Main menu

header

cotnari wide

656 12 1Cu doi ani în urmă, la împlinirea rotundei vârste de 80 de ani, dintre care 55 de carieră, fără cusur, Stela Popescu, geniul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, a avut parte de triplă aniversare: la 19 decembrie, i-a fost organizată o expoziție la Teatrul de Comedie, la 20 decembrie, printr-un spectacol aniversar la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, și la 21 decembrie, printr-un alt show grandios, cu invitați speciali și intrare liberă, la Palatul Național al Copiilor. Actrița a primit de două ori premiul pentru cea mai populară artistă a României și s-a bucurat întreaga viață de admirația publicului. Amintiri memorabile care nu se vor șterge niciodată cu Stela Popescu. Citiți ultimul interviu acordat revistei Taifasuri... Atâtea emoţii...

„Îi zîua ta! Lasî, că faşi mama nişti plăşinti!”

- Cum vă simţiţi la 80 de ani?

656 12 2- Eu nici nu realizez că am 80 de ani, nu mă simt de atâţia ani în interior. Aşa, când mă uit în oglindă, nu mă plac, pentru că m-aş vrea tânără şi frumoasă. Nu-mi dau seama că am 80 de ani, pentru că am chef de treabă, sunt prezentă la orice chemare, mă comport ca şi acum 20 de ani, cel puţin. Iar toate evenimentele acestea care s-au pus la cale până acum trebuie să mă facă să constat că, de fapt, am 80 de ani şi să mă mulţumesc cu ideea asta. Când mă mai întreabă cineva dacă este adevărat că am 80 de ani, răspund că nu cred, pentru că eu simt că am 55 de ani de viaţă şi 80 de carieră. Asta deoarece am jucat enorm şi nu m-am plictisit niciodată. Aceasta este dovada faptului că am nimerit pe drumul care mi se potrivea. Din 1960, de când am absolvit facultatea, am jucat în fiecare zi din viaţa mea, măcar două spectacole pe zi, de aceea simt că am 8 decenii de carieră. Şi pentru că mi-a plăcut enorm, nu am obosit niciodată să joc atât de mult. Dacă mă trezeşti la 1:00 noaptea şi-mi spui că trebuie să plec la Oradea, că am matineu la 17:00, mă ridic din pat, mă îmbrac, îmi iau rochia, fardurile, pieptenele, CD-ul şi plec.

- Care a fost cea mai frumoasă aniversare de până acum?

- Să-ţi spun drept, eu niciodată nu mi-am serbat ziua, pentru că întotdeauna au făcut-o alţii. Puiu (n.r. - regretatul Puiu Maximilian, soţul artistei) era născut pe 20 decembrie, eu, pe 21, iar pe 24 este Ajunul Crăciunului. Mi se părea caraghios să fac un chef pe 21, când în Ajun ne întâlneam cu toţii. Mama nu m-a serbat vreodată, că n-avea vreme de Sărbători, îmi zicea: „Îi zîua ta! Lasî, că faşi mama nişti plăşinti!”… În schimb, m-a serbat foarte frumos Radioul, la 70 de ani. Teatrul iar m-a onorat minunat, eram în Canada, în turneu, la Montreal, cu Opera Comică pentru Copii, alături de doamna Smaranda Oţeanu, şi jucam chiar de ziua mea. N-am ştiut nimic, iar la sfârşitul piesei, toată sala era în picioare, şi fiecare dintre cei 400 de spectatori avea câte un pahar cu şampanie şi-mi cânta „La mulţi ani!”… A fost o surpriză extraordinară. Apoi, un primar m-a făcut Cetăţean de Onoare al Bucureştiului, tot la un spectacol, de ziua mea… Instituţiile m-au sărbătorit de obicei, în familie niciodată nu m-am serbat.

„Energia mi-a venit de la Dumnezeu şi de la părinţii puternici”

- Ce vă doriţi cu acest prilej?

- Nu-mi doresc decât să fiu sănătoasă, pentru că simt că am încă foarte multe lucruri de făcut, am putere, nu m-am plictisit şi n-am obosit. Vreau să afle Dumnezeu Acolo, Sus, că mai am treabă pe acest Pământ. (Râde!)

- Care este secretul unei longevităţi energice?

