Main menu

header

786 28 1de Andrei Dicu şi Adrian Barna

Castelul Peleş este considerat cel mai important edificiu istoric din România, alături de Palatul Regal şi de Arcul de Triumf. Reşedinţa de vară a primului cuplu regal, Regele Carol I şi Regina Elisabeta, a fost construit între 1873 şi 1914, la dorinţa suveranului, după planurile arhitecţilor Johannes Schultz şi Karel Liman. Castelul Peleş ascunde, în continuare, o mulţime de secrete, referitoare la construcţia sa, la poveşti cu şi despre Casa Regală, dar este şi locul dispariţiei misterioase ale celor (probabil) 300 de plăcuţe dacice, îngropate chiar pe vremea lui Carol I.

O limbă necunoscută, poate chiar inventată

Castelul Peleş este prima construcţie din România a cărei fundaţie este din beton. Aşadar, era clădirea cea mai rezistentă din acea perioadă. La temelia sa au fost depuse două pergamente într-un tub de sticlă, închis într-unul de plumb, împreună cu o colecţie de monede bătute în număr redus, cu chipul Domnitorului Carol I. Pergamentele conţineau declaraţia de intenţie şi actul de fondare al Castelului Peleş. Numai că, acestea nu au fost singurele lucruri ascunse la baza acestui edificiu misterios. Ulterior, acolo au fost găsite o serie de artefacte dacice, care au stârnit o mulţime de controverse. Tăbliţele de la Sinaia reprezintă un set de obiecte arheologice controversate, legate de legenda fondării Castelului Peleş. Este vorba despre tăbliţe de plumb, scrise într-o limbă necunoscută (după unii arheologi, chiar inventată!), amestecată cu alfabetul grecesc (plus câteva litere adiţionale), textele fiind însoţite, uneori şi de imagini. Ele menţionează nume de regi daci şi toponime, acestea ducând la presupunerea că ar fi o cronică a istoriei Daciei. În zilele noastre, o parte se află în subsolul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti, unde sunt depozitate de mai bine de un secol. Originea obiectelor este obscură şi controversată. Cei care susţin autenticitatea inscripţiilor de pe ele se împart în două categorii. Unii consideră că tăbliţele de plumb de astăzi sunt originalele create de daci, iar alţii susţin că actualele tăbliţe de plumb sunt copii ale unor plăcuţe dacice originale de aur, descoperite cu ocazia săpării fundaţiei Castelului Peleş, copiate şi apoi topite la ordinul lui Carol I, care ar fi vrut să folosească metalul preţios, dar şi să păstreze, pentru posteritate, informaţiile scrise.

Din vânzarea aurului, Carol I ar fi finanţat construcţia Peleşului

Cercetătorii au încercat să strângă laolaltă puţinele mărturii scrise existente şi declaraţiile oferite de oamenii care ar fi intrat în contact cu tăbliţele de la Institutul de Arheologie sau ar fi auzit referiri din „tradiţia locală”, făcute la adresa acestora. În ciuda caracterului anecdotic al informaţiilor, există, totuşi, specialişti, precum doctorul în lingvistică romanică Aurora Peţan (care le clasifică drept „o tradiţie orală, destul de serioasă”), care nu au ezitat să le ia în considerare sau care pleacă de la premisa că acestea sunt adevărate. Din mărturiile filologului şi sculptorului Cornelia Velcescu, care în anii ’70-’80 a fost implicată în traducerea unor piese arheologice aduse, la vremea aceea, la Mănăstirea Sinaia, aflăm că scrierile erau considerate a fi de origine geto-dacă. Iniţial, s-a vorbit despre descoperirea, în peştera Sfânta Ana, pe vremea lui Carol I, a 40 de tăbliţe de aur cu dimensiunea de 10/15 cm, dar şi mai mari, cu scriere dacă sau getică. De asemenea, Velcescu a prezentat două ipoteze, despre care s-ar fi discutat în biroul profesorului Ion Ionescu-Puţuri, directorul Institutului de Studii Istorice şi Social-Politice de pe lângă C.C. al PCR. Prima ipoteză a fost că din vânzarea aurului acestor tăbliţe ar fi obţinut Carol I bani pentru terminarea Peleşului. Deşi habar n-avea ce scria pe ele, Regele şi-ar fi dat, totuşi, seama de valoarea lor, pentru studiul istoriei. De aceea, ar fi ordonat să se facă replici din plumb. Se pare că, din acele replici se mai salvaseră doar două bucăţi, care ajunseseră obiect de studiu, la muzeul Mănăstirii Sinaia. Într-o altă variantă, s-a vorbit despre un anume Ionescu, inginer silvic, un om îndrăgostit de comori şi de Munţii Bucegi. El îl condusese pe cunoscutul cercetător peruan Daniel Ruzo, venit în România, la peştera lui Zamolxis, care avea o intrare secretă, cunoscută doar de câţiva ciobani, dar nedescoperită nici până în zilele noastre. Despre acest inginer se spune că ar fi descoperit în preajma actualului Peleş 40 sau 60 de plăcuţe de aur, cu scriere getică şi că tot el le-ar fi subtilizat în plumb. Aşadar, rămânea o mare problemă: cine a făcut copiile? Regele Carol sau inginerul Ionescu? Totuşi, istoricii răspund fără ezitare: Regele Carol, pentru că Ionescu nici nu era născut atunci când au fost găsite plăcuţele.

