Main menu

header

cotnari wide

643 33 1de Andrei Dicu şi Adrian Barna

Parcul Naţional Retezat. Un colţ de paradis care măsoară 40.000 de hectare şi care ascunde, în continuare, o sumedenie de minuni, este cercetat asiduu de savanţi români şi străini. O oază turistică unică, acest parc reprezintă o evadare din cotidian şi nu degeaba este numit „tărâmul fermecat cu ochi albaştri”.

Record mondial de ape glaciare

Se spune că, dacă ajungi să zbori deasupra crestelor din Carpaţii Meridionali, priveşti munţii drept în ochi. Privirea curioşilor coboară către Tăurile de un albastru limpede, acea salbă de lacuri mici dintre stânci. Se pare că, în urmă cu 10.000 de ani, prin văile aflate la peste 1.500 de metri se scurgeau, agale, gheţarii. În urma lor se formau jgheaburi largi, cu fundul plat, şi morene, grămezi de stânci împinse de frunţile gheţarilor. Din loc în loc, fluviul de gheaţă se oprea şi se lărgea, adâncind copaia de granit. După încălzirea climei şi topirea postglaciară, în aceste căldări s-a acumulat apa provenită din ploi, zăpezi şi izvoare. Astfel, s-au format cele mai frumoase şi mai limpezi lacuri din România. Dacă le luăm în considerare şi pe cele mici, sunt foarte numeroase. Dacă le socotim pe cele mai însemnate, atunci vorbim despre 40. Parcul Naţional Retezat s-a calificat în 2009 în semifinala concursului internaţional „Cele şapte minuni ale naturii lumii”, pentru că deţine cele mai multe lacuri glaciare. Aici se află Bucura, care măsoară 8,9 hectare şi care este cel mai întins dintre ele. Tot aici găsim şi campionul adâncimii, Zănoaga, cu 29 de metri. Potrivit directorului Parcului Naţional Retezat, Zoran Acimov, majoritatea lacurilor glaciare din zona centrală a rezervaţiei pot fi vizitate de turişti. Mai puţin accesibile sunt lacurile de la periferia ariei protejate, care nu se află pe traseele amenajate, dar şi cele din Rezervaţia ştiinţifică Gemenele, unde accesul oamenilor este restricţionat, pentru a nu afecta ecosistemul.

„Trebuie să rămână un loc pentru turismul cu rucsacul”

Scăldatul este interzis în lacurile glaciare. De asemenea, nu este permis ca turiştii să se spele cu detergent sau cu săpun în ape şi să spele vasele sau hainele, pentru că vor polua lacurile. Acest lucru este valabil şi pentru cei care campează în apropierea pâraielor de pe teritoriul parcului. „Cei care ajung în Retezat trebuie să manifeste un comportament decent şi să respecte natura”, spune Zoran Acimov. Nici păstorilor nu le este permisă aşezarea cu animalele în zona lacurilor glaciare. În ultimii ani, traseele mai des frecventate de turişti spre lacurile glaciare din zona centrală a Parcului Naţional Retezat, cum sunt cele din zona Bucura, au fost afectate. „Retezatul trebuie să rămână un loc pentru turismul clasic, cu rucsacul, fără mijloace mecanizate, fără presiuni asupra mediului înconjurător”, spune Zoran Acimov.

Pinus cembra, bijuteria Tăului Gemenele

Ce se află însă în adâncul acestor oaze albastre? Iniţial, scafandrii au ajuns la concluzia că incursiunile subacvatice nu au dezvăluit nimic senzaţional, precum vreun tezaur dacic aflat pe fundul Bucurei, aşa cum se zvonea. Cu toate acestea, savanţii au descoperit că fiecare lac are personalitatea lui, legată de rocile, vegetaţia şi vieţuitoarele care trăiesc acolo. Spre exemplu, Tăul Gemenele este un colţ de rai. Răzbind prin poteca tăiată prin Canionul Jepilor, printre flori şi plante mai înalte ca oamenii, ajungi la ţărmul ascuns sub ierburi luxuriante. Aici, stratul bogat de nisip oferă apei o strălucire de argint. Şi la fel de argintii sunt, în lumina razelor, irizaţiile care tremură deasupra lacului, ca într-o veritabilă magie. Sunt roiuri de fluturi, de libelule, de milioane de alte insecte. La o adâncime de numai trei-patru metri, apele devin de un verde întunecos, imprimat de vegetaţia din care răsar epavele unor arbori scufundaţi în urmă cu sute de ani. Aici pot fi admirate o mulţime de resturi de pinus cembra, un conifer relict al vremurilor glaciare. Aflat la numai 1.800 de metri altitudine, Gemenele este o oază bogată de hrană pentru locuitorii săi.