- Energia vine din interior. Dacă îţi dă Dumnezeu sănătate, putere şi dorinţă să faci ceva, treaba merge înainte. Uneori, când cineva îmi oferă o cafea să-mi dea energie, îi spun: „Lasă-mă, că am eu la energie de n-am ce face cu ea!”. Asta este o şansă, un noroc să reziste organismul când pleci în celălalt capăt al ţării noaptea, cu trenul, să joci două spectacole, apoi să te întorci imediat, pentru că a doua zi ai repetiţie, dimineaţa, la teatru. Energia asta mi-a venit de la Dumnezeu şi de la doi părinţi puternici. Tata a stat în Siberia din 1940 până în 1959 şi a murit la 90 de ani, după o operaţie la bilă. Şi mama era o femeie zdravănă, din păcate, a făcut un cancer de sân, culmea, la 80 de ani. S-a mirat şi doctorul...

- Cum arată o zi din viaţa dumneavoastră?

- Foarte aglomerată... pentru că vreau să le fac pe toate, să răspund tuturor invitaţiilor, să fie ordine în casă, să-mi chem prietenii să mai stăm de vorbă, iar acestea toate se întâmplă după repetiţiile şi spectacolele de la teatru şi apariţiile la televiziune.

- Pare că nu vă oboseşte nimic... Totuşi, trebuie să fie ceva...

- ...care mă obosește? Statul degeaba şi vorbitul degeaba.

„În România e o lăcomie hrăpăreaţă de bani”

656 12 3- De ce lucruri aţi încercat să vă feriţi în viaţă?

- Nu-mi plac prefăcuţii, mincinoşii, linguşitorii şi oamenii care se cred mai mari decât sunt. Eu am adorat artistele talentate, dar nu m-am putut împrieteni niciodată cu una mai prostuţă, chiar dacă era o fată bună. E obositor să începi să spui: „Tu eşti extraordinară, dar alţii sunt proşti că nu recunosc...”. Mai bine spui adevărul. Doare, dar ai stabilit nişte relaţii oneste cu oamenii. Eu şi despre mine am păreri proaste de foarte multe ori. În majoritatea cazurilor nu sunt mulţumită de mine. Aş vrea să fi făcut mai bine, să fi depus mai mult efort, să fi stat toată noaptea să mă gândesc la un text în loc să prefer să merg la un chef. Iar ce nu-mi place deloc este lipsa de grijă, din ce în ce mai mare, a românului faţă de cel de alături. Aceasta este o mare boală, ce ne duce la pierzanie! Libertatea aceasta de după Revoluţie, cu lăcomia pentru bani, este îngrozitoare. Şi mie îmi plac banii, dar nu fără măsură. Iar acum există un mod hrăpăreţ de a umbla după bani. S-a aşezat acum o societate urâtă, rea şi zgârcită.

- Ce nu vă place ne-aţi spus. Dar ce vă place?

- Îmi plac oamenii ieşiţi din comun. N-am fost niciodată invidioasă pe actriţele mari. Dimpotrivă. Le-am adorat pe Olga Tudorache şi pe Gina Patrichi. Acesta a fost un noroc, pentru că invidia este o boală care te macină.

- Şi vă mai place să călătoriţi. Ce loc vizitat v-a rămas cel mai aproape de suflet?

- Călătoresc enorm, am văzut toate cele cinci continente. Mi-au rămas în minte Africa de Sud, un ţinut aparte, şi India, care este ceva extraordinar, o îmbinare cutremurătoare de frumos şi mizerie. Este o lume formidabilă, am fost de trei ori în India şi m-aş mai duce oricând. Ei, ca popor, sunt senini, te privesc cu drag, fac poze cu străinii, nu se simt niciodată mici. N-am fost în Japonia, China şi în „țările pakistaneze”, ca să le zic așa, astea cu stan în coadă, Pakistan, Afganistan, Kurdistan și alte stan... În rest, am călătorit peste tot.

Specialitatea Stelei: trataţie cu ciolan afumat

656 12 4- Cum veţi petrece Sărbătorile anul acesta?

- Am o nepoată, pe care o iubesc foarte tare, şi care s-a măritat în Germania cu fiul unei prietene bune de-ale mele şi trăiesc acolo. Acum vor veni toţi trei, de Sărbători, la Bucureşti.

- Presupun că şi fiica dumneavoastră, de care nu foarte multă lume ştie, vă va fi alături de Crăciun.

