Main menu

header

cotnari wide

697 2 1de Silviu Ghering

Dincolo de propaganda turistică, mai mult sau mai puțin eficientă, România este o minune! O taină... Iar împreună vom descoperi bucuria de a respira aerul tare și curat al bogățiilor și frumuseților uitate ale acestui pământ magic, ţara noastră.

Complexul Muzeal Măldăreşti, de la Mihai Viteazul la I.Gh. Duca

La 4 kilometri sud de Horezu, județul Vâlcea, pe DJ676H, într-un cadru deosebit de pitoresc, se găsește Complexul Muzeal Măldărești, care cuprinde culele Greceanu și Duca, precum și Casa memorială Ion Gheorghe Duca, om politic de frunte al Partidului Național Liberal, ministru al Educației (1914-1918), al Agriculturii (1919-1920), al Afacerilor Externe (1922-1926), al Afacerilor Interne (1927-1928) și premier al României între 14 noiembrie și 30 decembrie 1933, dată la care a fost asasinat în gara Sinaia de legionari din cauza eforturilor sale de a stăvili expansiunea Gărzii de Fier.

„Culă” vine de la turcescul „kule”, care înseamnă „turn”

Complexul Muzeal Măldărești face parte din Patrimoniul Cultural Național și este format din clădiri tipice arhitecturii civile din Oltenia secolului al XVI-lea, culele (locuințe-turn), care conțin peste 3.000 de obiecte etnografice de mare valoare: port, textile, lemn, ceramică (din centrele Horezu, Slătioara, Dăieşti, Târgu Mureș, Oboga), obiecte ce au aparținut familiei Duca (mobilier, tablouri, fotografii, cărți). Culele Greceanu și Duca au fost construite de familia boierească a Măldăreștilor și au ajuns, prin înrudiri, ca zestre (cazul Greceanu) sau cumpărare (cazul Duca) în proprietatea celor de la care își trag numele actual.

Aici a început „Drumul oaselor”!

Cula Greceanu este cea mai veche clădire a Complexului Muzeal Măldărești (începută în jurul anului 1597 de un căpitan din oastea lui Mihai Viteazul, Tudor Maldăr Turbatu) și poartă caracteristicile stilului brâncovenesc: ferestrele pivniței lucrate în piatră traforată, cele două cerdace cu arcade și bolțile de penetrare din încăperea de la etajul I. Cula Duca, construită în anul 1818 de boierul Gheorghiță Măldărescu, cu inscripția 1827 (anul executării stucaturilor) în tencuiala clădirii, a fost cumpărată în anul 1910 de amintitul om politic I.Gh. Duca. Construcția de formă dreptunghiulară este alcătuită din parter și două etaje. Remarcată pentru decorul autentic, a fost folosită în multe producții cinematografice înainte de 1989, aici turnându-se filme de referință ca serialul tv „Neînfricații” (1969), „Drumul Oaselor” (1980) sau „Iancu Jianu, haiducul” (1981).

Îndrăgostit de pitorescul locului, I.Gh. Duca și-a construit în 1912 o casă de vacanță la Măldărești, care a devenit la 29 decembrie 1998 Casa memorială „I.Gh. Duca“: un salon, biroul de lucru și dormitorul cu piesele originale de mobilier