Main menu

header

646 32 1de Roxana Istudor şi Adrian Barna

În ultimele două decenii, asaltul roboților asupra locurilor de muncă ale oamenilor a crescut atât de mult, încât a ajuns să pună pe gânduri întreaga societate industrializată. Implicațiile sunt uriașe.

Niciun domeniu și niciun loc de muncă nu mai sunt sigure

Biroul Național de Cercetări Economice din SUA a realizat un studiu în urma căruia a reieșit faptul că fiecare robot introdus în economie înlocuiește aproape șase muncitori, iar scăderea salariilor din acest motiv este un proces continuu. Roboții au „costat” până acum aproape 700.000 de locuri de muncă, iar experții estimează că acest trend va spori în următorii ani, cu o creștere a înlocuirii oamenilor de patru ori până în 2025. Ca urmare, alte circa 3,4 milioane de locuri de muncă vor fi pierdute în favoarea roboților. „Aproape niciun domeniu și niciun loc de muncă nu mai sunt sigure”, punctează o analiză a International Data Corporation.

Livrează medicamente și fac operații

La nivelul anului 2016, potrivit datelor Biroului Muncii din Statele Unite, tehnologia automatiza aproape jumătate din activitățile pentru care sunt plătiți oamenii. Circa 60% dintre profesii vor avea, în următorii ani, cel puțin o treime din activitate trecută în „mâinile” mașinilor. În domeniul medical, de pildă, UCSF Medical Center, din SUA, a inaugurat farmacii deservite de roboți în două spitale. Când primesc rețetele de la medici, roboții aleg, împachetează și livrează dozele exacte prescrise. Sistemul a pregătit până acum sute de mii de doze de medicamente. Cât despre chirurgie, roboții se află deja în prima scenă a intervențiilor de mai bine de 15 ani, timp în care la nivel mondial au efectuat milioane de operații. Iar la capitolul organizare administrativă a spitalelor, există deja un robot realizat în Massachusetts care organizează un laborator medical.

Avocați ieftini, profesori implicați

646 32 2Există în funcțiune în SUA un software care a înlocuit munca de analizare a documentelor de avocați și alt personal auxiliar din sistemul de justiție. Mai precis, au fost verificate 1,5 milioane de documente într-un timp de zece ori mai scurt și cu un cost de sub 100.000 de dolari. „Din perspectiva domeniului, asta înseamnă că nu va mai fi nevoie de mulți dintre cei care erau plătiți pentru a face această cercetare a documentelor”, explică avocatul Bill Herr. Iar în educație este de menționat faptul că în Marea Britanie a fost introdus robotul Pepper, primul profesor automatizat, prezent în clasele Colegiului Tehnic al Universității de Design și Inginerie din Londra, capabil de a interacționa cu studenții până acolo încât le detectează și emoțiile.

Șoferi, bone și salvatori automatizați

646 32 3Încă din 2015, Google a anunțat că lucrează pentru realizarea autoturismelor automatizate. În cadrul testelor, șapte astfel de autovehicule au mers sute de kilometri fără să fie nevoie de intervenția umană. Cât despre supravegherea copiilor, companiile japoneze au testat cu succes astfel de „bone”, roboții Hello Kitty sau PaPeRo, care au avut grijă de cei mici în timp ce părinții lor se aflau la cumpărături. Iar la capitolul salvatori, roboții au demonstrat că pot ajunge în locuri care le sunt inaccesibile echipelor umane. Specialiștii japonezi, în colaborare cu cei americani, dublează roboții capabili să intervină în spații foarte strâmte de drone care localizează eventualele victime.

Agenți de vânzări și paznici inepuizabili

646 32 4Unul dintre paradoxurile segmentului de vânzări este acela că în timp ce comerțul a crescut, angajările de personal nu au ținut pasul cu această tendință, dimpotrivă. Mașinăriile au tranzacționat bunuri în valoare de 740 de miliarde de dolari în 2010 și de peste 1 trilion de dolari în 2014! Până și paznicii sunt roboți, capabili nu doar să păzească obiectivul, ci să țină sub supraveghere întreaga zonă înconjurătoare, chiar să patruleze pentru a detecta o potențială „activitate infracțională”, așa cum au început să facă roboții care stau de veghe la obiectivele din Silicon Valley.

Chefi, fermieri, recepționeri și ghizi

646 32 5O firmă numită Moley Robotics a realizat un chef robot. Învață și redă oricâte rețete și tehnici de gătit, pregătește meniuri impecabile, la standarde de stele Michelin, și face curat în urmă. Și în domeniul agricol roboții preiau, încet, încet, controlul. În Japonia se află în teste sistemul de roboți care udă, fertilizează, culeg și transportă recoltele. Mai exact, fac totul în afară de însămânțare. Iar în Australia funcționează ciobanul robot, care are grijă de cirezi și chiar conduce eficient o fermă de animale. Și industria turismului este vizată de noul trend. De la recepționeri la barmani și ghizi, roboții sunt prezenți la Hotelul Henn-na, din Nagasaki, la Robots Bar and Lounge, din IImenau, Germania, sau la Muzeul Național de Știință și Inovație din Japonia.

Astronauți, soldați și jurnaliști „la foc continuu”

646 32 6Robonaut 2, al NASA, este exemplul perfect al astronautului de mâine. Echipat cu o armată de senzori și cu cinci degete, acesta poate să facă aproape orice, de la curățarea navetei spațiale la asistarea „colegilor” umani. În viitor, și o bună parte dintre operațiunile militare vor fi lăsate în seama roboților. Sistemul MAARS deja și-a demonstrat aria de funcționalitate în conflictul din Irak. În ceea ce privește jurnaliștii, Fox Cable folosește roboți pentru a face știri sportive „la foc automat”. În ultima vreme, Associated Press a introdus roboți pe fluxurile de știri sportive, și tot roboții-jurnaliști vor acoperi domenii ca sportul și alegerile la agenții media din Marea Britanie și Irlanda, anunță „mirror.co.uk”.

Constructori, bibliotecari, contabili, operatori Call Center sau muncitori pe liniile de producție completează tabloul profesiilor în care roboții iau tot mai mult locul oamenilor

Taxarea maşinilor şi protejarea lucrătorilor

Legislativul statului Hawaii a votat în favoarea testării introducerii venitului minim garantat, deocamdată pentru categoriile cel mai afectate de intrarea roboților pe piața muncii, cum sunt bucătarii, personalul de curățenie sau chelnerii. Decizia vine în urma unor studii care arată că majoritatea joburilor din turismul acestei destinații celebre au fost ocupate de roboți. Iar în San Francisco, consilierul Jane Kim a lansat ideea taxării roboților care muncesc în locul oamenilor, iar veniturile astfel obținute să fie utilizate pentru a-i ajuta pe cei rămași în acest fel fără loc de muncă, variantă agreată și de Bill Gates.

Deutsche Bank, una dintre cele mai mari instituții financiare din lume, a anunțat că va înlocui o parte importantă a angajaților cu roboți