- Da, am o fiică adoptată, Doina Maximilian se numeşte, care este nepoata soţului meu. Am adoptat-o la vârsta de 16 ani, fiind un copil extraordinar. Ea a terminat liceul în Cehoslovacia, acolo unde a trăit cu mama sa de la vârsta de 4 ani. A venit în România într-o vacanţă, pentru a se întâlni cu tatăl său, şi i-a plăcut atât de tare Bucureştiul, deşi Praga este un oraş superb, încât a rămas la noi. A făcut aici „Regie de Film”, şi acum este profesoară la UNATC. Întotdeauna petrecem Sărbătorile împreună. În general, Sărbătorile s-au făcut la mine, pentru că am spaţiu mai mare şi îmi place să pregătesc eu toată masa. Anul acesta, le vom pregăti pe toate la fiica mea. Gătim amândouă bine şi preparăm lucruri obişnuite de Sărbători, nu extravagante.

- O tradiţie de Crăciun aveţi?

- Da, un fel de mâncare pe care lumea nu-l face de Crăciun. În locul fripturii de porc, fac ciolan afumat, iar reţeta v-am dat-o deja.

- Cum se împacă diabetul pe care-l aveţi cu iubirea pentru mâncare?

- Am diabet care încă nu e insulino-dependent, însă s-ar putea să fie la un moment dat, pentru că sunt indisciplinată în ceea ce priveşte sănătatea, or, la diabet, trebuie să fii riguros. Iubire foarte mare nu am faţă de mâncare, sunt mai mult pofticioasă. Dacă îmi pui zece feluri de mâncare pe masă, eu trebuie să gust din toate, dar câte o linguriţă din fiecare se adună. Am gustul mâncării, îmi place să mănânc, le-am gustat pe toate şi mi-au plăcut toate, în afară de bame.

„Adevărul? Cu Arşinel n-am avut niciodată vreo simpatie personală”

656 12 5- Care este slăbiciunea pentru care vă criticaţi cel mai mult?

- Eu îi ziceam câteodată lene, apoi mi-am dat seama că nu sunt leneşă, însă mă pornesc greu într-un proiect. Las lucrurile pe mâine, în afară de teatru, unde sunt promptă. Însă, lucrurile care mă privesc, un masaj, o cosmetică, le las deoparte sau le fac în grabă. Nu mă îngrijesc decât în limita politeţii, nu ies pe stradă cu ciorapii rupţi sau nepieptănată, dar nici nu mă ocup de mine cât ar trebui. Am trăit viaţa cam călare, în goana calului. Câteodată parcă îmi pare rău, dar aşa mi-a croit Dumnezeu soarta.

- Care este lucrul pe care consideraţi că-l faceţi mai bine decât toţi ceilalţi?

- Spectacolul de Revistă, cred eu. Materialele pe care le fac eu la Revistă încă n-au „reuşit” să fie depăşite...

- Cum aţi putea descrie relaţia cu partenerul dumneavoastră de scenă, domnul Alexandru Arşinel?

- Eu am avut doi parteneri. Am jucat opt ani cu Ştefan Bănică şi 35 de ani cu Arşinel. Am avut norocul să fiu simpatizată de femeile din public. Am şi zis, glumind odată, că niciodată nu s-a spus că sunt amanta lui Arşinel, ci nevasta. Ceea ce este o chestie! (Râde!) Şi când jucam cu Bănică, la fel se întâmpla. Când a născut cea de-a doua soţie a sa, Moaţa, cu care a avut un băiat, Alexandru, care a murit, o doamnă l-a oprit pe Ştefan pe stradă şi l-a întrebat: „Cum se simte doamna Stela după naştere?” La care el s-a uitat lung şi i-a răspuns: „Dar Stela nu e nevasta mea. Pe nevasta mea o cheamă Moaţa!”. Doamna s-a întors cu spatele şi a plecat supărată. La fel este percepţia şi cu Arşinel, toată lumea crede că sunt soţia lui. Acest lucru se datorează faptului că între noi, pe scenă, relaţia este perfectă şi armonioasă. Din clipa în care am ieşit de pe scenă, noi nici măcar buni prieteni nu suntem. Nu ne facem vizite, nu mâncăm împreună… La noi, teatrul este legătura. Am jucat împreună în toată ţara, am repetat împreună, dar niciodată între noi nu s-a creat acea stare de simpatie personală! Ne-a legat însă ceva indestructibil: aplauzele românilor!

