Main menu

header

695 31 1de Călin Popa şi Alexandru Brădescu

Dacă vă chinuiți să obțineți un loc de muncă, poate ar merita să luați în considerare un tatuaj. Potrivit unui nou studiu, persoanele aflate în căutarea unui job au mai multe șanse de angajare dacă cel care le ia interviul descoperă că au cerneală imprimată în piele. Acest lucru se datorează faptului că o astfel de lucrare îi face să arate că sunt în pas cu tendințele modei, dându-le un avantaj față de competitorii lor.

Perceput ca o formă naturală de expresie

Studiul, efectuat pe o perioadă de doi ani de Școala de Afaceri a Universității din Miami, a pus în evidență un aspect foarte interesant: veniturile și câștigurile nete anuale ale angajaților care poartă tatuaje nu sunt cu nimic mai prejos de ale celorlalți. Mai mult, cercetătorii au avertizat că șefii care continuă să îi discrimineze pe cei care poartă tatuaje se mulțumesc cu angajați mai puțin capabili. Experții, care au evaluat peste 2.000 de persoane din Statele Unite, au descoperit că pe piața angajărilor persoanele purtând tatuaje și aflate în căutarea unui loc de muncă au tot atât de multe perspective de angajare, în unele cazuri chiar mai multe, față de cei care nu au corpul tatuat. „Stigma asociată tatuajelor, în particular cele care sunt vizibile, pare să se erodeze, în special în rândul indivizilor mai tineri, care văd arta corporală ca fiind o formă naturală și obișnuită de expresie. Dată fiind creșterea prevalenței tatuajelor în societate - în jur de 40% în cazul adulților - angajarea managerilor și a supervizorilor care discriminează împotriva lucrătorilor care poartă tatuaje îi va duce către posibilitatea unor dezavantaje competitive în fața angajaților mai calificați”, consideră Michael French, specialistul în economie care a condus studiul.

Câștiguri similare, uneori superioare

Se estimează că aproximativ o cincime dintre adulții britanici au un tatuaj - în timp ce în cazul celor cu vârsta cuprinsă între 16 și 44 de ani, raportul este de trei zecimi. De asemenea, în jur de 20% dintre adulții americani au tatuaje. În mod tradițional, se știe că persoanele care își fac tatuaje își riscă ascensiunea în carieră, mulți dintre managerii de înalt rang din rândul generației anterioare considerându-i ca având un caracter mai puțin demn de încredere. Dar toate aceste idei au devenit preconcepții în ultima perioadă, iar câștigurile celor cu tatuaje sunt similare, uneori chiar superioare celorlalte persoane. „Cercetările noastre au descoperit că nu există nicio dovadă privind existența unei discriminări împotriva oamenilor purtând diverse tipuri de tatuaje în ceea ce privește angajarea sau veniturile. Indivizii tatuați au tot atâtea perspective de angajare, ba chiar mai multe decât cei fără tatuaje. Aceste rezultate sugerează faptul că, în ciuda opiniei populare, precum și a rezultatelor cercetărilor anterioare privind managerii de angajare și clienții, purtarea unui tatuaj nu este asociată unui dezavantaj sau a unei discriminări pe piața muncii”.

Tatuajele cu mesaje misogine, satanice, fasciste sau legate de alcool şi de droguri nu sunt acceptate de angajatori

Tinerii, reacţii pozitive

Un alt studiu recent, la care au participat 200 de manageri din Marea Britanie și din Statele Unite, a arătat că tatuajele pot chiar să crească șansele de angajare atunci când clientela este mai tânără. De pildă, angajatorii în căutarea unui barman pentru un club de noapte ipotetic au oferit un feedback mai favorabil imaginilor în care candidatul era tatuat.