Main menu

header

952 28 1de Roxana Istudor şi Silviu Ghering

Marile orașe europene sunt locurile în care, generație după generație, toată lumea vrea să ajungă măcar o dată în viață. Dar, în timp ce în Roma, Paris, Londra, Barcelona sau Amsterdam turiștii „se calcă pe picioare”, există orașe est-europene mai puțin popularizate, dar în care turiștilor care ajung să le descopere li se oprește respirația de admirație. Surprinzătoare prin cultură, arhitectură și unicitate, destinațiile din estul Europei îmbracă spectaculoase haine de toamnă.

Brașov

Aer medieval în spectacolul pădurilor

952 28 2O călătorie în Europa de Est promite o aventură plină de istorie și cultură. Orașele din această parte atât de diversă a continentului sunt dominate de peisaje uluitoare, împrejurimi și natură magnifice, iar turiștii se pot bucura de frumusețea toamnei în parcuri, zone montane, pe malurile lacurilor sau pe străzi cochete, unice. Unul dintre orașele de pe lista de frunte a operatorilor de turism care recomandă destinații est-europene este Brașov, cu aerul său medieval, care are în centru celebra Biserică Neagră, cea mai mare biserică gotică din Europa de Est, care cucerește imediat. Toamna, Brașovul pare un tablou încărcat de culorile frunzișului din pădurile care înconjoară superba localitate.

Banská Štiavnica

Un centru istoric de Patrimoniu UNESCO

952 28 3Una dintre destinațiile fermecătoare care așteaptă turiști în haine speciale de toamnă este orașul slovac Banská Štiavnica. Ce scoate în evidență acest spațiu este istoria sa minieră, bine conservată. În plus, peisajul rural captivant și cultura bogată fac din acest oraș un loc în care relaxarea, frumusețea peisajelor, informațiile istorice alcătuiesc un tot irezistibil pentru cei care doresc să petreacă o vacanță memorabilă. Banská Štiavnica a fost unul dintre cele mai bogate orașe europene în epoca medievală, avea depozite masive de argint și aur, iar astăzi, toată această moștenire culturală concentrată în centrul vechi al orașului face parte din patrimoniul UNESCO. Turiștii vor fi captivați imediat de străzile interconectate, mărginite de case în culori pastelate și de magazinele de suveniruri, totul înfășurat în farmecul frunzișului de toamnă.

Kazimierz Dolny

Delicatese poloneze în preajma unor clădiri renascentiste

952 28 3Adevărată nestemată ascunsă în adâncul Poloniei, orașul Kazimierz Dolny etalează o arhitectură renascentistă impresionantă, o piață plină de viață și formațiuni naturale care fac un unicat din acest loc al istoriei, culturii și păstrării tradițiilor. Călătorii își pot începe expedițiile de vizitare a obiectivelor turistice în Piața orașului, care are o fântână din secolul al XIX-lea în mijloc, iar după ce acumulează aer medieval și istorie europeană, vizitatorii acestui oraș deosebit au la dispoziție cafenele cochete și restaurante unde pot gusta delicatese tradiționale poloneze. După turul pieței, turiștii pot vizita defileul pitoresc Korzeniowy Dół, unde există o formațiune naturală magnifică, încă și mai spectaculoasă toamna.

Vilnius

O bijuterie în stil baroc

Toamna aduce în orașul lituanian Vilnius o expoziție fascinantă a frunzelor în parcuri și păduri. Conștiente de frumusețea locului, autoritățile au făcut posibilă pentru turiști posibilitatea de a vedea întregul oraș de sus, din Turnul Castelului Gediminas, care are un spațiu de observație și de unde combinația fermecătoare dintre arhitectura tradițională, clădirile emblematice, în stil baroc, și natura fastuoasă care înconjoară orașul fac dintr-o călătorie la Vilnius o vacanță de neuitat.

Szeged

Spațiul Soarelui

952 28 6Situat în sudul Ungariei, Szeged este supranumit și spațiul Soarelui, pentru că aici astrul zilei strălucește în cele mai multe zile dintr-un an. Pentru turiștii care aleg această destinație toamna, este, practic, un fel de prelungire a verii, întrucât vremea este extraordinar de prietenoasă și de blândă, iar aerul localității este unic și fascinant. Străzile pietonale sunt largi și confortabile, accentuând sentimentul de relaxare și de încetinire a ritmului trepidant al vieții contemporane, iar clădirile în stil Art Noveau delectează ochii privitorului. În celebrul Palat Reok se poate admira o galerie de artă regională, iar faimoasele preparate culinare tradiționale ungurești îmbie călătorul la tot pasul.

Kuldiga

Podul-tablou și cea mai largă cascadă de pe continent

Unul dintre cele mai frumoase orașe din Letonia, Kuldiga, este cunoscut pentru clădirile sale istorice și frumusețea naturală. Pe lângă explorarea orașului vechi, foarte bine conservat, turiștii au o experiență de neuitat vizitând podul istoric peste râul Venta. Construit în 1874, acest obiectiv asigură o fotografie perfectă atunci când frunzele se schimbă în culorile aurii ale toamnei - nu este de mirare că niciun turist nu ratează splendida priveliște, pentru a o imortaliza din toate unghiurile. Mai departe, aici se află și cea mai largă cascadă din Europa, Venta Rapid, care adaugă orașului un plus de spectaculozitate, accentuat de nuanțele infinite ale primului dintre anotimpurile reci.

Sibiu

Un oraș ca o poveste

952 28 7Unul dintre orașele est-europene care este considerat un muzeu în aer liber este Sibiu, grație în principal puternicei amprente culturale a locului încărcat de o istorie aparte. O plimbare pe străzile pietruite din Piața Mare, Piața Huet și Piața Mică îi atrage inexorabil pe turiștii fascinați de casele magnifice, cărora li s-a dus vestea. Pe de altă parte, călătorii nu pot rata Muzeul satului ASTRA, în aer liber, care se transformă toamna într-un tărâm al minunilor, marcat optic de miile de nuanțe ale frunzelor arborilor care încadrează ca într-o poveste casele tradiționale românești și bisericile din lemn. Mai mult, evenimentele culturale care au loc pe străzile emblematicului oraș transilvănean sunt ocazii perfecte de a nu uita niciodată o vacanță la Sibiu.

Pe lista recomandărilor marilor agenții de turism pentru vacanțe memorabile de toamnă în estul Europei se află orașul polonez Cracovia, cunoscut pentru bucătăria tradițională, istoria bogată și atmosfera boho

Veliko Târnovo

Moștenirea țarilor bulgari

Orașul țarilor bulgari, Veliko Târnovo, se mândrește cu atracții istorice care sunt și mai fascinante toamna. Cândva capitala celui de-al doilea Imperiu Bulgar, orașul își arată trecutul cu mândrie, etalând situri istorice notabile, în frunte cu semeața Cetate Tsarevets, care străjuiește orașul de pe vârful dealului cu același nume și care toamna devine un adevărat tablou, grație împrejurimilor împădurile, în mii de culori. Cetatea are ziduri fortificate, un palat medieval și un complex patriarhal, cu o bibliotecă. Așadar, toate ingredientele pentru o vizită memorabilă într-un oraș care și-a imortalizat istoria ca pe o moștenire de preț.