Main menu

header

632 32 1de Silviu Ghering şi Alexandru Brădescu

În 1939, când a început invazia naziştilor în Europa, portughezul Aristides de Sousa Mendes avea 54 de ani şi lucra ca diplomat de mai bine de trei decenii. Aristocrat catolic și fratele geamăn al ministrului Afacerilor Externe, era consulul țării sale la Bordeaux. Avea 14 copii cu soția sa Maria Angelina, deci multe de pierdut... Înaintarea hitleriştilor în Franţa a transformat orașul de pe Râul Garonne într-un butoi cu pulbere. Spioni, politicieni, industriași şi refugiaţi, de origine evreiască sau nu, toți căutau o cale să fugă din ţara cotropită. Ca să-şi arate sprijinul faţă de Hitler, dictatorul lusitan Antonio de Oliveira Salazar a dat, la 11 noiembrie 1939, „Circulara 14”, prin care decreta că niciun evreu sau disident nu va mai fi lăsat să treacă în Portugalia.

„Nu vă pot lăsa să muriţi!”

Asta le-ar fi spus Aristides de Sousa Mendes angajaţilor din Consulat, frază devenită astfel istorică și rămasă până la ultima suflare în memoria tuturor celor care au fost prezenți: „Nu vă pot lăsa să muriţi! Mulţi dintre voi sunteți evrei şi Constituţia noastră susţine că nici religia şi nici credinţele religioase nu pot fi folosite ca pretexte ca să refuzăm cuiva adăpost în Portugalia. Am hotărât să nu trădez acest principiu. Singura cale să respect credinţa mea creştină este să acţionez în acord cu ceea ce-mi dictează conştiinţa”. Așa că, la 17 iunie 1940, a înfiinţat o adevărată „linie de producţie” care urma să elibereze 30.000 de vize, paşapoarte şi documente de călătorie, contrar ordinelor venite de la Guvernul său. După două zile în care le-a eliberat chiar el la Consulat, Mendes şi-a continuat activitatea în oraşele de graniţă Bayonne şi Hendaye. Până la 23 iunie, 12.000 de evrei au primit permise de trecere valide în Portugalia.

S-a stins în sărăcie, renegat de aproape întreaga familie...

632 32 3După ce Mendes a sfidat astfel puterea dictatorială de la Lisabona, Salazar l-a rechemat în țară şi l-a numit incompetent din punct de vedere... mental! A fost declarat „persona non grata”, iar concedierea a fost lucrul cel mai puţin grav care a urmat. I s-au retras titlul de diplomat, pensia şi dreptul de a practica avocatura, profesia sa de bază. Nimeni nu avea voie să-l contacteze sau să-l ajute, pe el sau pe oricine din familia sa. 13 din cei 14 copii au părăsit Portugalia ca să-şi ia viaţa de la capăt în alt colț al lumii. Mulţi dintre membrii familiei s-au întors împotriva sa. Timp de 14 ani, Aristides de Sousa Mendes a fost privit ca un paria, exilat în propria casă. A murit la 3 aprilie 1954, la șase ani după soţia sa credincioasă, într-o sărăcie lucie, la o mănăstire franciscană...

Reabilitare târzie

Abia în 1988, Parlamentul portughez i-a retras toate acuzaţiile, i-a reabilitat numele, statutul diplomatic şi l-a promovat în funcţia de ambasador. La 12 ani după moartea sa, în 1966, Aristides de Sousa Mendes a fost decorat postum cu meritul „Drepţi între popoare”, acordat de statul Israel celor care i-au ajutat pe evrei în Al Doilea Război Mondial. Cu toate acestea, dintre multele cărţi scrise în Franţa despre evenimentele din 1940, niciuna nu îl aminteşte pe Sousa Mendes...

