de Andrei Dicu şi Adrian Barna
Miracol sau înșelătorie, știință ori magie, nimeni nu poate ști cu exactitate, dar povestea „rachetelor” de la Sibiu rămâne o enigmă. În anul 1961, profesorul de Științe Tehnologice Doru Todericiu a descoperit un vechi document, numit „Manuscrisul de la Sibiu”. Este vorba despre un text de 450 de pagini, datând din anul 1570, ce conține date tehnice despre rachete, balistică și artilerie și care explică modul în care se asamblează o rachetă în trei etape. Lucrarea a fost scrisă în limba germană, dar originea documentului rămâne un mister, în ciuda apariției sale chiar în România.
„Sulițele zburătoare”, cheia Manuscrisului de la Sibiu
Sibienilor le place să se fălească, spunând că fără manuscrisul, publicat pentru prima oară în 1967, omul nu ar fi pășit niciodată pe Lună! A treia parte a Manuscrisului de la Sibiu conține un raport detaliat al unei „sulițe zburătoare”, cu o rază de acțiune considerabilă și eficientă și al lansării unei rachete în trepte, cu combustibil solid. În oraș se crede că mii de oameni ar fi asistat la evenimentul încheiat cu succes deplin, în anul 1555. Nu se cunoaște exact autorul acestui manuscris misterios, dar îi este atribuit lui Conrad Haas, care se pare că ar fi fost un inginer militar sas. În lucrarea sa, el face referiri foarte amănunțite la o tehnologie care s-a materializat abia la mijlocul secolului XX. În calitate de armurier, Haas a făcut câteva călătorii la Alba Iulia (Weissenburg), dorind să-l întâlnească pe Hans Walach (Ioan Românul sau Ioan Valahul), ce realiza pulbere pentru armele de foc. Conrad Haas, preocupat de întărirea capacității de luptă a trupelor imperiale, a efectuat o serie de experimente cu tipurile de rachete pe care, în anii anteriori, le imaginase și le consemnase în lucrările sale. La Sibiu, a continuat studiile începute în 1529, legate de tehnologia rachetelor, redactând lucrarea înregistrată în arhive drept Varia II 374. Manuscrisul sibian, cunoscut sub acest nume sau Coligatul de la Sibiu (de la „colligere”, a lega împreună) a fost scris de Conrad Haas între anii 1529 şi 1556, împreună cu alte lucrări de pirotehnie pe care acesta le-a creat, în vremurile în care ocupa funcția de șef al Arsenalului militar al armatei austriece.
17 tipuri de rachete!
Textul este scris în germana medievală, legat în piele, conține 392 de file și 203 de ilustrații în culori (roșu, albastru, verde, galben, maro și violet) și trei studii de artă militară, primele două fiind concepute între anii 1417 şi 1459. Al treilea text, aparținând în exclusivitate lui Conrad Haas, este cel mai spectaculos, fiind consacrat construcției și utilizării rachetelor cu două și trei trepte. Sunt descrise 17 tipuri de rachete, de forme diverse, toate fiind prevăzute la partea inferioară cu stabilizatori de direcție de formă triunghiulară, asemănători literei grecești delta. Sunt descrise rachete cu pulbere, autopropulsate, care erau considerate de inventatorul lor fie mijloace de lansare a artificiilor pentru zilele festive, fie arme de luptă eficiente. Rachetele lui fuseseră deja utilizate cu succes împotriva armatelor otomane, care, în 1542, asediaseră Viena, dar asupra acestui aspect vom reveni. Lista invențiilor lui Haas, menționate în manuscris, conține: rachetă cu două etaje de ardere (1529), experimentarea principiului arderilor necesare la racheta cu mai multe etaje (1555), utilizarea aripioarelor de stabilizare având forma literei delta (1555). Haas era preocupat și de descoperirea unor noi compoziții pentru combustibili, recomandând folosirea de carburanți pe bază de compuși de amoniu și avansând totodată ideea unor combustibili lichizi, total diferiți de pulberile pe bază de salpetru, care se foloseau în acea perioadă. Conrad Haas s-a manifestat deseori împotriva utilizării invențiilor sale în scopuri militare, dorind ca studiile lui să aibă o aplicație pașnică. În ultimul capitol al lucrării, autorul specifica: „Sfatul meu este ca lumea să trăiască în pace, să nu mai fie război. Muschetele să fie lăsate în tecile lor, ghiulelele bombardelor să nu mai împrăștie moarte și praful de pușcă să nu mai ia foc. Astfel își păstrează Prințul banii și Armurierul, viața. Acesta este sfatul pe care vi-l dă Conrad Haas”.
