Main menu

header

580 23 1de Irina Ţolea

Dependența de jocuri de noroc face din ce în ce mai multe victime. Statisticile arată cifre îngrijorătoare. Oficial, avem în România 200.000 de persoane afectate de gambling. Însă, neoficial, specialiștii estimează că aproximativ 500.000 de români suferă de această adicție. Consecințele sunt grave: familii destrămate, oameni rămași fără un loc de muncă, fără locuințe și chiar mai grav - tentative de suicid. Pentru a înțelege pe larg acest fenomen am apelat la doctorul Radu Florescu (medalion), medic psihiatru și psihoterapeut, de la Clinica The Mind.

„Mai presus decât câștigul în sine: adrenalina din timpul jocului”

- Ce simptome prezintă o persoană care suferă de gambling?

- Principala caracteristică a jucătorului de şansă patologic este că acesta joacă mult, necontrolat. La un moment dat, acumulează niște datorii. Într-un final, recuperarea banilor pierduți devine un scop în sine. Așa apare ambivalența, prezentă la majoritatea jucătorilor de şansă patologici: ar vrea să se lase, dar totodată se duc și joacă. Un alt aspect pe care cei din jur îl pot observa ușor este transformarea comportamentului. În momentul în care este ținut departe de joc devine nervos, irascibil, necugetat. Mulţi jucători neagă prezența problemei. Doar când situația se agravează decid să spună cuiva. Și nu tot adevărul. Chiar și atunci mai țin ascunse unele datorii, unele locuri unde se mai duc să joace!

- Ce modificări aduce adicția în existența unui jucător patologic?

- Jocul polarizează mintea și viața sa, devine preocupat în exces de acest aspect. Pot apărea pierderi importante: relații, joburi, bunuri. Uneori, jucătorii fac lucruri la limita legii sau chiar ilegale pentru a face rost de bani. Când are o stare de nervozitate, o supărare, jocul devine o soluție, pentru că, în foarte scurt timp, primește de acolo o recompensă. Se activează un circuit al plăcerii, care duce la repetarea acestui comportament. De obicei, acest patern se formează în timp, începând din adolescenţă. Gamblingul apare mai frecvent la rudele de gradul I ale persoanelor care au probleme cu alcoolul.

„Bărbații sunt mai împătimiţi decât femeile”

580 23 2- Dependența de jocuri de noroc este frecvent pusă pe seama sărăciei sau a nivelului de educație.

- Trebuie să înțelegem că această boală, pentru că este o boală, nu un viciu, afectează toate păturile sociale. Gamblingul nu face discriminări de sex, de vârstă, de situație financiară sau de nivelul de educație. Lovește acolo unde există momentul și terenul prolific. Bărbații sunt mai afectaţi decât femeile. Și femeile joacă, însă într-un număr considerabil mai mic, iar vârsta la care încep să joace este mai mare. Însă acestea ard și mai rapid etapele de agravare a bolii. Când gamblingul apare mai târziu în viaţă, este mai frecvent la femei decât la bărbaţi.

- Cât de grave pot fi consecințele gamblingului?

- Este foarte important de subliniat că jumătate dintre cei care suferă de jocul de şansă patologic ajung la idei suicidare. Din păcate, dintre aceștia, 17% își pun planul în practică. Boala poate fi însoțită de alte probleme: depresie, tulburări de personalitate, bipolaritate, alte dependențe (consum de alcool, tutun, droguri). În timp, lucrurile se complică și sunt mai greu de tratat. Cea mai sumbră variantă este suicidul, pacientul nu mai caută, nu mai vede soluții și vrea să-și pună capăt zilelor. Un număr mai mic de 10% dintre pacienţi solicită tratament, indiferent de sex.

„Gamblingul nu este un viciu. E o boală cronică!”

- Prin ce se definește gravitatea acestei adicții?

- Trebuie să înțelegem că gamblingul nu este un viciu! NU! Gamblingul este o boală. Și încă un aspect important - vorbim despre o boală cronică, în care manifestările urmează un anumit traseu repetitiv. Pacientul poate să fie bine vreo două luni (în care nu mai joacă), dar apoi se poate reapuca de joc, apărând o recădere. Această alternanţă impune urmărirea pe termen lung a adicţiei.

- Ce trebuie să știe jucătorul dependent despre psihoterapie?

- În primul rând, să accepte să meargă la terapie și să aibă răbdare. Nu trebuie să gândim că mergem la terapie şi în câteva şedinţe... gata, am rezolvat! Psihoterapia, indiferent de afecțiune, are nevoie de timp. Terapeutul devine un fel de antrenor de box care te ajută să îți formezi reflexele, să fii motivat, să parezi o lovitură neașteptată, cum să te ridici când eşti lovit, alegând tactica potrivită pentru a câștiga anumite meciuri. Dar pacientul nu trebuie să uite niciun minut că această luptă poate fi câştigată făcând echipă cu terapeutul! Nu va mai fi singur în faţa acestei probleme.

„În ultima vreme, în urma dezvoltării metodelor și cabinetelor de terapie, perioada de la momentul declanșării bolii și până la momentul la care pacientul se decide să se prezinte la medic tinde să scadă, iar numărul celor care vin să se trateze este în creștere“

„Nu se poate aplica termenul de vindecat“

- În urma terapiei, când se pot observa primele rezultate?

- Obținerea rezultatelor ține de mai mulți factori. Există remisia parțială și remisia totală. În remisia parțială, persoana nu joacă mai mult de trei luni, însă mai puţin de un an.Apoi, în remisia totală vedem că pe perioade mai mari de un an nu au apărut evenimente. Dar nu trebuie să uităm conceptul de cronic. La începutul terapiei, vulnerabilitatea pacientului este mai mare. Apoi devine din ce în ce mai mică. Dar nu dispare niciodată. De aceea nu este corect să folosim în cazul unui pacient cu adicție termenul de vindecat, ci doar de un bun management prin care să mărim și să controlăm perioada de abstinență.

- Care sunt pașii de urmat în cadrul terapiei?

- Există niște faze ale schimbării care trebuie parcurse, astfel încât o persoană să treacă din poziția de jucător în poziția de abstinent. În prima fază, cea de precontemplare, pacientul vede doar detaliile pozitive ale jocului: petrece un timp plăcut, câștigă bani, simte adrenalina jocului etc. În următoarea etapă, numită contemplare, omul observă și aspectele negative ale situaţiei: pierde timp, face datorii, e nevoit să mintă etc. În următoarea etapă - cea de pregătire, pacientul se hotărăște să se lase de joc și face, împreună cu psihoterapeutul, un plan pentru a-și atinge scopul. Urmează faza de acțiune, în care pacientul depune eforturi pentru a renunța la joc. Cu toate că e o etapă complexă, acțiunea nu este și cea mai dificilă. Cea care îi urmează, și anume menținerea, este cea mai grea și mai importantă fază a terapiei, în care trebuie păstrată poziția câștigată. Pentru că de multe ori pacientul crede că situația este rezolvată, lasă garda jos și de foarte multe ori, din cauza cronicității acestei boli, este „lovit” când se așteaptă mai puțin: se reapucă de joc!