Main menu

header

630 25 1de Andrei Dicu şi Daniel Alexandrescu

Insula Socotra merită privită ca o adevărată minune a lumii, încă departe de a fi cunoscută publicului larg. Acest loc este considerat „cel mai extraterestru spaţiu de pe Terra”, graţie unicităţii florei şi faunei întâlnite. În trecut, aici trăiau triburi de hominizi, numiți „Oldovani”. Uneltele acestora au fost găsite în apropiere de Hadibo de savantul V.A. Zhokov, în anul 2008, în timpul unei expediții arheologice.

Inclusă în Patrimoniul UNESCO, drept sit natural protejat

Situată în Oceanul Indian, la aproximativ 240 de kilometri faţă de Cornul Africii şi la aproape 380 de kilometri sud de Peninsula Arabică, Insula Socotra face parte din arhipelagul cu acelaşi nume. Aceasta măsoară 132 de kilometri în lungime şi aproape 50 de kilometri în lăţime, iar flora şi fauna sunt ieşite din comun graţie climei. Etimologia numelui Socotra este incertă, unele dintre variantele propuse fiind cuvintele din limba sanscrită „dvipa” („insulă”) şi „Sukhadhara” („care oferă fericire”). Plajele splendide, fără staţiuni dezvoltate şi lanţuri hoteliere, par să susţină această origine a numelui. Biodiversitatea de excepție i-a determinat pe oamenii de știință să o includă în patrimoniul UNESCO drept sit natural protejat la nivel mondial (80% din suprafața insulei are această caracteristică).

Seva „sângelui dragonului”, perfectă pentru tratamentele cardiace

630 25 2De altfel, de-a lungul vremii s-a spus că imaginile surprinse aici par desprinse din celebrul film „Avatar”. Ecosistemul este fascinant, iar cercetătorii au declarat că au descoperit până în prezent 700 de specii de plante şi de păsări unice la nivel mondial. Printre adevăratele minuni vegetale se află arborele supranumit sângele dragonului (dracaena cinnabari), al cărui nume a fost inspirat de seva roşie pe care o produce şi care a dus la comparaţia anterioară. Printre numeroasele utilizări ale sevei arborelui se numără efectele medicinale, pe care localnicii încă se bazează în tratarea problemelor cardiace. De asemenea, seva mai este folosită şi la fabricarea vopselelor, a tămâiei şi la băiţuirea lemnului. Temperatura medie anuală în Socotra se apropie de 26 de grade Celsius, iar umiditatea este de doar 25,2%. Climatul semiarid şi arid, cu precipitaţii puţine, dar răspândite uniform de-a lungul anului, precum şi izolarea au contribuit şi la dezvoltarea altor specii spectaculoase. Spre exemplu, trandafirul deşertului (adenium obesum socotranum) este o altă specie endemică, recunoscută pentru forma ieşită din comun, dar şi pentru seva otrăvitoare, folosită la vânătoarea de animale mari şi la pescuit în multe zone din Africa.

Cea mai veche şi mai mare pădure de arbori de tămâie

Tot aici se găseşte cea mai mare și mai veche pădure de arbori de tămâie din lume. Aceasta poate fi considerată relicva vie a gloriei vechiului Drum al Tămâiei, din Antichitate. Pădurea produce în continuare această rășină, cu miros diferit în funcție de specia și de vechimea fiecărui copac, dar acum, locuitorii din Socotra vând pe plan local și la prețuri mici marfa lor, de cea mai bună calitate din lume. Tămâia a fost vândută în aur încă de pe vremea faraonilor egipteni, care o foloseau în ritualurile religioase și la mumificări. Și astăzi se găseşte aici cea mai autentică tămâie din lume. Pe Insula Socotra cresc opt specii diferite de arbori de tămâie, fiecare cu propriile caracteristici legate de aspect, de repere botanice sau de aromă a rășinei. Deoarece datorită poziționării sale geografice insula a rămas „departe de lumea dezlănțuită”, se poate afirma că descoperitorul european al arborelui de tămâie din Socotra este Sir Isaac Bayley Balfour (1853-1922), botanistul european care a studiat această insulă, în care a descoperit sute de plante endemice, precum arborele de sticlă (butelcuţă) şi arborele de castraveţi.

