Main menu

header

cotnari wide

659 29 1de Silviu Ghering şi Alexandru Brădescu

Simon Wiesenthal este un evreu celebru, cu o legendă arhicunoscută: a trăit Holocaustul, a supraviețuit lagărelor de concentrare naziste și apoi și-a consacrat întreaga viață descoperirii și aducerii în fața justiției a criminalilor de război germani din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Simon Wiesenthal este, ca orice figură marcantă a istoriei, o personalitate controversată. Admirat pentru perseverența sa de a-i pedepsi pe cei care au comis atrocități împotriva evreilor, dar și contestat pentru modul incert în care a reușit să supraviețuiască Holocaustului.

Născut în Austro-Ungaria, a învățat în Cehoslovacia și s-a stabilit în Polonia

Simon Wiesenthal s-a născut la 31 decembrie 1908, într-o familie de evrei din Austro-Ungaria, în apropiere de Lvov, în localitatea Buczacz, denumirea de atunci, acum Buciaci, în vestul Ucrainei. Tatăl a murit în 1915, în Primul Război Mondial, familia s-a mutat la Viena, dar după război a revenit în Buczacz. La terminarea liceului, în 1928, a fost respins la Institutul Politehnic din Lvov din cauza restricțiilor impuse la admiterea studenților evrei, așa că a trebuit să meargă la Praga pentru studii universitare. După ce a obținut diploma de inginer-arhitect, și-a deschis un mic birou de arhitectură la Lvov, atunci în sudul Poloniei, oraș cu o numeroasă comunitate evreiască. În 1936 s-a căsătorit cu Cyla Mueller, în familia căreia găsise adăpost și ajutor ca să-și termine, cu ani în urmă, liceul.

Calvarul său a început când URSS a ocupat Polonia

659 29 2La 23 august 1939, Germania și URSS și-au împărțit Polonia, și Armata Roșie a ocupat Lvov. NKVD a instaurat teroarea, micii negustori, în majoritate evrei, au fost arestați și trimiși în Siberia. Tatăl vitreg a murit în închisoare, fratele i-a fost împușcat de sovietici, dar Simon a reușit miracolul să-și salveze mama și soția mituind un ofițer NKVD. De aici, autobiografia sa devine incertă, și propriile relatări se contrazic. Astfel, nu se știe clar dacă în Polonia ocupată de sovietici Wiesenthal a lucrat ca mecanic într-o fabrică de arcuri sau ca inginer-șef în Lvov și în Odessa...

Naziștii i-au gonit pe sovietici și i-au omorât 89 de rude

La 1 septembrie 1939, Germania nazistă atacă Polonia, și astfel începe Al Doilea Război Mondial. La 22 iunie 1941, Hitler rupe alianța cu Stalin și intră în URSS, Lvov este ocupat de nemți, și evreii sunt trimiși în lagăre sau pur și simplu împușcați. Simon Wiesenthal este salvat de la moarte de un fost angajat, ajunge în lagărul Janowska, de lângă Lvov, unde, după declarația sa, a lucrat ca „tehnician și proiectant”, a fost bine tratat și s-a bucurat de „o relativă libertate”, care-i permitea să iasă pe șantierele deservite de forța de muncă evreiască. La începutul anului 1942, când naziștii au trecut la „soluția finală”, adică masacrarea milioanelor de evrei din teritoriile ocupate, cea mai mare parte a rudelor lui Simon și Cyla Wiesenthal, 89 de persoane, au fost ucise. Nu și ei doi, Simon reușind un al doilea miracol: a obținut acte false de la Rezistența poloneză pentru Cyla, care, fiind blondă, putea trece lesne drept „ariană”, a organizat evadarea sa din lagăr și a ascuns-o la Varșovia.