Palatul „Passal” este încă o ruină

632 32 2La 60 de mile de Porto, în satul Cabanas de Viriato, se găseşte casa lui Sousa Mendes. Conacul din secolul al XIX-lea, denumit „Passal”, a fost reşedinţa familiei. În urmă cu un secol, oamenii cunoşteau „Passal” drept „Palatul”, însă pentru ultimele generaţii este doar o casă misterioasă. Și dărăpănată. La vânzarea ei, după ce Aristides a murit, creditorii au descoperit că până şi uşile lipseau. Fuseseră scoase şi puse pe foc în ultimii ani de viaţă ai consulului. Astăzi e un loc abandonat. Familia a reuşit destul de greu să reintre în posesia casei, abia în 2013. Se va transforma într-un muzeu care va onora memoria lui Aristides Sousa Mendes. „Casa este o ruină acum. Guvernul portughez a hotărât, până la urmă, să o ridice la rangul de monument naţional. Este protejată, ca să nu fie dărâmată, dar nu se alocă fonduri ca să fie reparată”, spune Antonio Moncada, unul dintre cei 39 de nepoți ai lui Sousa Mendes, citat de „The Independent”. După ce familia va securiza zona, Guvernul va oferi 80% dintre fondurile pentru reparaţii. Banii lipsă îi vor strânge Antonio şi organizaţiile nonguvernamentale. Muzeul va fi singurul din Portugalia care să comemoreze Al Doilea Război Mondial şi drepturile omului, scrie același „The Independent”.

„Valoarea sacrificiului său a crescut prin realizările celor pe care i-a ajutat”

Niciunul dintre cei pe care Sousa Mendes i-a ajutat nu l-au uitat. Lissy Jarvik, de exemplu, a avut o carieră în psihiatrie foarte apreciată în SUA şi a fost profesoară la Facultatea de Medicină a prestigioasei universități californiene UCLA. În vara lui 1940, era o fată de 16 ani care încerca să plece din Franţa împreună cu familia sa: „Într-o zi, unul dintre prietenii tatălui meu a venit la noi şi ne-a spus că la Consulatul Portugaliei oamenii primesc vize. Am strâns paşapoartele şi ne-am dus acolo. Semnătura lui Sousa Mendes ne-a asigurat salvarea. Am fost în ultimul tren cu refugiaţi care părăsea Franţa. Aristides de Sousa Mendes mi-a salvat viaţa și mi-a oferit şansa să am o familie care s-a dedicat întrajutorării umanităţii. Valoarea sacrificiului său a crescut prin realizările celor pe care i-a salvat”.

„Acţiunile sale au fost cruciale în reconstrucţia Europei după război”

Hellen Kaufmann conduce „Anonymes, Justes et Persécutés durant la période nazie dans les communes de France” („Anonimii, Cei drepţi şi Cei persecutaţi în timpul Perioadei Naziste în satele Franței” - AJPN). Îşi împarte biroul cu Manuel Diaz, preşedintele Comitetului Francez „Aristides de Sousa Mendes”. Împreună, urmăresc să realizeze o listă cu toţi cei pe care i-a salvat consulul portughez în vara lui 1940.

Kaufmann crede că acţiunile lui Sousa Mendes au fost cruciale în reconstrucţia Europei după război. Nu este vorba numai despre faptul că a ajutat mulţi oameni, ci şi despre calitatea celor pe care i-a salvat. Guvernele Belgiei şi Poloniei, familiile regale din Luxemburg şi Austria, împreună cu activiştii politici de pe tot continentul sunt doar câteva exemple. Și aceștia, printre alții, au fost responsabili de reconstruirea Europei după ce a trecut urgia celui mai devastator război din istoria omenirii.

Într-o vreme în care bărbaţii erau laşi, el a fost un adevărat erou

632 32 4La mijlocul anilor ’80, Otto von Habsburg i-a scris nepotului Antonio Moncada, al lui Sousa Mendes: „Am vrut să vă scriu că îi sunt etern recunoscător bunicului dumneavoastră. Într-o vreme în care bărbaţii erau laşi, el a fost un adevărat erou al Vestului”. Este un sentiment împărtăşit şi de marea ducesă Charlotte de Luxembourg, care spune că „este meritul acestui om excepțional, acestui erou care a fost Aristides de Sousa Mendes, într-o perioadă de tragedii şi de panică, pentru care refugiaţii din Luxemburg nu-l vor uita niciodată”.

„N-aş fi putut să fac altfel şi accept tot ce mi se întâmplă acum” Aristides de Sousa Mendes în 1954, ultimul an al vieţii

Printre cei pe care i-a ajutat Sousa Mendes se numără și ultimul prinţ moştenitor al Austriei, Otto von Habsburg, pictorul Salvador Dali, actorul hollywoodian Robert Montgomery, întregul cabinet al Belgiei și majoritatea Guvernului polonez refugiat în exil în 1939!

