Main menu

header

664 2 2de Silviu Ghering

Unul dintre cei mai bogați oameni ai vremii sale, om de afaceri de mare succes, dar și colecționar ardent de artă și mare filantrop, Solomon Robert Guggenheim s-a născut la 2 februarie 1861, în SUA, la Philadelphia, fiul lui Meyer Guggenheim, un evreu din Elveţia care se stabilise în SUA în 1847, unde începuse să-şi clădească un adevărat imperiu în domeniul exploatărilor miniere. După școala primară, Solomon a plecat în Elveţia pentru a studia limba germană şi afacerile la Institutul „Concordia”, din Zürich, după care, la 20 de ani, s-a întors în SUA pentru a lucra în afacerile miniere ale familiei. A fondat în Alaska firma „Yukon Gold”, de la care a pornit ultima „goană după aur” în perioada anilor 1896-1899. A început să colecţioneze obiecte de artă în 1890, s-a căsătorit cu moștenitoarea altei familii extrem de bogate, Irene Rothschild, în 1895, cu care a avut trei fiice: Eleanor (1896-1992), Gertrude (1898-1966) și Barbara (1904-1985).

După Primul Război Mondial a renunţat la afaceri şi şi-a dedicat tot timpul pasiunii pentru artă. În 1926 o cunoaşte pe baroneasa Hilla von Rebay, pictor în acea perioadă, care l-a sfătuit să-şi expună colecţia într-un muzeu de artă modernă şi contemporană. Primul loc în care aceasta avea să fie expusă a fost chiar apartamentul său de la Hotelul „Plaza”, din New York. Abia în 1937 pune bazele Fundaţiei „Solomon R. Guggenheim”, dedicată artei moderne. Doi ani mai târziu deschide un loc în care să îşi expună colecţia, „Muzeul picturii nonobiective”. Până la începutul anilor ’40, aici se acumulase o colecţie mare de picturi avangardiste, iar nevoia unei clădiri potrivite pentru găzduirea acestora devenise imperativă. În 1943, Guggenheim şi Rebay l-au însărcinat pe arhitectul Frank Lloyd Wright cu misiunea construirii noii clădiri, în New York. N-a mai apucat să-și vadă visul cu ochii, a murit la 3 noiembrie 1949, în Long Island, New York. Avea 88 de ani, iar noul muzeu a fost deschis zece ani mai târziu, purtând numele său. Pe lângă acesta, Fundaţia Guggenheim mai administrează în prezent muzee în Bilbao, Veneţia, Helsinki și Abu Dhabi. În muzeul din New York se află și singura operă de artă a unui român: celebra sculptură „Adam şi Eva” a lui Constantin Brâncuşi, realizată în 1921.