Main menu

header

680 31 1de Roxana Istudor şi Adrian Barna

Un minireactor nuclear care va furniza electricitate în avanposturile umane de pe alte planete a fost testat cu succes de NASA.

Transformă resursele din spațiu în aer, în apă și în combustibil

Primele colonii umane de pe Lună și de pe Marte vor fi alimentate cu energie electrică de un tip de generator nuclear care a fost testat cu succes de NASA. Mai mult, „mașinăria” va fi capabilă să transforme resursele din spațiu în aer respirabil pentru oameni, în apă și în combustibil pentru rachete, notează „Daily Mail”. În cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Agenției americane au anunțat că urmează teste de zbor care să ateste felul în care Kilopower, așa cum a fost botezat reactorul, performează în afara spațiului terestru. „Atunci când vom ajunge pe Lună, apoi pe Marte, vom avea nevoie de surse masive de energie și nu ne putem baza pe cea a Soarelui. Cheia explorărilor spațiale ale omenirii este energia - sigură, eficientă și din belșug. Mă aștept ca noul generator să fie o parte esențială a procesului de colonizare a celor două planete de oameni”, explică Jim Reuter, responsabil cu tehnologia spațială în cadrul NASA.

Poate fi transportat pe distanțe foarte lungi fără riscuri

680 31 2Pentru realizarea unui generator performant s-a luat în considerare faptul că un combustibil tradițional este inflamabil și greu de transportat, ceea ce ar reprezenta pericole pentru misiuni și o variantă foarte costisitoare. Dar un reactor nuclear poate genera cantități enorme de energie, ocupând foarte puțin spațiu și fără a avea nevoie de realimentare. Poate funcționa astfel grație faptului că în interior combustibilul folosit este foarte puțin radioactiv dacă sistemul este în repaus. Asta înseamnă că poate fi transportat pe distanțe foarte lungi fără riscuri. „Marte oferă un mediu foarte dificil pentru sistemele de alimentare cu energie, are mai puțină lumină solară decât Luna, temperaturi foarte scăzute pe timpul nopții și furtuni de nisip care pot dura săptămâni, chiar luni, și cuprind întreaga planetă. Așa că robustețea Kilopower și dimensiunile sale compacte ne permit să livrăm mai multe unități într-un singur transport și să avem asigurați zeci de kilowați de putere”, detaliază Steve Jurczyk, din cadrul Departamentului de misiuni spațiale al NASA.

Kilopower a trecut bine toate probele

680 31 3Înainte de a lansa în spațiu noul generator, NASA lucrează îndeaproape, împreună cu Administrația Națională pentru Securitate Nucleară a SUA, la testele de fezabilitate și siguranță. Testul cu noul generator s-a desfășurat în Deșertul Nevada și a durat câteva luni. Rezultatele experimentelor au depășit chiar așteptările celor de la NASA. De asemenea, s-a mers până acolo încât au fost stimulate și numeroase defecțiuni, pentru a vedea cum se comportă generatorul. Potrivit reprezentanților agenției, Kilopower a trecut foarte bine toate probele. Demn de menționat este faptul că miezul generatorului este de dimensiunile unui sul de prosoape de hârtie. Cu ajutorul unor motoare ultraperformante, căldura este transformată în electricitate. Potrivit specialiștilor, acesta este un model cu totul nou de reactor nuclear nu doar pentru NASA sau pentru programele spațiale, ci și pentru întreaga industrie de fuziune nucleară din SUA.

„Atunci când vom ajunge pe Lună, apoi pe Marte, vom avea nevoie de surse masive de energie și nu ne putem baza pe cea a Soarelui“ (Jim Reuter, NASA)