L-a salvat pe Salvador Dali

Cel mai excentric reprezentant al mișcării suprarealiste, celebrul pictor spaniol Salvador Dali (medalion) și soția sa, rusoaica Elena „Gala” Ivanovna, au primit vizele cu numerele 2.519 și 2.520 de la Aristides de Sousa Mendes la Bordeaux, la 20 iunie 1940. Au trecut în Portugalia și s-au îmbarcat pe nava americană de linie „Excambion”, de la Lisabona la New York, în august 1940. Sosirea lui Dali în renumita metropolă a fost unul dintre catalizatorii dezvoltării acesteia ca important centru artistic mondial în anii de după război.

Şi-au riscat viaţa pentru că au rămas OAMENI

În Al Doilea Război Mondial, o serie de OAMENI curajoși din diferite ţări şi-au riscat vieţile pentru a salva din ghearele Holocaustului sute de mii de evrei. „Taifasuri” vă prezintă pe cei mai cunoscuți zece dintre aceştia, comemoraţi de statul israelit.

Oskar Schindler Cu celebra sa listă

632 32 5Oskar Schindler a fost un industriaș german, spion și membru al partidului nazist, care a salvat circa 1.200 de evrei, angajându-i în fabricile sale de email și muniții pe teritoriul Poloniei și Cehiei de azi.

Interesat inițial de obținerea unui profit cât mai mare, de-a lungul războiului a cheltuit sume din ce în ce mai mari pentru a-și salva muncitorii de la moarte, risipindu-și astfel toată averea! Mai mult, când naziștii au început să închidă lagărele din Est, a reușit să transfere 1.200 din muncitorii evrei spre Vest, într-o fabrică din regiunea sudetă, scăpându-i astfel de gazare. După război, a fost ajutat financiar de organizații evreiești, apoi chiar de evreii pe care i-a salvat, până la moartea sa, în 1974. Filmul „Lista lui Schindler”, regizat de Steven Spielberg, bazat pe aceste întâmplări, este considerat unul dintre cele mai bune pelicule făcute vreodată și a primit șapte Premii Oscar.

Feng-Shan Ho Chinezul cu suflet mare din Viena

Feng-Shan Ho a fost un diplomat chinez care a reuşit să salveze aproximativ 2.000 de evrei în timpul primilor ani ai războiului. Ho a fost consul la Ambasada chineză din Viena. După 1938, când Austria a fost anexată de Germania nazistă, oricare dintre cei peste 200.000 de evrei austrieci avea nevoie de viza dată de o naţiune străină pentru a părăsi ţara, act foarte greu de procurat. Acţionând împotriva ordinelor primite, Ho a dat vize pentru Shanghai până când a fost trimis înapoi în China, în vara lui 1940. După război s-a stabilit în San Francisco, unde a trăit până în 1997.

Irena Sendler A rezistat încarcerării şi torturii!

Irena Sendler a lucrat în cadrul serviciilor de asistenţă socială din Polonia. În timpul războiului a fost membră a rezistenţei anti-Holocaust „Zegota”, din Varşovia. A ajutat la salvarea a peste 2.500 de copii evrei prin folosirea unor documente false. În timpul vizitelor în ghetou, Irena purta Steaua lui David în semn de solidaritate cu poporul evreu. În ciuda încarcerării şi torturii, a continuat să ajute evreii din Varşovia. A murit în 2008.

Hugh O’Flaherty A „scos” 4.000 de suflete din Roma

Hugh O’Flaherty a fost un preot catolic irlandez care a ajutat peste 4.000 de evrei în timpul războiului, folosindu-se de statutul de preot şi de protejat al Vaticanului. Hugh a supravieţuit unui atentat şi, alături de Biserica Catolică, a reușit să salveze majoritatea evreilor din Roma. A murit în 1963.

Giorgio Perlasca A fost căutat de cei pe care i-a salvat, după 43 de ani

Giorgio Perlasca a fost un italian ce a emis paşapoarte false cu care mii de unguri de origine evreiască au reuşit să emigreze în ţări neutre. După ce a luptat în războiul civil din Spania, a fugit de fascism şi s-a stabilit la Budapesta, unde a lucrat la Ambasada spaniolă. Se estimează că peste 5.000 de evrei au reuşit să scape de Holocaust datorită lui. După război, Giorgio s-a întors în Italia şi a trăit în obscuritate până în 1987, când a fost contactat de un grup de evrei pe care i-a salvat în 1944, iar povestea curajului său a fost făcută publică. A murit în 1992.