Sloiurile sfidează vara

Ceva mai sus, lucrurile se schimbă. Aflat la 2.000 de metri altitudine, Tăul Ştirbului ne întâmpină cu un peisaj sălbatic, de o asprime minerală, format din stânci îngrămădite unele peste altele. În micile petice de sediment găsim canale săpate de oligochete, o specie de viermi. Nu întâlnim niciun triton, niciun melc sau peşte care să învioreze deşertul subacvatic. Ei bine, dacă aşa stau lucrurile aici, ce aduce nou Tăul Porţii, aflat la o altitudine de 2.300 de metri? Nu prea întins şi adânc de cinci metri, acest lac este îngheţat mai mult de jumătate de an. Chiar şi în luna iunie, câteva sloiuri mai sfidează, încă, soarele verii. Din apa limpede zâmbesc aceleaşi stânci colţuroase şi aceeaşi austeritate în privinţa vegetaţiei acvatice. Şi totuşi, aici, turiştii pot avea parte de o mare surpriză. Un adevărat nor de crustacee albe dansează vara, asemenea fulgilor de zăpadă văzuţi noaptea prin parbrizul maşinii. Florin Baciu, un alpinist care a petrecut un an în Antarctica, povesteşte: „O asemenea concentraţie de crustacee îmi aminteşte de krillul din mările Sudului”.

Reziduuri de la Hiroshima, la Bucura

Apa Lacului Bucura este foarte clară. De la 15 metri adâncime putem vedea cerul albastru, pe fondul căruia bărcile pneumatice ale cercetătorilor, încununate de raze, par adevărate farfurii zburătoare plutind printre norii albi. În unele locuri, păstrăvii zvâcnesc în acest văzduh lichid. Totul pare neatins, de parcă ne-am afla la facerea lumii. Cea mai mare parte din fundul Bucurei este un şes monoton, plat, din sediment fin, cenuşiu, gros de mai mulţi metri, care s-a depus în mii de ani. Aici, fizicienii specializaţi în radioactivitatea mediului smulg cu carotierele metri întregi de sediment, care ajung la laboratorul de la Afumaţi, unde sunt testaţi cu detectorul cu germaniu, de mare rezoluţie. Straturile de sediment ale lacurilor glaciare reprezintă un izvor teribil de informaţie. Spre exemplu, cesiul radioactiv de la Cernobîl, prins în primii 35 de milimetri, s-a depus la altitudine într-o concentraţie de zece ori mai mare decât la şes. Nivelul-reper Cernobîl arată că rata sedimentării în căldarea Bucurei este de 0,4 milimetri pe an. În straturile inferioare se află cocteilul de izotopi eliberaţi în atmosferă de experienţele atomice din timpul Războiului Rece. Cercetătorii spun că este foarte posibil ca printre aceştia să găsim urme ale uraniului şi plutoniului provenite de la bombele lansate la Hiroshima şi la Nagasaki... Concentraţiile sunt extrem de mici, prezentând doar interes ştiinţific, dar ele reprezintă un avertisment că nici cea mai îndepărtată oază din Munţii Retezat nu se află sub clopot de sticlă şi că poate ascunde minuni încă nedescoperite.

2009 este anul în care parcul s-a calificat în semifinala concursului „Cele şapte minuni ale naturii lumii“

Cosmin Manci: „Crevetele-zână supravieţuieşte în condiţii arctice“

643 33 2643 33 3Zoologul Cosmin Manci spune că „acea concentraţie de crustacee albe de la Tăul Porţii este asigurată de filopodul chirocephalus diaphanus, căruia în engleză i se zice fairy shrimp (crevetele-zână), pentru că este într-atât de diafan: „În contrast cu aparenta fragilitate, crevetele-zână din Retezat este capabil să supravieţuiască în condiţii de o vitregie arctică. În caz de îngheţ prelungit sau de secetă, ouăle sale pot rezista în mâl mai multe luni, chiar ani. Aici se află misterul acestei oaze cu creveţi-zână. Niciun potenţial inamic nu trăieşte în condiţiile de aici”.