de Georgiana Mihalcea

Mulți dintre noi, cei născuți înainte de Revoluție, am fost educați în mod diferit față de generația actuală. Teama de viitor, pesimismul, ideea de a lua în calcul eșecul, mai degrabă decât succesul, ne-au făcut pe mulți dintre noi să ne creștem și copiii în mod asemănător. Psihologul Mihaela Caba (medalion), de la Centrul Psiho-Logo-Med, Oradea (www.psihologi-oradea.ro) ne dă asigurări că un specialist ne poate ajuta, dându-ne încrederea și susținerea că putem dobândi modalități de gestionare a emoțiilor copleşitoare.

„În perioada comunistă, toate dorințele personale erau doar gânduri irealizabile”

- Generația celor de 40-60 de ani a fost crescută cu ideea de a pune răul înainte. Cât de tare ne-a afectat asta pe termen lung?

- Generațiile care au trăit înainte de Revoluţie au fost crescute în acest fel și datorită condițiilor precare aduse de comunism în țara noastră. În perioada respec- tivă toate dorințele personale și perspectiva pozitivă asupra viitorului erau doar gânduri irealizabile, deoarece majoritatea lucrurilor nu se puteau face, totul era pe rație și tocmai de aceea oamenii se împietreau în dura realitate. Chiar și după încheierea regimului comunist, oamenii nu au renunțat instant la modul lor de gândire orientat spre „a pune răul înainte”, iar acesta a continuat să fie încă prezent într-o anumită măsură fiind transmis și copiilor.

- E ca un scut de apărare?

- Această idee este dominată de frica înfruntării viitorului, pesimismul este folosit ca o armă de apărare împotriva suferinței, ideea că vei fi în siguranță dacă pui răul înainte. Adică dacă iei în calcul tot ce se poate întâmpla rău și nu ce ar putea să meargă bine, în momentul în care lucrurile nu ies cum ai visat, poți măcar să spui că te așteptai să fie așa și că nu ești foarte de afectat, chiar dacă, în interiorul tău, ești foarte marcat de realitate.

„Peste 36% dintre români cred că peste un an condiţiile lor de viaţă vor fi mai rele”

- De ce nu e sănătos să vedem partea goală a paharului în majoritatea timpului?

- Există o diferență între a fi pesimist și a înfrunta realitatea. Pesimismul defensiv se concentrează pe scenariul cel mai negru. Este o strategie care ajută oamenii să își reducă anxietatea. Optimismul și pesimismul nu sunt concepte antagoniste, ci mai degrabă, cele două fețe ale aceleiași monede. Avem nevoie de ambele pentru a duce o viață echilibrată. Jumătea plină sau jumătatea goală a paharului? Întrebările binare limitează modul în care vedem viața, forțându-ne să alegem o opțiune. Pentru a scăpa de această capcană, trebuie să nu punem întrebarea. În loc să alegem una sau cealaltă, cum le putem integra pe amândouă? O abordare pozitivă a vieții nu înseamnă să vezi doar partea pozitivă, ci și să accepti ambele părți. Atât optimismul, cât și pesimismul au avantaje și dezavantaje.

- Sunt românii zilelor noastre mai pesimiști comparativ cu populația altor ţări europene?

- Mulţi psihologi prezintă populația ca fiind în mare parte optimistă. Dar aici este important să ne întrebăm: suntem mai pesimiști în legătură cu ce anume? Pozița economică a țării noastre față de celelalte state ale UE sau perspectiva optimismului românilor privind situațiile din țara noastră, asupra viitorului României sau capacitatea românilor de a vedea partea pozitivă în orice lucru fie el mărunt fie mare?

- Ce spun studiile?

- Conform studiilor, peste 36% dintre români cred că peste un an condiţiile lor de viaţă vor fi mai rele, fiind cei mai pesimişti din UE după slovaci (43%) şi greci (40%). O altă parte dintre conaționalii noștri, 35%, spun că peste un an condiţiile lor de viaţă vor fi la fel. Procentul oamenilor optimiști din țara nostră este de 27%, cei care cred că vor fi mai bune condițiile de viață, după cel din Suedia, Irlanda şi Estonia (30%) şi la fel ca în Danemarca şi Austria (27%).

„Invidia creează oameni nemultumiți de ei înșiși”

- Care ar fi principalele motive?

