de Valentin Țigău
Poet al anotimpurilor, al vegetalului și al lumii necuvântătoarelor, George Topîrceanu e unul dintre cei mai populari scriitori clasici români. Versurile sale de o simplitate cuceritoare „saltă” chiar și în ghiozdanele școlarilor de vârstă fragedă. Până și tristețile poetului par „de înțeles”, atunci când le pune în versuri, cu umor și lejeritate.
„Locuința mea de vară...”
De unde vine acest personaj tonic ale cărui poezii sunt poate cel mai des așternute pe muzică, din toată literatura română? Și ce mistere ascunde Casa Memorială care îi poartă numele, la Nămăiești, chiar peste drum de mănăstirea de piatră? „Locuința mea de vară/ E la țară...”, scria Topîrceanu, și acolo m-am dus și eu să îl caut, la casa de la Nămăiești, unde „umbra” poetului - de la a cărui trecere în neființă se împlinesc la 7 mai 83 de ani - este vegheată de muzeografa Mioara Boteanu. De ce o casă-muzeu Topîrceanu aici, peste drum de biserica și mănăstirea săpate în piatră, după legendă, chiar Apostolul Andrei? „Topîrceanu a locuit în Nămăiești numai opt ani. De origine, era ar- delean. Mama lui, Paraschiva Topîrceanu, era o talentată țesătoare din Săliștea Sibiului, iar tatăl, Ion Topîrceanu, un bun cojocar din Topîrcea, de lângă Ocna Sibiului. În anii 1880, remarcată ca maistră de medicul Carol Davila, mama lui Topîrceanu este adusă în București, în incinta azilului Elena Doamna, unde i se oferă un spațiu să amenajeze un atelier de țesătorie. Acolo s-a născut Topîrceanu, la 20 martie 1886. Cu o familie numeroasă - cinci copii din două căsătorii - ai lui peregrinează apoi pe la mănăstiri, unde Paraschiva le învață pe măicuțe arta țesutului covoarelor. Ajunge în Armășești - Ialomița, la Mănăstirea Horezu - în Vâlcea, pe Valea Topologului - la Mănăstirea Văleni, satul Rudeni”. (Ne amintim, pornind de la aceste toponime, câteva versuri ale poetului de mai târziu: „Cobora pe Topolog/ Dintre munți, la vale…/ Și la umbra unui stog/ A căzut din cale.// În ce vară? În ce an?/ Anii trec ca apa…/ El era drumeț sărman/ Muncitor cu sapa”). De pe Valea Topologului, în 1905, familia Topîrceanu ajunge la Nămăiești, pe Valea Argeșelului. Lângă mănăstirea rupestră, mama poetului a deschis atelierul unde au învățat arta țesutului, pe lângă măicuțe, și foarte multe localnice. Astăzi încă mai sunt femei care păstrează această tradiție a țesutului covoarelor, care, din păcate, încet-încet dispare.
Iubirea interzisă de la Nămăiești
E timpul să aflăm cine a fost iubirea dintâi a poetului George Topîrceanu. O dragoste care a început sub premize „nepotrivite”, care i-a adus bucurie, dar și multă tristețe, în anii aceia de adolescență și tinerețe. În 1905, poetul avea 19 ani. Era elev în București, la Liceul Sf. Sava și, petrecându-și vacanțele școlare la Nămăiești, a pus ochii pe educatoarea la care locuia, în gazdă, familia Topîrceanu. Victoria Iuga era cu patru ani mai mare decât George. Era de o frumusețe rară, pentru acel colț uitat de țară, cu fruntea înaltă și ochii mari, negri, adânciți în mistere. Cel puțin așa o vedea adolescentul, care era atunci în clasa a VII-a de liceu. A numit-o „Dolor frumoasa cu ochi negri” și a păstrat multă vreme misterul în jurul existenței ei. Pentru a nu o compromite pe femeia de care se îndrăgostise și care răspunsese semnelor lui de iubire - tânărul Topîrceanu avea, la vremea aceea, însuflețiri romantice, presărând totul cu versuri și tandrețe - George nu afișează public relația lor, dar începe cu ea o lungă corespondență. La început, nu face decât să-și declare dragostea, apoi, încet-încet, îi povestește tot ce i se întâmplă, pe acolo pe unde viața îl duce. Scrisorile sunt în primul an doar în limba franceză, pentru ca, în timp, să fie tot mai des redactate în limba română.
