Main menu

header

651 28 1de Valeria Roman şi Florica Pintea

Cu un ochi râde și cu celălalt plânge! Mihai Mitoșeru (42 de ani) a primit pe mână un nou proiect tv în care strânge zestre pentru miri, la Kanal D, dar, ca o ironie a sorții, el încearcă de mai mulți ani să ajungă în fața altarului și, în ciuda tuturor aranjamentelor, ceva îl împiedică. Prima sa logodnică a murit în anul 2000, într-un accident rutier, iar cu Noemi, actuala sa soție, prezentatorul emisiunii „Se strigă darul” și-a amânat nunta de două ori până acum. Prima dată anul trecut, după ce actorul și-a pierdut tatăl, iar a doua oară în urmă cu puţin timp, după moartea socrului său. Mihai Mitoșeru l-a înlocuit pe Bursucu’, pe numele său real Adrian Cristea, la show-ul „Se strigă darul” și face echipă cu Andreea Mantea. După 20 de ani, timp în care a prezentat emisiuni-concurs la Antena 1, vedeta a fost cooptată, de la 16 septembrie, într-o nouă echipă. Mihai Mitoșeru și-a deschis sufletul într-un interviu exclusiv și a povestit când se va căsători religios cu iubita sa Noemi, dar și despre cum e să fie maestru de ceremonii la nunţi atunci când nu apare „pe sticlă”.

„«Se strigă darul» este un format care mi se potriveşte perfect”

- După ce Antena 1 ţi-a fost ca a două casă mulţi ani, ai decis să te muţi la Kanal D! Ce te-a determinat să pleci din Băneasa?

- Pur şi simplu terminasem contractul după ultima emisiune pe care o prezentasem acolo, iar Kanal D mi-a făcut o propunere pe care eu nu am putut să o refuz. „Se strigă darul” este un format care mi se potriveşte perfect. Este un reality-show la nuntă, adică exact ce cred eu că pot să fac foarte bine.

- Ai avut în trecut pe mână doar emisiuni-concurs. Cum crezi că te vei adapta noului format?

- Nu am avut numai emisiuni-concurs, pe acestea le-a reţinut lumea pentru că au avut succes, cum a fost „Bingo”, de exemplu, dar am prezentat şi altele. Am prezentat diferite programe de-a lungul carierei mele în televiziune, dar cu siguranţă „Se strigă darul” e altceva decât „Bingo”. Însă, aşa cum am mai spus-o, eu prezint nunţi, asta fac de mulţi ani. Prezint orice fel de evenimente, şi cele mai multe dintre acestea sunt nunţi. Îmi amintesc că prima oară când am mers la o cununie mi-a fost foarte greu, pentru că e mare lucru să-l faci pe om „să lase sarmaua” şi să se uite la tine. Atunci mi-am dat seama că trebuie să dau şi mai mult, să demonstrez tot ce pot face pentru ca un astfel de eveniment să fie reuşit.

„Sunt «vânător de zestre», mă zbat să adun cât mai multe cadouri pentru ginere”

651 28 2- Ai fost cooptat nu la una, ci la două emisiuni. Povesteşte-ne despre rolul tău la cele două show-uri.

- Da, am fost invitat la „Super Potriveala” şi m-am simţit foarte bine. Mi-a plăcut foarte mult ce am făcut acolo cu toţii. „Rolul” mi se potrivea, pentru că trebuia să dăm nişte răspunsuri haioase. Am încercat să îi ajut şi pe concurenţi. M-am simţit extraordinar la filmări. În „Se strigă darul”, emisiunea pe care o prezint alături de Andreea Mantea, sunt „vânător de zestre”, mă zbat să adun cât mai multe daruri pentru mire şi, în acelaşi timp, mă distrez de minune.

- La „Super Potriveala” te-ai reîntâlnit cu mai mulţi colegi, inclusiv cu Jorge. Aceasta a fost, practic, revenirea ta pe sticlă şi o emisiune de anvergură pentru el. Aţi împărţit impresii despre noua „familie”?

- Am împărţit impresii despre noua familie şi la emisiune cu Jorge, şi la petrecerea Kanal D, pentru că eu, chiar dacă m-am alăturat de curând colegilor, am prins petrecerea aniversară. Am fost o „mare gaşcă”. Eu, Jorge și Daniel Buzdugan vorbeam de parcă ne ştiam de zece ani, ne-am împrietenit foarte repede cu toţii. De obicei, la o petrecere „de serviciu” nu stai foarte mult, dar noi, chiar dacă eram aici de curând, am plecat printre ultimii. Ne-am simţit foarte bine!