Von Braun, armurierul lui Adolf Hitler
Patru secole mai târziu, principiul rachetei în trepte a fost descoperit de un alt sibian, Hermann Oberth, împreună cu Wernher Von Braun, în preajma celui de-Al Doilea Război Mondial. De altfel, Von Braun lucrase pentru Hitler la dezvoltarea bombelor zburătoare V1 și V2 și ulterior a fost cooptat de americani, împreună cu întreaga sa echipă, în cadrul operațiunii Paperclip și dus în SUA, unde a construit programul spațial american. Program ce a cul- minat cu aselenizarea unei rachete Apollo cu echipaj uman, în 1969. Însă, lucrarea atribuită sibianului Conrad Haas este considerată prima documentație tehnologică asupra rachetelor, în Europa. Manuscrisul de la Sibiu a fost cercetat în amănunțime de profesorul Dimitrie Doru Todericiu, care a publicat în anul 1969 lucrarea „Preistoria rachetei moderne. Manuscrisul de la Sibiu (1400-1569)”. Soarta ediției din 1969 a lucrării referitoare la Manuscrisul lui Conrad Haas a fost tragică. În 1970, Doru Todericiu a ales libertatea, fugind în Franța. Ca atare, volumul său a fost retras rapid de pe piață și distrus. Însă, prestigioasa Encyclopaedia Britanica recunoaște rezultatele cercetărilor lui Todericiu și prioritatea Manuscrisului lui Conrad Haas de la Sibiu. La construirea primei rachete de mari dimensiuni din lume, numită A4, dar cunoscută astăzi mai degrabă sub numele V2, s-au folosit 90% dintre teoriile lui Haas, preluate ulterior de un alt savant, Hermann Oberth. În toamna lui 1929, a fost lansată prima rachetă cu combustibil lichid, numită Kegelduse. La aceste experimente au asistat studenți de la Universitatea Tehnică din Berlin, printre care se afla și Wernher Von Braun.
Cercetările, subminate politic din cauza nazismului
În ciuda descoperirilor științifice și a importanței Manuscrisului de la Sibiu, cel care a generat descoperirile ulterioare, întreaga istorie a fost trecută sub tăcere din motive politice. Evoluția politică a savanților care s-au ocupat de „fenomen” a fost aspru criticată, din pricina apropierii multora dintre aceștia de regimul nazist. După venirea la putere a lui Hitler, în 1933, savanții au lucrat asiduu la construcția unor rachete. Rapoartele CIA susțin că, în 1938, un personaj cunoscut cu numele conspirativ „Fritz Hann” a fost trimis la Sibiu și ulterior a trecut sub comanda lui Wernher Von Braun. Imediat, a început construirea rachetei V-2, așa-numita „armă miraculoasă” a lui Hitler.
