Main menu

header

cotnari wide

683 2 2de Silviu Ghering

La 19 iunie 1899 se năștea, la București, Gheorghe Vișan, fiul Mariei Vișan, menajeră în casa impiegatului CFR Constantin Călinescu. A fost crescut de acesta și de soția sa Maria, care l-au înfiat în 1907. A devenit astfel Gheorghe Călinescu și acesta a rămas, pe tot parcursul vieții, numele său oficial, utilizarea - evitată consecvent de scriitorul însuși - prenumelui „George”, de fapt incorectă, fiind o „ispravă” a posterității, tolerată și în cele din urmă acceptată, explicată prin interpretarea, bine intenționată, însă eronată, a pseudonimului „G. Călinescu”. În copilărie nu a excelat cu nimic, un exemplu tipic al mediocrității. Și-a luat licența în Litere la Facultatea de Litere și Filozofie din București, în 1923. A fost profesor de limba italiană pe la diverse licee bucureștene și timișorene, apoi a plecat la Roma, pentru doi ani, cu o bursă pentru Școala română din capitala Italiei. În 1926 s-a stabilit la București, fiind profesor la Liceul „Gh. Șincai”, și a citit pentru prima oară în cenaclul „Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu.

În 1929 s-a căsătorit cu Alice Vera, fiica unor mici proprietari bucureșteni. A editat două reviste, a scris în mai multe ziare, în 1926 a debutat cu versuri în „Universul literar”. În 1936 își ia doctoratul în Litere la Universitatea din Iași. A fost profesor universitar la Facultatea de Litere din Iași și la Facultatea de Litere și Filozofie din București. Este autorul unor lucrări fundamentale despre marii scriitori români, a publicat studii și eseuri privind literatura universală, a ținut numeroase conferințe, academice sau radiofonice, a scris mii de cronici literare în zeci de reviste din perioada antebelică, interbelică și după aceea, până în anul morții, 1965. A lăsat culturii naționale romane de mare valoare, „Arca lui Noe”, „Cartea nunții”, „Bietul Ioanide”, „Scrinul negru”. Intelectual democrat, cu idei de stânga, a fost liderul unui partid de buzunar, Partidul Național Popular, care, prin fuziuni succesive, a intrat în Partidul Comunist Român. În 1946 a fost ales deputat în Parlamentul României, reales în toate legislaturile, până la moartea sa. După 1989, activitatea sa postbelică, nu numai publicistică, a fost pusă sub semnul întrebării, fiind acuzat de colaboraționism cu noua putere proletară. La 12 martie 1965, o ciroză hepatică îl ia în lumea umbrelor, lăsând în urmă „o operă fundamentală pentru cultura poporului român”, potrivit epitafului literar semnat de Geo Bogza.