„Există permanent o «competiţie» între mine şi Andreea”

- Cum ţi se pare Andreea Mantea, cea cu care faci echipă la „Se strigă darul”?

- Să zic pe bune? (râde) O ştiu pe Andreea de ceva timp, prima dată a fost invitată la mine la emisiune, în perioada când lucrăm la Atomic TV, acum mulţi ani. Recunosc că Andreea Mantea mi s-a părut foarte simpatică încă de atunci. După aceea ne-am tot văzut la diverse emisiuni tv sau la evenimente mondene. Îmi place că Andreea îşi face treaba cum trebuie şi este profesionistă. Am observat încă de la început că există permanent o „competiţie” între noi, ceea ce este bine pentru emisiune.

- Vestea noului tău job a fost umbrită de un eveniment nefericit în familie. Cum ai luat tot ce s-a petrecut în ultima vreme în viaţa ta?

- Aşa cum am luat absolut toate evenimentele mai bune sau mai rele din viaţa mea… Aşa este viaţa! Când eram copil, credeam că se întâmplă numai lucruri frumoase. Viaţa e cu noroc şi cu ghinion, cu bucurii sau cu tristeţe multă, cum s-a întâmplat la mine în ultima perioadă. Dar, dacă stau să mă gândesc bine, cred că am avut mai mult noroc în viaţă decât ghinion. Dar nici tragediile nu m-au ocolit. Recent l-am pierdut pe socrul meu, a fost un şoc pentru toată familia. S-a întâmplat cu o lună înainte de nunta noastră. Nici nu contează că am amânat nunta, pentru că nu puteam să mergem să râdem, să ne distrăm după o întâmplare aşa de nefericită.

Dansul cu Noemi este făcut după un adevărat scenariu

- Aţi stabilit o dată ulterioară la care să faceţi pasul cel mare?

- Încă nu am stabilit data exactă a nunţii, dar va fi undeva după Paşte.

- Care sunt detaliile pe care le-aţi pus la punct până acum pentru nunta voastră? Aţi apucat să cumpăraţi ţinutele?

- Am apucat să luăm tot. Rochia de mireasă, tot. Ştiam ce mâncăm, ce bem, ce invitaţi avem, muzica…!

- Care va fi dansul vostru? Pe ce piesă?

- Aveam pregătit un colaj de piese şi trebuia să se întâmple „dansul” într-un anume fel. Apăream noi la început pe un dans clasic, apoi urmau încă trei piese. Veneau şi domnişoarele de onoare de partea miresei, apoi cavalerii de onoare de partea mea şi începea o luptă între cele două părţi. Şi se termină cu noi doi când ne pupăm. Nu ştiu dacă vom mai schimba ceva…

„Dacă mireasa lipsește prea mult, se strică nunta”

651 28 3- Cum trebuie să arate nunta perfectă după părerea ta?

- Nunta perfectă trebuie să fie aşa: să ai lângă tine oamenii care te iubesc şi pe care îi iubeşti, adică familie şi prieteni. Mireasa trebuie să aibă tot ceea ce îşi doreşte - cea mai frumoasă rochie pe care, de cele mai multe ori, a visat să o poarte de când era mică. Tortul mirilor să fie superb… Trebuie să ai grijă când se fură mireasa să nu plece prea mult, pentru că altfel „se strică nunta”.

- La câte nunţi ai fost în viaţa ta?

- Nu ştiu un număr, dar la foarte multe… cred că la sute de nunţi.

„Nunta perfectă trebuie să fie aşa: să ai lângă tine oamenii care te iubesc şi pe care îi iubeşti“

„Mirele nu şi-a mai vrut soţia înapoi“

651 28 4- Ai furat vreodată mireasa? Care a fost cea mai trăsnită recompensă pe care ai cerut-o pentru a o înapoia mirelui?

- Am furat de multe ori mireasa şi am cerut tot felul de lucruri, dar cel mai interesant moment mi s-a părut la o nuntă în Moldova, când mireasa furată a lipsit vreo oră, iar mirele s-a îmbătat şi nu a mai vrut să o ia înapoi. Şi mi-a trebuit o oră ca să îl împac, să îşi dorească din nou soţia.

- Ce ai fi dispus să oferi şi tu pentru Noemi ca să o răscumperi de la „hoţi”?

- Orice. Totul.