Main menu

header

801 28 1de Sorin Dumitrescu şi Daniel Şuta

Cuvântul „semafor” provine din grecescul „sema” („semn”) şi „phoros” („care poartă”). Cu mult timp înainte ca oamenii să conducă automobile, căruțele trase de cai aglomerau intersecțiile și situația devenise periculoasă pentru pietoni. Potrivit BBC, John Knight, manager în industria căilor ferate, a fost primul care a sugerat ca și pe străzi să se folosească același tip de dispozitiv ca în cazul trenurilor. Căile ferate foloseau o cutie cu un semn mic care oscila între „permis” și „nepermis”. Noaptea, cutia era iluminată de o lampă cu gaz poziționată în apropiere. Singurul inconvenient era că trebuia operată manual. Primul semafor a fost poziționat pe Străzile Bridge și Great George în Westminster, în Londra, în 1868.

A fost plasat pe un stâlp înalt, chiar în mijlocul intersecției

801 28 2Cum semnalele funcționau corespunzător, autoritățile din Westminster s-au gândit să instaleze mai multe. Însă, după câteva săptămâni, o scurgere de gaz a cauzat explozia semaforului, rănindu-l pe omul care opera semnalul. Astfel, s-a renunțat la ideea de a instala și mai multe semafoare. Apoi, în 1896, odată cu introducerea automobilului, ideea de semafor a fost din nou luată în considerare. La acel moment, mai mulți specialiști lucrau simultan la niște proiecte pentru semafoare. Potrivit listei de brevete digitizate de Google, Ernest Sirrine a înaintat, la 4 aprilie 1910, propriul său proiect pentru un sistem de trafic stradal. Acesta folosea semnale care oscilau în sus sau în jos, la fel ca semaforul din Anglia, însă făceau acest lucru în mod automat, cu ajutorul unui comutator temporizat. Primul astfel de dispozitiv a fost instalat în Chicago, SUA, în același an. În 1912, Lester Farnsworth Wire, din Salt Lake City, Utah, a fost numit pentru a se ocupa de prima reglare a traficului din oraș. Wire și-a luat sarcina în serios și a decis că, în loc de polițiști care să dirijeze traficul, avea să proiecteze un semnalizator de trafic electric. Cutia conținea numai culorile roșu și verde și era plasată pe un stâlp înalt, chiar în mijlocul intersecției. Era alimentată de la liniile de curent pentru troleibuz ce treceau pe deasupra. La început, încă mai era nevoie de un operator care să schimbe culorile. În 1914, Wire a adăugat o platformă închisă în care să stea operatorul. Singura problemă era că aceste cutii arătau ca niște adăposturi pentru păsări, ceea ce îi amuza sau îi enerva pe localnici. Wire așteptase prea mult ca să înainteze patentul și nu a mai reușit să o facă.

William Potts, cel care a adăugat culoarea galbenă

James Hoge din Cleveland, Ohio, a câștigat dreptul de brevet pentru semaforul electric în 1913, cu propriul său proiect. Brevetul i-a fost înregistrat la 9 septembrie 1913. Semaforul său ilumina cuvintele „stop” și „treci” și a fost instalat în Cleveland în 1914. Luminile lui Hoge erau primele de felul lor care puteau fi puse pe pauză atunci când treceau vehiculele de urgență. În 1917, William Ghiglieri, din San Francisco, a brevetat primul semafor care folosea lumini roșii și verzi. William Potts, un polițist din Detroit, a folosit, de asemenea, sistemul de semnal al căilor ferate ca bază pentru designul său, dar a adăugat și culoarea galbenă. Semaforul lui Potts a fost instalat pe bulevardele Woodward și Michigan, iar orașul a cumpărat încă 15 semafoare. Un alt locuitor din Cleveland, Garrett Morgan, a brevetat primul semafor cu trei culori în întregime automat în 1923. Invenția sa a fost cumpărată de General Electric pentru 40.000 de dolari. General Electric a reușit să păstreze monopolul și semaforul a evoluat sub forma în care îl vedem azi. Semnalul „treci” pentru pietoni a apărut în anii ’30 și a fost testat în 1934 în New York. În 1947, John Allen a înaintat o cerere de brevetare a proiectului său care includea posibilitatea de a adăuga reclame.