CIA şi Doru Todericiu, un personaj misterios
Să revenim, însă, la Doru Todericiu, descoperitorul acestui fascinant document. Povestea vieții sale pare desprinsă dintr-un roman, ca de altfel și taina pe care a aflat-o, cel dintâi. În 1970, urmărit de Securitate, Doru Todericiu a părăsit țara și, ajuns în străinătate, se pare că a intrat în atenția CIA. Americanii doreau să afle cât mai multe informații despre munca sa de arhivă din România, legată de bizarele invenții ale lui Conrad Haas. În anii săi de exil, Todericiu (autor a peste 30 de cărți) a fost inițiat în francmasonerie, făcând parte dintr-o lojă subordonată Marii Loji a Franței, intitulată „Cine? Adevăr!”. Într-una dintre lucrările sale a menționat faptul că, mai înainte de descoperirea Manuscrisului de la Sibiu, întâietatea proiectării unei rachete în trepte (trei la număr) îi era atribuită polonezului Kazimierz Siemienowicz, care ar fi publicat informații despre invenția sa, într-un tratat scris în 1650, numit „Artis Magnae Artilleriae”. Cu toate acestea, Todericiu îi atribuie lui Conrad Haas calitatea de „pionier” în domeniu și menționează că spiritul inventiv al sibianului nu s-a limitat doar la conceperea, pentru prima dată în istorie, a unei rachete în trepte. Se pare că neobositul Haas a mai proiectat și baterii de rachete, rampe de lansare ale dispozitivelor balistice, rachete de tip „bumerang”, aripi în forma literei delta, pentru rachete și chiar o căsuță zburătoare!
Teribila armă i-a îngrozit pe otomani la asediul Vienei
Armele inventate de Conrad Haas au fost folosite cu mult succes în război, rachetele fiind lansate împotriva asediatorilor, de pe metereze sau din câmp deschis. Istoria consemnează că, așa cum relatam anterior, în 1542, rachetele lui Haas au salvat Viena de asediul turcilor, care reușiseră să transforme Buda (Budapesta) în pașalâc. Infanteria otomană a fost întâmpinată de rachetele lui Haas, care, la impactul cu solul, au explodat, împroșcând cu șrapnel şi moarte pe suprafețe largi. Teribila armă i-a îngrozit pe otomani și, astfel, una dintre marile capitale europene a fost salvată grație geniului unui ardelean. Armele inventate de Haas au beneficiat și de sprijinul unui personaj misterios, acel Hans Walach (Ioan Valahul), despre care autorul Manuscrisului a scris în tratatele sale că este „un maestru în prelucrarea pulberii pe care o folosesc rachetele”. Sibianul a recunoscut că de la Walach a preluat rețetele de pulbere pentru rachete: „O parte pulbere, trei părți sulf, o parte salpetru, o parte cărbune și 3/32 antimoniu”. Cercetările lui Haas au fost prezentate oficial în anul 1966, de președintele Federației Internaționale de Astronautică, savantul român Elie Carafoli, la Congresul de Aeronautică de la Madrid. Participanții la Congres au constatat că descoperirile sibianului și principiile sale stau chiar la baza construirii rachetelor spațiale lansate din Cape Canaveral. Tot Haas este inventatorul tehnologiei „delta” la rachete pentru stabilitate. Se pare că principiile sale sunt folosite chiar și în zilele noastre, la construirea armelor balistice nucleare...
Propaganda lui Ceaușescu a speculat momentul
Pentru a rămâne fideli adevărului istoric, trebuie să precizăm că, după anumite păreri, prima rachetă din lume ar fi fost folosită în secolul al VII-lea î.Hr., în China. Era un tub de hârtie groasă, încărcat cu praf de pușcă, o armă al cărei rol era să sperie inamicii. Inițial, chinezii au utilizat-o pentru lansarea artificiilor, însă, ulterior, au înțeles că are un potențial imens și că poate semăna groază în rândul dușmanilor. Trebuie, însă, precizat că vechea invenție chinezească nu avea nicio legătură cu rachetele și cu principiile de astăzi. Calculele și experimentele lui Conrad Haas au deschis o eră complet nouă, el reușind să descrie zborul spațial și puterea unei arme de distrugere în masă. De altfel, în ciuda discursurilor violente împotriva folosirii armelor nucleare, dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu s-a folosit de personalitatea lui Haas. Aflat într-un conflict mocnit cu autoritățile de la Moscova și în special cu Mihail Gorbaciov, Ceaușescu nu s-a sfiit să demonstreze public supremația României în materie de construcție a armelor nucleare. Deși nu era cel mai bun „prieten” al străinilor (n.r. - unele surse susțin că Haas nu era născut la Sibiu, ci la Dorbach, un sat din Hernals, un cartier al Vienei moderne), liderul de la București a omagiat imaginea „românului” Haas și a ordonat emiterea unei serii filatelice, dedicată inventatorului din Ardeal. Propaganda comunistă s-a folosit de numele acestuia, iar inițiativa a servit de minune adepților teoriei conspirației, care susțin și acum că, în perioada în care țara a fost condusă de Nicolae Ceaușescu, în România se lucra asiduu în secret la construcția unei arme nucleare!