Patru ipoteze legate de plăcuţele enigmatice

786 28 2Cercetările recente susţin ideea că istoria plăcilor despre care, generic, se spune că provin de la Sinaia, poate fi explicată doar în limita a patru ipoteze. Prima, existenţa unor originale de aur (argumentată şi de faptul că dacii nu scriau pe plumb, ca sumerienii) care au fost copiate în plumb, aşa cum susţin tradiţia şi o serie de dovezi indirecte. A doua este existenţa unor plăci de aur care nu au fost topite în totalitate, parte dintre ele fiind păstrate de Casa Regală şi ajunse fie la Moscova, odată cu Tezaurul României, fie la Banca Naţională sau, de ce nu, rămase la Peleş. A treia este inexistenţa unor originale de aur sau din alte materiale, situaţie în care plăcuţele de plumb cunoscute astăzi ar fi produsele unuia sau a mai multor falsificatori. În fine, ultima ipoteză este autenticitatea artefactelor de plumb, cunoscute în zilele noastre, teoria fiind susţinută şi de scriitorul Dan Romalo în cartea sa „Cronica getă apocrifă pe plăci de plumb?”.

Artefactele ar reprezenta identitatea neamului dac

Totuşi, Aurora Peţan susţine că prezenţa plăcilor de plumb nu este în dezacord cu depozitarea pieselor de aur, în zona respectivă, ba mai mult, reprezintă un argument serios. „Este mult mai logic ca un asemenea tezaur să fi fost ascuns într-o zonă ferită, posibil într-un loc considerat sacru, accesibil preoţilor sau celor iniţiaţi. Plăcile inscripţionate la Sinaia nu constituiau un tezaur obişnuit, ele nu erau valoroase doar prin aurul din care erau confecţionate. Valoarea excepţională consta în faptul că ele reprezintă identitatea neamului dac. Căderea lor în mâinile duşmanilor şi distrugerea lor ar fi echivalat cu anularea întregii istorii consemnate pe aceste plăci, cu ştergerea din memorie a acestui neam şi a faptelor şi tradiţiilor sale. De aceea, dacă tezaurele de aur şi argint comercial au putut fi ascunse în cele mai diverse locuri, în albii de râuri sau chiar în aşezări locuite, un astfel de tezaur trebuia să fie extrem de bine protejat. Cel mai bun loc l-ar fi reprezentat, cu siguranţă, unul care nu ar fi atras cu nimic atenţia romanilor şi a neamurilor viitoare care ar fi trecut ulterior pe acolo, deci o zonă nelocuită şi fără resurse care să trezească interesul. Sinaia putea fi un astfel de loc”, a precizat omul de ştiinţă.

