Francisco, Los Angeles sau Buenos Aires. Peste tot a avut succes, fiind considerat între primii cinci tenori ai lumii. Și-a completat cariera densă de pe scenă în plan socio-politic, fiind directorul Festivalului Internațional „George Enescu” în 1991, ministru al Culturii în Guvernul Stolojan (1991-1992), director al Operei Române din București între 2001 și 2005 și președintele Comitetului Național Român pentru UNICEF. Ca ministru al Culturii a reamenajat și redeschis Castelul Peleș vizitatorilor și a organizat centre culturale românești la Viena, Budapesta, Veneția și New York. A murit în dimineața zilei de 29 ianuarie 2006, în urma unui infarct, în timp ce se afla la vânătoare, într-o pădure de lângă Drăgăneşti, Teleorman.