Conrad Rudolf Haas, un geniu al armelor
Conrad Rudolf Haas (n. 1509, la Dornbach, lângă Viena, d. 1576, la Sibiu) a fost un militar și inventator de origine austriacă, trăgându-se din clanul Haasenhof, care își avea obârșia în zona Landshut, oraș german înfrățit în prezent cu Sibiul. Provenea dintr-o familie înstărită, a învățat latina și germana clasică la școala situată în apropierea Capelei „Sfânta Ana”. Deși pasionat de alchimie și influențat de familie să devină medic, Conrad Haas a ales cariera armelor. A servit la început ca şi guard imperial de artilerie, devenind în scurt timp ofițer pe lângă curtea imperială austriacă. În deceniul patru al secolului al XVI-lea, Conrad Haas s-a hotărât să-i împărtășească ideile lui Martin Luther și a devenit protestant. S-a implicat intens în războiul lui Ferdinand de Habsburg cu Ioan Zapolya, conflict cunoscut drept „Războiul pentru Transilvania”. La vârsta de 42 de ani, a fost trimis la Sibiu, pentru a se ocupa de arsenalul orașului, unde a rămas până la sfârșitul vieții. Localizat și astăzi în Cazarma Kempel din Piața Armelor (clădire care a fost construită după indicațiile lui Haas), arsenalul a fost unul dintre cele mai bine dotate și înaintate, ca tehnologie militară, din sud-estul Europei.
Hermann Julius Oberth, unul dintre cei trei „crai“ ai rachetelor
Celălalt sibian care, peste secole, a dus înainte cercetările despre rachete este Hermann Julius Oberth, unul dintre părinții fondatori ai astronauticii. Ca un element de culoare, mama sa a fost fiica celebrului medic și poet de limbă germană, Friedrich Krasser. Născut la Sibiu, Oberth a fost, pe lângă rusul Konstantin Țiolkovski și americanul Robert Goddard, unul dintre cei trei întemeietori ai științei rachetelor. Ei nu au colaborat niciodată, în mod activ, concluziile cercetărilor lor fiind în mod esențial identice, deși cercetarea a avut loc în mod absolut independent. Încă de la vârsta copilăriei, Oberth a fost fascinat de acest subiect, prin romanele lui Jules Verne, în special „De la Pământ la Lună” și „În jurul Lunii”, pe prima recunoscând că a citit-o de nenumărate ori, până a ajuns să o știe pe dinafară. În urma influenței acestor cărți și a concluziei personale că ideile prezentate de Jules Verne nu erau întru totul fanteziste, a construit primul său model de rachetă încă din școala generală, pe când avea în jur de 14 ani. Pornind de la Manuscrisul lui Haas și confruntând lucrarea acestuia cu scrierile lui Jules Verne, Oberth a realizat că, deși combustibilul rachetei se consumă, prin aceasta reducându-se masa rachetei, continuă totuși să existe un rezervor ce conține combustibilul consumat, acesta nemaifiind util din punct de vedere funcțional. Astfel, Oberth a ajuns, în mod independent, să inventeze conceptul de ardere în etape a combustibilului.