Chiune Sugihara A dat vize și a plătit de cinci ori prețul unui bilet de tren!

Chiune Sugihara a fost consul la Ambasada japoneză din Lituania. La scurt timp după ocuparea Lituaniei de Uniunea Sovietică, Chiune a ajutat la evadarea a peste 6.000 de evrei, pe care i-a trimis în Japonia. Majoritatea evreilor proveneau din Polonia. Din 31 iulie până la 4 septembrie 1940, când Consulatul s-a închis și a trebuit să se întoarcă în țară, Sugihara a împărţit vize din proprie iniţiativă, câte 18 ore pe zi, ignorând ordinele superiorilor. Pentru a facilita transportul, a plătit autorităţilor sovietice transportul evreilor pe ruta transsiberiană la un cost de cinci ori mai mare decât biletul obişnuit de tren! A murit în 1986.

Nazistul Georg Ferdinand Duckwitz A ajutat 99% dintre evreii din Danemarca

Georg Ferdinand Duckwitz a fost un membru german al partidului nazist care a lucrat în Danemarca. În 1943 s-a hotărât ca mulţi dintre evreii danezi să fie mutaţi în lagăre de concentrare. Duckwitz a făcut o vizită secretă în Suedia, unde l-a convins pe prim-ministrul Per Albin Hansson să îngăduie transferul evreilor din Danemarca în Suedia. Întors în Danemarca, a asigurat transportul a peste 6.000 de evrei. S-a întors apoi la cariera sa de oficial nazist, iar după război a devenit ambasadorul Germaniei de Vest în Danemarca. A murit în 1973. În urma acțiunilor sale, s-a estimat că circa 99% dintre evreii din Danemarca au supravieţuit Holocaustului!

Frank Foley I-a adăpostit pe fugari în propriul apartament

Frank Foley a fost un agent al serviciilor secrete britanice, însărcinat cu emiterea de vize, care a reuşit să salveze nu mai puţin de 10.000 de evrei. În ciuda faptului că nu avea imunitate diplomatică, Foley şi-a riscat viaţa pentru a ajuta evreii să emigreze „legal” din Anglia în Palestina. În unele cazuri, Foley i-a adăpostit pe fugari în propriul apartament. A murit în 1958.

Dimităr Peshev A împiedicat deportarea a 48.000 de evrei

Dimităr Peshev a fost purtătorul de cuvânt al Ministerului Justiţiei din Bulgaria în Al Doilea Război Mondial. Acţiunile sale au împiedicat cabinetul pronazist de la Sofia să deporteze 48.000 de evrei. Deși a fost înalt funcționar de stat în mai multe legislaţii antisemite, a reușit să obțină o audiență la ministrul de Interne, Petur Gabrovski, în care a insistat și l-a convins pe acesta să anuleze deportarea. După război, Peshev a fost acuzat de un tribunal sovietic de antisemitism şi anticomunism, fiind condamnat la moarte! Datorită insistenţelor comunităţii evreieşti, i-a fost comutată sentința în 15 ani de închisoare, fiind eliberat, până la urmă, după doar un an. Numai că statul bulgar nu i-a recunoscut meritele, și Peshev a trăit în sărăcie până când a murit, în 1973.

Raoul Wallenberg A murit într-o închisoare sovietică, deși a salvat peste 100.000 de oameni!

Raoul Wallenberg a sosit la Budapesta la 9 iulie 1944, ca prim-secretar al Legației Suedeze. A emis aşa-zise „paşapoarte protectoare”, care împiedicau deportarea posesorilor acestora, pentru mai mult de 100.000 de evrei. Mai mult, a închiriat 32 de clădiri în capitala maghiară, pe care le-a declarat extrateritoriale, protejate de imunitatea diplomatică și în care a găzduit circa 10.000 de oameni. Cu două zile înainte ca ruşii să ocupe Budapesta, Wallenberg a negociat și a obținut de la generalul Gerhard Schmidhuber, comandantul forțelor armate germane din Ungaria, anularea lichidării ghetoului evreiesc din oraș în schimbul promisiunii că neamțul va fi tratat ca prizonier de război și nu ca şi criminal de război. N-a mai apucat, fiind ucis în luptele pentru Budapesta... După eliberarea orașului, Wallenberg a fost capturat de sovietici şi a decedat în închisoare, în 1947. Cauzele morţii sale rămân în continuare un mister...