Main menu

header

cotnari wide

687 2 2de Silviu Ghering

Giulio Raimondo Mazzarini s-a născut la 14 iulie 1602, în satul Pescina, regiunea Abruzzo, Regatul de Neapole, în sudul Italiei de azi, într-o familie de origine genoveză, din tată sicilian. A crescut la Roma, unde, la 14 ani, a început să studieze la prestigiosul Colegiu Roman de Iezuiți, chiar dacă nu a aparținut niciodată acestui ordin religios. A plecat în Spania, la Universitatea din Alcalá de Henares, unde a învățat dreptul canonic, dar și limba spaniolă. A absolvit la Roma dreptul civil și dreptul canonic, la universitatea „La Sapienza”. Ca majoritatea tinerilor romani, a intrat în slujba Papei și a devenit secretarul nunțiului apostolic din Milano. A avut o mare contribuție la încheierea unui tratat de pace între spanioli și francezi într-un conflict limitat din Războiul de 30 de ani (războiul de succesiune mantuan), foarte avantajos pentru francezi, iar Regele Ludovic al XIII-lea și prim-ministrul său, cardinalul Richelieu au dorit să-l cunoască personal. A plecat la Paris, unde a fost primit foarte călduros.

În 1634 a fost trimis la Avignon ca vice-delegat papal și ulterior a devenit nunțiu apostolic la Paris (1634-1636). Richelieu, care îmbătrânea, s-a gândit că Mazarin ar putea fi omul potrivit pentru a-l ajuta să guverneze. L-a însărcinat cu afaceri importante, care l-au făcut faimos și iubit de rege. În 1639, Richelieu l-a făcut secretarul său personal, l-a numit cardinal și l-a indicat regelui drept succesorul său. Richelieu a murit în 1642, iar Mazarin l-a urmat în funcția de prim-ministru. În 1643, la moartea Regelui Ludovic al XIII-lea, deoarece Ludovic al XIV-lea era minor, Mazarin și-a asumat rolul de regent alături de regina mamă, Ana de Austria, cu care s-a bârfit că ar fi împărțit nu numai puterea, dar și patul. A impus o centralizare absolutistă și o politică fiscală de fier. Abilitatea sa în politica externă a dus la victoria francezilor în războiul dintre 1635 și 1659 cu spaniolii (Pacea din Pirinei), care a permis Franței anexarea a trei noi provincii: Artois, Alsacia și Rossiglione. Mai mult, a rupt încercuirea Franței de Habsburgii din Spania și din Austria, ducând, totodată, la împărțirea Germaniei în numeroase state aproape complet independente. A fost un mare colecționar de artă și bijuterii, în special de diamante, pe care i le-a lăsat prin testament Regelui Ludovic al XIV-lea. Biblioteca sa a stat la originea „Bibliotecii Mazarine” din Paris. A murit răpus de o nefrită acută, într-o criză de uremie, la 59 de ani, la 9 martie 1661, în castelul Vincennes, proaspăt ras, pomădat, frizat, îmbrăcat în sutana purpurie, cu tichia roşie pe cap.