„Am deschis ochii pe Stela, am crescut odată cu ea și a făcut Dumnezeu în așa fel încât să ajung să joc și în același spectacol, chiar să o am și parteneră în piesa «Omul care a văzut moartea» și în multe turnee pe care le-am făcut împreună cu domnul Arșinel. A fost un om care a trăit viața din plin. Așa cum a fost pe scenă, așa a fost și în viață: radia, degaja doar bună dispoziție. Eu nu mi-am imaginat niciodată că Stela Popescu nu va fi… ea se întreba mereu ce va face la bătrânețe… adică peste vreo 50 de ani. Eu nu cred că a murit, pentru că va dăinui mereu în memoria publicului românesc” (Vasile Muraru)

„Vreau să afle Dumnezeu Acolo, Sus, că mai am treabă pe Pământ“

„Ce nu-mi place deloc este lipsa de grijă, din ce în ce mai mare, a românului faţă de cel de alături. Aceasta este o mare boală, ce ne duce la pierzanie! S-a aşezat acum o societate urâtă, rea şi zgârcită“ (Stela Popescu)

„Stela era ultima din generația de aur a teatrului românesc la care m-aș fi gândit că urmează să se întâlnească cu îngerii. Mă leagă atâtea amintiri, atâtea momente speciale, atâtea spectacole! Un om fără vârstă, cu o energie debordantă și un talent uriaș! Teatrul de revistă românesc pierde, poate, cea mai strălucitoare stea pe care a avut-o vreodată și, odată cu el, noi pierdem o lume care moare puțin câte puțin fără actorii ei! Te iubesc, Stela! Salută-i pe Puiu tău și pe tata din partea mea! Drum bun!“ (Ștefan Bănică Jr)

„Joc în şapte spectacole pe săptămână“

- La 19 decembrie s-a organizat o expoziţie la Teatrul de Comedie, cu fotografii din spectacolele în care aţi jucat pe acea scenă în perioada 1969-1993...

- Da, aceasta a fost o surpriză pe care mi-a făcut-o George Mihăiţă, pentru că eu am jucat acolo 18 ani, 15 titluri de piese importante. El a rămas într-o legătură sufletească permanentă cu mine, deşi n-am mai jucat la el. M-a invitat de nenumărate ori, dar realmente n-am mai avut timp. Şi, drept să-ţi spun, chiar dacă nu am obosit, mi-e greu să mă implic într-un proiect atât de mare, la care se repetă două, trei luni şi se joacă în mod constant. Deja am la Revistă trei spectacole pe săptămână, la Opera Comică pentru Copii jucăm în două şi în provincie mai joc două zile. Deci am şapte spectacole pe săptămână!

De-acum, Stela va străluci dintr-un alt capăt...

„Mi-am dorit să joc o femeie care plânge, râde, o femeie plină de toate defectele şi de toate calităţile omenirii (...) Îmi plac oamenii optimişti, plini de temperament. N-aş putea interpreta femei «decolorate»“. Și nu s-a compromis niciodată. Singurul moment în care inima i s-a împiedicat a fost la 23 noiembrie 2017. Când moartea a câștigat! Iar viaţa, pentru noi, s-a năpustit în sens invers. Și, brusc, am rămas fără brandul comediei, fără cea mai populară și mai iubită actriță din România, veselă, tonică, strălucitoare, iar pofta sa de viață s-a luat așa, ca o boală molipsitoare… Omul care nu a dat niciodată importanță lucrurilor grave și nici nu le-a subliniat. Care n-a avut timp să fie deprimată și nici să-și pună întrebări triste. Și care, mai presus de toate, a rămas femeie. O femeie demnă, dar plină de pudoare, inocență, tandrețe, dulceață, bunătate, care nu suporta să plângă. Pentru că… asta i-ar fi luat din feminitate. Stela noastră dragă a jucat un singur rol de dramă în toată viața: în ziua de 23 noiembrie, când a fost mult prea grăbită să-l vadă pe Puișor… Și să depene amintiri cu Ștefan Bănică, Dinică, Moraru, Beligan, Dem Rădulescu, Albulescu, Amza, Iurie Darie… Poate că Dumnezeu are nevoie Acolo, în Cer, de un spectacol deosebit, și de aceea îi adună pe cei mai buni. Acum, în prag de Sărbători, s-a transformat într-un înger... Revelioanele vor avea amprenta nemuririi… Dar… stelele nu mor niciodată! Le cad doar colțurile și își sting uneori lumina… Doar câteva secunde însă. Suficient pentru a începe să strălucească dintr-un alt capăt. Nu vă spunem adio... Pe dumneavoastră n-a reușit să vă ia moartea. V-a primit doar soarele... Doamne, iart-o, că mult a iubit viața și oamenii!

Redacţia Taifasuri