Main menu

header

cotnari wide

662 33 1de Silviu Ghering şi Adrian Barna

Sărbătorile de iarnă au trecut, și scurgerea a încă unui an pe răbojul nemilos al timpului poate fi cel mai potrivit moment pentru a ne gândi cum trece inexorabil vremea... Și vremurile... Și viața noastră... Fără a o putea subordona, nici vorbă opri, după gândurile și țelurile noastre. „Există un timp potrivit pentru a merge la pescuit și un timp potrivit pentru a usca năvodul”, spune un proverb chinezesc. Ca să câştigi din timp un aliat, important este să le faci pe toate la vremea lor. Iar ca să ai o șansă de reușită ai nevoie, printre altele, de una dintre acele mașinării ale timpului numite, simplu, ceasuri.

Sediul, monument de arhitectură

662 33 2În România, la Ploiești, pe Strada Nicolae Simache, la numărul 1, este un muzeu unic în țară: Muzeul Ceasului. Denumirea îi e completată cu numele fonda- torului său, care dă și identitatea străzii: profesorul Nicolae Simache (1905-1972), director al Muzeului de Istorie din Ploiești între anii 1954 şi 1971, care a înființat Muzeul Ceasului în 1963. Clădirea în care se află este un monument de arhitectură de o eleganță și de o frumusețe aparte, care poartă parfumul și pecetea sfârșitului de secol al XIX-lea și care a aparținut prefectului, diplomatului, magistratului și politicianului conservator Luca Elefterescu.

Cea mai veche piesă are 473 de ani!

662 33 3Muzeul are peste 4.000 de exponate și prezintă o succesiune cronologică a celor mai cunoscute tipuri de indicatoare de timp şi de ceasuri: cadrane solare, clepsidre, nisiparniţe, orologii de mobilier, de şemineu, de perete, de buzunar şi de călătorie. Cele mai vechi ceasuri sunt cele de tip astronomic, datând din anii 1544 şi 1562, creaţii ale orologierilor Jakob Acustodia (Olanda) şi, respectiv, Jeremias Metzker (Germania). O altă piesă deosebită ca mod de funcţionare, dar şi ca vechime, este clepsidra (ceasul cu apă) realizată de Charles Rayner în anul 1654, la Londra. În rândul exponatelor de mare preţ trebuie amintite pendulele stil Ludovic al XIV-lea, cu cabinetul prelung şi bogate decoraţiuni de bronz cizelat, aurituri, furnir exotic sau marchetaj. Nu lipsesc simbolurile: soarele, timpul, copilul cu clepsidra în mână. Cadranul din metal este împodobit, la rândul său, cu plăcuţe de email pe care sunt gravate cifrele. Stilul rococo este evidenţiat prin câteva piese: una dintre acestea a fost executată la firma ceasornicarului Brulfer, din Paris, în secolul al XVIII-lea, având carcasa din lemn, bogat pictată. Printre ceasurile stil se distinge o piesă rocaille de mare frumuseţe: o pendulă de postament cu cabinetul înalt şi decoraţie suplă, în marmură albă şi bronzuri aurite. Este opera unor artişti francezi din secolul al XVIII-lea, realizată la cererea unui comanditar austriac din Viena, August Klein, al cărui nume este menţionat pe cadran. Ceasornicele în formă de urnă, din porţelan de Sèvres, pendula cu coloane din marmură venata sau micul ceasornic de masă suspendat între colonete, acoperite cu email „en écaille” („în foi”), sunt câteva dintre cele mai frumoase exemplare ale muzeului.

Atracție pentru toate vârstele

662 33 4Începutul secolului al XIX-lea impune un nou stil artistic - Empire. Pendulele de salon realizate în acestă manieră se disting prin plasticitatea figurilor feminine, rafinamentul lucrării cu dalta şi grandoarea compoziţiei artistice. O astfel de piesă realizată în Austria, cu mecanism muzical în funcţiune, are pe cadran inscripţionat numele comanditarului: Friedrich Schullerus, din Kronnstadt (Braşov). Din categoria pendulelor de salon (de parchet) trebuie amintite două piese importante din epoci diferite: prima, în stil baroc, din secolul al XVIII-lea, cu cadrane astronomice, poartă semnătura orologierului Rutger Steuter din Amsterdam, iar a doua, cu un mecanism în funcţiune şi azi, datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, fiind un splendid exemplar realizat la Şcoala de Arte şi Meserii din Ploieşti. Ceasurile-tablou stil Biedermeier, de provenienţă austriacă şi germană, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, sunt extrem de spectaculoase, remarcându-se, din categoria acestora, cele cu mecanisme animate şi muzicale, ceasuri ce sunt în funcţiune şi astăzi: „Ceasul Potcovarului”, „Arena de circ” sau „Târgoveţi la Salzburg”.

Modelele de buzunar, cel mai importante

Cea mai importantă categorie de exponate, prin număr şi valoare, este cea a ceasurilor de buzunar. Cea mai veche piesă de acest tip datează din 1652, realizată de Philip Jakob Bickelman din Linz (Austria). Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea apar marile firme producătoare de ceasuri în serie: Patek Philippe, Genève, Schaffhausen, Omega, Doxa, Longines, Hebdomas, Roskopf Patent, Elveţia dominând producţia şi comerţul european de ceasuri. Curiozitățile acestei colecții ar fi: ceasul invizibil cu un cadran transparent şi mecanism înglobat în ramă, ceasul-uzină, cu aburi în miniatură (inspirat de Revoluţia Industrială, realizat la Paris, în 1800), ceasul frizerului, ceasul morarului, ceasul-umbrelă, ceasul-ștampilă, ceasul cu mecanism antifurt sau ceasul-breloc.

Se disting prin frumuseţe ceasurile regilor români Carol I şi Carol al II-lea, ale ţarului Alexandru al II-lea, ceasul poetului Vasile Alecsandri sau ceasul-pandantiv al fiicei lui Mihail Kogălniceanu.

Un loc aparte în muzeu îl ocupă ceasurile marilor personalităţi ale culturii şi ale vieţii politice româneşti de odinioară: Alexandru Ioan Cuza, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Ion Luca Caragiale, Duiliu Zamfirescu, Mihail Kogălniceanu, Theodor Aman, generalul Alexandru Averescu, Nicolae Iorga sau Nicolae Titulescu

Ascultaţi cutiile muzicale de la sfârşitul secolului al XIX-lea!

O altă surpriză o constituie cutiile muzicale care „merg” cu ajutorul unui mecanism de ceasornic, majoritatea acestor piese funcţionând şi astăzi, chiar dacă au o vechime de peste 150 de ani, fiind confecționate la sfârşitul secolului al XIX-lea. Sunt incluse în această categorie simphonioanele, cutiile muzicale cu cilindru, baletul mecanic, păsările mecanice, păpuşa mecanică, gramofonul şi patefonul. În jurul anului 1900 au existat şi în România flaşneta, caterinca, ţambalul automat, pianola, aristonul, simphonionul, pianul mecanic. S-au comercializat discul de carton, de metal, banda perforată, în suluri sau în pachete. Acestea au constituit primele domenii de aplicaţie a comenzii automate, după un „program”, acţionând claviaturi de piane, tuburi de orgă, clopote, clopoţei.