Main menu

header

746 31 1de Carmen Ciripoiu şi Alexandru Brădescu

În istoria omenirii, numărul celor care au călătorit spre Lună se oprește la 24, cu toții fiind astronauţi în cadrul programului Apollo. Chiar dacă nu a făcut parte din rândul acestora, Eugene Shoemaker, cunoscut pentru faptul că a contribuit enorm la pregătirea astronauților pentru călătoriile în spațiu, fiind, totodată, și fondatorul unei noi științe, planetologia, este singurul om care a fost înmormântat pe astrul ceresc.

Boala Addison i-a năruit speranța de a îmbrăca costumul de astronaut

Născut la 28 aprilie 1928, Eugene Shoemaker a avut încă din copilărie un vis: acela de a pune piciorul pe Lună. Din nefericire însă, boala Addison (n.r. - insuficiență renală lentă) l-a împiedicat să îmbrace costumul de astronaut. Shoemaker nu s-a lăsat însă pradă disperării, a continuat să studieze Luna de la depărtare și, la începutul anului 1960, a fondat Programul de Cercetare Arheologică din SUA, devenind, ulterior, profesor pentru astronauții din cadrul misiunilor Apollo. Întrucât a ajuns să lucreze în paralel și cu NASA, Shoemaker a avut șansa să-i însoțească pe astronauți în expediții la craterul Barringer, unde i-a instruit cum să colecteze mostre de rocă. De altfel, pentru că a fost toată viața pasionat de cratere, Shoemaker a fost cel care a demonstrat că faimosul crater Barringer, din statul american Arizona, a fost cauzat de un asteroid.

Un accident auto i-a fost fatal

Shoemaker și-a petrecut ultimii ani din viață călătorind în întreaga lume, în căutare de cratere nedescoperite încă. Din nefericire, într-una dintre drumețiile sale, pe 18 iulie 1997, acesta a murit într-un accident auto. O bună prietenă, Carolyn Porco, om de știință la Universitatea din Tucson, Arizona, a vrut să-i îndeplinească cea mai mare dorință și le-a propus celor de la NASA să trimită cenușa geologului pe Lună. Surprinzător, aceștia au fost de acord, iar un an mai târziu, pe 6 ianuarie 1998, s-a lansat în spațiu de pe Cape Canaveral, Luna Prospector al NASA, care a avut la bord cenușa omului de știință. După ce misiunea navei s-a încheiat pe 31 iulie 1999, NASA a prăbușit nava pe suprafața lunii, marcând o premieră spațială: „înmormântarea” primului om pe un corp ceresc din afara Terrei.

Pe exteriorul cilindrului unde se află cenușa e inscripționat un citat din Romeo și Julieta

După ce Shoemaker a fost incinerat, iar cenușa sa a fost sigilată într-un cilindru de policarbonat, soția sa, Carolyn, care i-a fost alături în numeroase descoperiri, a cerut ca pe exteriorul acestuia să fie inscripționată imaginea Cometei Hale-Bopp, alături de un citat din Romeo și Julieta. De altfel, declarația lui Carolyn din acel moment este înduioșătoare: „Nu cred că Gene a visat vreodată că cenușa sa ar putea ajunge pe Lună. Ar fi fost încântat. (…) Acest lucru este atât de important pentru noi! E o alinare pentru sufletele noastre. Întotdeauna vom ști, când ne uităm la Lună, că Gene este acolo…”.

Elysium Space, una dintre companiile care oferă funeralii în spațiu, vrea să trimită cenușa clienților săi pe Lună, pentru suma de 10.000 de dolari

O cometă a fost numită după el

746 31 2Atât de însemnate au fost contribuțiile lui Shoemaker la lumea științei, încât o cometă a fost numită după el. Este vorba despre cometa Shoemaker-Levy 9, care în anul 1994 a atras atenția întregii omeniri, după ce s-a prăbușit pe planeta Jupiter. În acel moment, cercetătorii au înțeles rolul lui Jupiter, acela de a fi un „aspirator” pentru deșeurile spațiale, care ar fi putut constitui un pericol pentru Pământ. De asemenea, Shoemaker a fost unul dintre cercetătorii care au susținut că dinozaurii au dispărut acum 66 de milioane de ani în urma impactului unei comete.