A scăpat ca prin minune cu viață din mai multe lagăre

Următoarea perioadă a vieții lui Simon Wiesenthal - din octombrie 1943 până în iunie 1944 - este cea mai obscură și contradictorie. El a afirmat că a fugit din lagărul Janowska, din Lvov, și că s-a alăturat unui grup de partizani care acționa în zona Tarnopol, nu departe de Cernăuți. Acolo ar fi avut gradul de locotenent, apoi maior și ar fi fost responsabil cu construirea de buncăre și linii de fortificații. Numai că această unitate de partizani polonezi dispare din autobiografia sa din 1967... Este capturat de nemți și, al treilea miracol, este din nou cruțat de execuția imediată și dus în lagăr, unde își taie venele, la 15 iunie 1944, dar, iarăși miracol, doctorii germani îl salvează, îl trec pe rații duble și-l transferă din lagăr în lagăr până este eliberat de americani din „fabrica morții” Mauthausen la 5 mai 1945.

Capturarea lui Adolf Eichmann, cel mai mare succes

659 29 3După război și-a regăsit soția și a început activitatea care i-a adus recunoașterea mondială, adunând mărturii despre atrocitățile comise de naziști. Capturarea lui Adolf Eichmann, arhitect al „soluției finale”, care i-a ucis, practic, toată familia, a fost primul succes: Obersturmbannführerul SS a fost judecat și executat la Ierusalim, în 1962. Centrul de Documentare Evreiască înființat de Wiesenthal la Viena a adunat, timp de aproape patru decenii, informații privind 90.000 de persoane despre care existau indicii că au participat la punerea în practică a Holocaustului și a contribuit decisiv la aducerea în fața instanței a peste 1.000 de naziști acuzați de crime de război. Cele mai „marcante” figuri au fost ofițerului Gestapo care a arestat-o pe Anne Frank, nouă ofițeri SS care au coordonat exterminarea evreilor din Lvov, comandantul lagărelor de la Treblinka și Sobibor, Franz Stangl, sau Hermine Ryan, care a trimis la moarte câteva mii de copii la Majdanek. Activitatea Centrului de Documentare a stârnit mânia cercurilor neonaziste, care nu s-au mai limitat la obișnuitele scrisori de amenințare și au trecut la acțiuni violente, cum a fost cea din iunie 1982, când au pus o bombă în fața apartamentului soților Wiesenthal, descoperită de autorități și dezamorsată înainte să se producă o nenorocire. Numele său a fost dat muzeelor Holocaustului și Toleranței din Los Angeles, unde s-a înființat, în 1979, și Centrul Evreiesc „Simon Wiesenthal”, cu filiale în întreaga lume. „Vânătorul de naziști” a murit la Viena, în 2005, la 96 de ani, după o viață dramatică, în aceeași măsură apreciată, lăudată și contestată...

Viața lui Simon Wiesenthal a fost subiect de film: „Ucigașii dintre noi: Povestea lui Simon Wiesenthal“ (1989), cu Ben Kingsley în rolul principal, pentru care a fost premiat cu Globul de Aur în 1990

„I-am găsit pe toți criminalii de război pe care i-am căutat și le-am supraviețuit tuturor. Dacă mai sunt câțiva pe care nu i-am căutat, ei sunt deja prea bătrâni și neputincioși pentru a mai fi judecați“ (Simon Wiesenthal, în 2004, la 95 de ani)

Acuzat de colaboraţionism de cancelarul austriac Bruno Kreisky!

A lucrat Simon Wiesenthal în mod voluntar pentru opresorii săi în timpul războiului? Această acuzație a fost formulată de cancelarul austriac Bruno Kreisky, evreu și el. În 1975 îl acuza pe Wiesenthal că folosește „metode mafiote”, respingând pretențiile acestuia de „autoritate morală” și sugerând că acesta ar fi fost agent al autorităților germane: „Grupul Wiesenthal este o mafie cvasipolitică. Wiesenthal este cunoscut ca fost agent mascat al naziștilor, cărora s-a vândut ca să-și salveze viața, o persoană care nu iubeşte adevărul, care nu e deloc selectivă în metodele sale şi care foloseşte şmecherii. Pretinde că este «vânătorul lui Eichmann», deşi toată lumea ştie că aceasta a fost acţiunea unui serviciu secret, iar Wiesenthal încearcă doar să se laude cu asta”.