Căsătoria, fiul, însingurarea...
În 1906, după încheierea studiilor, George Topîrceanu revine pentru scurt timp la Nămăiești, dar pleacă din nou la București, pentru a-și găsi un loc de muncă. Familia lui o ducea greu și era important un sprijin financiar și din partea lui. Este funcționar la Casa Bisericii, profesor suplinitor, șomer (chiar), student la Drept, apoi la Litere, fără a-și finaliza vreodată studiile. Colaborează, în schimb, la diferite publicații, între 1906 și 1911, an în care pleacă la Iași, la chemarea criticului și gazetarului Garabet Ibrăileanu. În tot acest timp, continuă iubirea lui epistolară cu Victoria Iuga, pe care o întâlnește cât de des este posibil, la București, la Nămăiești ori la Câmpulung Mușcel. Relația lor nu era văzută cu ochi buni de familia poetului, care consideră că Victoria este „prea bătrână” pentru el. În 1912, însă, pe când el avea 26 de ani și „Dolor” împlinise 30, ai lui sunt nevoiți să accepte căsătoria celor doi. Spun: sunt nevoiți, pentru că Victoria era însărcinată, iar în mediul de țară în care trăia frumoasa educatoare mușceleană nu era deloc de dorit un scandal. Dar ceea ce începuse atât de frumos, în vacanța anului 1905, și continuase şapte ani sub auspiciile unei iubiri epistolare, avea să se erodeze treptat, pe măsură ce viața lor de familie le aduce noi provocări. La Iași, Topîrceanu primește un post de subsecretar, apoi (la scurt timp după nașterea fiului lui, Gică), de secretar de redacție, la „Viața românească”. Victoria, cu un prunc în brațe, refuză să părăsească Nămăieștiul, pentru Iași. Corespondența celor doi începe, încet-încet, să piardă din mărturisirile de dragoste, apărând în schimb cererile de bani și reproșurile din partea Victoriei, care se înțelegea tot mai greu cu socrii, care îi reproșau că a „încurcat” viața poetului. Cei doi se însingurează, se îndepărtează și... decid să se separe. Între timp, la Iași, prietenia literară dintre Otilia Cazimir și George Topîrceanu capătă aureola unei noi iubiri (dar acesta este, deja, un alt subiect).
„Rămâi sănătoasă, cucoană,/ Că-mi iau geamantanul şi plec“
Nu, replica aceasta nu i-a dat-o Topîrceanu iubitei care-i devenise soție și mama singurului său copil. Dar e ca și cum i-ar fi aruncat asta în față. Topîrceanu preferă postura de veșnic „chiriaș grăbit” aceleia de „proprietar” al unei locuințe. La Nămăiești, Victoria îl crește singură pe Gică, pe care îl îndrumă pe aceeași cale pe care o urmase și ea. Băiatul este mai întâi elev al Liceului Pedagogic din Câmpulung Mușcel și, apoi, profesor la aceeași instituție de învățământ. În sat, Topîrceanu revine rar, să-și vadă băiatul și familia - o soră a lui, Alexandrina, avea să le supraviețuiască tuturor, trăind la Nămăiești până la 92 de ani. Victoria l-a iubit, se zice, până la moarte. Și nu doar până la moartea lui (survenită la 7 mai 1937, la Iași, din cauza cancerului căruia nu i-au găsit leac nici doctorii de la un sanatoriu din Viena!). Ci l-a iubit până la moartea ei, în 1966. Între timp, în 1958, Victoria Topîrceanu a hotărât să doneze statului casa din Nămăiești, cea în care descoperise iubirea, alături de George. Donația avea un singur scop: amenajarea unei case-muzeu care să poarte numele lui. Prin căsătorie, imobilul - care aparținuse Victoriei - devenise, de altfel, singura proprietate a poetului. Azi în ea se păstrează, intacte, așa cum Victoria însăși le-a prezervat, camera în care lui Topîrceanu îi plăcea să se retragă, când venea la Nămăiești, biroul lui de lucru și chiar unul dintre geamantanele cu care se muta din gazdă în gazdă.