de Ana Trifan
Ceaţa, primul avertisment
Spre ora 8:20, ceaţa s-a mai ridicat, iar vaporul a părăsit portul. Mogoşoaia putea transporta până la 300 de persoane. Martorii spun că vaporul era plin de nu puteai să arunci un ac, mai ales că era frig şi lumea se îngrămădise în cabina de clasa a II-a, însă oficial nu erau mai mult de 231 de persoane, cu tot cu membrii echipajului. Pentru că era vremea culesului, multe familii de gălăţeni se duceau la ţară, la Grindu. Erau pe vapor şi mulţi copii. Vasul făcea o oprire şi în portul de la „Bazinul Nou”, de unde lua navetiştii din Grindu, care lucrau la docuri sau în Şantierul Naval.
S-a scufundat în trei minute
În timp ce Mogoşoaia mergea în aval, spre celălalt mal al Dunării, un convoi format din împingătorul „Petar Karanicev” şi şase barje încărcate urca în amonte, spre Portul Ruse. Convoiul bulgăresc, cu o lungime de 191 m, intrase pe şenalul navigabil, pe unde ar fi trebuit să treacă Mogoşoaia.
Practic, în ceaţa ce se lăsase în acea zonă de pe Dunăre, cele două vapoare s-au văzut la mai puţin de 50 m. Convoiul încărcat cu zece tone de minereu de fier a lovit Mogoşoaia la babord. Vasul s-a înclinat, a părut pentru câteva secunde că va reveni pe linia de plutire, însă nu a fost aşa. În mai puţin de trei minute, vaporul a dispărut în cea mai adâncă porţiune a fluviului.
S-au salvat doar 16 persoane, între care şi un membru al echipajului. Ceilalţi 215 oameni aflaţi pe vapor au fost traşi spre fundul Dunării. Unii dintre cei care au reuşit să iasă din cabine au fost înecaţi de vârtejul imens format de vaporul ce se scufunda. Toţi au murit înecaţi, cu excepţia unei femei, care a făcut infarct.
Vestea că Mogoşoaia s-a scufundat a ajuns repede la Grindu. În mai puţin de o oră, tot satul se adunase pe malul Dunării. Era un ţipăt şi un plâns, căci nu era casă din Grindu care să nu aibă măcar o rudă sau un prieten pe vapor...
Catastrofă ţinută secretă de comunişti
Au urmat zile de coşmar la Grindu şi la Galaţi, căci, cu toate macaralele aduse, epava Mogoşoaiei a putut fi scoasă abia la cinci zile din apă şi trasă la mal. Dacă până atunci pe apă ieşiseră doar câteva cadavre, toţi morţii captivi pe vapor au început să plutească pe Dunăre odată eliberaţi din cabinele în care muriseră.
Într-o hală a portului de la „Bazinul Nou”, din Galaţi, se organizase morga în care erau aduse cadavrele pescuite de pe Dunăre. Hala fusese împărţită în trei camere mari, deasupra cărora scria: bărbaţi, femei, copii. Rudele veneau şi încercau să-şi recunoască morţii printre cadavrele umflate şi desfigurate de apă. Cei care reuşeau să-şi identifice mortul primeau un sicriu, ce era de fiecare dată prea mic pentru trupurile umflate. Pe lângă coşciug şi transportul până la cimitir, familiile mai primeau şi un mic ajutor pentru înmormântare: ulei, zahăr, făină.
La Cimitirul Cătuşa, din Galaţi, gropile erau săpate cu excavatorul, pentru a-i primi pe cei morţi pe Mogoşoaia, iar în satul Grindu, preotul ducea şi câte patru-cinci sicrie deodată, spre cimitir. 74 de bărbaţi, 73 de femei şi 42 de copii care locuiau la Grindu sau aveau rude acolo au murit pe Titanicul românesc. Cel mai tragic a fost lovită familia Malihen, din care au murit nouă membri!
Pentru fiecare decedat, societatea la care era asigurat vaporul a dat familiei câte 25.000 de lei. Deşi la toate procesele ce au urmat căpitanul convoiului bulgăresc a fost găsit vinovat şi s-au stabilit o serie de despăgubiri financiare pe care ar fi trebuit să le primească familiile victimelor, nimeni n-a primit niciun ban.
Tragedia a fost ţinută secretă de comunişti. Ziarul din Galaţi a dat doar o ştire mică despre catastrofa de pe Dunăre, la câteva zile de la accident.
Cel mai tânăr supravieţuitor a fost băieţelul Eugen Malihen, care la data tragediei avea 4 ani şi 4 zile. Norocul său a fost bidonul gol de cinci litri, pe care-l ţinea în braţe. Bidonul acela, cu care băieţelul se ducea să ia lapte de la bunica din Grindu pentru fratele său mai mic, l-a tras la suprafaţa apei, de unde a fost recuperat de doi consăteni şi de marinarii de pe un remorcher românesc. Părinţii lui Eugen, doi fraţi, mătuşa, unchiul şi trei verişori au murit înecaţi! La 20 de ani de la tragedie, băiatul lucrează ca marinar şi s-a căsătorit.
Marcel Tuluceanu (33 de ani la data accidentului) şi Teodor Neagu (32 de ani) au avut norocul să fie chiar pe puntea vaporului, iar în momentul coliziunii pur şi simplu au păşit pe barja bulgărească.
Trei elevi, doi de 12 ani şi unul de 15 ani, s-au salvat înotând şi urcându-se apoi pe barja bulgărească.
Cel mai în vârstă dintre supravieţuitori avea 37 de ani şi era un bun înotător.
Unul dintre supravieţuitori nu ştia să înoate, dar s-a agăţat de un cablu cu care a fost tras pe barja bulgărească. A mai salvat trei oameni cu ajutorul aceluiaşi cablu după ce s-a urcat pe vasul bulgăresc.
Unii dintre cei care au supravieţuit şi-au pierdut familiile sau rudele în accident.