Main menu

header

701 29 1de Simona Lazăr

„A trecut valul furios și s-a spart. Piatra românismului a rămas”. Nu mai știu cine a scris cuvintele acestea, în zilele acelea fierbinți în care românii porniseră spre centrul spiritual al Ardealului, spre Alba-Iulia. Dar am sub ochi pagini întregi din ziarele acelui noiembrie 1918 și spicuiesc din ele gânduri și idei așternute pe hârtie înainte de actul istoric de la 1 Decembrie.

„De la Nistru până la Tisa”

„Și iată, din doliul, din aburii de sânge românesc care a curs cu îmbelșugare din inima Ardealului și până la Nistru a prins ființă, pe încetul și cu nesfârșite dureri, ceea ce acum trei ani părea o utopie, un vis frumos, dorit de toți, dar nerealizabil în întreaga lui splendoare: România Mare, de la Nistru până la Tisa”, scrie Liviu P. Nasta în ediția din 3/16 noiembrie 1918 a ziarului Universul, preluând, ca laitmotiv, un vers celebru al lui Mihai Eminescu. „Gândească-se murmurătorii că Basarabia-i a noastră de acu’ pentru totdeauna, că lumina tremurată a candelei nestinse de la creștetul Marelui Ștefan cade pe tricolorul nostru, pe care putere lumească nu-l va mai scoate din plaiurile răzeșilor și arcașilor bucovineni. Iar Transilvania, Cetatea cea tare a Românismului, e a noastră astăzi și ea. De la Nistru până la Tisa, peste mormintele copiilor și fraților noștri, o singură flamură fâlfâie, o inimă bate. Colonia lui Traian și-a recâștigat granițele de acum mai mult de o mie de ani și poporul românesc, pentru întâia oară în istorie, se cunoaște sub același sceptru”.

Delegațiile ardelenilor

701 29 2Din presa vremii dezghioc câteva fapte ce au avut loc înainte de 18 noiembrie/ 1 Decembrie 1918. „Comitetul național din Transilvania, întrunindu-se la 29 octombrie, a hotărât, cu unanimitate de voturi, realipirea Transilvaniei la Patria-mamă și a făcut cunoscut acest lucru Guvernului român, printr-un delegat trimis la Iași. Guvernul român, ținând seama de votul adunării obștești din acest ținut românesc (...), a trimis armatele române - care colaborează cu Aliații noștri -, să îndeplinească hotărârea poporului din Transilvania”. Așteptând trecerea Carpaților de către batalioanele române, comitetul a început pregătirile pentru Marea Adunare de la Alba Iulia. Dar, mai înainte, „s-au luat măsuri de ordine de către Comitetul național român, instituindu-se o gardă civilă compusă din toți românii ce puteau purta armele, așa că ordinea cea mai perfectă a domnit în orașe și la sate, în așteptarea armatelor românești care aveau să împiedice ca bolșevismul din Ungaria să pătrundă acolo. În același timp, (...) a delegat pe domnul Popovici, fruntaș român din Transilvania, să se prezinte, la Iași, guvernului român, să-i comunice hotărârea comitetului național român și să ceară imediata ocupare a Transilvaniei”. Acesta s-a prezentat, la Iași, atât Regelui Ferdinand, cât și membrilor Guvernului. Într-un interviu acordat ziariștilor, Popovici avea să spună că, înmânând depeșa ardelenilor, a „simțit că cel mai mare fapt istoric al României s-a împlinit”.

Cu diplomații aliaților de partea noastră

Nu au fost însă singurii delegați trimiși să comunice decizia lor. Ardelenii au apelat și la „miniștrii înțelegerii”, diplomații aliaților - Franța, Anglia și Italia, respectiv Saint-Aulaire, Barclay și Auritti. „Delegații Consiliului Național al Românilor din Transilvania și Ungaria, profesor Nicolae Bălan și căpitan Precup, s-au prezentat acum trei zile la domnul de Saint-Aulaire, ministrul Franței”, relatează ziarul „Universul”. „Delegații au adus la cunoștința ministrului Franței că Consiliul Național a hotărât proclamarea Unirii cu România, în cea mai scurtă vreme, probabil la Alba Iulia. (...) Ministrul Franței, răspunzând, a spus că: «(...) D-sa speră că Unirea cu România se va îndeplini în cele mai bune condițiuni». (...) Reprezentanții aliaților au luat act de declarația delegaților Consiliului Național și au promis că vor comunica guvernelor respective dorința de Unire a Românilor din Transilvania și Ungaria”. Interesant mi se pare, iarăși, faptul că ziarele de la București, în acele zile, anunțând viitoarea „adunare națională constituantă” de la Alba Iulia (la 1 decembrie - stil nou), continuă: „Probabil că tot la Alba Iulia va avea loc încoronarea perechii regale, când va sosi vremea”. Enunțul e publicat prima dată la 12/25 noiembrie 1918...

