Main menu

header

802 18 1de Călin Popa şi Adrian Barna

De la stres la tot felul de reguli și constrângeri, viața omului contemporan este un alai de motive de insomnie. Miercurea stării de bine, așa-numita „Wellness Wednesday”, este o mișcare „de rezistență”, care presupune reîntoarcerea fiecăruia la propria creativitate și la alegerile vieții sănătoase, în detrimentul impunerilor sociale care abundă din toate părțile.

Concept extins antistres

802 18 2Viața de adult aduce, invariabil, stresul. De la hiperaciditate gastrică la insomnie, preocuparea excesivă pentru regulile impuse de alții - de la câte kilograme trebuie să aibă cineva până la câte proiecte trebuie să termine - poate distruge orice organism. Ca întotdeauna când o coardă socială este prea mult întinsă, apare reacția de echilibrare, în cazul acesta de respingere a nenumăratelor interdicții și presiuni, iar această mișcare a venit sub forma #WellnessWednesday, un trend axat pe alegerile sănătoase. Și nu doar cele alimentare. Miercurea stării de bine este un întreg concept, al cărui vehicul sunt în principal rețelele social-media și care include alimentație, proceduri naturiste, stil de viață relaxat, orice sfaturi și măsuri pe care le poate lua cineva pentru a-și reduce sau chiar elimina stresul.

Fericire „individualizată”

#WellnessWednesday poate fi despre lucruri simple, cum ar fi cumpărarea unei saltele noi, care să vă ajute să dormiți mai bine. Cu ajutorul filmulețelor, al infografiilor, al imaginilor relevante, cei care promovează acest trend au putut ajunge la oameni obișnuiți, pe care i-au îndemnat să se îndrepte și spre aspectele care par minore ale vieții de fiecare zi, pentru a-și diminua încordarea și anxietatea. Lansată de organizația Crisis Center, mișcarea de fiecare miercuri a evoluat spre atragerea atenției asupra pericolului afecțiunilor mentale - plus soluții de fiecare zi de a le combate - îndemnuri pentru mai multă mișcare fizică și pentru eliberarea pe care o oferă timpul petrecut alături de familie în spații deschise, alegerile alimentare etc. Toate acestea având în centru ideea de grijă față de propria persoană și mai ales identificarea motivelor care îl fac fericit pe fiecare individ, indiferent de regulile „în funcțiune”.

Gustări sănătoase la birou, prin rotație

Conceptul #WellnessWednesday s-a extins și dincolo de viața personală a fiecăruia, spre locul unde de regulă există cea mai importantă încărcătură de stres - locul de muncă. În timp, grație contribuției individuale a promotorilor acestei mișcări, au apărut mici idei de schimbare care să facă jobul un spațiu (și un răstimp) mai puțin stresant. De pildă, în fiecare miercuri poate fi rândul câte unui coleg să furnizeze pentru toți gustări sănătoase, care susțin greutatea optimă, îmbunătățesc starea de spirit, mențin nivelul de efort, impulsionează energia și implicit sporesc creativitatea. Toate acestea nu pot avea decât efecte benefice asupra derulării sarcinilor de serviciu, cu o încărcătură de stres mai redusă.

Alergare în grup și pauza de cafea… la cafenea

802 18 3La fiecare loc de muncă pot fi inițiate activități de grup care să genereze eliminarea încărcării nervoase. Patronii sau angajații înșiși pot iniția un club de sport după program, activități care nu doar vor dezmorți picioarele celor care au stat ore întregi în fața computerului, ci îi vor ajuta să socializeze și vor întări echipa, prin mișcare fizică. Firește, concursul poate fi și de… gătit sănătos, mai precis fiecare membru al mișcării #WellnessWednesday poate să aducă la serviciu, în ziua respectivă, un fel de mâncare din categoria hrană sănătoasă. O altă idee implementată de susținătorii „Miercurii stării de bine” este pauza specială de cafea, acel răgaz care le permite colegilor să se adune și să discute relaxat, la o cafenea din apropierea locului de muncă.

Panoul cu idei și borcanul cu bilete ale recunoștinței

802 18 4Ideile pe care le promovează susținătorii #WellnessWednesday pentru reducerea stresului la serviciu pot include o „tablă a stării de bine”, practic un panou pe care fiecare poate nota ce crede că ar putea ajuta la atingerea scopului de relaxare, borcane din sticlă în interiorul cărora colegii pot pune bilețele în care scriu motivele pentru care sunt recunoscători sau mândri, inițierea unei fracțiuni de 20% din timpul de lucru, care să fie liberă, dar dedicată unor idei noi pentru proiectele companiei, sesiuni de yoga în interiorul programului, flexibilizarea orelor de muncă etc.

Interdicții numai bune de încălcat

O privire aruncată asupra efectelor conceptului și ideilor pe care le promovează include și sfatul multor influenceri, referitor la libertatea de a încălca nenumăratele interdicții din viața de fiecare zi măcar o dată pe săptămână. De pildă, se poate renunța la obsesia perfecțiunii, la dorința de a controla tot ce se întâmplă, la planificarea detaliată și implicit la tot negativismul generat de realitatea că nimeni nu este perfect, planurile pot da greș și nu totul poate fi ținut sub control. Aidoma unor copii liberi, susținătorii #WellnessWednesday încalcă regulile adulților care sunt ei înșiși cu multă plăcere, zâmbind și destresându-se.

Adio vinovăția mâncatului!

802 18 5Unul dintre reperele majore ale eliberării pe care o presupune „Miercurea stării de bine” este atenția excesivă, până la relație nesănătoasă, cu mâncarea. Promotorii conceptului manifestă pentru schimbarea integrală a percepției asupra propriului corp și a ceea ce îi trebuie pentru a fi sănătos. Influencerii care s-au alăturat în timp acestui concept recomandă eliberarea de vinovăția mâncatului și, dacă pe de o parte nu sfătuiesc oamenii să dea iama necontrolată în junk-food, pe de altă parte afirmă că este suficient ca fiecare să-și asculte corpul și să se bucure liniștit de o felie de tort, care nu va fi un dezastru atâta vreme cât a doua zi persoana se întoarce la obiceiurile sănătoase obișnuite.

„Vreau să punctez importanța acestei eliberări săptămânale mai ales ca persoană care a avut probleme de alimentație și care știe că în fiecare sezon al Sărbătorilor, sau după ce se încheie, ne supunem corpul unor presiuni total greșite. Să nu uităm să ne bucurăm de mâncare!“ Monique, influencer, fondatoare a site-ului Ambitious Kitchen, care s-a alăturat mișcării #WellnessWednesday

Miranda Kerr: „Împărtăşesc experienţele legate de acest concept cu toţi cei care vor să-şi schimbe viaţa în bine“

Seriile derulate pe rețelele de socializare legate de conceptul „Miercurii stării de bine” au atras imediat vedetele. Una dintre cele mai vizibile este Miranda Kerr, care declară că s-a inspirat din proiectul lansat de Miley Cyrus, care a pornit chatul „Bright Minded”. „Sunt foarte preocupată de wellness și de viață sănătoasă, de conexiunea dintre minte, spirit și corp, așa că am inițiat un chat dedicat „Wellness Wednesday”, unde împărtășesc experiențele legate de acest concept cu toate persoanele care doresc să-l îmbrățișeze și să-și schimbe viața în bine. Sunt foarte fericită că aici s-au născut idei de folos pentru foarte mulți oameni și, în ceea ce mă privește, discuțiile Wellness Wednesdays vor continua pe termen nedeterminat”, detaliază Miranda, în cadrul unui interviu.