Alexandru cel Mare, tratat cu aloe socotrina

Specia de aloe vindecătoare socotrina, cunoscută în toată lumea, își are originea tot în această insulă. În Antichitate era considerată cea mai importantă plantă, darul zeilor către oameni. Se spune că Aristotel l-a sfătuit pe Alexandru cel Mare să ocupe această insulă, renumită pentru plantaţiile imense de aloe, deoarece planta era foarte utilă în tratarea rănilor soldaţilor. De altfel, se spune că, lovit de o săgeată, Alexandru cel Mare a fost vindecat de preoţi cu ulei extras din aloe.

Șase specii de păsări nemaiîntâlnite, pe cale de dispariţie

630 25 3Din cele peste 100 de specii de păsări întâlnite aici, șase nu există în altă parte. Cea mai cunoscută este vrabia de Socotra (passer insularis). Din nefericire, toate aceste șase specii sunt pe cale de dispariție. Alte 30 de specii de păsări vin să-și clocească ouăle doar pe această insulă. Singurele mamifere originare de pe insulă sunt liliecii. Nu există câini, iar pisicile din Socotra sunt mult mai mari decât cele europene, ajungând până la 12 kilograme. Se pare că ele ar fi descendentele sălbăticite ale unor pisici domestice aduse de coloniști. Dintre animalele Socotrei, civeta (o felină de mărimea unei pisici) este utilizată foarte ciudat de localnici. Într-o secreție a glandelor sale se produce o substanță înrudită cu faimosul mosc, utilizat de creatorii de parfumuri. În schimb, întregul Arhipelag Socotra e plin de reptile. Până în prezent, au fost documentate 14 specii diferite, dintre care două sunt endemice și aparțin genului „haemodracon”. Șopârlele sunt cele mai numeroase, dar există o mulţime de șerpi și de cameleoni. Viața subacvatică a Socotrei este și ea foarte diversă. Există 253 de specii de corali, 730 de specii de pești de coastă și 300 de specii de crabi, homari și creveți. Peisajul submarin este plin de recifuri întinse de corali acropora, pești ciudați și homari uriași, care par catapultaţi de pe altă planetă.

Atenţie la piraţii somalezi!

Istoriceşte vorbind, fenicienii, care au stabilit în Antichitate rutele maritime din zonă, credeau că însuşi cuibul legendarei Păsări Phoenix, care renaște din propria cenușă, era făcut din lemnul arborilor de tămâie și din mir, fiind situat pe vârful Muntelui Haggeher, cel mai înalt masiv de pe suprafaţa Insulei Socotra. Se spune că Apostolul Toma a convertit locuitorii acestei insule la creştinism în anul 52. De altfel, cartograful arab Abu Muhammad Al Hasan Al Hamdani susţinea că „în secolul al X-lea (n.r. - în care el a trăit), majoritatea locuitorilor erau creştini”. Din punct de vedere politic, Socotra aparţine de Republica Yemen. A făcut parte pentru mult timp din Guvernoratul Adan, dar în 2004 a fost ataşată Guvernoratului Hadhramaut, care se află mult mai aproape de insulă decât Adan. Din păcate, de câţiva ani, piraţii somalezi au început să folosească insula ca loc de adăpost pentru ambarcaţiunile capturate.

Cercetătorii au descoperit până în prezent 700 de specii de plante şi de păsări unice la nivel mondial

Marco Polo a explicat rădăcinile nestoriene

Socotra este menţionată în „Călătoriile” lui Marco Polo. Acesta a colindat arhipelagul pe mare, însă nu a vizitat şi insula, deşi susţinea că „băştinaşii au fost botezaţi şi convertiţi la creştinism. Au şi un arhiepiscop care nu are nimic de-a face cu Papa de la Roma, dar are legături cu alţi preoţi de la Bagdad”. Aceştia au fost nestorieni (n.r. - o doctrină din secolul al V-lea care încerca să explice rațional încarnarea Logosului divin), dar practicau şi ritualuri magice tradiţionale, în ciuda avertizărilor arhiepiscopului.