- Unul dintre motive ar putea fi condițiile de trai pe care le avem noi comparativ cu Occidentul. Oamenii care tind să se compare cu ceilalți sunt persoane care nu se mulțumesc cu propria lor viață și caută satisfacții pe care cred că le au ceilalți doar prin faptul că văd o poză din vacanță a unui prieten pe rețelele de socializare. Invidia creează oameni nemultumiți de ei înșiși, care vor ajunge să se gândească în două feluri: cei care spun „Şi eu voi ajunge acolo’’ sau cei care spun „Eu niciodată nu voi ajunge acolo’’. Un alt motiv poate fi pesimismul moștenit în familie ca un bagaj emoțional pe care îl transmit părinții copiilor spunând „În trecut era mai bine”, „Lumea nu mai e ce a fost”, iar copii, care nu știu la ce se referă părinții, ajung să vadă lumea prin ochii lor.

- „Paza bună trece primejdia rea”, dar asta nu ne face să fim mai anxioși decât ar trebui?

- Înaintea unui eveniment cu o posibilă doză de risc, îți iei în calcul niște măsuri de precauție. Nu este o atitudine bună sau rea, dar contează cât de des facem acest lucru. Dacă mereu luăm în calcul toate aceste măsuri de precauție, atunci da, cu timpul, unii dintre noi vor deveni mai anxioși.

„Modul nostru de gândire este baza încrederii sau neîncrederii cu care copiii noștri vor ieși în lume”

- În ce mod ne afectează mentalitatea noastră modul în care ne creștem copii?

- Nu degeaba se spune în popor „Cum îl crești, așa îl ai”! Dacă noi suntem speriați și temători în legătură cu viitorul, copiii vor vedea și vor simți lucrurile acestea, iar ei, la rândul lor, vor fi la fel ca noi. Dacă ești un părinte optimist îți vei îndruma copiii să încerce lucruri noi, dacă nu a reușit ceva din prima să mai încerce o dată. Îi creezi o gândire pozitivă asupra capacităților sale. Dacă ești un părinte mai pesimist, îi transferi aceleași idei copilului. Poate nu va încerca lucruri noi, temându-se că nu va reuși, iar dacă a eșuat o dată, nu va mai încerca din nou gândindu-se că va obține mereu același rezultat. Modul nostru de gândire este baza încrederii sau neîncrederii cu care copiii noștri vor ieși în lume.

- Până la urmă de unde credeți că vine tot acest scepticism, această obsesie de a ne teme de viitor?

- Cum spuneam și mai devreme, poate veni din mediul în care am crescut (cultural și istoric), totodată poate fi propria părere asupra perspectivei vieții. Nu te naști pesimist și mori pesimist, unii oameni trec prin perioade ale vieții în care ajung să devină așa pentru o perioadă de timp în funcție de dificultățile prin care îi poartă soartă.

„Avem nevoie să ni se arate, uneori, că lucrurile sunt bune în jurul nostru”

- Putem spune că ne temem de bine? Credem că nu suntem demni de el?

- Un pesimist nu se va teme de bine, ci se complace în sentimentul de negativism. Avem nevoie să ni se arate, uneori, că lucrurile sunt bune în jurul nostru, căci singuri nu le vedem. Multe persoane nu observă că au o situație financiară bună până când nu le arăți o altă persoană mai puțin norocoasă.

- Suntem prinși între două lumi: una a oportunităților și alta pericolelor, cum putem realiza un echilibru între ele?

- Echilibrul vine odată cu trecerea prin mai multe astfel de încercări. Totodată, trebuie să știm să le identificăm ca atare, pentru că nu tot ce se întâmplă în viața noastră este categorisit ca fiind rău sau bun. Avem nevoie de răbdare și de încredere în propriile forțe că putem trece triumfători prin încercările vieții.

„Pesimismul defensiv se concentrează pe scenariul cel mai negru. Este o strategie care ajută oamenii să își reducă anxietatea. Optimismul și pesimismul nu sunt concepte antagoniste, ci, mai degrabă, cele două fețe ale aceleiași monede“

„Trebuie să nu lăsăm să ne afecteze pe termen lung experienţele negative“

- Amenințările sub care trăim ni le creăm singuri sau există în realitate?

- Viața este plină de obstacole, nu putem trece prin ea fără să ne lovim de ele. Diferența o face importanța pe care le-o oferim, cât de mult timp petrecem încercând să scăpăm de ele și cât de dificil e acest demers pentru noi. Trebuie să învățăm să trăim cu greutățile, să nu lăsăm să ne afecteze pe termen lung experiențele negative, ca să nu ajungem să credem că viața noastră doar așa poate arăta.