„Adorații Suverani intră în vechea Capitală a unui Regat mult mai mare și mai voinic, a României Mari”

701 29 3Despre ce s-a întâmplat în Sfânta zi de 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia și la București, cititorul avid, căutătorul de informații află din ediția din 19 noiembrie/2 decembrie 1918 a ziarului „Universul”, din care spicuim, fără alte comentarii. „La Alba Iulia e sărbătoare mare azi, e ziua sfântă a neamului nostru întreg. Din desișurile munților, de pe Mureș și Olt, de pe Târnave și Someș, de pe Crișuri și din Banat, se scurg spre cetatea istorică valuri-valuri de oameni liberi, ca într-un singur glas să spuie lumii întregi durerile trecutului și într-o ultimă pornire să scuture jugul secular. Arhierei, preoți, învățători, toți știutorii de carte, țărani, bătrâni și tineri, se adună azi acolo să desăvârșească visul marelui Voievod Mihai: Unirea tuturor Românilor din țările surori, care să fie «baștele și apărătură a toată creștinătatea». În sunetul clopotelor mitropoliei întemeiată de marele Mihai în Alba Iulia, se încheie astăzi marele act istoric al neamului întreg, în vreme ce aci la noi, tot azi, cetatea lui Bucur (n.n. - București) primește cu brațele deschise pe marii luptători ai libertății și creatori ai idealului nostru sfânt. Potopul tiraniei s-a scurs și pe deasupra pământului românesc scânteiază razele soarelui unirii veșnice. De la Tisa pân’ la Nistru stăpânește o singură gândire, milioane de suflete se înveselesc la glasul măreței vremi; de azi suntem un singur neam sub sceptrul Domnului român. Vremea suspinelor a trecut. Pe fețele Românilor arse de trudă și durere vibrează astăzi înflăcărarea unui trai mai bun și dorul de a fi un suflet și o credință. Cuvine-se să ne închinăm în fața altarului sfânt al Unirii, rugând pe Atotputernicul să ne protege și de aici înainte întru împlinirea fericirii noastre. Gândul nostru se îndreaptă spre eroii de la Jiu, Olt, Argeș, Mărăști, Mărășești și Oituz, care cu sângele lor au sfințit mărețul botez al neamului, și spre cei de la Marna, Verdun, Ypres, Piave, Monastir și Prilop, care ne-au ajutat în lupta pentru libertate. Trimitem salutul nostru frățesc celor din Alba Iulia și Cernăuți, adunați ca să cimenteze înfrățirea și unitatea noastră într-o Românie Mare! După doi ani de grea cumpănă, în curgerea cărora însăși ființa Regatului român părea amenințată, astăzi adorații Suverani intră în vechea Capitală a unui Regat mult mai mare și mai voinic, a României Mari. Suveranii vin în fruntea vitezelor oști și însoțiți de bravii noștri aliați, care ne-au păstrat credința cum și noi le-am păstrat-o lor chiar în cele mai grele restriști. De la Tisa și până la Nistru, de la Carpații nordici până la Dunăre și peste malurile ei, toată Românimea e astăzi cu gândul îndreptat spre Tronul Regelui Ferdinand întâi, trainic întemeiat pe vechile Tronuri ale lui Ștefan și Mihai; și toată suflarea românească striga într-un glas: Trăiască suveranii României Mari!”.

„Drepturile istorice nu sunt de disprețuit și vor avea încă oarecare greutate în cumpăna chibzuirilor internaționale, dacă și întrucât corespund dreptății și simțământului dominant azi, nefiind izvorâte din siluire. România nu cere decât bun dreptul ei, nu vrea nimic ce nu-i al ei“ (Universul, 14/27 noiembrie 1918)