Ipoteză: piesele de aur s-au pierdut în Tezaurul „fugit” la Moscova

Problema plăcilor de la Sinaia a depăşit, demult, graniţele ţării. Într-un amplu articol apărut într-o publicaţie din Toronto, s-a vorbit despre o misterioasă delegaţie a Academiei Ruse care susţinea că astfel de plăci există şi pe teritoriul ţării vecine, că sunt foarte asemănătoare cu tezaurul găsit la Sinaia şi că, potrivit unor informaţii confidenţiale, aproximativ 40 de piese din aur ar mai exista în Banca Naţională a României. Aceiaşi savanţi ruşi au afirmat că, în ţara noastră, s-ar mai afla încă trei depozite de acest gen: unul la Mănăstirea Tismana, un altul undeva în Munţii Bucegi şi unul chiar lângă Sarmizegetusa. Deocamdată doar cel de la Sinaia ar fi fost scos la lumină şi se spune că acolo ar fi existat peste 300 de piese şi că multe dintre copii se află în diferite instituţii. Teoria pare plauzibilă, pentru că oameni din Sinaia au povestit că unele copii în plumb au ajuns la profesorul Constantin Nicolăescu Plopşor (istoric, arheolog, etnolog, folclorist şi geograf, n. 20 aprilie 1900, Plopşor - d. 30 mai 1968, Bucureşti), altele la istoricul Dionisie M. Pippidi (tatăl istoricului Andrei Pippidi), iar altele la Institutul de Studii Politice, de pe vremea comuniştilor. Aşadar, piesele de aur fie au fost salvate şi au ajuns în Tezaurul de la Moscova, vreo 40 ar mai exista în Banca Naţională a României, fie au fost topite.

Arh. Alexandru Vulpe: „Nu există nicio dovadă a existenţei unor plăci de aur”

Arheologul Alexandru Vulpe (1931-2016), fost director al Institutului de specialitate din Bucureşti, avea să comenteze prezenţa acestor artefacte la Sinaia, în apropierea mănăstirii, acolo unde se clădeau fundaţiile Castelului Peleş. Iar din ce în ce mai mult, dilema persistă. „Nu există nicio dovadă a existenţei unor plăci de aur. Asta o susţin cei care cred că ele sunt autentice, pentru a crea o falsă dispută. Au ajuns la Mănăstirea Sinaia, dar cred că sunt făcute în altă parte. De fapt, nu se cunoaşte deloc istoria lor, de unde provin”, a declarat, în urmă cu câţiva ani, regretatul om de ştiinţă. Iar povestea lor pare departe de sfârşit, mai ales dacă vorbim despre posibilele falsuri, care au o istorie îndelungată. Trebuie să spunem că există un cerc de suspecţi încă de pe vremea împărătesei Maria Tereza, la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, când s-a vehiculat ideea unei Dacii mari, integrată în Imperiul Austro-Ungar. La vremea respectivă, au apărut o serie întreagă de falsuri, chiar şi de la cabinetul numismatic de la Viena. Totuşi, respectiva ipoteză este puţin probabilă, ba, mai mult, unii savanţi le susţin autenticitatea. Despre rămăşiţele acestui (posibil) tezaur, istoricul George Coandă arată în lucrarea sa „Vechi coduri ale românilor”: „Istoria acestor plăcuţe îşi are începutul la Sinaia, unde nu se ştie cine le-a adus. Unele dintre ele aveau chiar şi 10 kilograme. Există părerea că ar fi fost din aur, iar cele care au rămas nu sunt altceva decât nişte replici în plumb. Privindu-le, însă, cu luare aminte, impresia este de autenticitate”.

