Main menu

header

693 28 1de Adrian Barna şi Eduard Popa

Există artiști pentru care orice fel de provocare înseamnă un pas înainte în carieră. Iar asta-i face să fie şi mai iubiți de public, mereu în preferințele celor care știu să aprecieze arta la adevărata ei valoare. Dacă am face un sondaj de opinie general, în topul celor mai populari interpreți de pe scena muzicală românească s-ar regăsi, fără doar şi poate, romanticul Paul Surugiu - Fuego. De 20 de ani cântă cu succes, lansează șlagăr după șlagăr, reușind să se mențină peste timp. Muzica sa cucerește, emoționează și sparge barierele, ajungând fix acolo unde-și propune eroul nostru, în sufletul spectatorilor. Cu numeroase performanțe, Fuego este unul dintre puținii artiști care adună publicul la sala de spectacol, oamenii plătind bilet să-l vadă, în toată țara, de două ori pe an, de mai bine de 11 ani! În exclusivitate pentru TAIFASURI, relaxat, Paul ne-a povestit despre viziunea sa asupra lumii și a industriei muzicale românești, despre proiectul personal de pictură, despre viață, dezamăgiri, împliniri și, bineînţeles, muzică, chiar de ziua lui, asta pentru că la 23 august, artistul a împlinit 42 de ani, pe care nu-i simte deloc și pe care îi consideră... o binecuvântare.

„Viaţa mea e o nebunie, dar iubesc viaţa agitată”

693 28 2- Cum l-ai defini tu pe artistul Paul Surugiu - Fuego? Dar pe omul Paul Surugiu, din afara scenei?

- Nu am dublă personalitate! Eu sunt unul și același peste tot, om simplu, fără fițe, care tratează viața cu profesionalism și-și dorește să facă totul cât mai bine cu putință. Nu mi-a plăcut niciodată statutul de vedetă. Eu sunt un artist care cântă, se urcă pe scenă și oferă emoții. Un om căruia îi place să ofere bucurii, sub forma muzicii. Paul Surugiu - Fuego e comic, de gașcă, serios și foarte exigent cu profesia și munca sa, lipsit de vanitate, cu fair-play, discret, demn. La om e aceeași poveste, la care-aș mai adăuga o componentă pe care nu o știu foarte mulți despre mine, chiar dacă par un visător, eu sunt om cerebral, rațional, chiar pragmatic, căruia îi place să pună punctul pe i. Dar e ciudat să vorbesc la persoana a treia despre mine!

- Cum arată o zi din viața ta?

- Începe după ora 11:00. Sunt nocturn și de obicei aceasta-i ora la care mă trezesc, pentru că adorm mereu după ora 3:00-4:00 dimineața. Și din momentul acela ziua e... full, fără exagerări, cu tot felul de lucruri, povești, pictat, contracte, treburi, concerte, evenimente. Mi-aș dori mai multă liniște, dar iubesc viața agitată!

„Am muncit cu sânge, am făcut foamea la propriu...”

693 28 3- Faci anul acesta 25 de ani de carieră, după debutul din 1993 de la Festivalul Mamaia, și 20 de succes cu hitul „Toată lumea dansează”. Cum a trecut această perioadă pentru tine? Ai făcut sacrificii, compromisuri?

- Până să ajung unde mi-am propus nu a fost simplu, ba chiar foarte greu, deşi toată lumea vede doar strălucirea de pe scenă. Am muncit cu sânge, am făcut foamea la propriu, am depus efort, am evoluat, am strâns bănuț cu bănuț ca să-mi produc muzica și să pot ajunge în atenția celor care mă puteau promova. Am făcut ani întregi naveta de la Turda la București și am sacrificat multe ore, distracții, poate ale tinereții valuri. Compromisuri, în schimb, n-am făcut! Nu m-am abătut de la visul meu și nu am ales niciodată calea ușoară. Nici până azi nu m-am dezis de la asta și refuz, la propriu, să-mi calc în picioare principiile și demnitatea, indiferent de avantajele sau de succesele pe care le-aș putea avea.

- Popularitatea ta e de necontestat. Ești celebru în toată țara, fie că e vorba despre brad și despre iarnă, fie că e vorba despre muzica ta de dragoste. De ce consideri tu că te iubește lumea?

- Dar nu cred că e vorba despre toată lumea și nici nu-mi doresc asta. E normal să existe și contestatari, oameni care nu reacționează la ceea ce propun eu. Asta nu înseamnă că trebuie să mă denigreze inutil, cu titlu gratuit, doar pentru că au impresia că sunt comici. Și cu și fără brad, sunt în fața oamenilor de atâția ani și reușeșc, de două ori pe an, să fac turnee naționale, unde vine publicul meu, meloman, dornic de frumos, de vers, de calitate, plătind bilet să mă vadă. N-aș putea s