Main menu

header

797 30 1de Irina Ţolea şi Daniel Şuta

Până la reglementarea unor decizii privind accesul în sălile de spectacol, instituțiile de cultură și organizatorii de evenimente profită de toamna blândă care permite încă desfășurarea de spectacole în aer liber. Astfel, stagiunile estivale se prelungesc cu reprezentații susținute în teatrele de vară, grădinile și spațiile outdoor deschise la începutul acestei veri. În continuare vă prezentăm câteva dintre evenimentele care se disting în programul săptămânii culturale.

„Pescărușul” lui Cehov, variantă îndrăzneață propusă de Teatrul Odeon din Capitală

În cadrul stagiunii estivale, Teatrul Odeon din Capitală invită publicul să redescopere mesajul încă actual al unui text clasic cehovian. La 3 septembrie, de la ora 20:00, la Teatrul de Vară din Parcul Herăstrău este programat spectacolul „Pescărușul”, o montare semnată de Andreea și Andrei Grosu. Drama existențelor consumate de dorința depășirii propriilor limite, frustrările eșecului, fuga de propriul destin și efectele conflictului dintre generații sunt ingenios reformulate în adaptarea îndrăzneață propusă de cei doi regizori. Chiar și într-o versiune modernă, ajustată, „Pescărușul” păstrează mesajul, emoția și intensitatea textului clasic, constituind o partitură generoasă pentru protagoniștii Alina Berzunțeanu, Marius Damian, Elvira Deatcu, Florina Gleznea, Gelu Nițu, Nicoleta Lefter, Dan Bădărău, Laurențiu Lazăr, Mihai Smarandache și Cezar Antal.

„Copilul lui Noe”, reprezentație de gală la Festivalul „Sunlight Theatre” Timișoara

797 30 2La Timișoara debutează în această săptămână prima ediție e Festivalului „Sunlight Theatre”, eveniment găzduit de Grădina Filarmonicii Banatul din Timișoara, unde până la 5 septembrie se vor derula spectacole ale școlilor de teatru din țară, conferințe-dialog cu actori și regizori consacrați, dar și spectacole de gală. Astfel, la 3 septembrie, de la ora 19:30, celebrii artiști Maia Morgenstern și Marian Râlea dezvăluie secrete din spatele cortinei într-un dialog cu publicul, iar de la ora 21:00 este programat spectacolul „M-am hotărât să devin prost”. La 4 septembrie, de la ora 19:00, vă puteți întâlni într-o discuție relaxată cu Alexandru Papadopol și Pavel Bartoș, iar de la ora 21:00 puteți viziona spectacolul „Copilul lui Noe”, de Eric Emmanuel Schmitt, în regia lui Chris Simion-Mercurian. Spectacolul ilustrează povestea emoționantă a unui copil evreu forțat să se ascundă de invazia nazistă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Din distribuție fac parte: Maia Morgenstern, Marian Râlea, Marius Manole, Vlad Logican, Carla Maria Teaha și Alexandru Șinca. La 5 septembrie, seria dialogurilor de teatru continuă, de la ora 19:00, cu o întâlnire specială cu Ion Rizea și Ada Hausvater, iar de la ora 21:00 este programată comedia „Liniște! Sărut. Acțiune!”.

„Străini în noapte”, Florin Piersic și Medeea Marinescu, întâlnire misterioasă în Herăstrău

797 30 3Ce faci atunci când într-o seară ieșită din tiparul existenţei ajungi să descoperi farmecul unui partener necunoscut, îndelung-așteptat? Un răspuns strălucit îl oferă spectacolul „Străini în noapte”, de Eric Assous, programat la 6 septembrie, de la ora 20:00, în Grădina de Vară Herăstrău, din Capitală. Doi reprezentanți de excepție ai scenei românești, maestrul Florin Piersic și Medeea Marinescu, dau viață unei comedii romantice misterioase, plină de intensitate, seducție și suspans. Rămas singur în timp ce soția și copilul sunt plecați în vacanță, Pierre o întâlnește pe Juliette care-i acceptă invitația de a bea un pahar la el acasă. Situația se complică însă atunci când necunoscuta pare să joace mai multe roluri, putând fi atât o anonimă prostituată din Paris, dar și o jurnalistă curioasă ori o complice a soției. Într-un duet actoricesc de excepție, cei doi protagoniști întrețin tensiunea evenimentelor și transformă o banală aventură de-o noapte într-un moment al adevărului așteptat întreaga viață.

Premiere latino-americane în aer liber la Festivalul de Film „Pelicula”

Cea de-a V-a ediție a Festivalului de Film și Cultură ibero-americană „Pelicula” se va desfășura anul acesta atât în aer liber, cât și online. Proiecțiile în aer liber vor avea loc între 9 și 13 septembrie, începând cu ora 20:30, la Cinema „Elvire Popesco”, din Capitală. În program sunt incluse filme prezentate în premieră extraordinară în România, după cum urmează: 9 septembrie - lungmetrajul columbian „Zilele în care a apărut balena”; 10 septembrie - documentarul peruvian „Călătoria lui Havier Heraud”; 11 septembrie - „Casa de Vacanță” (Uruguay); 12 septembrie - „Pânza de păianjen” (Chile); 13 septembrie - producția „Astor Piazzolla, anii rechinului”, care prezintă viața celui mai important compozitor de tango din lume. Vizionările online au loc între 9 și 16 septembrie (programul e disponibil pe site-ul festivalului - peliculafiesta.ro) și pot fi accesate din toate orașele țării pe platforma Cinesquare.

Adriana Trandafir și Marius Bodochi, „Scandal în Familie” la Teatrul de Vară „Mihai Eminescu”

O seară plină de încurcături și situații comice încheie primul week-end de toamnă. La 6 septembrie, de la ora 19:30, pe scena Teatrului de Vară „Mihai Eminescu”, din Capitală, se joacă spectacolul „Scandal în Familie”, de Billy Van Zandt și Jane Milmore, în regia lui Răzvan Săvescu. Acțiunea se petrece într-un hotel dedicat aventurilor amoroase unde soții, iubiții și amantele, alături de alte rubedenii și câțiva martori dezorientați, sunt victimele unei farse strălucite în miez de noapte, la care se adaugă fulminant și vizita unui urs înfometat. Scenele scandaloase, pline de replici spumoase, ipostazele ridicole și răsturnările de situație sunt susținute cu vervă și pasiune de jocul îndrăgiților protagoniști: Adriana Trandafir, Marius Bodochi, Alexandra Apetrei, Paula Chirila, Andrei Mateiu, Răzvan Oprea.