În Europa a fost montat în Berlin, în 1924

În Europa, traficul auto ia amploare în anii ’20. După război, pe străzile ţărilor din Europa circulau maşini, tramvaie şi autobuze pentru transportul public. Cea mai aglomerată intersecţie din Europa era celebra Piaţă Potsdamer din Berlin, unde se întâlneau cinci mari bulevarde. Aici va fi instalat primul semafor electric în anul 1924. La Londra, primul semafor electric este adoptat în 1926 şi este montat în celebra intersecţie Piccadilly Circus. Astăzi, Anglia are peste 25.000 de semafoare, iar englezii i-au dedicat acestui instrument de trafic o celebră sculptură. Traffic Light Tree (copacul semafor) este o operă creată de artistul francez Pierre Vivant. 75 de semafoare au fost unite într-un imens copac sculptat, devenind un simbol al zonei Canary Whart din Londra. Semafoarele cu una sau cu două culori erau destul de periculoase, pentru că provocau opriri bruşte ale autovehiculelor, generând adesea accidente, chiar dacă schimbarea culorii era însoţită şi de un semnal sonor puternic. Lucrurile au mai evoluat, iar semafoarele au fost computerizate, primul oraş din lume care a avut o reţea de semafoare computerizate fiind Toronto, în anul 1963. În prezent, se desfășoară teste cu tehnologie „smart”, care le va permite semafoarelor să detecteze fluxul traficului și să-și ajusteze semnalele în mod corespunzător, iar în Japonia sunt testate intersecții semaforizate cu holograme ale căror mesaje pot fi personalizate în funcție de oraș și de condițiile de trafic locale.

Cel mai uzual mijloc de semnalizare din intersecțiile aglomerate își trage obârșia din Anglia, în a doua parte a secolului al XIX-lea

În Bucureşti a fost instalat pe Calea Victoriei

801 28 3În România, primul semafor a fost instalat la 29 aprilie 1933, în București, pe Calea Victoriei, la intersecția cu Bulevardele Academiei și Regina Elisabeta. Cum denumirea de semafor nu era folosită la acea vreme, ziarul „Universul” l-a numit „cel mai nou aparat de semnalizare”, fiind considerat o invenție care ducea România în rândul țărilor care modernizau traficul. Semaforul avea o singură „fereastră” pe fiecare sens de mers din intersecție, era vizibil de la distanța de 300 de metri și era alimentat electric, fiind legat de firele tramvaiului. Presa consemna că „semaforul este luminat în culorile internaționale roșu și verde”. Schimbarea luminilor era făcută de un agent de circulație, prin apăsarea unui buton montat pe un stâlp. Pe acesta se găsea și un telefon cu legătură directă la serviciul circulație, ca să anunțe eventuale nereguli sau accidente.

Ce scria ziarul „Universul” la acea vreme

Momentul instalării primului semafor a avut loc într-o zi de sâmbătă, la prânz, când, în prezenţa prefectului poliţiei, colonelul Gheorghe Marinescu (omul lui Carol al II-lea), a chestorului Paximede şi a comisarilor de la circulaţie a fost pus în funcţiune acest nou şi modern mijloc de fluidizare a traficului, care - prilej de mândrie naţională - fusese produs în ţară. Semaforul - care avea un singur „ochi” pe fiecare direcţie de mers din intersecţie - a fost instalat lângă firele electrice ale tramvaiului 14 şi era astfel construit încât luminile lui să poată fi văzute de la o distanţă de 300 de metri. „Este luminat în culorile internaţionale roşu şi verde”, nota presa vremii. Ziarul „Universul” informa: „Conducătorii de vehicule trebuie să ştie următoarele: lumina roşie înseamnă oprire. În momentul când urmează să se schimbe culoarea, o sonerie puternică, instalată în aparat, dă semnalul de atenţie. Până să apară culoarea verde, adică liber, toate cele patru ochiuri luminoase sunt roşii. Aceasta durează zece secunde, adică tocmai timpul necesar ca vehiculele care trec în acel moment pe sub aparatul de semnalizare să aibă timp să înainteze, evitându-se astfel accidente, iar pietonii aflaţi în trecerea de pe mijlocul străzii să poată ajunge la trotuar”. După inaugurarea cu pompă a noului semafor - menit să uşureze munca agenţilor de teren, cărora le revenea dirijarea circulaţiei - astfel de aparate mo- derne (de fabricaţie românească!) au fost instalate, în cursul lunii mai 1933, şi pe alte străzi din Capitală.