„Este logic ca un asemenea tezaur să fi fost ascuns într-o zonă ferită, într-un loc sacru, accesibil preoţilor sau celor iniţiaţi” (Aurora Peţan, doctor în lingvistică romanică)

300 de piese de o valoare inestimabilă ar fi fost descoperite la Sinaia

Bogdan Petriceicu Hasdeu, faimosul suspect de fals

Şi mai interesant este faptul că primul suspect de fals în cazul plăcuţelor de la Sinaia a fost marele scriitor Bogdan Petriceicu Hasdeu. Istoricul şi filologul Petre P. Panaitescu afirmă despre acesta că ar fi creat două falsuri celebre. Primul este „Diploma bârlădeană”, care ar fi fost elaborată în 1134 şi prin care se conferea unor negustori din Messembria (Nessebarul de azi) dreptul de a face comerţ în Moldova fără să plătească taxe, şi al doilea, „Hrisovul lui Iurg Koriatovici”, datat în 1374 şi prin care respectivul boier rus dădea unui slujitor al său satul Zăbrăuţi. Având aceste antecedente, cărora li se adaugă faptul că vorbise mult despre un alfabet getic în disputa sa cu arheologul Grigore Tocilescu, Hasdeu figurează primul pe lista suspecţilor de fals în cazul plăcuţelor de plumb. Academicianul Alexandru Vulpe a susţinut o vreme că autorul ar fi fost B.P. Hasdeu, care ar fi vrut să-i demonstreze lui Tocilescu existenţa scrierii la daci. Însă, Hasdeu credea în existenţa unui alfabet propriu dacilor, preluat de secuii din Transilvania, dar care nu are nicio legătură cu scrierile de pe plăci. Totuşi, cel mai grav lucru este absenţa oricărei idei a lui Hasdeu de pe aceste plăcuţe. Scriitorul susţinea că limba dacilor era de natură indo-europeană, înrudită cu limbile baltice, iar artefactele dovedeau opusul. Cât despre presupusa perioadă în care scriitorul ar fi „plăsmuit” falsurile de plumb, cercetătorii au ţinut să precizeze că aceasta nu poate fi alta decât cea imediat următoare morţii fiicei sale, Iulia, perioadă în care Hasdeu s-a dedicat, în mare parte, şedinţelor de spiritism, din castelul de la Câmpina, în încercarea sa de a contacta spiritul copilului pierdut. Înainte de 1888, anul morţii Iuliei, Hasdeu a muncit la „Etymologicum Magnum Romaniae” şi este greu de crezut că ar fi avut timp şi energie să plăsmuiască sutele de plăci.

10 kilograme cântăreau unele dintre plăci

„Tăbliţele care au rămas nu sunt altceva decât nişte replici în plumb. Privindu-le, însă, cu luare aminte, impresia este de autenticitate“ George Coandă, istoric

Castelul Peleş, una dintre bijuteriile arhitectonice ale României, găzduieşte foarte multe secrete şi obiecte enigmatice. Clădire-simbol, vizitată cu entuziasm de turişti, Peleşul ne mai rezervă în mod sigur şi alte surprize ale istoriei pentru viitor

Vitalie Usturoi, un basarabean misterios

786 28 3Un alt actor important al acestei telenovele este Vitalie Usturoi, un personaj misterios şi controversat, originar din Basarabia şi fost parlamentar al Republicii Moldova. El a lansat ipoteza că plăcile de aur nu ar fi fost descoperite în timpul lucrărilor de pe şantierul Castelului Peleş, ci acestea s-ar fi aflat în posesia Mănăstirii Sinaia, care, ca multe dintre aceste vechi aşezăminte creştine, s-ar fi ridicat pe capişte (vechi altar al cultului zamolxian). Astfel, plăcile s-ar fi păstrat de-a lungul secolelor în grija iniţială a preoţilor daci, fiind apoi transmise urmaşilor lor, preoţii creştini. Conform acestei ipoteze, fiecare trib getic sau dacic ar fi posedat o arhivă de texte scrise pe plăci de aur sau din alte metale, care se reînnoia periodic. Textele ar fi fost scrise de marele preot, ar fi avut caracter magic, sacru, ar fi fost închinate zeilor şi, ca atare, ar fi fost foarte bine păzite. În ceea ce priveşte o posibilă comoară fabuloasă a dacilor în zona Sinaiei, în afară de depozitul de bronzuri datat 1800-1700 î.Hr. şi descoperit în urma multiplelor săpături arheologice în zonă (inclusiv cea a arheologului Grigore Tocilescu, în 1890), nu există informaţii referitoare la epocile viitoare, aşa cum obişnuiau să „prevadă” istoria marii preoţi geto-daci.