Main menu

header

723 31 1de Roxana Istudor şi Adrian Barna

În viitorul foarte apropiat, oamenii se vor putea baza pe anumiți porci speciali atunci când vor avea nevoie de un transplant.

Primii „purtători” ar putea fi livrați în acest an

O echipă de cercetători japonezi anunță că s-a reușit crearea de porci modificați genetic în așa fel încât să crească organe compatibile cu transplantul uman, notează „Daily Mail”. Procedura este denumită xenotransplantare și reușita specialiștilor de la universitățile Meiji și Kyoto vine după ce, în 2016, era anunțat un record în materie: inima unui porc a fost menţinută sănătoasă şi funcţională în interiorul abdomenului unui babuin pentru aproape trei ani. Urmare a acestei performanțe și grație numeroaselor asemănări fiziologice dintre organele omului și cele ale porcului, acesta va putea „găzdui” viitoare organe destinate transplantului uman. Șeful echipei de cercetători, Hiroshi Nagashima, studiază de mai mulți ani posibilitatea ca porcii să devină „purtători” de organe pentru oameni. Acum anunță o reușită spectaculoasă, iar primele animale care să „crească” organe pentru transplant ar putea fi livrate chiar anul acesta.

Crescuți în mediu controlat

Ca să ajungă la acest rezultat, specialiștii au început de la colectarea de celule stem pluripotente de la un pacient. Apoi, acestea sunt injectate în embrioni ai porcilor, modificați genetic astfel încât să nu aibă abilitatea de a dezvolta un pancreas. Celulele stem permit creșterea unui organ uman în embrionul de porc. Chiar înainte ca scroafa să fete, oamenii de știință îi înlătură uterul și duc purceii într-o încăpere fără microbi. Cea dintâi procedură a generat 17 astfel de purcei, care sunt hrăniți cu lapte steril și menținuți o lună în atmosfera controlată. „În viitorul foarte apropiat, pacienții nu vor mai fi nevoiți să stea pe liste de așteptare pentru un transplant. Cred că acest tip de porci ar putea fi utili și pentru elaborarea unor terapii și medicamente pentru pacienții transplantați. Visul meu este să văd că oamenii au fost salvați cu ajutorul porcilor creați de noi”, explică Nagashima. În medie, circa 20 de persoane mor în fiecare zi așteptând un organ salvator.

Pe lângă transplant, experții japonezi studiază cu ajutorul corpului porcilor și o serie de afecțiuni cum sunt diabetul sau distrofia musculară

Celulele stem umane intră în embrionul animal

723 31 2Pentru a crește un organ uman într-un embrion animal s-au folosit tehnici speciale și în trecut, în SUA, mai exact la Universitatea California. Cu un laser de mici dimensiuni se face o incizie în membrana superioară a embrionului, se injectează o moleculă care „șterge” gena pancreasului. Odată ADN-ul editat, se face o nouă incizie în membrană și se injectează celulele stem prelevate de la pacienți. Acestea se pot transforma în orice celule sau țesuturi și în interiorul embrionului de porc. Deși a fost considerată mult timp o practică discutabilă, în final moratoriile au fost ridicate.