Main menu

header

839 27 1de Călin Popa şi Daniel Şuta

Coasta de Fildeș, cel mai mare producător de cacao din lume, implementează un sistem național revoluționar de a produce electricitate - din deșeurile prelucrării celei mai iubite pulberi pentru desert de pe planetă.

Unitate de biomasă pentru energie regenerabilă

Boabele de cacao din Coasta de Fildeș alimentează oamenii din întreaga lume de zeci de ani, iar acum, o altă parte a plantei va furniza energie regenerabilă în masă. În timp ce boabele sunt exportate pentru a fi transformate în batoane de ciocolată, cojile și lichidul gălbui care se scurg sunt de obicei aruncate. Cum la nivel mondial, volumul deșeurilor de cacao este în continuă creștere, acestea urmează să devină o parte semnificativă a tranziției Coastei de Fildeș către surse durabile de energie. După proiecte-pilot de succes, țara a început lucrările la o instalație de biomasă care va funcționa pe bază de deșeuri de cacao, notează BBC. Unitatea va fi situată în Divo, un oraș care produce o mare parte din cacaua din țară.

Reducere a emisiilor cu 4,5 milioane de tone

839 27 2În instalația de biomasă, materia vegetală rămasă după producția de cacao va fi arsă, va pune în mișcare o turbină și va genera electricitate, la fel ca o centrală convențională. „Numai această centrală va putea satisface nevoile de energie electrică a 1,7 milioane de oameni”, explică Yapi Ogou, director general al companiei ivoriene Société des Energies Nouvelles, care este implicată în construirea centralei. Unitatea din Divo va fi cea mai mare din Africa de Vest, iar proiectul, realizat cu sprijinul Agenției pentru Comerț și Dezvoltare din SUA, urmează să fie finalizat până la începutul anului 2023. Centrala va produce între 46 și 70 MW de electricitate pe an, iar studiile de fezabilitate au arătat că instalația ar putea reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 4,5 milioane de tone. În total, proiectul va costa aproximativ 245 milioane de dolari, alte nouă instalații similare care vor genera electricitate din coji de cacao fiind planificate pentru construcție în toată țara.

Coasta de Fildeș obține în prezent cea mai mare parte a energiei din combustibili fosili, dar țara are ca obiectiv creșterea utilizării surselor regenerabile la 42% și reducerea emisiilor cu 28% până în 2030

Prosperitate pentru fermieri

Pe lângă producerea de energie regenerabilă, transformarea deșeurilor de cacao în electricitate va ajuta la creșterea semnificativă a nivelului de bunăstare pentru aproximativ 600.000 de fermieri din țară. Pe lângă câștigul în plus de fiecare familie, Guvernul a propus și un system de avantaje pentru fermieri, care, prin asociere, vor putea economisi bani, vor avea acces la împrumuturi și vor primi dividende, pentru a-și întreține familiile și afacerile. „Utilizarea cu succes a acestor păstăi de cacao nu va asigura doar accesul universal la electricitate, ci va adăuga valoare lanțului valoric al producției de cacao, pe lângă alte beneficii economice”, detaliază Mohammed Adow, fondatorul Powershift Africa, grup de reflecție care a consiliat guvernele din Africa cu privire la tranziția energetică. Coasta de Fildeș nu este singurul producător de cacao care își folosește deșeurile - în Ghana, deșeurile acestei industrii sunt deja utilizate pentru a genera energie, la scară mică, autoritățile colaborând cu Universitatea din Nottingham, Marea Britanie, care a dezvoltat un mic generator ce transformă astfel de deșeuri în electricitate.