Main menu

header

de Daniela Purgaru

Fostele minuni ale lumii au fost distruse de-a lungul timpului sau îşi pierd pe zi ce trece splendoarea în faţa efectelor vremii. Însă Pământul ne oferă în continuare locuri de o frumuseţe ce taie respiraţia, şi de aceea s-a simţit nevoia creării unei noi liste de minuni. Aşa au apărut, recent, în patrimoniul UNESCO, opt minuni naturale ale lumii, ce vor fi protejate şi conservate, fiind considerate „valori excepţionale ale umanităţii”. Iată care sunt aceste opt noi minuni cu care ne putem mândri:

Saryarca din Kazahstan
Este un loc extrem de liniştit din centrul Asiei, cu stepe şi cu lacuri. În această minunată rezervaţie poate fi întâlnită antilopa Saiga, cu un nas ciudat, sub formă de trompă, dar şi multe alte specii de animale. Din păcate, acest loc mirific este în pericol din cauza intervenţiei omului.

Joggins Fossil Cliffs din Canada
Pe vremuri, aici au fost păduri tropicale ce trepidau de viaţă. Astăzi, stânci sterpe şi golaşe conţin mărturii ale speciilor ce populau aceste locuri. Au fost găsite fosile de la 148 de specii, vechi de acum 354 de milioane de ani.

Rezervaţia Fluturelui Monarh din Mexic
În această biosferă există sute de mii, dacă nu chiar milioane de fluturi monarh, ce vin pe timpul iernii din SUA şi Canada. În acest sanctuar protejat, fluturii acoperă aproape toate spaţiile, creând astfel un peisaj de vis.

Parcul Naţional Sanqingshan din China
În estul provinciei chineze Jiangxi există acest parc, ce conţine frumuseţi nebănuite - stâlpi de granit ce par nişte copaci împietriţi.

Insula Surtsey din Islanda
Este o insulă de origine nouă, ce s-a format în urma erupţiilor vulcanice, între anii 1963 şi 1967. Aceasta funcţionează ca un fel de laborator, deoarece oferă informaţii-record privind colonizarea teritoriilor de plante şi de animale.

Arhipelagul Socotra din Yemen
Copacii sângele dragonului cresc în acest teritoriu, ce constă în patru insule. De asemenea, 90% dintre reptilele de aici şi 95% dintre melci nu mai pot fi găsiţi nicăieri în altă parte. Şi viaţa marină din zonă este foarte bogată. Ea conţine 253 de specii de corali, 730 de specii de peşti de coastă şi peste 300 de specii de crabi, homari şi crevete. În plus, numai aici poate fi găsită pasărea ce poartă numele arhipelagului - Emberiza socotrana, dar şi colonii uimitoare de cormorani de Socotra.

Zona tectonică Sardona din Elveţia
Nicăieri nu se pot vedea mai bine modurile de formare a munţilor, felul în care roci vechi le acoperă pe cele noi, formate prin coliziunea plăcilor tectonice.

Lagunele din Noua Caledonie
Acest ecosistem protejat prin lege este casa foarte multor specii aflate pe cale de dispariţie. Printre acestea se numără vacile de mare, nişte mamifere vegetariene de mari dimensiuni, asemănătoare cu lamantinii (o specie de foci) şi căluţii de mare pigmei.